ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2246/2008

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea depusă la Curtea de Apel București, secția I penală, la 8 noiembrie 2007, petiționarul R.C.I., în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., a solicitat desființarea rezoluției nr. 95/VIII-1/1996 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea petentului împotriva rezoluției din 30 noiembrie 1995 dispusă în dosarul nr. 927/P/1995 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a luat măsura neînceperii urmăririi penale față de intimații C.R., sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzută de art. 289 C. pen.

și art. 26 raportat la art. 215 C. pen. și, R.G., sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 215 C. pen. În motivarea plângerii, petentul arată că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de intimați a ignorat dovezile existente în cauză și care probează că procura în baza căreia fratele său a înstrăinat imobilul proprietate comună a fost semnată de el, pentru administrarea acelui imobil și nu pentru înstrăinarea lui. Se mai arată că, față de intimata C.R. nu s-a cercetat faptul că aceasta avea obligația legală de a citi petentului actul redactat și de a-i explica toate consecințele. Pentru soluționarea plângerii, au fost atașate dosarele nr. 927/P/2005 și nr. 95/VIII-1/1996 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în care au fost dispuse rezoluțiile criticate.

La termenul din 14 februarie 2007, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția tardivității formulării plângerii împotriva rezoluției dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Petentul a arătat, prin avocat că, soluția adoptată de procuror, nu i-a fost comunicată, decât la solicitarea sa, în anul 2007. Curtea de Apel București, secția I penală, prin sentința penală nr. 53 din 28 februarie 2008, a respins, ca tardiv formulată, plângerea petentului R.C.I. împotriva rezoluției din 30 noiembrie 1995 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pronunțată în dosarul nr. 927/P/2005. A obligat pe petent la 40 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a da această soluție, instanța de control judiciar a arătat că, examinând excepția, în raport de art. 278 1 C. proc.

pen. și de actele și lucrările dosarului, a constatat că, aceasta este întemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., „după respingerea plângerii făcută conform art. 277 – art. 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate, pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278 la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Plângerea petentului R.C.I. este înregistrată la această instanță la 8 noiembrie 2007, fiind îndreptată inițial, la 16 octombrie 2007, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Rezoluția din 19 februarie 1996 dispusă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost comunicată petentului R.C.I. și numitului R.N. Faptul că petentul, la 11 septembrie 2007, solicită o recomunicare a rezoluției, operațiune ce se efectuează la 13 septembrie 2007, nu poate conduce la stabilirea unui alt moment de la care curge termenul de 20 de zile pentru formularea plângerii, petentul nefăcând nici-o dovadă a necomunicării rezoluției, eventuala neprimire a corespondenței, nefiind imputabilă organelor judiciare.

Dacă se ia în calcul chiar ultima dată înscrisă pe cererea de recomunicare și respectiv, data când această procedură s-a îndeplinit, se poate observa că, plângerea fiind depusă la 16 octombrie 2007, aceasta este formulată peste termenul de 20 de zile, prevăzută de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., ceea ce face necesară, constatarea tardivității plângerii. Chiar dacă s-ar face abstracție de aceste elemente ce conturează tardivitatea plângerii petentului, se constată că, de la data când s-ar fi comis presupusele infracțiunii și până în prezent, s-au scurs mai mult de 18 ani, ceea ce ar atrage prescripția răspunderii penale. Așa fiind, în urma admiterii excepției invocate, potrivit art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., plângerea petentului R.C.I. va fi respinsă, ca tardiv, formulată. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționarul R.C.I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Recursul este nefondat. În mod corect și judicios, prima instanță a considerat plângerea petentului ca tardivă. Stabilitatea relațiilor juridice dintre părți, precum și atitudinea activă pe care trebuie să o manifeste părțile în desfășurarea proceselor, mai ales, a celor penale, impune soluția primei instanțe, care trebuie, astfel, menținută. În raport, cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursul de față, ca nefondat, și să-l respingă, ca atare, menținându-se astfel, hotărârea atacată.

Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul R.C.I. împotriva sentinței penale nr. 53 din 28 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția I-a penală. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie 2008.