ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3553/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3553/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 18 martie 2005,

reclamanta A.V.A.S București (fostă A.P.A.P.S.) a chemat în judecată pe pârâta

SC D. SRL Brașov, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie

obligată pârâta la plata sumei de 2.318.297.624 lei daune interese calculate ca

urmare a desființării contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. D/BV/13

din 31 martie 1999.

Tribunalul Brașov, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 12 din 4

ianuarie 2006, a respins excepția prescripției acțiunii, a admis acțiunea

reclamantei și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 2.318.297.624 lei.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut că răspunderea pârâtei rezultă dintr-un

contract care potrivit art. 969 C. civ., are putere de lege între părțile

contractante și trebuie executat cu bună credință potrivit art. 970 C. civ., în

cauză fiind incidente dispozițiile art. 971 C. civ.

Apelul declarat de pârâta SC

D. SRL Brașov împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat de Curtea

de Apel Brașov, secția comercială prin decizia nr. 23/ Ap din 13 februarie 2007

reținând în considerente că hotărârea instanței de fond este temeinică și

legală.

Împotriva acestei ultime

hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat pârâta SC D.

SRL Brașov, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând motivele

din apel sub forma criticilor în recurs, susținând, în esență, că instanța a

făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 15 din Decretul nr. 167/1958

privitor la prescripția extinctivă apreciind că prima instanță, în mod corect,

a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile în sumă

de 502.158.330 lei aferente perioadei 29 iunie 1999 - 28 august 1999 și pentru

suma de 25.107.917 lei aferente perioadei 28 august 1999 – 21 septembrie 1999.

Prin al doilea motiv de

recurs, arată că instanța de apel a apreciat, în mod greșit, faptul că pactul

comisoriu de ultimul grad nu a operat la data de 28 august 1999 deoarece la

acea dată obligația de plată a sumei de 2.789.768.500 lei nu era scadentă.

În consecință, în temeiul art.

299 - 316 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat

și motivat în scris, modificarea deciziei atacate și respingerea acțiunii A.V.A.S.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Din examinarea actelor de la

dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente

cauzei rezultă că instanța de apel, în mod corect a apreciat actul juridic

dedus judecății și probatoriile administrate în cauză, pronunțând o hotărâre

temeinică și legală care nu poate fi reformată prin recursul declarat de

pârâtă.

Critica formulată de

recurentă că ambele instanțe au făcut o interpretare greșită a prevederilor art.

15 din Decretul nr. 167/1958, sunt neîntemeiate, întrucât ambele instanțe, în

mod judicios, au interpretat excepția prescripției dreptului material la

acțiune invocată de pârâtă, în baza art. 1, 3, 7 și 8 din Decretul nr. 167/1958,

reținând că potrivit art. 7 și 8 din Decretul nr. 167/1958 prescripția a

început să curgă cu data de 29 august 1999 și conform art. 16 alin. (1) lit. a)

și art. 17 din Decretul - Lege nr. 146/1997 s-a întrerupt la aceeași dată, iar

un nou termen de prescripție începând să curgă cu data de 21 ianuarie 2004 când

a încetat plata prețului dispusă prin sentința civilă nr. 619 din 1 septembrie

1999.

De asemenea, și al doilea

motiv de recurs este neîntemeiat și urmează a fi respins, întrucât instanța de

apel a interpretat corect că pactul comisoriu nu a operat la 28 august 1999

față de data emiterii notificării din 16 august 1999 întrucât obligația de

plată nu era scadentă, iar prin sentința civilă nr. 619 din 1 septembrie 1999 a

Tribunalului Brașov au devenit inoperabile efectele pactului comisoriu până la

20 ianuarie 2004 când s-a soluționat, irevocabil, prin respingere, acțiunea

estimatorie asupra fondului dreptului pretins.

Pentru cele ce preced,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat,

recursul pârâtei SC D. SRL Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta SC D. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 23 Ap din

13 februarie 2007 a Curții de Apel Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 noiembrie 2007.