ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3144/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta A.R.M. a solicitat, în contradictoriu cu paratul M.M.S.S.F., obligarea acestei autorități la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006, actualizata cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, la data plății efective. în motivarea acțiunii, reclamanta arată că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, s-a stipulat în favoarea funcționarului public plata unei prime de vacanță, calculată în cuantum egal cu salariul de bază din luna plecării în concediu de odihnă.

Reclamanta a mai arătat că efectele acestei prevederi legale au fost suspendate în mod succesiv printr-o serie de dispoziții legale până la sfârșitul lunii decembrie 2005, opinând că este îndreptățită să primească prima de vacanță pentru perioada solicitată, deoarece normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare. Pârâtul a formulat întâmpinare, în care a invocat, în principal excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune, solicitând pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin sentința civilă nr. 727 din 8 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, Instanța a respins excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune, a admis acțiunea formulată și a obligat pârâtul la plata, către reclamantă, a sumelor reprezentând prima de vacanță pentru anii 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006, actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului până la plata efectivă.

Pentru a pronunța această hotărâre Instanța a reținut, pe de o parte, că aplicarea prevederii art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 a fost suspendată în mod succesiv până la data de 31 decembrie 2005, operând o întrerupere a prescripției în baza art. 16 și art. 17 din Decretul nr. 167/1958, iar, pe de altă parte, că drepturile reglementate de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 sunt în vigoare, reclamanta fiind îndrituită la plata sumelor reprezentând prima de vacanță. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M.M.F.E.Ș., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând, în esență, că acțiunea reclamantei privind plata primei de concediu aferentă anului 2002 este prescrisă, iar că acordarea primei de vacanță a fost suspendată în anii 2003 - 2006 prin Legile bugetului de stat, prevederile acestor acte normative fiind aplicate corespunzător în cazul de față.

Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează: Este necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. De asemenea, este de necontestat că prin dispoziții succesive acordarea primei de vacanță a fost suspendată. Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existenta acestuia.

Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), s-a menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 251 din 22 martie 2004) precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007). Așadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate. Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existenta.

Se constată că prescripția dreptului la acțiune, care se înfățișează ca o adevărată sancțiune pentru titularul inactiv al unui dreptului subiectiv, nu operează în cazul de față, întrucât suspendarea dreptului la plata primelor de vacanță face inoperantă curgerea termenului de prescripție, suspendarea în sine având ca efect imposibilitatea realizării dreptului pe perioada de timp în care aceasta a fost prevăzută de lege. Pentru considerentele menționate mai sus, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 299 și art. 312 C. proc. civ. , reținându-se că hotărârea pronunțată de către Instanța de Fond este legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.M.F.E.Ș. împotriva sentinței civile nr. 727 din 8 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2007.