ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3659/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 25 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul

București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios

administrativ și fiscal, s-a dispus suspendarea cauzei având ca obiect,

informații publice, Legea nr. 544/2001 și înaintarea dosarului la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea

excepției de nelegalitate a ordinului M.A.I. nr. S/389 din 17 februarie 2003

invocată de C.R.J.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București sub nr. 7380/3/2006.

Prin întâmpinarea formulată de M.A.I.

a fost invocată excepția - inadmisibilității excepției de nelegalitate,

excepție care a fost respinsă prin încheierea din 13 septembrie 2006.

La termenul din 10 ianuarie 2007 a fost invocată și excepția de nelegalitate a dispozițiilor de clasificare a Ordinului nr.

S/389/2003 ca secret de serviciu.

Prin sentința civilă nr. 1456

din 30 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel București a fost respinsă excepția

de nelegalitate a dispoziției de clasificare a Ordinului M.A.I. nr. S/389 din 17

februarie 2003 și excepția de nelegalitate a aceluiași ordin ca nefondată.

În motivarea soluției

se arată că reclamanta nu a motivat excepțiile de nelegalitate, din context

desprinzându-se ideea că dorește să știe de ce au fost clasificate ca secrete

de serviciu Ordinul M.A.I. nr. S/389 din 17 februarie 2003 și respectiv actele

care îl clasifică în acest fel.

Art. 31 alin. (1) din Legea nr.

182/2002 stabilește că informațiile secrete se stabilesc de conducerea

persoanei juridice pe baza normelor furnizate prin H.G.

Aceleași proceduri sunt cuprinse

și în art. 7 din anexe la H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea standardelor

naționale de protecție a informațiilor clasificate în România care stabilește

că listele cu informații secrete de serviciu se stabilesc de conducătorii

unităților deținătoare de astfel de informații, iar în art. 8 se prevede că în

listele cu informații secrete de serviciu vor fi incluse informațiile care se

referă la activitatea unității și care ar constitui, în înțelesul legii,

secrete de stat,nu trebuie cunoscute decât de persoanele cărora le sunt

necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, divulgarea lor putând

prejudicia interesul unității.

S-a constat că Ordinul M.A.I. nr.

S/389 din 17 februarie 2003 a fost emis în conformitate cu prevederile Legii

nr. 182/2002 iar excepția de nelegalitate a prevederilor legale prin care

ordinul a fost clasificat a fost considerată nefondată pentru aceleași rațiuni,

posibilitatea clasificării informațiilor venind de la lege.

Argumentele invocate de

reclamantă potrivit cărora Legea nr. 182/2002 nu cuprinde criterii suficient de

clare, accesibile și previzibile, iar securizarea informațiilor ca secrete de

serviciu este discreționară și nu există un mecanism de control, au fost

apreciate ca fiind destul de generale și nu pot fi considerate motive de

nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. S/389 din 17 februarie 2003 și nu s-au

precizat prevederile legale care i-au încălcat drepturile și libertățile

fundamentale.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs C.R.J. considerând sentința ca fiind nelegală și netemeinică.

Se consideră că deși Instanța de

Fond a arătat că excepția invocată nu ar fi precizată, la dosar există

precizări în legătură cu normele care garantează protecția drepturilor omului

și care sunt încălcate de actele normative în temeiul cărora au fost

clasificate ca secret de serviciu informațiile solicitate. Nu s-a ținut seama,

de către Instanța de Fond, de actele normative superioare care protejează

drepturi și libertăți fundamentale (Legea nr. 544/2001, Constituția României C.E.D.O.)

și a aplicat cu prioritate acte normative inferioare, respectiv, H.G. nr.

585/2002 care încalcă aceste acte superioare, iar prin această hotărâre de

guvern se adaugă în mod grosolan la Legea nr. 182/2002.

În raport de caracterul

informațiilor solicitate acestea au fost clasificate abuziv, iar Instanța a

ignorat aplicabilitatea cu prioritate a acestor acte normative superioare

hotărârii de guvern invocate.

Instanța de Fond a încălcat

drepturile procesuale pentru că a refuzat să oblige pârâtul la prezentarea

motivelor clasificării acestor informații dar și a actului de clasificare și a

respins cererea de administrare a probei cu interogatoriu.

S-a refuzat și prezentarea

actului de clasificare al informațiilor, admițând ideea că este legală o

clasificare a actelor de clasificare la infinit, iar excepția de nelegalitate a

actului de clasificare a fost respinsă fără a se motiva acest lucru.

M.I.R.A. a formulat întâmpinare

și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciindu-se că sentința

recurată este legală și temeinică.

Examinând motivele de recurs

invocate, dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge

recursul declarat ca nefondat pentru următoarele considerente:

Curtea de Apel București a fost

sesizată de Tribunalul București pentru soluționarea excepției de nelegalitate

a Ordinului M.A.I. nr. S/389 din 17 februarie 2003, excepția care nu a fost

motivată decât prin concluziile depuse la soluționarea cauzei la Curtea de Apel București.

Pe parcursul soluționării cauzei

la Curtea de Apel București, recurentul - reclamant a mai invocat și excepția

de nelegalitate a dispozițiilor de clasificare a Ordinului nr. S/389 din 17

februarie 2003, ca secret de serviciu, fără a fi invocate motivele de

nelegalitate.

Ordinului M.A.I. nr. S/389 din 17

februarie 2003 se referă la aplicarea Ghidului de clasificare a informațiilor

în M.A.I.

Nivelul de clasificare atribuit

a fost „secret de serviciu".

Potrivit art. 31 alin. (1) din

Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, informațiile

secrete de serviciu se stabilesc de conducătorul persoanei juridice pe baza

normelor prevăzute prin hotărâre a Guvernului iar conform art. 32 din același

act normativ, conducătorul autorităților și instituțiilor publice ai agenților

economici cu capital integral sau parțial de stat și ai altor persoane juridice

de drept public ori privat sunt obligați să stabilească informațiile care

constituie secret de serviciu și regulile de protecție a acestora, să

coordoneze activitatea și să controleze măsurile referitoare la păstrarea

secretului de serviciu, potrivit competențelor, în conformitate în normele

stabilite prin hotărâre a guvernului.

În art. 33 se prevede că este

interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informațiilor care prin natura

și conținutul lor sunt destinate să asigure informarea cetățenilor asupra unor

probleme de interes public sau personal, pentru favorizare ori acoperirea

eludării legii sau obstrucționarea justiției.

Prin Ordinul a cărui

nelegalitate a fost invocată M.A.I. nu a făcut altceva decât să pună în

aplicare dispozițiile Legii nr. 182/2002 și H.G. nr. 585/2002.

Nu s-au prezentat motivele

pentru care Ordinul este nelegal, ca și motivele de nelegalitate ale

dispoziției de clasificare.

În motivele de recurs, recurenta

se referă la acte normative superioare care protejează drepturi și libertăți

fundamentale care ar fi fost încălcate prin emiterea H.G. nr. 585/2002, iar că

prin această hotărâre s-ar adăuga la Legea nr. 182/2002, însă obiectul cauzei

nu l-a constituit nelegalitatea H.G. nr. 585/2002 pentru că Instanța să poată

analiza concordanțe acesteia cu Legea nr. 182/2002 și cu alte acte normative ci

nelegalitatea Ordinului nr. S/389 din 17 februarie 2003.

Este adevărat că ordinul se

referă la organizare și funcționare a unei instituții publice dar și acestea

pot stabili informații care constituie secrete de serviciu.

Recurentul - reclamant nu a

prezentat nici un argument că această clasificare a informațiilor ca secret de

serviciu ar fi abuzivă, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 33 din Legea

nr. 182/2002.

Instanța de Fond nu putea obliga

intimatul să prezinte motivele clasificării acestor informații pentru că ele

rezultă din lege.

De aceea, apreciind că soluția Instanței

de Fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul C.R.J. împotriva sentinței civile nr. 1456 din 30 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 28 septembrie 2007