ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3796/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 376 din 11 aprilie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.l., în contradictoriu cu C.J.P. Cluj, a anulat Hotărârea nr. 22637 din 11 februarie 2008 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 17 februarie 1944 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 februarie 2008. În motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de Apel a reținut că, din actele depuse în probațiune, rezultă că reclamantul s-a născut la data de 17 februarie 1944 în localitatea Vișag, Comun Săcuieu, Județul Cluj, unde se refugiase familia sa.

Totodată, Curtea de apel a reținut că familia reclamantului s-a refugiat din satul Vișag în localitatea Câmpia Turzii, Județul Cluj, revenind în localitatea de domiciliu (Vișag) în cursul lunii mai 1945. A reținut instanța că reclamantul are calitatea de refugiat în sensul O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, întrucât s-a făcut dovada refugiului părinților săi și nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu între părinții săi refugiați și copilul născut în refugiu. Împotriva sentinței civile nr. 376 din 11 aprilie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 C. proc.

civ. și invocând dispozițiile O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002. In esență, recurenta - pârâtă susține că O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, prevede expres și limitativ categoriile de persoane care beneficiază de drepturile compensatorii, iar reclamantul nu se încadrează în prevederile ordonanței, întrucât nu și-a schimbat domiciliul, fiind născut în localitatea de refugiu a părinților, care aparținea Statului Român, astfel că nu a suferit persecuții din motive etnice. Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Cluj, în raport cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc.

civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea va admite recursul pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Sunt neîntemeiate criticile din recurs referitoare la faptul că nu au calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, copiii născuți în localitatea de refugiu a părinților. În această privință, în mod constant în practica Instanței Supreme s-a reținut că, din interpretarea teleologică a prevederilor art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi reparatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, iar copiii născuți în perioada de refugiu a părinților au suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia ca urmare a refugiului determinat de persecuțiile din motive etnice exercitate în localitatea de domiciliu. Înalta Curte constată însă că sentința civilă recurată cuprinde motive contradictorii, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., și este netemeinică și nelegală în sensul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pentru considerentele arătate în continuare. În motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de Apel a reținut expresis verbis că reclamantul s-a născut „în perioada în care părinții s-au aflat în refugiu ... în localitatea Vișag" și că „s-a dovedit situația de refugiați a părinților reclamantului" „din satul Vișag, comuna Săcuieu, județul Cluj în localitatea Câmpia Turzii, Județul Cluj". Astfel, în primul rând, înalta Curte constată că sunt contradictorii și nesusținute prin probatoriul administrat aserțiunile instanței de fond în sensul că, pe de o parte, reclamantul s-a născut în localitatea Vișag în care se refugiaseră părinții săi, iar, pe de altă parte, că familia reclamantului s-a refugiat din localitatea Vișag în localitatea Câmpina Turzii.

Or, este de necontestat faptul că locul nașterii reclamantului este localitatea Vișag, așa cum rezultă din copiile actelor de stare civilă (filele 11-12 la dosarul de fond), în timp ce martorii N.G. și T.G. (filele 14 - 16 la dosarul de fond) declară de reclamantul s-ar fi refugiat împreună cu părinții din localitatea natală Vișag în localitatea Câmpia Turzii. Astfel fiind, instanța de fond, pentru a pronunța o hotărâre temeinică și legală, ar fi trebuit să lămurească aspectele susținute în declarațiile martorilor referitoare la refugiul familiei reclamantului din localitatea Vișag în localitatea Câmpia Turzii, precum și aspectul referitor la locul de naștere al reclamantului. Înalta Curte constată că este netemeinică aprecierea instanței de fond în sensul că a fost probat refugiul părinților reclamantului din cauza persecuțiilor din motive etnice suferite în localitatea de domiciliu.

Sub acest aspect, se constată că instanța și-a format convingerea exclusiv pe baza declarațiilor martorilor N.G. și T.G. (filele 14-16 la dosarul de fond), care au fost date pentru a susține refugiul reclamantului, iar nu al părinților săi. Instanța ar fi putut proceda la audierea nemijlocită a martorilor și la solicitarea depunerii de către aceștia a documentelor care probează calitatea lor de beneficiari ai prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, se constată că, exceptând declarațiile martorilor, nici un înscris probator nu face dovada refugiului părinților, iar în înscrisul eliberat de Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale (fila 10 la dosarul de fond) se menționează că „Fam.

P.I., N. și I. - fiu" nu figurează în documentele deținute de instituție cu privire la perioada refugiului 1940 - 1945. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că este necesară suplimentarea probatoriului administrat sau, în lipsa unor acte oficiale, audierea nemijlocită de martori care dovedesc a avea calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, pentru a se lămuri în primul rând aspectele referitoare la refugiul părinților reclamantului și, subsecvent, aspectele referitoare la nașterea reclamantului în localitatea din care s-a refugiat familia sa sau în localitatea în care se refugiaseră părinții săi. Față de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este nelegală și netemeinică, urmând ca, în temeiul art. 313 C. proc.

civ. cu referire la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, să admită recursul declarat de C.J.P. Cluj, să caseze sentința recurată și să trimită cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe în vederea lămurii chestiunilor arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 376 din 11 aprilie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2008.