ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1684/2008

Asupra recursului de față; Din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr. 6324/2/2007, petenta M.A. a solicitat infirmarea rezoluției din 07 august 2007 cuprinsă în dosarul nr. 949/P/2007 a Procurorului General Adjunct al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a dat soluția de neînceperea urmăririi penale împotriva judecătorului A.M.D. și a altora (nenominalizați de procuror). Se solicită în temeiul art. 278 1 pct. 8 lit. b) C. proc. pen., admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale. În motivarea plângerii, petenta a precizat că obiectul petiției sale vizează numai pe magistratul A.M.D.

nu și pe judecătorul Z.C.D. întrucât numai cea dintâi a încălcat prevederile codului de procedură civilă atunci când nu a solicitat reclamantului, respectiv Ministerului de Interne în dosarul civil în care figurează ca pârâtă, să depună acte originale și nu copii necertificate, nenumerotate. De aceea consideră că prin modul de soluționare a dosarului civil în care este parte, s-a impus la primul termen de judecată, a recuza pe judecător iar prin soluția adoptată de magistratul A.M.D. aceasta ar fi devenit complice la infracțiunea de înșelăciune și cea de abuz în serviciu ar fi astfel dovedită. Examinând actele și lucrările de la dosar, Curtea reține următoarele: La data de 29 iunie 2007, petenta M.A.

a formulat o plângere adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București solicitând cercetarea penală a judecătorilor A.M.D. și C.D.Z. din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 București pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și favorizarea infractorului prevăzută de art. 246 C. pen. și 264 C. pen., precum și a juristului din cadrul Ministerului Administrației și Internelor care a formulat o cerere de chemare în judecată a ei în dosarul civil cu nr. 20561/301/2006. În fapt, petenta a arătat că în această cauză, a cărei soluționare a revenit judecătorului C.D.Z., la termenul din 18 mai 2007 l-a recuzat pe acesta întrucât anterior a formulat împotriva lui o plângere penală și, în plus, prin faptul că a recunoscut calitatea activă a reclamantei fără a avea la dosar înscrisuri originale, situație în care magistratul s-a antepronunțat.

Petenta a mai sesizat faptul că cererea de recuzare, precum și cea de abținere, formulată de judecătorul C.D.Z. la același termen, au fost judecate, cu încălcarea principiului repartizării aleatorii a cauzei de completul următor, compus din judecătorul A.M.D. Aceasta a respins cererile de abținere și recuzare ca fiind neîntemeiate, considerând că formularea unei plângeri penale față de un judecător poate atrage incompatibilitatea acestuia numai dacă este începută urmărirea penală de către organele de cercetare penală, soluția contrară „ar avea consecință inadmisibilă a creări în favoarea părților a unei pârghii cu ajutorul căreia să schimbe completul. oricând și oricum”. De asemenea, petenta M.A.

mai arată faptul că juristul din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, săvârșind infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 215 C. pen., a formulat cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei civile nr. 20561/301/2006, întemeind-o pe fotocopii ce au fost acceptate, în mod nelegal, de către judecătorii A.M.D. și C.D.Z. Soluționând plângerea petentei în dosarul cu nr. 949/P/2007 din 3 iulie 2007, procurorul a reținut că în ceea ce privește cererile de abținere și recuzare, în cauză au fost respectate dispozițiile art. 98 alin. (2 1 ) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești potrivit cu care aceste incidente procedurale se soluționează de către completul imediat următor, în speță, față de recuzarea judecătorului C.D.Z., completul următor era cel condus de magistratul A.M.D.

Soluția dispusă de magistratul A.M.D., nu este de natură a considera că judecătorul a comis o faptă penală, în pronunțarea hotărârii dispunând de garanții de independență, singura posibilitate de cenzurare a acesteia fiind exercitarea căilor de atac prevăzute de lege și nu formularea unei plângeri penale. Tot la fel și suspiciunea de imparțiabilitate a judecătorului C.D.Z. față de care petenta a formulat o plângere penală, nu a apărut întemeiată atâta timp cât nu s-a dovedit vreun motiv de incompatibilitate al acestuia în cererea petentei. Cu privire la depunerea de către reclamantul Ministerul Administrației și Internelor, prin consilier juridic, a unor fotocopii ale înscrisurilor, posibilitatea depunerii de înscrisuri, în copie, certificate de părți este reglementată de Codul de procedură civilă.

Dacă partea nu a certificat prin semnătură fotocopiile, la cerere, judecătorul poate pune în vedere părții să complinească lipsa certificării, potrivit art. 106 alin. (2) C. proc. pen. Însă aceasta poate fi invocată pe cale de excepție de partea interesată, numai până la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate și înainte de a pune concluzii în fond, potrivit art. 108 alin. (3) C. proc. civ. Astfel, în ipoteza în care petenta-pârâtă în cauza civilă, nu a indicat excepția lipsei certificării înscrisurilor de către reclamant până la prima zi de înfățișare neregularitatea se acoperă „ope legis”. A reținut procurorul că petenta putea uza de prevederile Codului de procedură civilă atât la fond cât și în căile de atac în dosarul civil pendinte pe rol.

Prin ordonanța procurorului dată în dosarul penal nr. 949/P/2007 din 03 iulie 2007 s-a dispus neînceperea urmăriri penale față de cei doi magistrați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și 264 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., și disjungerea cauzei pentru cercetări față de juristul din cadrul Ministerului Administrației și Internelor. Împotriva acestei soluții petenta M.A. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București înregistrată sub nr. 1213/11/2/2007 arătând, în esență, că plângerea penală nu viza și fapte comise de judecătorul Z.D.C., astfel că este „lovită de nulitate” cu privire la aceasta. Disjungerea privind faptele juristului Ministerul Administrației și Internelor este, de asemenea, „lovită de nulitate”, întrucât petiționara nu ar fi formulat „plângere penală expresă împotrivă acestui jurist”.

Nu au fost cercetate procedural faptele concrete ale judecătoarei A.M.D. Soluționând plângerea petentei procurorul a constatat că ea nu este întemeiată și prin rezoluția nr. 1213/11/2/2007 din 07 august 2007 a respins-o cu această mențiune reținând următoarele: - cu privire la faptele pretins comise de judecătorul Z.D.C. și disjungerea cauzei privind faptele juristului Ministerului Administrației și Internelor s-a apreciat că procurorul nu este limitat în cercetarea sa de susținerile persoanei vătămate, fiind posibilă extinderea actelor premergătoare cu privire la alte persoane și la alte fapte (în măsura în care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, precum este cazul în speță.) Într-o asemenea ipoteză, nu este necesar nici un act procedural distinct, expres" de sesizare din oficiu”.

În ce privește disjungerea cauzei cu privire la alte fapte și alte persoane s-a reținut că nu s-a adus nici o vătămare a intereselor legale ale petiționarei iar actele premergătoare efectuate de procuror au vizat toate faptele descrise de petentă. Împotriva rezoluției din 7 august 2007, dată în dosarul nr. 949/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, petenta M.A. a formulat plângere la instanță, solicitând, în esență, trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale față de judecătorul A.M.D. Prin sentința penală nr. 12 din 24 ianuarie 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca nefondată, plângerea petentei M.A.

împotriva rezoluției din 7 august 2007 dată în dosarul nr. 949/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținând rezoluția procurorului nr. 1213/II/2/2007 din 8 august 2007. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs petenta M.A., fără a-l motiva în scris. La data soluționării recursului, 14 mai 2008, în susținerea orală, petenta a reiterat cererile sale, solicitând trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale față de magistratul A.M.D. A precizat că persoana reclamată a încălcat prevederile Codului de Procedură Civilă deoarece nu a obligat Ministerul de Interne, ca reclamant, să depună originalul actelor în baza cărora acesta cere de la fiul său contravaloarea bursei acordată acestuia în străinătate.

A apreciat că instanța, la primul termen de judecată, este obligată să-i ceară reclamantului, actele în baza cărora acesta își declară calitatea procesuală activă. De asemenea, a arătat că fiul ei a fost nedreptățit deoarece, în timpul derulării bursei acordate, s-a încercat modificarea condițiilor contractuale, în sensul că i s-a oferit să ocupe orice post în administrație în loc de postul pe care îl merita, respectiv de manager cu condiții speciale ca urmare a contractului încheiat. Examinând sentința penală atacată prin prima motivelor de recurs, Înalta Curte constată următoarele: Rezoluțiile parchetului sunt legale și temeinice deoarece, în cauză, nu s-a dovedit că magistratul reclamat de petentă, respectiv A.M.D., a săvârșit vreo infracțiune.

Astfel, susținerea petentei că judecătoarea a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 215 C. pen., prin faptul că, în dosarul civil nr. 20561/301/2006, nu a obligat reclamantul, respectiv Ministerul Administrației și Internelor, să depună acte originale, este neîntemeiată. Soluția dispusă de magistrat nu duce la concluzia că acesta a săvârșit o infracțiune; cenzurarea acesteia se putea realiza prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege și nu prin formularea unei plângeri penale. De asemenea, referitor la depunerea de către Ministerul de Interne a unor fotocopii ale înscrisurilor, Codul de procedură civilă prevede posibilitatea depunerii de înscrisuri, în copie, certificate de părți.

Dacă partea nu a certificat prin semnătură fotocopiile la cerere, judecătorul poate pune în vedere părții să complinească lipsa certificării, potrivit art. 106 alin. (2) C. proc. pen. Această situație poate fi invocată, pe cale de excepție, de partea interesată numai până la prima zi de înfățișare după invocarea acestei neregularități și înainte de a pune concluzii pe fond, potrivit art. 108 alin. (3) C. proc. civ. De altfel, petenta avea posibilitatea de a-și manifesta nemulțumirile în cadrul dosarului civil. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, nefiind motive de casare a acesteia. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată petenta recurentă la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara M.A. împotriva sentinței penale nr. 12 din 24 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la 120 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2008.