ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 106/2009

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal,, reclamanții V.N., ș.a., au solicitat, în

contradictoriu cu pârâții M.E.F., A.N.A.F. și Garda Financiară, obligarea

acestor autorități la plata către reclamanți a sumelor reprezentând prime de

concediu pentru perioada 2001-2006, actualizate cu rata inflației la data

plății efective.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că, în calitate de funcționari publici, sunt

îndrituiți, în baza art. 35 din Legea nr. 188/1999 la plata unei prime de

concediu.

S-a mai

precizat că plata efectivă a acestor drepturi a fost suspendată succesiv prin

legile anuale de aprobare a bugetului de stat, contrar dispozițiilor art. 18 C.

muncii și art. 53 din Constituția României.

Prin sentința civilă

nr. 1086 din 3 aprilie 2008 a Curții de Apel București, Secția a VIII a

contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, instanța

dispunând obligarea pârâților la plata către reclamanți a sumelor reprezentând

prime de concediu pentru perioada 2001-2006, sume actualizate cu rata inflației

de la data plății efective, în raport cu perioada lucrată de fiecare reclamant.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că excepțiile lipsei

calității procesuale pasive și a lipsei de interes invocate de pârâții M.E.F.

și A.N.A.F. nu se fondează, întrucât, pe de o parte, aceste autorități au

calitatea de ordonatori principali de credite, iar pe de altă parte,

reclamanții au interes în promovarea acțiunii.

Pe fondul

cauzei, prima instanță a constatat că reclamanții au calitatea de funcționari

publici, iar că, în conformitate cu prevederile art. 35 din Legea nr. 188/1999,

aceștia sunt îndrituiți, în raport de perioada lucrată, la plata primei de

concediu, dat fiind faptul că plata acestor drepturi a fost nelegal suspendată

prin legile bugetare, cu nerespectarea prevederilor art. 18 C. muncii și art.

53 din Constituția României.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs Garda Financiară, Comisariatul General,

criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegaliate, opinând că

cererea dedusă judecății este lipsită de obiect, întrucât drepturile

referitoare la prima de concediu au fost suspendate succesiv.

Prin urmare, a

arătat recurentul, nu au fost asigurate de la bugetul statului resurse

financiare destinate asigurării plății primelor, astfel încât, instituția a

fost în imposibilitate de a face plata acestor drepturi.

Mai mult, a

precizat recurentul, în virtutea principiului constituțional potrivit căruia

nimeni nu e mai presus de lege, instituția nu a făcut decât să pună în

executare legile bugetului de stat, astfel nu se poate reține că ar fi încălcat

în vreun mod drepturile reclamanților.

Examinând

sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

În

conformitate cu prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999,

funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă

egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Este de necontestat

că, prin dispoziții succesive, acordarea primei de concediu a fost suspendată,

dar, după cum în mod corect a reținut instanța de fond, suspendarea dreptului

nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.

Soluția instanței

de fond este în concordantă cu jurisprudenta unitară a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, precum și cu soluția pronunțată în materie de către Secțiile Unite

ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, avându-se în vedere noțiune de

"bun".

Astfel, în

sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale, prin noțiunea de bun se înțelege și

"speranța legitimă" de a dobândi un bun prin lege.

Noțiunea de

„speranță legitimă" presupune existența unei reglementări prin lege, or, de

vreme ce printr-o lege se recunoaște dobândirea unui bun, în speță patrimonial,

nu se poate interzice, tot prin lege, dobândirea bunului, deoarece, în , acest

fel, dreptul consacrat prin lege este golit practic de conținutul său.

Prin urmare,

pentru ca un drept prevăzut de lege să nu devină doar o obligație lipsită de

conținut, redusă la nudum jus, nu se poate considera că un atare drept nu a

existat în perioada în care exercițiul său a fost suspendat.

De aceea,

respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea

aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea

oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face

necesar a nu obstacula titularii drepturilor recunoscute în a beneficia efectiv

de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Pentru

considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală

și temeinică, iar recursul, fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Garda Financiară, Comisariatul General, împotriva sentinței civile

nr. 1086 din 3 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

ianuarie 2009.