ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2147/2008

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 49

din 29 ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova a fost condamnat inculpatul T.F., la

20 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a), b) și c) C. pen., pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 174 –

art. 175 lit. c) C. pen.

S-au aplicat dispozițiile art.

71 și 64 lit. a), b) c) C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și s-a computat din

pedeapsă arestul preventiv de la 25 iunie 2007 la zi.

În soluționarea laturii

civile a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de părțile civile T.A.A.,

T.M.C. și T.M.G. și a fost obligat inculpatul la 6000 lei daune materiale, câte

2000 lei pentru fiecare și la 30.000 lei daune morale, câte 10.000 lei pentru

fiecare parte civilă.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că, în noaptea de 8 mai 2007, în timp ce se afla la adresa

din Ploiești, str. Italiană unde locuia împreună cu victima T.C., în corpuri de

casă diferite, inculpatul T.F., fratele victimei, i-a aplicat acesteia repetate

lovituri cu pumnii și obiecte contondente în zona capului, cauzându-i moartea.

Instanța fondului a stabilit

că victima a fost găsită decedată în camera sa într-un șifonier, în ziua de 9

mai 2007, în jurul orei 15,00, de către martorul C.F., coleg de muncă al

victimei.

În stabilirea situației de

fapt, instanța a analizat declarațiile martorilor audiați în cauză,

declarațiile inculpatului și a făcut referire la procesul verbal de cercetare

la fața locului, raportul medico-legal întocmit în cauză, expertiza poligraf.

Prin decizia penală nr. 61

din 14 aprilie 2008, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul inculpatului T.F.,

a desființat în parte în latura penală sentința numai cu privire la pedeapsa

principală pe care a redus-o la 15 ani închisoare și a limitat pedeapsa

complementară și accesorie doar la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Împotriva deciziei au

declarat recurs inculpatul T.F. și părțile civile T.M.C., T.M.G. și T.A.A.

Recursul părții civile T.A.A.

din 29 aprilie 2008, care a participat la dezbaterea apelului din 14 aprilie

2008 este tardiv întrucât este introdus cu depășirea termenului imperativ de 10

zile, prevăzut de lege.

În recursul său inculpatul a

invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C.

proc. pen. și a solicitat admiterea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.,

susținând că nu el este autorul omorului.

Părțile civile au invocat în

recursurile lor cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen. și au cerut majorarea pedepsei aplicate inculpatului.

Recursurile inculpatului și

părților civile nu sunt fondate.

Instanțele de fond și apel

au reținut o stare de fapt corespunzătoare probelor administrate în cauză,

analizând pe larg probele în baza cărora au stabilit că inculpatul este autorul

omorului săvârșit asupra fratelui său.

În mod corect s-a dat

relevanța cuvenită declarației martorului ocular C.F. care în seara zilei de 8

septembrie 2007, aflându-se în camera victimei împreună cu inculpatul, a

perceput în mod nemijlocit faptul că inculpatul și victima sub influența

alcoolului au început să se certe, după care s-au lovit cu pumnii, ambii căzând

la pământ. Apoi inculpatul i-a cerut martorului să părăsească acea cameră de

unde a ieșit și el după 20 de minute și i-a spus martorului că a făcut-o „de

comandă” pe victimă.

Or, în argou, în

împrejurările date, acest lucru echivalează cu faptul că inculpatul a continuat

să exercite agresiuni asupra fratelui său până l-a anihilat ceea ce s-a dovedit

în cele din urmă a fi suprimarea vieții victimei.

Aceste declarații ale

martorului se coroborează cu cele ale inculpatului în care acesta recunoaște că

a lovit victima, dar și cu ale celorlalți martori audiați care au relatat că

între inculpat și victimă a existat o permanentă stare conflictuală, care, de

multe ori, degenera în bătăi violente în care inculpatul excela.

Raportul medico-legal

întocmit în cauză a relevat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat

asfixiei mecanice prin aspirat de sânge în căile respiratorii superioare și

inferioare, consecutivă unui traumatism cranio-cervico-facial.

Concluziile actului

medico-legal se coroborează cu declarațiile martorului prezent la fața locului

și ale inculpatului din care rezultă că a lovit victima în zona capului

provocându-i o hemoragie.

Prin urmare, legătura de

cauzalitate între acțiunile inculpatului și urmarea produsă este dovedită.

Inculpatul a încercat să

spună că nu el este autorul omorului ci numitul A.A. care anterior a mai fost

condamnat, ceea ce a făcut ca acesta din urmă să fie inițial introdus în cercul

de bănuiți de către organele de urmărire penală. Din declarațiile martorilor C.F.

și N.F. rezultă însă că la momentul consumării agresiunii inculpatului asupra

victimei A.A. era plecat cu taxiul la Gara de Vest din Ploiești.

Prin urmare, susținerile

inculpatului că nu el este autorul omorului sunt neadevărate, aspect relevat și

de testul poligraf, potrivit căruia acesta a avut un comportament simulat când

a fost audiat cu privire la cauza morții fratelui său.

În concluzie, susținerile

inculpatului că nu este autorul faptei sunt întemeiate. Nu există nici un alt

motiv de casare care examinat din oficiu ar putea avea o situație mai

favorabilă inculpatului, astfel că recursul lui va fi respins ca nefondat.

Nici recursurile părților

civile care au solicitat aplicarea unei pedepse privative de libertate mai mare

nu este întemeiat.

Instanța de apel a motivat

care au fost temeiurile care au determinat-o să reducă pedeapsa la limita

minimă prevăzută de lege.

S-a relevat că o condiție

favorizantă a morții victimei prin asfixie cu aspirație sanguină o reprezenta

starea de îmbibație alcoolică a acesteia.

Este adevărat că instanța

fondului a motivat în mod corect interzicerea dreptului de a alege, pedeapsă

complementară și accesorie, interdicție ce a fost înlăturată de instanța apelului

într-un mod superficial.

În contextul penal al

pedepselor aplicate și a recursului părților civile care au criticat pedeapsa

principală, Curtea apreciază că nu este cazul să caseze decizia din apel numai

pentru acest considerent.

Așa fiind, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca tardiv, recursul părții

civile T.A.A. și, ca nefondate, pe cele ale inculpatului și ale celorlalte

părți civile.

Fiecare recurent va fi

obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpatul T.F. și părțile civile T.M.C. și T.M.G.

împotriva deciziei penale nr. 61 din 14 aprilie 2008 a Curții de Apel Ploiești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 25 mai 2007, la 13

iunie 2008.

Respinge, ca tardiv,

recursul declarat de partea civilă T.A.A. împotriva aceleiași decizii.

Obligă pe fiecare recurent

la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 iunie 2008.