ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2910/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1027 din 28 septembrie 2006, Tribunalul Covasna a admis acțiunea formulată de A.V.A.S. București în contradictoriu cu pârâta SC. C. SA Sf. Gheorghe și a anulat convenția nr. 874 din 16 octombrie 1996, obligând pârâta să restituie suma de 962.778.000 lei ROL. Împotriva hotărârii a declarat apel pârâta SC. C. SA Sf. Gheorghe arătând că instanța de fond nu a fost investită cu cererea de anulare a convenției nr. 874/1996, astfel încât a acordat ceea ce nu s-a solicitat. Pe de altă parte, restituirea sumei de 962.778.000 lei este nefondată față de principiul ocrotirii subdobânditorului de bună credință și principiul asigurării stabilității circuitului civil în condițiile în care suma acordată a fost utilizată conform destinației stabilite de părți, iar convenția nu cuprinde clauze de desființare pe motivul rezoluțiunii actului principal.

Se mai arată că, în prezent, intimata A.V.A.S. nu mai deține acțiuni la apelantă, iar la stabilirea prețului de vânzare a acțiunilor s-a avut în vedere patrimoniul societății. Temeiul juridic al îmbogățirii fără justă cauză nu poate fi invocat în cazul raportului juridic născut dintr-un act juridic. Prin decizia nr. 3/ Ap din 18 ianuarie 2007, Curtea de Apel Brașov a admis apelul, a schimbat în tot sentința și a respins acțiunea. A reținut că, în mod, greșit instanța de fond a dispus anularea convenției nr. 874/1996 în condițiile în care o asemenea pretenție nu a fost solicitată și nu a format obiect al cererii de chemare în judecată.

Însăși temeiul juridic invocat de reclamantă, respectiv îmbogățirea fără justă cauză, demonstrează că partea nu a solicitat pretențiile ca urmare a desființării convenției nr. 874/1996, ci ca efect al rezoluțiunii judiciare a contractului nr. 202. Așa fiind, s-a reținut că nu se justifică nici restituirea pretențiilor efectuate în baza acestei convenții, iar teza caracterului accesoriu al convenției nr. 874/1996 în raport cu contractul nr. 202/1996 nu poate fi acceptată având în vedere că părțile contractante sunt diferite. Pe de altă parte, apelanta pârâtă se află în situația subdobânditorului de bună credință, îndeplinindu-și toate obligațiile contractuale asumate. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.V.A.S.

București, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că, hotărârea este afectată de nelegalitate deoarece conține motive contradictorii și este dată cu aplicarea greșită a legii. Astfel, argumentul instanței de apel în sensul că invocarea îmbogățirii fără justă cauză ca temei al cererii exclude posibilitatea fundamentării cererii pe desființarea convenției nr. 874/1996 intră în contradicție cu restul considerentelor hotărârii potrivit cărora se arată că nu se poate reține caracterul accesoriu al convenției, nefiind vorba de aceleași părți.

Pe de altă parte, pentru a aprecia dacă există raport de accesorietate între cele două acte, instanța ar fi trebuit să verifice nu neapărat dacă este vorba de aceleași părți ci dacă existența convenției nr. 874/1996 depindea juridic de existența contractului nr. 202/1996, or potrivit obiectului celei dintâi rezultă că acesta constă în lăsarea la dispoziția societății a unei fracțiuni din prețul contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni nr. 202/1996 încât desființarea contractului de vânzare - cumpărare determină desființarea cu caracter retroactiv și a obligației de plată a prețului.

În ceea ce privește ultimul argument al instanței, respectiv faptul că pârâta a fost subdobânditor de bună credință al sumei reprezentând o fracțiune din preț, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a excepției la regula resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, această excepție protejând doar pe subdobânditorul de bună credință a unui bun dobândit cu titlu oneros, ceea ce nu este cazul în speță. Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Față de premisa încheierii actului juridic, care a fost contractul de privatizare al societății, este evident că voința internă a părților nu a fost în sensul procurării unui folos altuia fără a urmări nimic în schimb (animus donandi) ci, cauza determinată a constituit-o obținerea unui folos drept echivalent al obligației asumate de stat și executată prin lăsarea la dispoziția societății comerciale a unei părți din prețul acțiunilor, în baza legislației privatizării.

Or, desființarea contractului de privatizare, pentru neîndeplinirea obligațiilor cumpărătorului, în care intimata, pârâtă nu este parte, într-adevăr, dar care a dobândit direct drepturi prin încheierea actului juridic, numai astfel devenind beneficiara sumelor și nu ca subdobânditor conduce la desființarea și a acestor drepturi (a contractului), statul putând invoca față de terțul beneficiar, societatea comercială privatizată, toate excepțiile pe care în virtutea contractului de privatizare încheiat cu cumpărătorul acțiunilor le poate invoca față de acesta, precum neîndeplinirea condiției, ca o excepție de la principiul relativității efectelor contractului. Prin urmare, motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., nu va fi reținut nefiind în mod clar dezvoltat dar este fondat și va fi reținut ca temei pentru admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul respingerii apelului pârâtei, cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încât, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) (2) și (3) C. proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 3/ Ap din 18 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială. Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul pârâtei împotriva sentinței nr. 1027 din 28 septembrie 2006 a Tribunalului Covasna. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2007.