ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 78/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. 2799 din 16 aprilie 2003, reclamanta O.R.S.D.a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj – Comisia pentru aplicarea Legii nr.189/2000, anularea hotărârii nr.9197 din 27 martie 2003 prin care pârâta i-a respins cererea privind stabilirea calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de legea menționată, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că: - s-a născut la data de 26 iulie 1942 în localitatea Turda, județul Cluj, aceasta fiind localitatea în care, în luna septembrie 1940, cînd Ardealul de Nord a trecut sub jurisdicția Statului ungar, părinții săi s-au refugiat din localitatea de domiciliu Florești, unde au funcționat ca învățători și au desfășurat o bogată activitate cu caracter național în cadrul Societății „Astra”; - refugiul părinților săi a fost determinat de teama de a nu fi arestați de autoritățile maghiare, aceștia revenind în localitatea de domiciliu, în anul 1945, când Ardealul de Nord a trecut sub jurisdicția Statului român; - în mod greșit, pârâta a respins cererea sa, apreciind că nu se încadrează în situațiile prevăzute la art. 1, lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru a beneficia de drepturile prevăzute de reglementarea acestei legi.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta – Casa Județeană de Pensii Cluj a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamantei nu-i poate fi recunoscut statutul de refugiat, întrucât aceasta nu și-a schimbat domiciliul, fiind născută la data de 26 iulie 1942, în localitatea Turda, din părinți care s-au refugiat în această localitate anterior nașterii reclamantei. A mai arătat că reclamanta nu a suferit persecuții din motive etnice, întrucât localitatea Turda aparținea Statului român. Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 674 din 28 mai 2003, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a anulat hotărârea nr. 9197 din 27 martie 2003 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i acorde drepturile prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, pentru perioada 26 iulie 1942 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 aprilie 2003. Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut că: - din actele și înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamanta s-a născut în perioada în care părinții săi s-au aflat în refugiu, respectiv la 26 iulie 1942, împărtășind situația de refugiați a acestora; - ținând seama de faptul că dispozițiile legale aplicabile persoanelor strămutate, respectiv refugiate, nu prevăd, în mod imperativ, înlăturarea persoanelor născute în refugiu de la beneficiul drepturilor prevăzute de lege, și, totodată, ținând seama și de contextul în care cetățenii români au fost nevoiți să se refugieze, se apreciază că, pentru motive de echitate, nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu pentru copiii refugiați împreună cu părinții sau născuți în refugiu, Statul român având obligația de a acorda protecție și sprijin în mod egal, tuturor cetățenilor săi.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj. Prin motivele de recurs, recurenta a susținut că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că, din motive de echitate, se justifică acordarea unor drepturi compensatorii și pentru copii născuți în refugiu. În opinia recurentei, prin această apreciere, instanța a adăugat la lege, ori acordarea unor drepturi compensatorii și pentru persoanele născute în refugiu este un atribut exclusiv al puterii legislative. Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304 1 C.proc.civ. această instanță constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1, lit. c) din Legea nr.189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.586 din 29 octombrie 2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat rezultă că, în ceea ce privește acordarea drepturilor compensatorii, nu se face nici o diferențiere în legătură cu persoanele care, din motive etnice, au fost nevoite să se refugieze sau au fost expulzate sau strămutate în altă localitate.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând în mod implicit și copiii născuți în localitatea de strămutare, sau de refugiu, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați sau strămutați. Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamanta s-a născut în perioada refugiului părinților săi, aceasta, începând cu data nașterii sale, respectiv 26 iulie 1942, a împărtășit situația părinților săi, suportând consecințele refugiului care în mod implicit s-au răsfrânt și asupra sa, așa cum, în mod corect, a reținut și instanța de fond.

Pentru considerentele arătate, sentința instanței de fond va fi menținută ca legală și temeinică iar recursul declarat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr.674 din 28 mai 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2004.