ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2910/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2910/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1027
din 28 septembrie 2006, Tribunalul Covasna a admis acțiunea formulată de
A.V.A.S. București în contradictoriu cu pârâta SC. C. SA Sf. Gheorghe și a
anulat convenția nr. 874 din 16 octombrie 1996, obligând pârâta să restituie
suma de 962.778.000 lei ROL.
Împotriva hotărârii a
declarat apel pârâta SC. C. SA Sf. Gheorghe arătând că instanța de fond nu a
fost investită cu cererea de anulare a convenției nr. 874/1996, astfel încât a
acordat ceea ce nu s-a solicitat. Pe de altă parte, restituirea sumei de
962.778.000 lei este nefondată față de principiul ocrotirii subdobânditorului
de bună credință și principiul asigurării stabilității circuitului civil în
condițiile în care suma acordată a fost utilizată conform destinației stabilite
de părți, iar convenția nu cuprinde clauze de desființare pe motivul
rezoluțiunii actului principal. Se mai arată că, în prezent, intimata A.V.A.S.
nu mai deține acțiuni la apelantă, iar la stabilirea prețului de vânzare a
acțiunilor s-a avut în vedere patrimoniul societății. Temeiul juridic al
îmbogățirii fără justă cauză nu poate fi invocat în cazul raportului juridic
născut dintr-un act juridic.
Prin decizia nr. 3/ Ap din
18 ianuarie 2007, Curtea de Apel Brașov a admis apelul, a schimbat în tot
sentința și a respins acțiunea.
A reținut că, în mod, greșit
instanța de fond a dispus anularea convenției nr. 874/1996 în condițiile în
care o asemenea pretenție nu a fost solicitată și nu a format obiect al cererii
de chemare în judecată. Însăși temeiul juridic invocat de reclamantă, respectiv
îmbogățirea fără justă cauză, demonstrează că partea nu a solicitat pretențiile
ca urmare a desființării convenției nr. 874/1996, ci ca efect al rezoluțiunii
judiciare a contractului nr. 202.
Așa fiind, s-a reținut că nu
se justifică nici restituirea pretențiilor efectuate în baza acestei convenții,
iar teza caracterului accesoriu al convenției nr. 874/1996 în raport cu
contractul nr. 202/1996 nu poate fi acceptată având în vedere că părțile
contractante sunt diferite.
Pe de altă parte, apelanta
pârâtă se află în situația subdobânditorului de bună credință, îndeplinindu-și
toate obligațiile contractuale asumate.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat recurs A.V.A.S. București, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.
civ. și a susținut, în esență, că, hotărârea este afectată de nelegalitate
deoarece conține motive contradictorii și este dată cu aplicarea greșită a
legii.
Astfel, argumentul instanței
de apel în sensul că invocarea îmbogățirii fără justă cauză ca temei al cererii
exclude posibilitatea fundamentării cererii pe desființarea convenției nr. 874/1996
intră în contradicție cu restul considerentelor hotărârii potrivit cărora se
arată că nu se poate reține caracterul accesoriu al convenției, nefiind vorba
de aceleași părți.
Pe de altă parte, pentru a
aprecia dacă există raport de accesorietate între cele două acte, instanța ar
fi trebuit să verifice nu neapărat dacă este vorba de aceleași părți ci dacă
existența convenției nr. 874/1996 depindea juridic de existența contractului nr.
202/1996, or potrivit obiectului celei dintâi rezultă că acesta constă în
lăsarea la dispoziția societății a unei fracțiuni din prețul contractului de
vânzare – cumpărare de acțiuni nr. 202/1996 încât desființarea contractului de
vânzare - cumpărare determină desființarea cu caracter retroactiv și a
obligației de plată a prețului.
În ceea ce privește ultimul
argument al instanței, respectiv faptul că pârâta a fost subdobânditor de bună
credință al sumei reprezentând o fracțiune din preț, instanța de apel a făcut o
greșită aplicare a excepției la regula resoluto jure dantis resolvitur jus
accipientis, această excepție protejând doar pe subdobânditorul de bună
credință a unui bun dobândit cu titlu oneros, ceea ce nu este cazul în speță.
Recursul este fondat pentru
considerentele ce se vor arăta în continuare:
Față de premisa încheierii
actului juridic, care a fost contractul de privatizare al societății, este
evident că voința internă a părților nu a fost în sensul procurării unui folos
altuia fără a urmări nimic în schimb (animus donandi) ci, cauza determinată a
constituit-o obținerea unui folos drept echivalent al obligației asumate de
stat și executată prin lăsarea la dispoziția societății comerciale a unei părți
din prețul acțiunilor, în baza legislației privatizării.
Or, desființarea
contractului de privatizare, pentru neîndeplinirea obligațiilor cumpărătorului,
în care intimata, pârâtă nu este parte, într-adevăr, dar care a dobândit direct
drepturi prin încheierea actului juridic, numai astfel devenind beneficiara
sumelor și nu ca subdobânditor conduce la desființarea și a acestor drepturi (a
contractului), statul putând invoca față de terțul beneficiar, societatea
comercială privatizată, toate excepțiile pe care în virtutea contractului de
privatizare încheiat cu cumpărătorul acțiunilor le poate invoca față de acesta,
precum neîndeplinirea condiției, ca o excepție de la principiul relativității
efectelor contractului.
Prin urmare, motivul de
nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu va fi
reținut nefiind în mod clar dezvoltat dar este fondat și va fi reținut ca temei
pentru admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul respingerii
apelului pârâtei, cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încât, văzând
și dispozițiile art. 312 alin. (1) (2) și (3) C. proc. civ.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 3/ Ap din 18 ianuarie 2007
pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială.
Modifică decizia recurată în
sensul că respinge apelul pârâtei împotriva sentinței nr. 1027 din 28
septembrie 2006 a Tribunalului Covasna.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 3 octombrie 2007.