ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3013/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a

VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul F. Jilava, în

numele membrilor săi, a solicitat, în contradictoriu cu Administrația Națională

a Penitenciarelor, obligarea la plata drepturilor bănești constând în prime de

concediu corespunzătoare perioadei anului 2006, actualizate cu indicele de

inflație.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

reclamanții, membri ai Sindicatului F. Jilava, sunt funcționari publici în

cadrul Administrația Naționale a Penitenciarelor, iar că, în conformitate cu art.

34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, funcționarul public are dreptul, pe lângă

indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna

anterioară plecării concediu, care se impozitează separat.

S-a mai precizat că din anul 2001, dreptul la

prima de concediu a fost suspendat succesiv, prin acte normative temporare,

acest drept născându-se după fiecare dată de 1 ianuarie a anului următor în

care s-a efectuat concediul de odihnă.

Pârâta Administrația Națională a

Penitenciarelor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca

fiind neîntemeiată, precum și cerere de chemare în garanție a Ministerului

Justiției și Ministerului Economiei și Finanțelor.

Prin sentința civilă nr. 2898 din 15

noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată, instanța dispunând

obligarea pârâtului să plătească reclamanților primele de concediu aferente

anului 2006, actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului

și până la data plății efective, precum și cererea de chemare în garanție,

fiind obligați Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției să

vireze sumele necesare plății acestor drepturi bănești.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

a reținut că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, funcționarul

public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu

salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează

separat, iar că această prevedere a fost suspendată succesiv.

A apreciat prima instanță că prevederile

actelor normative de suspendare, legi bugetare, își încetează aplicabilitatea

odată cu închiderea exercițiului anului bugetar corespunzător perioadei

reglementate, astfel încât, drepturile în speță devin active putând fi

solicitate de către cei în cauză.

Judecătorul fondului a constat, în ce

privește cererea de chemare în garanție, că rolul Ministerului Justiției, în

calitate de ordonator principal de credite, este acela de a centraliza

proiectele de buget transmise de instituțiile aflate în subordinea sa, printre

care și Administrația Națională a Penitenciarelor și de a le înainta

Ministerului Economiei și Finanțelor, astfel încât, a apreciat prima instanță,

este evident că pentru a se da eficiență actului de justiție, cele două părți

chemate în garanție au obligația de a vira fondurile necesare achitării

drepturilor bănești.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs

Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând soluția pronunțată pentru

netemeinicie și nelegalitate, susținând, în esență, că raportul de muncă este

între reclamanți, pe de o parte și instituția în care acești își desfășoară

activitatea, pe de altă parte, astfel încât autoritatea nu are calitate

procesuală pasivă în cauză.

Recurentul mai susține că prima instanță face

o aplicare greșită a Legii nr. 500/2002, iar soluția pronunțată are în vedere H.G.

nr. 208/2005, act normativ care a fost abrogat. Totodată, se apreciază, prin

adoptarea O.U.G. nr. 146/2007 a fost reglementată modalitatea de acordare a

primelor de concediu, legiuitorul prevăzând obligația ordonatorilor principali

de credite de a lua măsurile ce se impun în vederea aplicării acestui act

normativ.

Înalta Curte de Casație si Justiție,

analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată fondat recursul declarat

pentru considerentele ce urmează:

Instanța de fond, in mod greșit, a admis

cererea de chemare de chemare în garanție a Ministerului Economiei și

Finanțelor, formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor.

Potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) din C.proc.

civ. „Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar

putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în

garanție sau în despăgubire".

Or, în cauză, între autoritatea chemată în

garanție, Ministerul Economiei și Finanțelor și autoritatea pârâtă nu există un

raport juridic obligational, atribuțiile în materia bugetului de stat,

stabilite în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor de art. 19 din Legea nr.

500/2002 privind finanțele publice, neputând constitui fundamentul unui atare

raport.

Mai mult decât atât, conform art. 34 din

actul normativ sus menționat, „Ordonatorii principali de credite (cum este și

autoritatea pârâtă) au obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să

depună la Ministerul Economiei și Finanțelor propunerile pentru proiectul de

buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în

limitele de cheltuieli, și estimările pentru următorii 3 ani, comunicate

potrivit art. 33, însoțite de documentații și fundamentări detaliate" [alin.

(1)] iar „Ministerul Economiei și Finanțelor examinează proiectele de buget și

poartă discuții cu ordonatorii principali de credite asupra acestora. In caz de

divergență hotărăște Guvernul".

Atribuțiile Ministerului Economiei și

Finanțelor în elaborarea și gestionarea bugetului de stat nu justifică obligarea

instituției la plata unor drepturi salariale către angajați ai altui minister

-ordonator principal de credite.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin.

(3) C. proc. civ., va fi admis recursul și modificată sentința atacată, în

parte, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție formulată de pârâta

Administrația Națională a Penitenciarelor față de Ministerul Economiei și

Finanțelor.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale

sentinței atacate, ca fiind temeinice și legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul

Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 2898 din 15 noiembrie 2007

a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată în sensul

că respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și

Finanțelor.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței

atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

septembrie 2008.