ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1127/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1127/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 597 din 16 septembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta D.A.E., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, a anulat Hotărârea nr. 22933 din 2 iunie 2008 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantei calitatea de refugiat, în baza O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 4 aprilie 1944 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile cuvenite începând cu data de 1 iunie 2008. În motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de Apel a reținut că, din actele depuse în probațiune, rezultă că reclamantul s-a născut la data de 4 aprilie 1944 în localitatea în care părinții săi se aflau în refugiu, astfel că, în raport cu dispozițiile O.G.
nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, are calitatea de refugiat pentru perioada cuprinsă între data nașterii și data încetării refugiului. A mai reținut instanța de fond că s-a făcut dovada refugiului părinților reclamantei și, în condițiile în care legea nu înlătură în mod imperativ de la acordarea drepturilor pe persoanele născute în refugiul părinților, nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu între părinții refugiați și copilul născut în refugiu. Împotriva sentinței civile nr. 597 din 16 septembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc.
civ. și invocând dispozițiile O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002. în esență, recurenta-pârâtă susține că O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, prevede expres și limitativ categoriile de persoane care beneficiază de drepturile compensatorii, iar reclamanta nu se încadrează în prevederile ordonanței, întrucât nu și-a schimbat domiciliul, fiind născut în localitatea de refugiu a părinților, care aparținea Statului Român, astfel că nu a suferit persecuții din motive etnice. Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Cluj, în raport cu prevederile art. 304 și 3041 C. proc.
civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, precum și cu jurisprudenta în materie, Curtea va admite recursul pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Ceea ce se contestă de către recurenta-pârâtă este acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999, persoanelor născute în refugiul părinților. Sunt neîntemeiate criticile din recurs referitoare la faptul că nu au calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, copiii născuți în localitatea de refugiu a părinților. În această privință, în mod constant în practica Instanței Supreme s-a reținut că, din interpretarea teleologică a prevederilor art. 1 din O.G.
nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi reparatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, iar copiii născuți în perioada de refugiu a părinților au suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia ca urmare a refugiului determinat de persecuțiile din motive etnice exercitate în localitatea de domiciliu. Interpretarea corectă pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor art. 1 din O.G.
nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005. Astfel, Curtea Constituțională a reținut că „stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu și a persoanelor beneficiare ține de opțiunea liberă a legiuitorului, cu condiția să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situații identice. (...) Toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești". A admite teza recurentei-pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între părinți și copiii lor aflați în aceeași situație, în speță aceea de refugiu.
Pe cale de consecință, atâta timp cât este necontestat faptul că s-a făcut dovada faptului că părinții reclamantei se refugiaseră în localitatea în care D.A.E. s-a născut la data de 4 aprilie 1944, în raport cu cele arătate, rezultă că aceasta se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, având dreptul de a i se acorda drepturile reparatorii legale pe perioada cuprinsă între data nașterii și data de 6 martie 1945, prevăzută de lege. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 597 din 16 septembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2009.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.