ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5760/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 160 din 4 noiembrie 2005, Tribunalul Argeș a admis acțiunea majorată formulată de reclamanții S.N. și S.F. împotriva pârâtului Statul Român - S.N.A.D.N.R. SA și a modificat în parte hotărârea nr. 6/2004 a acesteia din urmă, în sensul că s-a stabilit ca reclamanții să primească cu titlul de despăgubiri contravaloarea în lei a sumei de 8306,69 Euro. A fost respinsă cererea de despăgubiri formulată în temeiul art. 108 3 C. proc. civ., și a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 600 lei cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 118/A din 23 iunie 2006, Curtea de Apel Pitești a admis apelul, a casat sentința și a trimis pricina spre rejudecare, constatând că participarea la judecată a procurorului era obligatorie, urmând ca judecata să fie reluată de către instanța de fond, care va avea obligația să examineze și primul motiv de apel ca apărare a părții. Rejudecând cauza, Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr. 22 din 19 ianuarie 2007 a admis acțiunea așa cum a fost majorată și pârâtul a fost obligat la plata sumei de 19032 Euro în echivalent.

Prin apelul declarat de pârâtă s-a criticat hotărârea instanței de fond pentru netemeinicie și nelegalitate, invocându-se următoarele aspecte: - se critică alegerea ca punct de stabilire a despăgubirilor, momentul pronunțării soluției și nu cel al exproprierii; - se susține că nu s-a arătata în mod distinct care este suma datorată pentru terenul expropriat și care este cea care vizează eventualele daune aduse proprietarilor și în ce constau ele; - se mai arată că experții cauzei au fost lipsiți de obiectivitate, depășindu- și atribuțiile și că au falsificat realitatea atunci când au stabilit criteriile de evaluare fără a ține cont de cele prevăzute de legislația în vigoare datând din anii 1991; - nu s-a ținut cont de prețurile cerute pentru acel tip de teren supus exproprierii potrivit micii publicități locale.

Prin decizia nr. 415/A din 13 decembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, a fost respins apelul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA împotriva sentinței civile nr. 22 din 19 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș și s-a admis în parte cererea de majorare a pretențiilor intimaților, obligând pe pârât la plata sumei de 19226 Euro în echivalent în loc de cea de 19036 Euro. A fost respinsă cererea intimaților pentru suma de 578 Euro. Curtea examinând, atât din oficiu, cât și prin prisma criticilor formulate, a constatat că expertiza întocmită în fața primei instanțe de fond s-a făcut cu ignorarea dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, aplicabile în cauză, în sensul că la întocmirea lucrării nu au fost desemnați trei experți, unul din partea expropriatorului, unul din partea expropriatului și unul numit din oficiu de către instanță.

Totodată, s-a dispus întocmirea a două variante de evaluare prin expertiza ce se va efectua în cauză, cu valorile de la data exproprierii, cât și de la data judecății și să se calculeze eventuala creștere sau scădere a valorii restului de teren rămas în proprietate. Expertul numit de către instanță împreună cu cel indicat de către contestatorii intimați au întocmit o lucrare comună, iar expertul numit de expropriator a înaintat instanței fotocopia unei lucrări întocmite separat. Față de împrejurarea că s-au acordat șase termene de judecată și pentru a nu se tergiversa soluționarea cauzei nu s-a mai așteptat prezentarea lucrării semnate în original. Cu privire la cele două lucrări s-a reținut că niciuna dintre ele nu răspunde obiectivului vizând stabilirea valorii la data exproprierii, dar, pentru că apelanta nu a formulat obiecțiuni sub acest aspect, a fost decăzută din probă.

În ceea ce privește valoarea de expropriere de la data judecății, a fost calculată de către primul expert ca fiind de 19226 Euro, mai mult decât la instanța de fond cu 194 Euro, avându-se în vedere evoluția prețurilor în timp. Prin aceeași lucrare s-a stabilit și existența unui prejudiciu pe care intimații-reclamanți ar urma să-l suporte din cauza zgomotului și a trepidațiilor provocate de traficului rutier ce are loc pe centura ocolitoare a municipiului Pitești, prejudiciu a cărui valoare a fost stabilită la suma de 578 Euro.

În ceea ce privește lucrarea întocmită de către expertul numit din partea expropriatorului, s-a reținut că la data efectuării expertizei a existat o creștere a valorii, ca urmare a apariției unui complex comercial, precum și a creșterii generale a prețurilor bunurilor funciare, dar că o asemenea creștere nu poate fi evaluată decât la 1,5 din valoarea inițial stabilită în prima instanță de către expert L.E., astfel că s-a ajuns la o valoare a terenului sub cea stabilită inițial, respectiv la 12985 Euro. Referitor la valorile extrase din mica publicitate locală, expertul a arătat că acestea au o tendință speculativă și că probabil tranzacții certe se concretizează la o valoare de circa 80% din cea solicitată, pentru terenuri din imediata vecinătate a drumului și nu pentru cele aflate la o distanță de 100 m de calea publică.

Apelul s-a reținut ca nefondat, în primul rând cu privire la criteriul la care se raportează evaluarea despăgubirilor, criteriu corect ales de tribunal în raport de soluția dată. Astfel, cu toate că la prima judecată nu s-a arătat motivul pentru care s-a raportat la data pronunțării și nu la data exproprierii.

Deși a stabilit cuantumul despăgubirilor, statul nu a făcut și plata efectivă a lor mai înainte ca decizia să fie atacată, cu toate că, potrivit art. 5 alin. (l) din Legea nr. 198/2004, plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate în baza prevederilor art. 4 alin. (1) se face în baza cererilor adresate de către titularii drepturilor reale, precum și de către orice persoană care justifică un interes legitim; potrivit alin. (4), în cazul în care titularii drepturilor reale nu depun cerere și/sau documente doveditoare, conform prevederilor alin. (1) și (2), expropriatorul va notifica acestora sumele propuse pentru plata despăgubirilor și le va consemna într-un cont bancar deschis pe numele expropriatului.

Despăgubirile vor fi eliberate în condițiile legii. S-a reținut că neprocedându-se în acest fel, nu a operat exproprierea în sine, câtă vreme art. 481 C. civ., prevede că cedarea silită a proprietății se poate face numai după primirea unei despăgubiri prealabile. Dacă o astfel de plată ar fi fost făcută, se putea verifica justețea exproprierii la acel moment prin raportare la același text din Codul civil. Plata nefiind făcută, în mod corect instanțele s-au raportat în stabilirea acestui cuantum la data judecății. În ceea ce privește valoarea de circulație a terenurilor, în cauză au fost exprimate două opinii, în sensul unei valori apropiate de cea stabilită în fața instanței de apel și una în sens contrar.

Pentru a alege una dintre aceste două valori, s-a reținut că expertul expropriatorului pretinde că valorile au un caracter speculativ și că ele nu se regăsesc decât într-un procent de 80 % față de cel de circulație. Chiar și așa fiind, la dosar s-au depus extrase din presa locală apropiată de data judecății, din care rezultă că, pentru zona în litigiu cererile se situează între 75 și 100 Euro/metru pătrat. Relațiile furnizate de către diferite societăți imobiliare situează prețurile de vânzare efectivă în luna decembrie 2007 în zonă între 69-70 Euro/mp. În această situație, criteriul de evaluare cu o creștere de 1,5 față de prețul avut în vedere în februarie 2006 de către expertul expropriatorului este nefundamentat față de evoluția reală a prețurilor.

Ceilalți doi experți stabilesc o valoare situată chiar sub minimum indicat de agențiile imobiliare și de cea cerută prin anunțurile de mică publicitate, respectiv de circa 51 Euro/mp, apropiindu-se chiar de opinia expertului apelantei, în sensul unei reduceri de aproximativ de 80% față de prețul cerut. Ca atare, se constată că această lucrare respectă criteriul stabilit de legiuitor, că stabilește justa valoare a exproprierii, situație în care se înlătură expertiza întocmită de expertul expropriatorului, ing. D.G. La termenul din 1 noiembrie 2007, intimații-contestatori au formulat o cererea numită de „majorare a pretențiilor", care nu poate fi fondată pe art. 132 C. proc. civ., dar poate fi încadrată în cele prev. de art. 294 C. proc.

civ., ea vizând despăgubiri ivite după darea primei sentințe, în parte. Aceste despăgubiri pot cuprinde suma de 194 Euro, creștere datorată evoluției prețurilor în timp. Nu aceeași soartă o poate primi cererea de majorare a pretențiilor cu suma de 578 Euro. Această valoare a fost stabilită de către experți pentru eventualul prejudiciu ce l-ar putea suferi proprietatea contestatorilor ca urmare a edificării unei căi rutiere la o oarecare distantă de aceasta. O astfel de cerere însă, deși formulată în fața primei instanțe de fond, nu a fost avută în vedere cu acel prilej, iar contestatorii nu s-au arătat nemulțumiți de soluția instanței, nu au atacat-o cu apel, așa încât ei nu o mai pot invoca acum, în apelul declarat de către adversar.

Împotriva deciziei civile nr. 415/A din 13 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești și împotriva deciziei nr. 32A din 14 februarie 2008 a aceleiași instanțe au declarat recurs reclamanții S.F. și S.N., invocând motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care au arătat în esență, că în mod greșit instanța nu le-a admis acțiunea în întregime pentru acordarea și a sumei de 578 Euro reprezentând daune cauzate prin noua expropriere și nici nu li s-au acordat cheltuielile de judecată în apel. Pârâtul Statul Român prin S.N.A.D.N.R. SA a criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate, prin prisma dispozițiilor at. 304 pct. 9 C. proc. civ., și 304 1 C. proc. civ. S-a susținut că, instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea disp.

art. 25 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică, în sensul că trebuia să desemneze o comisie formată din trei experți, dispoziția fiind imperativă, iar comisia ar fi trebuit să întocmească un singur raport de expertiză care să fie avut în vedere la soluționarea cauzei. Se mai susține că, instanța de apel, încălcând disp. art. 274 alin. (3) C. proc. civ. nu le-a acordat cheltuielile de judecată solicitate și dovedite. Deși se invocă și art. 304 1 C. proc. civ., recurentul nu își motivează această critică. Recursurile declarate de părți sunt nefondate, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește recursurile reclamanților S.F. și S.N. se reține că acestea sunt nefondate, întrucât, în mod nejustificat au solicitat majorarea pretențiilor cu suma de 578 Euro, sumă ce reprezintă eventualul prejudiciu ce l-ar putea suferi ca urmare a edificării unei căi rutiere la o oarecare distanță de proprietatea lor, prejudiciu nefiind cert.

În cuprinsul motivelor de recurs nu se regăsesc critici de nelegalitate în legătură cu acest aspecte. Simpla menționare a pretențiilor în acest sens, nu reprezintă o critică de nelegalitate a hotărârii, care să îndeplinească condiția de a putea fi încadrată în motivele de recurs limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și, prin urmare, nu investește în mod legal instanța de recurs cu analiza ei. Se critică hotărârea recurată și pentru omisiunea de a fi obligați intimații la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel. Câtă vreme pârâta S.N.A.D.N.R. SA a căzut în pretenții, nu există niciun dubiu că aceasta are culpă procesuală și în baza art. 274 C. proc. civ., trebuie să suporte cheltuielile de judecată efectuate de reclamanți.

La fel de adevărat este faptul că reclamanții, printr-o cerere completatoare au solicitat ca în dispozitivul deciziei civile nr. 415/A din 13 decembrie 2007 a Curții de Apel Pitești să se insereze și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. Procedând în conformitate cu disp. art. 281 2 C. proc. civ., instanța de apel prin decizia nr. 32/A din 14 februarie 2008 a admis cererea reclamanților și a completat dispozitivul deciziei, în sensul că a obligat apelanta-pârâtă S.N.A.D.N.R. SA „să plătească reclamanților suma de 500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată", împrejurare față de care critica nu mai poate fi susținută. Referitor la recursul pârâtei, se rețin următoarele: Potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, „...pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.

În cauză, a fost respectată această cerință a legii, în sensul că au fost desemnați cei trei experți în vederea evaluării terenului expropriat. Norma cuprinsă în art. 25 din legea precizată nu a fost instituită în scopul apărării unui interes general, ci pentru a proteja interesele expropriatorului și pe cele ale expropriatului, încălcarea unei asemenea norme neputând fi sancționată decât cu nulitatea relativă a actului întocmit în asemenea condiții. Nulitatea relativă trebuie însă invocată în condițiile art. 108 alin. (3) C. proc. civ., adică la prima zi de înfățișare ce a urmat după neregularitatea pretinsă și înainte de a se pune concluzii în fond. În speță, se constată că această recurentă nu a formulat obiecțiuni cu privire la aspectul criticat în recurs, astfel că a pierdut posibilitatea de a-și mai valorifica dreptul său în căile de atac, operând decăderea din dreptul de a mai invoca pretinsa nulitate relativă.

De fapt, această împrejurare este recunoscută chiar de recurentă. Pe de altă parte, se constată că instanța de apel a desemnat un expert, iar părțile câte unul pentru fiecare, fiind astfel respectate dispozițiile art. 25. Expertul desemnat de către instanță, împreună cu cel al reclamanților au alcătuit o lucrare comună, iar expertul desemnat de către expropriator a depus la dosar o copie a unei lucrări întocmite separat, în condițiile în care s-au acordat șase termene de judecată pentru a prezenta lucrarea semnată în original. Nefiind posibilă realizarea unei lucrări comune de către cei trei experți, datorită punctelor de vedere divergente, instanța nu avea la dispoziție alte mijloace de constrângere a acestora, într-un termen rezonabil de soluționare a litigiului, la dosar aflându-se totuși lucrările lor.

Art. 210 C. proc. civ. prevede că atunci, „Când sunt mai mulți experți cu păreri deosebite, lucrarea trebuie să cuprindă părerea motivată a fiecăruia", cerință respectată în cauza de față. A admite punctul de vedere exprimat de recurenta-pârâtă, ar însemna ca instanța să dea curs unui formalism excesiv, neprevăzut de lege și nejustificat în vreun alt mod. Se mai reține că, recurenta nu a criticat decizia pronunțată în apel în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate de către instanță și nu se referă în niciun mod la o eventuală evaluare necorespunzătoare a acestor despăgubiri. De altfel, nici nu avea posibilitatea legală să formuleze direct în recurs asemenea critici. În vederea respectării disp.

art. 25 din Legea nr. 33/1994, din oficiu instanța de apel a dispus efectuarea unei noi expertize de către trei experți, astfel că decizia este legală sub acest aspect. Prin al doilea motiv de recurs se critică hotărârea instanței de apel pe considerentul că, în mod greșit ar fi fost obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care nu s-a dovedit culpa sa procesuală. Hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost completată în conformitate cu disp. art. 281 2 C. proc. civ., prin decizia nr. 32/A din 14 februarie 2008 și recurenta de față a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei către reclamanți, reținându-i-se culpa procesuală potrivit art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. Distinct de cele expuse, împotriva acestei decizii recurenta nu a declarat recurs. Față de considerentele de mai sus, recursurile declarate de părți urmează să fie respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGE

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții S.F., S.N. și de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 415/A din 13 decembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, și recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei nr. 32/A din 14 februarie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2008.