ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5760/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5760/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 160 din 4 noiembrie 2005, Tribunalul Argeș a admis

acțiunea majorată formulată de reclamanții S.N. și S.F. împotriva

pârâtului Statul Român - S.N.A.D.N.R. SA și a modificat în parte hotărârea nr.

6/2004 a acesteia din urmă, în sensul că s-a stabilit ca reclamanții să

primească cu titlul de despăgubiri contravaloarea în lei a sumei de 8306,69

Euro.

A fost

respinsă cererea de despăgubiri formulată în temeiul art. 108

3

C. proc. civ., și a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților

suma de 600 lei cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 118/A din 23 iunie

2006, Curtea de Apel Pitești a admis apelul, a casat sentința și a trimis

pricina spre rejudecare, constatând că participarea la judecată a procurorului

era obligatorie, urmând ca judecata să fie reluată de către instanța de fond,

care va avea obligația să examineze și primul motiv de apel ca apărare a

părții.

Rejudecând cauza, Tribunalul Argeș, prin sentința

civilă nr. 22 din 19 ianuarie 2007 a admis acțiunea așa cum a fost majorată și

pârâtul a fost obligat la plata sumei de 19032 Euro în echivalent.

Prin apelul declarat de pârâtă s-a criticat

hotărârea instanței de fond pentru netemeinicie și nelegalitate, invocându-se

următoarele aspecte:

- se critică alegerea ca punct de

stabilire a despăgubirilor, momentul pronunțării soluției și nu cel al

exproprierii;

- se

susține că nu s-a arătata în mod distinct care este suma datorată pentru

terenul expropriat și care este cea care vizează eventualele daune

aduse proprietarilor și în ce constau ele;

- se

mai arată că experții cauzei au fost lipsiți de obiectivitate, depășindu-

și atribuțiile și că au falsificat realitatea atunci când au stabilit

criteriile de evaluare fără a ține cont de cele prevăzute de legislația în vigoare

datând din anii 1991;

- nu s-a ținut cont de prețurile

cerute pentru acel tip de teren supus exproprierii potrivit micii publicități

locale.

Prin decizia nr. 415/A din 13 decembrie 2007 a

Curții de Apel Pitești, secția civilă, a fost respins apelul declarat de pârâta

C.N.A.D.N.R. SA împotriva sentinței civile nr. 22 din 19 ianuarie 2007

pronunțată de Tribunalul Argeș și s-a admis în parte cererea de majorare a

pretențiilor intimaților, obligând pe pârât la plata sumei de 19226 Euro în

echivalent în loc de cea de 19036 Euro.

A

fost respinsă cererea intimaților pentru suma de 578 Euro.

Curtea examinând, atât din oficiu, cât

și prin prisma criticilor formulate, a constatat că expertiza întocmită în fața

primei instanțe de fond s-a făcut cu ignorarea dispozițiile art. 25 din Legea

nr. 33/1994, aplicabile în cauză, în sensul că la întocmirea lucrării nu au

fost desemnați trei experți, unul din partea expropriatorului, unul din partea

expropriatului și unul numit din oficiu de către instanță.

Totodată, s-a dispus întocmirea a două

variante de evaluare prin expertiza ce se va efectua în cauză, cu valorile de

la data exproprierii, cât și de la data judecății și să se calculeze eventuala

creștere sau scădere a valorii restului de teren rămas în proprietate.

Expertul numit de către instanță împreună cu

cel indicat de către contestatorii intimați au întocmit o lucrare comună, iar

expertul numit de expropriator a înaintat instanței fotocopia unei lucrări

întocmite separat.

Față de împrejurarea că s-au acordat șase termene

de judecată și pentru a nu se tergiversa soluționarea cauzei nu s-a mai

așteptat prezentarea lucrării semnate în original.

Cu privire la cele două lucrări s-a reținut că

niciuna dintre ele nu răspunde obiectivului vizând stabilirea valorii la data exproprierii,

dar, pentru că apelanta nu a formulat obiecțiuni sub acest aspect, a fost

decăzută din probă.

În ceea ce privește valoarea de expropriere de

la data judecății, a fost calculată de către primul expert ca fiind de 19226

Euro, mai mult decât la instanța de fond cu 194 Euro, avându-se în vedere

evoluția prețurilor în timp.

Prin aceeași

lucrare s-a stabilit și existența unui prejudiciu pe care intimații-reclamanți

ar urma să-l suporte din cauza zgomotului și a trepidațiilor provocate

de traficului rutier ce are loc pe centura ocolitoare a municipiului

Pitești, prejudiciu a cărui valoare a fost stabilită la suma de 578 Euro.

În ceea ce privește lucrarea întocmită de către

expertul numit din partea expropriatorului, s-a reținut că la data efectuării expertizei

a existat o creștere a valorii, ca urmare a apariției unui complex comercial,

precum și a creșterii generale a prețurilor bunurilor funciare, dar că o

asemenea creștere nu poate fi evaluată decât la 1,5 din valoarea inițial

stabilită în prima instanță de către expert L.E., astfel că s-a ajuns la o

valoare a terenului sub cea stabilită inițial, respectiv la 12985 Euro.

Referitor la valorile extrase din mica

publicitate locală, expertul a arătat că acestea au o tendință speculativă și

că probabil tranzacții certe se concretizează la o valoare de circa 80% din cea

solicitată, pentru terenuri din imediata vecinătate a drumului și nu pentru

cele aflate la o distanță de 100 m de calea publică.

Apelul s-a reținut ca nefondat, în

primul rând cu privire la criteriul la care se raportează evaluarea

despăgubirilor, criteriu corect ales de tribunal în raport de soluția dată.

Astfel, cu toate că la prima judecată nu s-a

arătat motivul pentru care s-a raportat la data pronunțării și nu la data

exproprierii.

Deși a stabilit cuantumul despăgubirilor,

statul nu a făcut și plata efectivă a lor mai înainte ca decizia să fie

atacată, cu toate că, potrivit art. 5 alin. (l) din Legea nr. 198/2004, plata

despăgubirilor pentru imobilele expropriate în baza prevederilor art. 4 alin.

(1) se face în baza cererilor adresate de către titularii drepturilor reale,

precum și de către orice persoană care justifică un interes legitim; potrivit

alin. (4), în cazul în care titularii drepturilor reale nu depun cerere și/sau

documente doveditoare, conform prevederilor alin. (1) și (2),

expropriatorul va notifica acestora sumele

propuse pentru plata despăgubirilor și

le va consemna într-un cont

bancar deschis pe numele expropriatului. Despăgubirile vor fi eliberate în

condițiile legii.

S-a reținut

că neprocedându-se în acest fel, nu a operat exproprierea în sine,

câtă vreme art. 481 C. civ., prevede că cedarea silită a proprietății

se poate face numai după primirea unei despăgubiri prealabile.

Dacă o astfel de

plată ar fi fost făcută, se putea verifica justețea exproprierii

la acel moment prin raportare la același text din Codul civil.

Plata nefiind făcută, în mod corect

instanțele s-au raportat în stabilirea acestui cuantum la data judecății.

În ceea ce privește valoarea de circulație a

terenurilor, în cauză au fost exprimate două opinii, în sensul unei valori

apropiate de cea stabilită în fața instanței de apel și una în sens contrar.

Pentru a alege una dintre aceste două valori,

s-a reținut că expertul expropriatorului pretinde că valorile au un caracter

speculativ și că ele nu se regăsesc decât într-un procent de 80 % față de cel

de circulație.

Chiar și așa fiind, la dosar s-au depus extrase

din presa locală apropiată de data judecății, din care rezultă că, pentru zona

în litigiu cererile se situează între 75 și 100 Euro/metru pătrat.

Relațiile furnizate de către diferite societăți

imobiliare situează prețurile de vânzare efectivă în luna decembrie 2007 în

zonă între 69-70 Euro/mp.

În această situație, criteriul de evaluare cu o

creștere de 1,5 față de prețul avut în vedere în februarie 2006 de către

expertul expropriatorului este nefundamentat față de evoluția reală a

prețurilor.

Ceilalți doi experți stabilesc o valoare

situată chiar sub minimum indicat de

agențiile

imobiliare și de cea cerută prin anunțurile de mică publicitate, respectiv de

circa 51 Euro/mp, apropiindu-se chiar de opinia expertului apelantei, în sensul

unei reduceri de aproximativ de 80% față de prețul cerut.

Ca atare, se

constată că această lucrare respectă criteriul stabilit de legiuitor,

că stabilește justa valoare a exproprierii, situație în care se

înlătură expertiza întocmită de expertul expropriatorului, ing. D.G.

La termenul din 1 noiembrie 2007,

intimații-contestatori au formulat o cererea numită de „majorare a

pretențiilor", care nu poate fi fondată pe art. 132 C. proc. civ., dar

poate fi încadrată în cele prev. de art. 294 C. proc. civ., ea vizând despăgubiri

ivite după darea primei sentințe, în parte. Aceste despăgubiri pot cuprinde

suma de 194 Euro, creștere datorată evoluției prețurilor în timp.

Nu aceeași soartă o poate primi cererea de

majorare a pretențiilor cu suma de 578 Euro.

Această valoare a fost stabilită de

către experți pentru eventualul prejudiciu ce l-ar putea suferi proprietatea

contestatorilor ca urmare a edificării unei căi rutiere la o oarecare distantă

de aceasta.

O astfel de cerere însă, deși formulată

în fața primei instanțe de fond, nu a

fost

avută în vedere cu acel prilej, iar contestatorii nu s-au arătat nemulțumiți de

soluția instanței, nu au atacat-o cu apel, așa încât ei nu o mai pot invoca

acum, în

apelul declarat de către adversar.

Împotriva deciziei civile nr. 415/A din 13

decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești și împotriva deciziei nr.

32A din 14 februarie 2008 a aceleiași instanțe au declarat recurs reclamanții

S.F. și S.N., invocând motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., care au arătat în esență, că în mod greșit instanța nu le-a admis

acțiunea în întregime pentru acordarea și a sumei de 578 Euro reprezentând

daune cauzate prin noua expropriere și nici nu li s-au acordat cheltuielile de

judecată în apel.

Pârâtul Statul Român prin S.N.A.D.N.R. SA a criticat

hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate, prin prisma dispozițiilor at.

304 pct. 9 C. proc. civ., și 304

1

C. proc. civ.

S-a susținut că, instanța de apel a pronunțat

hotărârea recurată cu încălcarea disp. art. 25 din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauze de utilitate publică, în sensul că trebuia să

desemneze o comisie formată din trei experți, dispoziția fiind imperativă, iar

comisia ar fi trebuit să întocmească un singur raport de expertiză care să fie

avut în vedere la soluționarea cauzei.

Se mai susține că, instanța de apel,

încălcând disp. art. 274 alin. (3) C. proc. civ. nu le-a acordat cheltuielile

de judecată solicitate și dovedite.

Deși se invocă și art. 304

1

C. proc.

civ., recurentul nu își motivează această critică.

Recursurile declarate de părți sunt nefondate,

pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește recursurile reclamanților

S.F. și S.N. se reține că acestea sunt nefondate, întrucât, în mod nejustificat

au solicitat majorarea pretențiilor cu suma de 578 Euro, sumă ce reprezintă

eventualul

prejudiciu ce l-ar putea suferi

ca urmare a edificării unei căi rutiere la o oarecare

distanță de

proprietatea lor, prejudiciu nefiind cert.

În cuprinsul motivelor de recurs nu se regăsesc

critici de nelegalitate în legătură cu acest aspecte.

Simpla menționare a pretențiilor în acest sens,

nu reprezintă o critică de nelegalitate a hotărârii, care să îndeplinească

condiția de a putea fi încadrată în motivele de recurs limitativ prevăzute de

art. 304 C. proc. civ. și, prin urmare, nu investește în mod legal instanța de

recurs cu analiza ei.

Se critică hotărârea recurată și pentru

omisiunea de a fi obligați intimații la plata cheltuielilor de judecată

efectuate în apel.

Câtă vreme pârâta S.N.A.D.N.R. SA

a căzut în pretenții, nu există niciun dubiu că

aceasta are culpă procesuală și în baza art. 274 C. proc. civ., trebuie să

suporte cheltuielile de judecată

efectuate de reclamanți.

La fel de adevărat este faptul că reclamanții,

printr-o cerere completatoare au solicitat ca în dispozitivul deciziei civile

nr. 415/A din 13 decembrie 2007 a Curții de Apel Pitești să se insereze și

obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Procedând în conformitate cu disp. art.

281

2

C. proc. civ., instanța de apel prin decizia nr. 32/A din 14

februarie 2008 a admis cererea reclamanților și a completat dispozitivul

deciziei, în sensul că a obligat apelanta-pârâtă S.N.A.D.N.R. SA

„să plătească

reclamanților suma de 500

lei cu titlul de cheltuieli de judecată", împrejurare față de care critica

nu mai poate fi susținută.

Referitor la recursul pârâtei, se rețin

următoarele:

Potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994,

„...pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți

compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un

al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.

În cauză, a fost respectată această cerință a

legii, în sensul că au fost desemnați cei trei experți în vederea evaluării

terenului expropriat.

Norma cuprinsă în art. 25 din legea precizată

nu a fost instituită în scopul

apărării

unui interes general, ci pentru a proteja interesele expropriatorului și pe

cele

ale expropriatului, încălcarea unei asemenea norme neputând fi sancționată

decât cu nulitatea relativă a actului întocmit în asemenea condiții.

Nulitatea relativă trebuie însă invocată în

condițiile art. 108 alin. (3) C. proc. civ., adică la prima zi de înfățișare ce

a urmat după neregularitatea pretinsă și înainte de a se pune concluzii în

fond.

În speță, se constată că această recurentă nu a

formulat obiecțiuni cu privire la aspectul criticat în recurs, astfel că a

pierdut posibilitatea de a-și mai valorifica dreptul său în căile de atac,

operând decăderea din dreptul de a mai invoca pretinsa nulitate relativă. De

fapt, această împrejurare este recunoscută chiar de recurentă.

Pe de altă parte, se constată că instanța de

apel a desemnat un expert, iar părțile câte unul pentru fiecare, fiind astfel

respectate dispozițiile art. 25.

Expertul desemnat de către instanță, împreună

cu cel al reclamanților au alcătuit o lucrare comună, iar expertul desemnat de

către expropriator a depus la dosar o copie a unei lucrări întocmite separat,

în condițiile în care s-au acordat șase termene de judecată pentru a prezenta

lucrarea semnată în original.

Nefiind posibilă realizarea unei lucrări comune

de către cei trei experți, datorită punctelor de vedere divergente, instanța nu

avea la dispoziție alte mijloace de constrângere a acestora, într-un termen

rezonabil de soluționare a litigiului, la dosar aflându-se totuși lucrările

lor.

Art. 210

C. proc. civ. prevede că atunci, „Când sunt mai mulți experți cu păreri

deosebite, lucrarea trebuie să cuprindă părerea motivată a

fiecăruia", cerință respectată în cauza de față.

A admite punctul de vedere exprimat de

recurenta-pârâtă, ar însemna ca

instanța să

dea curs unui formalism excesiv, neprevăzut de lege și nejustificat în

vreun

alt mod.

Se mai reține că,

recurenta nu a criticat decizia pronunțată în apel în ceea ce

privește cuantumul despăgubirilor acordate de către instanță și nu se

referă în

niciun mod la o eventuală

evaluare necorespunzătoare a acestor despăgubiri. De

altfel, nici nu

avea posibilitatea legală să formuleze direct în recurs asemenea critici.

În vederea respectării disp. art. 25 din Legea

nr. 33/1994, din oficiu instanța de apel a dispus efectuarea unei noi expertize

de către trei experți, astfel că decizia este legală sub acest aspect.

Prin al doilea motiv de recurs se critică

hotărârea instanței de apel pe considerentul că, în mod greșit ar fi fost

obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care nu

s-a dovedit culpa sa procesuală.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost

completată în conformitate cu disp. art. 281

2

C. proc. civ., prin

decizia nr. 32/A din 14 februarie 2008 și recurenta de față a fost obligată la

plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei către reclamanți,

reținându-i-se culpa procesuală potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Distinct de cele expuse, împotriva acestei

decizii recurenta nu a declarat recurs.

Față de considerentele de mai sus, recursurile

declarate de părți urmează să fie respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGE

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamanții S.F., S.N. și de pârâtul Statul Român prin

C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 415/A din 13 decembrie 2007 a Curții de

Apel Pitești, secția civilă, și recursul declarat de reclamanți împotriva

deciziei nr. 32/A din 14 februarie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2008.