ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2507/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

București, prin declinare de la Tribunalul București reclamantul Sindicatul

Național al Funcționarilor Publici a solicitat, în contradictoriu cu Garda

Financiară și Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâților la plata

sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001 - 2005, actualizată cu

indicele de inflație de la data nașterii dreptului, la data plății efective.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că membrii de sindicat din Garda Financiară, pe care-i

reprezintă sunt funcționari publici în cadrul autorității pârâte, iar Legea nr.

188/1999 prevede că „Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de

concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în

concediu, care se impozitează separat”.

Ulterior, printr-o serie de

ordonanțe și legi respectiv art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2001, art. 12 alin.

(4) din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 pct.

7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 și art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 380/2005 s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol cu

privire la prima de concediu.

Pârâtul Ministerul Economiei

și Finanțelor, prin întâmpinare, a invocat excepția prematurității și

prescripției dreptului la acțiune.

Prin sentința civilă nr.

1660 din 13 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepțiile invocate, a admis acțiunea

formulată de reclamant, a obligat pârâții să plătească sumele reprezentând

prime de concediu pentru anii 2003, 2004 și 2005, actualizate cu rata inflației

la data plății efective.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanții în calitate de

funcționari publici au dreptul la o primă de concediu potrivit art. 34 alin.

(2) din Legea nr. 188/1999.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta Garda Financiară, comisariatul general, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 3041 C. proc.

civ.

Recurentul, în dezvoltarea

motivelor de recurs, susține că primele de vacanță au fost suspendate prin

dispoziții legale astfel că solicitarea reclamanților este lipsită de obiect.

Examinând cauza în raport cu

actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente,

inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Criticile aduse hotărârii

instanței de fond sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, acestea nu au nici un

suport legal, și nu fac decât să prezinte perioadele de timp și actele

normative prin care acest drept a fost suspendat.

Potrivit art. 34 alin. (2)

din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația

de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării

în concediu”.

Or, dispozițiile textului de

lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în

întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38

alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi

neconstituționale.

Ulterior, în anii 2001 - 2006,

prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată,

însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea

desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

Suspendarea exercițiului

dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există

nicio dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia,

întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea

drepturilor acordate din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit

dreptul la primă pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că

acel drept nu a existat în perioada anilor 2001 - 2005, pentru că exercițiul

lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53

din Constituția revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul

unui drept) cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale.

Efectele produse de aceste

acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a

dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la

perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul

respectiv.

A considera altfel, ar

însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării

unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și

inadmisibil.

Astfel, s-ar ajunge la

situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie

vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.

Este cert faptul că un drept

derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi

anulat.

Respectarea principiului

încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor

adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe

de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor

recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru

perioada în care au fost prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală și în

mod corect a constatat că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999,

republicată, reclamanții au dreptul la o primă de concediu.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Garda Financiară, comisariatul general, împotriva sentinței civile nr. 1660

din 13 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 iunie 2008.