ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1684/2008

Asupra recursului de față;

Din actele și lucrările

dosarului constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată

la această instanță sub nr. 6324/2/2007,

petenta

M.A. a solicitat infirmarea rezoluției din 07 august 2007

cuprinsă în

dosarul nr. 949/P/2007 a Procurorului General Adjunct al Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București prin care s-a dat soluția de neînceperea urmăririi

penale împotriva judecătorului A.M.D. și a

altora

(nenominalizați de procuror).

Se solicită în temeiul art. 278

1

pct. 8 lit. b) C. proc. pen., admiterea plângerii, desființarea rezoluției

atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

În motivarea plângerii,

petenta a precizat că obiectul petiției sale vizează numai pe magistratul A.M.D.

nu și pe judecătorul Z.C.D. întrucât numai cea dintâi a încălcat prevederile

codului de procedură civilă atunci când nu a solicitat reclamantului, respectiv

Ministerului de Interne în dosarul civil în care figurează ca pârâtă, să depună

acte originale și nu copii necertificate, nenumerotate.

De aceea consideră că prin

modul de soluționare a dosarului civil în care este parte, s-a impus la primul

termen de judecată, a recuza pe judecător iar prin soluția adoptată de

magistratul A.M.D. aceasta ar fi devenit complice la infracțiunea de

înșelăciune și cea de abuz în serviciu ar fi astfel dovedită.

Examinând actele și

lucrările de la dosar, Curtea reține următoarele:

La data de 29 iunie 2007,

petenta M.A. a formulat o plângere adresată Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București solicitând cercetarea penală a judecătorilor A.M.D. și C.D.Z.

din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 București pentru săvârșirea infracțiunii

de abuz în serviciu și favorizarea infractorului prevăzută de art. 246 C. pen.

și 264 C. pen., precum și a juristului din cadrul Ministerului Administrației

și Internelor care a formulat o cerere de chemare în judecată a ei în dosarul

civil cu nr. 20561/301/2006.

În fapt, petenta a arătat că

în această cauză, a cărei soluționare a revenit judecătorului C.D.Z., la

termenul din 18 mai 2007 l-a recuzat pe acesta întrucât anterior a formulat

împotriva lui o plângere penală și, în plus, prin faptul că a recunoscut

calitatea activă a reclamantei fără a avea la dosar înscrisuri originale,

situație în care magistratul s-a antepronunțat.

Petenta a mai sesizat faptul

că cererea de recuzare, precum și cea de abținere, formulată de judecătorul C.D.Z.

la același termen, au fost judecate, cu încălcarea principiului repartizării

aleatorii a cauzei de completul următor, compus din judecătorul A.M.D.

Aceasta a respins cererile

de abținere și recuzare ca fiind neîntemeiate, considerând că formularea unei

plângeri penale față de un judecător poate atrage incompatibilitatea acestuia

numai dacă este începută urmărirea penală de către organele de cercetare

penală, soluția contrară „ar avea consecință inadmisibilă a creări în favoarea

părților a unei pârghii cu ajutorul căreia să schimbe completul. oricând și

oricum”.

De asemenea, petenta M.A. mai

arată faptul că juristul din cadrul Ministerului Administrației și Internelor,

săvârșind infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 215 C.

pen., a formulat cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei civile nr.

20561/301/2006, întemeind-o pe fotocopii ce au fost acceptate, în mod nelegal,

de către judecătorii A.M.D. și C.D.Z.

Soluționând plângerea

petentei în dosarul cu nr. 949/P/2007 din 3 iulie 2007, procurorul a reținut că

în ceea ce privește cererile de abținere și recuzare, în cauză au fost

respectate dispozițiile art. 98 alin. (2

1

) din Regulamentul de

ordine interioară a instanțelor judecătorești potrivit cu care aceste incidente

procedurale se soluționează de către completul imediat următor, în speță, față

de recuzarea judecătorului C.D.Z., completul următor era cel condus de

magistratul A.M.D.

Soluția dispusă de

magistratul A.M.D., nu este de natură a considera că judecătorul a comis o

faptă penală, în pronunțarea hotărârii dispunând de garanții de independență,

singura posibilitate de cenzurare a acesteia fiind exercitarea căilor de atac

prevăzute de lege și nu formularea

unei

plângeri penale.

Tot la fel și suspiciunea de

imparțiabilitate a judecătorului C.D.Z. față de care petenta a formulat o

plângere penală, nu a apărut întemeiată atâta timp cât nu s-a dovedit vreun

motiv de incompatibilitate al acestuia în cererea petentei.

Cu privire la depunerea de

către reclamantul Ministerul Administrației și Internelor, prin consilier

juridic, a unor fotocopii ale înscrisurilor, posibilitatea depunerii de

înscrisuri, în copie, certificate de părți este reglementată de Codul de

procedură civilă.

Dacă partea nu a certificat

prin semnătură fotocopiile, la cerere, judecătorul poate pune în vedere părții

să complinească lipsa certificării, potrivit art. 106 alin. (2) C. proc. pen.

Însă aceasta poate fi

invocată pe cale de excepție de partea interesată, numai până la prima zi de

înfățișare ce a urmat după această neregularitate și înainte de a pune

concluzii în fond, potrivit art. 108 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, în ipoteza în care

petenta-pârâtă în cauza civilă, nu a indicat excepția lipsei certificării

înscrisurilor de către reclamant până la prima zi de înfățișare neregularitatea

se acoperă „ope legis”.

A reținut procurorul că

petenta putea uza de prevederile Codului de procedură civilă atât la fond cât

și în căile de atac în dosarul civil pendinte pe rol.

Prin ordonanța procurorului

dată în dosarul penal nr. 949/P/2007 din 03 iulie 2007 s-a dispus neînceperea

urmăriri penale față de cei doi magistrați pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 246 C. pen. și 264 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C.

proc. pen., și disjungerea cauzei pentru cercetări față de juristul din cadrul

Ministerului Administrației și Internelor.

Împotriva acestei soluții

petenta M.A. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București înregistrată sub nr. 1213/11/2/2007 arătând, în esență, că plângerea

penală nu viza și fapte comise de judecătorul Z.D.C., astfel că este „lovită de

nulitate” cu privire la aceasta.

Disjungerea privind faptele

juristului Ministerul Administrației și Internelor este, de asemenea, „lovită

de nulitate”, întrucât petiționara nu ar fi formulat „plângere penală expresă

împotrivă acestui jurist”.

Nu au fost cercetate

procedural faptele concrete ale judecătoarei A.M.D.

Soluționând plângerea

petentei procurorul a constatat că ea nu este

întemeiată

și prin rezoluția nr. 1213/11/2/2007 din 07 august 2007 a respins-o cu

această

mențiune reținând următoarele:

- cu privire la faptele

pretins comise de judecătorul Z.D.C. și disjungerea cauzei privind faptele

juristului Ministerului Administrației și Internelor s-a apreciat că procurorul

nu este limitat în cercetarea sa de susținerile persoanei vătămate, fiind

posibilă extinderea actelor premergătoare cu privire la alte persoane și la

alte fapte (în măsura în care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu,

precum este cazul în speță.)

Într-o asemenea ipoteză, nu

este necesar nici un act procedural distinct, expres" de sesizare din

oficiu”.

În ce privește disjungerea

cauzei cu privire la alte fapte și alte persoane s-a reținut că nu s-a adus

nici o vătămare a intereselor legale ale petiționarei iar actele premergătoare

efectuate de procuror au vizat toate faptele descrise de petentă.

Împotriva rezoluției din 7

august 2007, dată în dosarul nr. 949/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București, petenta M.A. a formulat plângere la instanță, solicitând, în

esență, trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale față de

judecătorul A.M.D.

Prin sentința penală nr. 12

din 24 ianuarie 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și familie, a respins, ca nefondată, plângerea petentei M.A.

împotriva rezoluției din 7 august 2007 dată în dosarul nr. 949/P/2007 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținând rezoluția

procurorului nr. 1213/II/2/2007 din 8 august 2007.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a formulat recurs petenta M.A., fără a-l motiva în scris.

La data soluționării

recursului, 14 mai 2008, în susținerea orală, petenta a reiterat cererile sale,

solicitând trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale față

de magistratul A.M.D.

A precizat că persoana

reclamată a încălcat prevederile Codului de Procedură Civilă deoarece nu a

obligat Ministerul de Interne, ca reclamant, să depună originalul actelor în

baza cărora acesta cere de la fiul său contravaloarea bursei acordată acestuia

în străinătate.

A apreciat că instanța, la

primul termen de judecată, este obligată să-i ceară reclamantului, actele în

baza cărora acesta își declară calitatea procesuală activă.

De asemenea, a arătat că

fiul ei a fost nedreptățit deoarece, în timpul derulării bursei acordate, s-a

încercat modificarea condițiilor contractuale, în sensul că i s-a oferit să

ocupe orice post în administrație în loc de postul pe care îl merita, respectiv

de manager cu condiții speciale ca urmare a contractului încheiat.

Examinând sentința penală

atacată prin prima motivelor de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Rezoluțiile parchetului sunt

legale și temeinice deoarece, în cauză, nu s-a dovedit că magistratul reclamat

de petentă, respectiv A.M.D., a săvârșit vreo infracțiune.

Astfel, susținerea petentei

că judecătoarea a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la

art. 215 C. pen., prin faptul că, în dosarul civil nr. 20561/301/2006, nu a

obligat reclamantul, respectiv Ministerul Administrației și Internelor, să

depună acte originale, este neîntemeiată.

Soluția dispusă de magistrat

nu duce la concluzia că acesta a săvârșit o infracțiune; cenzurarea acesteia se

putea realiza prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege și nu prin

formularea unei plângeri penale.

De asemenea, referitor la

depunerea de către Ministerul de Interne a unor fotocopii ale înscrisurilor,

Codul de procedură civilă prevede posibilitatea depunerii de înscrisuri, în

copie, certificate de părți.

Dacă partea nu a certificat

prin semnătură fotocopiile la cerere, judecătorul poate pune în vedere părții

să complinească lipsa certificării, potrivit art. 106 alin. (2) C. proc. pen.

Această situație poate fi

invocată, pe cale de excepție, de partea interesată numai până la prima zi de

înfățișare după invocarea acestei neregularități și înainte de a pune concluzii

pe fond, potrivit art. 108 alin. (3) C. proc. civ.

De altfel, petenta avea posibilitatea

de a-și manifesta nemulțumirile în cadrul dosarului civil.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și  temeinică, nefiind

motive de casare a acesteia.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., va fi obligată petenta recurentă la cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționara M.A. împotriva sentinței penale nr. 12 din 24

ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurenta petiționară

la 120 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 mai 2008.