Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
1822/115
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
29 ianuarie 2009

Decizia nr. 445/2009 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 1822/115 — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Admite recursul declarat de pârâtul Secretariatul de Stat pentru problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 împotriva încheierii din camera de consiliu de la 22 iulie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 6838/1/2008. Casează încheierea atacată și trimite cauza, pentru rejudecare, aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2009.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.