ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4502/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 29 martie 2007 reclamanta S.M. (fostă G.), în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Inspecția Muncii, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001-2003 actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, la data plății efective. În motivare, reclamanta a arătat că Legea nr. 188/1999 la art. 34 a prevăzut și prevede că funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, însă ulterior, printr-o serie de ordonanțe de urgență s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol cu privire la prima de concediu, suspendare prevăzută de art. 3 alin. (1) din O.U.G.

nr. 33/2001, care a fost menținută și ulterior prin legile bugetului asigurărilor sociale de stat aferente anilor 2001-2005, respectiv Legea nr. 743/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003 și Legea nr. 511/2004. Prin întâmpinare pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pe anii 2001-2003 și excepția lipsei procedurii prealabile conform art. 7 din Legea nr. 554/2004. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1117 din 25 aprilie 2007, a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune și a plângerii prealabile invocate de pârâtă. A admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să plătească reclamantei sumele reprezentând primă de vacanță pe anii 2003, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la data plății efective.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a hotărât următoarele: In ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiuni a considerat-o neîntemeiată datorită faptului că prin acte normative succesive privind legea bugetului a fost suspendată aplicarea dreptului privind prima de concediu iar cu referire la lipsa procedurii prealabile a reținut instanța că dispozițiile art. 7 din Legea n. 554/2004 nu sunt aplicabile în cazul unui refuz nejustificat. Pe fond acțiunea a fost admisă cu următoarea motivare. Reclamanta, în calitate de funcționar public, avea dreptul potrivit dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999 la acordarea primei de concediu în condițiile legii. Faptul că ulterior dreptul a fost suspendat nu echivalează cu înlăturarea lui, întrucât ar contraveni dispozițiilor art. 53 din Constituția României cât și reglementărilor cuprinse în art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Inspecția Muncii criticând-o ca nelegală și netemeinică. Recurenta a susținut în esență că instanța de fond a aplicat în mod greșit prevederile Decretului 107/1958, privitor la prescripția extinctivă, art. 1 și art. 3, cu consecința acordării primei de concediu pe anii 2001-2003. In ceea ce privește suspendarea acordării primelor de concediu pe perioada 2001-2005 s-a arătat că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este și prima de concediu, nu constituie un drept constituțional fundamental și în consecință legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: In ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune se reține că în mod corect prima instanță a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru anii 2001-2003 datorită faptului că prin acte normative succesive privind legea bugetului a fost suspendată aplicarea acestui drept și în consecință prescripția nu operează pe timpul cât acordarea acestui drept a fost suspendată, urmând ca excepția să fie respinsă. In ceea ce privește fondul cauzei se rețin următoarele: Dispozițiile O.U.G. nr. 33/2001 astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 386/2001 precum și cele ale Legii nr. 743/2001 au întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii prevederii legale menționate, a cărei punere în aplicare a fost suspendată sau amânată prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite.

Conform art. 34 alin. (2) din Legea n. 188/1999 „Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat. Prin O.U.G. nr. 33/2001 aplicarea prevederilor legale susmenționate a fost suspendată. Curtea reține ca măsura suspendării nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispozițiilor legale, deoarece suspendarea nu este echivalentă cu abrogarea pe termen limitat a legii, cu lipsa temporară a dreptului însuși. Dreptul la prima de concediu este acordat prin legea care a intrat în vigoare la data de 8 ianuarie 2000 și care nu a fost abrogată până în prezent. Odată cu expirarea duratei de suspendare a aplicării prevederilor legale, obligația corelativă dreptului consfințit prin lege devine executorie.

Dreptul la acțiune se naște din momentul încetării perioadei de suspendare 31 decembrie 2006. Astfel cum s-a pronunțat Înalta Curte de Casație si Justiție prin decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, nu se poate contesta existența dreptului pe perioada în care aplicarea prevederilor a fost suspendată deoarece ar fi încălcate dispozițiile art. 53 din Constituția revizuită (art. 49 din C.R. anterioara) privind cazurile în care se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementările art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO. De asemenea, s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate. Având în vedere că suspendarea nu poate afecta substanța dreptului ci doar executorialitatea acestuia, obligația de plată a primelor a devenit executorie la data încetării suspendării, 31 decembrie 2006, moment de la care se datorează și daune moratorii pentru neexecutare.

Așa fiind, se reține că prim instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, recursul urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Inspecția Muncii împotriva sentinței civile nr. 1117 din 25 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2007.