ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3013/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3013/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a
VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul F. Jilava, în
numele membrilor săi, a solicitat, în contradictoriu cu Administrația Națională
a Penitenciarelor, obligarea la plata drepturilor bănești constând în prime de
concediu corespunzătoare perioadei anului 2006, actualizate cu indicele de
inflație.
În motivarea acțiunii s-a arătat că
reclamanții, membri ai Sindicatului F. Jilava, sunt funcționari publici în
cadrul Administrația Naționale a Penitenciarelor, iar că, în conformitate cu art.
34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, funcționarul public are dreptul, pe lângă
indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna
anterioară plecării concediu, care se impozitează separat.
S-a mai precizat că din anul 2001, dreptul la
prima de concediu a fost suspendat succesiv, prin acte normative temporare,
acest drept născându-se după fiecare dată de 1 ianuarie a anului următor în
care s-a efectuat concediul de odihnă.
Pârâta Administrația Națională a
Penitenciarelor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca
fiind neîntemeiată, precum și cerere de chemare în garanție a Ministerului
Justiției și Ministerului Economiei și Finanțelor.
Prin sentința civilă nr. 2898 din 15
noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios
administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată, instanța dispunând
obligarea pârâtului să plătească reclamanților primele de concediu aferente
anului 2006, actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului
și până la data plății efective, precum și cererea de chemare în garanție,
fiind obligați Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției să
vireze sumele necesare plății acestor drepturi bănești.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța
a reținut că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, funcționarul
public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu
salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează
separat, iar că această prevedere a fost suspendată succesiv.
A apreciat prima instanță că prevederile
actelor normative de suspendare, legi bugetare, își încetează aplicabilitatea
odată cu închiderea exercițiului anului bugetar corespunzător perioadei
reglementate, astfel încât, drepturile în speță devin active putând fi
solicitate de către cei în cauză.
Judecătorul fondului a constat, în ce
privește cererea de chemare în garanție, că rolul Ministerului Justiției, în
calitate de ordonator principal de credite, este acela de a centraliza
proiectele de buget transmise de instituțiile aflate în subordinea sa, printre
care și Administrația Națională a Penitenciarelor și de a le înainta
Ministerului Economiei și Finanțelor, astfel încât, a apreciat prima instanță,
este evident că pentru a se da eficiență actului de justiție, cele două părți
chemate în garanție au obligația de a vira fondurile necesare achitării
drepturilor bănești.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs
Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând soluția pronunțată pentru
netemeinicie și nelegalitate, susținând, în esență, că raportul de muncă este
între reclamanți, pe de o parte și instituția în care acești își desfășoară
activitatea, pe de altă parte, astfel încât autoritatea nu are calitate
procesuală pasivă în cauză.
Recurentul mai susține că prima instanță face
o aplicare greșită a Legii nr. 500/2002, iar soluția pronunțată are în vedere H.G.
nr. 208/2005, act normativ care a fost abrogat. Totodată, se apreciază, prin
adoptarea O.U.G. nr. 146/2007 a fost reglementată modalitatea de acordare a
primelor de concediu, legiuitorul prevăzând obligația ordonatorilor principali
de credite de a lua măsurile ce se impun în vederea aplicării acestui act
normativ.
Înalta Curte de Casație si Justiție,
analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator
și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată fondat recursul declarat
pentru considerentele ce urmează:
Instanța de fond, in mod greșit, a admis
cererea de chemare de chemare în garanție a Ministerului Economiei și
Finanțelor, formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor.
Potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) din C.proc.
civ. „Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar
putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în
garanție sau în despăgubire".
Or, în cauză, între autoritatea chemată în
garanție, Ministerul Economiei și Finanțelor și autoritatea pârâtă nu există un
raport juridic obligational, atribuțiile în materia bugetului de stat,
stabilite în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor de art. 19 din Legea nr.
500/2002 privind finanțele publice, neputând constitui fundamentul unui atare
raport.
Mai mult decât atât, conform art. 34 din
actul normativ sus menționat, „Ordonatorii principali de credite (cum este și
autoritatea pârâtă) au obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să
depună la Ministerul Economiei și Finanțelor propunerile pentru proiectul de
buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în
limitele de cheltuieli, și estimările pentru următorii 3 ani, comunicate
potrivit art. 33, însoțite de documentații și fundamentări detaliate" [alin.
(1)] iar „Ministerul Economiei și Finanțelor examinează proiectele de buget și
poartă discuții cu ordonatorii principali de credite asupra acestora. In caz de
divergență hotărăște Guvernul".
Atribuțiile Ministerului Economiei și
Finanțelor în elaborarea și gestionarea bugetului de stat nu justifică obligarea
instituției la plata unor drepturi salariale către angajați ai altui minister
-ordonator principal de credite.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin.
(3) C. proc. civ., va fi admis recursul și modificată sentința atacată, în
parte, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție formulată de pârâta
Administrația Națională a Penitenciarelor față de Ministerul Economiei și
Finanțelor.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale
sentinței atacate, ca fiind temeinice și legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul
Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 2898 din 15 noiembrie 2007
a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal.
Modifică în parte sentința atacată în sensul
că respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și
Finanțelor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței
atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23
septembrie 2008.