ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2246/2008

Asupra recursului penal de

față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin plângerea depusă la

Curtea de Apel București, secția I penală, la 8 noiembrie 2007, petiționarul R.C.I.,

în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., a solicitat desființarea

rezoluției nr. 95/VIII-1/1996 a procurorului general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea

petentului împotriva rezoluției din 30 noiembrie 1995 dispusă în dosarul nr. 927/P/1995

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a luat măsura neînceperii

urmăririi penale față de intimații C.R., sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzută

de art. 289 C. pen. și art. 26 raportat la art. 215 C. pen. și, R.G., sub

aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 215 C. pen.

În motivarea plângerii,

petentul arată că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de

intimați a ignorat dovezile existente în cauză și care probează că procura în

baza căreia fratele său a înstrăinat imobilul proprietate comună a fost semnată

de el, pentru administrarea acelui imobil și nu pentru înstrăinarea lui.

Se mai arată că, față de

intimata C.R. nu s-a cercetat faptul că aceasta avea obligația legală de a citi

petentului actul redactat și de a-i explica toate consecințele.

Pentru soluționarea

plângerii, au fost atașate dosarele nr. 927/P/2005 și nr. 95/VIII-1/1996 ale

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în care au fost dispuse

rezoluțiile criticate.

La termenul din 14 februarie

2007, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția tardivității

formulării plângerii împotriva rezoluției dispusă de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București.

Petentul a arătat, prin

avocat că, soluția adoptată de procuror, nu i-a fost comunicată, decât la

solicitarea sa, în anul 2007.

Curtea de Apel București, secția

I penală, prin sentința penală nr. 53 din 28 februarie 2008, a respins, ca

tardiv formulată, plângerea petentului R.C.I. împotriva rezoluției din 30

noiembrie 1995 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pronunțată

în dosarul nr. 927/P/2005.

A obligat pe petent la 40 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a da această soluție,

instanța de control judiciar a arătat că, examinând excepția, în raport de art.

278

1

C. proc. pen. și de actele și lucrările dosarului, a constatat

că, aceasta este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., „după respingerea plângerii făcută conform art. 277 –

art. 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței

ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de

încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și

orice alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate, pot face

plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a

modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278 la judecătorul de la instanța căreia

i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Plângerea petentului R.C.I.

este înregistrată la această instanță la 8 noiembrie 2007, fiind îndreptată

inițial, la 16 octombrie 2007, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București.

Rezoluția din 19 februarie

1996 dispusă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

a fost comunicată petentului R.C.I. și numitului R.N.

Faptul că petentul, la 11

septembrie 2007, solicită o recomunicare a rezoluției, operațiune ce se

efectuează la 13 septembrie 2007, nu poate conduce la stabilirea unui alt

moment de la care curge termenul de 20 de zile pentru formularea plângerii,

petentul nefăcând nici-o dovadă a necomunicării rezoluției, eventuala neprimire

a corespondenței, nefiind imputabilă organelor judiciare.

Dacă se ia în calcul chiar

ultima dată înscrisă pe cererea de recomunicare și respectiv, data când această

procedură s-a îndeplinit, se poate observa că, plângerea fiind depusă la 16

octombrie 2007, aceasta este formulată peste termenul de 20 de zile, prevăzută de

art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., ceea ce face necesară,

constatarea tardivității plângerii.

Chiar dacă s-ar face

abstracție de aceste elemente ce conturează tardivitatea plângerii petentului,

se constată că, de la data când s-ar fi comis presupusele infracțiunii și până

în prezent, s-au scurs mai mult de 18 ani, ceea ce ar atrage prescripția

răspunderii penale.

Așa fiind, în urma admiterii

excepției invocate, potrivit art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.,

plângerea petentului R.C.I. va fi respinsă, ca tardiv, formulată.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs petiționarul R.C.I., criticând-o pentru

netemeinicie și nelegalitate.

Recursul este nefondat.

În mod corect și judicios,

prima instanță a considerat plângerea petentului ca tardivă. Stabilitatea

relațiilor juridice dintre părți, precum și atitudinea activă pe care trebuie

să o manifeste părțile în desfășurarea proceselor, mai ales, a celor penale,

impune soluția primei instanțe, care trebuie, astfel, menținută.

În raport, cu cele arătate,

Curtea va trebui să privească recursul de față, ca nefondat, și să-l respingă,

ca atare, menținându-se astfel, hotărârea atacată.

Văzând și reglementarea

plății cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul R.C.I. împotriva sentinței penale nr. 53 din

28 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția I-a penală.

Obligă petiționarul la plata

sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 iunie 2008.