ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 339/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 339/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 5 decembrie 2005 și precizată ulterior, reclamanta SC

G.O. SRL Brașov cheamă în judecată pe pârâta A.D.S. București solicitând

instanței să declare rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni

nr. 41 din 14 mai 2002 având ca obiect transferul de la pârâtă către reclamantă

al dreptului de proprietate asupra pachetului majoritar de acțiuni (70%) emise

de SC F. SA Mangalia, din culpa pârâtei, să dispună repunerea părților în

situația anterioară încheierii contractului, și, ca urmare, să oblige pe pârâtă

la restituirea prestațiilor efectuate de reclamantă în temeiul prevederilor

contractului menționat, respectiv să-i restituie suma de 143.785,20 lei Ron

(completată cu dobânda legală comercială în sumă de 104.551,01 lei Ron calculată

până la data de 31 mai 2006) reprezentând prețul celor 359.463 acțiuni emise de

SC F. SA Mangalia, achiziționate de reclamantă de la pârâtă, să oblige pe

pârâtă la plata către reclamantă, cu titlu de despăgubiri (daune-interese

cominatorii), a echivalentului în lei al sumei de 182.000 dolari SUA, adică

suma de 608.699 Ron (completată cu dobânda legală în sumă de 112.974,56 lei

acumulată până la data de 31 mai 2006) reprezentând investițiile efectuate de

reclamantă în temeiul obligațiilor investiționale asumate prin contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni arătat, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4186/C din 11

decembrie 2007 Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ, respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de

pârâtă, admite acțiunea precizată a reclamantei și, în consecință, dispune

rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 41 din 14 mai

2002 încheiat între părți și obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de

1.071.732,25 lei reprezentând 143.785,20 lei restituire preț, 543.124,40 lei

contravaloare investiții în sumă de 182.000 dolari SUA, 361.310,77 lei dobândă

legală aferentă debitelor menționate calculată până la data de 31 mai 2006,

23.511,88 lei cheltuieli de judecată.

Reține instanța, pentru a decide astfel,

că termenul de prescripție pentru obligațiile părților curge de la data de 7

ianuarie 2004, data înregistrării la ORC a cererii nr.230 de menționare a

majorării capitalului social cu valoarea investiției realizate conform art. 9.1

din contract, astfel că înregistrarea cererii de chemare în judecată la data de

5 decembrie 2005 s-a făcut înainte de împlinirea termenului legal de

prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Mai reține instanța că, deși potrivit

dispozițiilor Cap. 7 din contract pârâta a garantat pe cumpărător că situația

financiară a societății privatizate, inclusiv elementele de patrimoniu, este

cea prevăzută în „Dosarul de prezentare” al SC F. SA Mangalia, iar potrivit

procesului-verbal preliminar nr. 51537 din 23 aprilie 2002 ofertantul a fost de

acord cu o eventuală diminuare a suprafeței de teren concesionată de 767 ha doar

până la încheierea contratului de vânzare-cumpărare acțiuni, prețul acțiunilor

achiziționate fiind stabilit și în legătură cu suprafața menționată de teren,

după privatizare nu s-au mai regăsit în patrimoniul societății, față de dosarul

menționat, activele „Olimp – Ferma 4” și „Mangalia – Fabrica de gheață”, active

cu privire la situația reală a cărora pârâta susține că aceasta a fost

menționată în anexe la Dosarul de Privatizare, fără a face însă o asemenea

dovadă, astfel că pârâta nu și-a îndeplinit obligația contractuală esențială de

garanție pentru bunurile aflate în patrimoniul societății privatizate, pe când

reclamanta a achitat prețul stabilit în contractul sinalagmatic în cauză, culpa

pârâtei fiind evidentă.

Prin decizia nr. 58/Ap din 5 iunie 2008

Curtea de Apel Brașov, secția comercială, respinge apelul declarat de pârâtă

împotriva sentinței primei instanțe, cu 9.996 lei cheltuieli de judecată în

sarcina apelantei, reținând, în acest sens, că excepția de necompetență

materială a Tribunalului Brașov invocată de apelantă este neîntemeiată față de

dispozițiile art. 8 alin. (1) C. proc. civ. incidente, dat fiind că pârâta este

o instituție de interes public în baza Legii nr. 268/2001, precum și că

dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ. au fost respectate, reclamanta

notificând pe pârâtă și invitând-o la conciliere directă, aceasta nedând curs

solicitării și impunând reclamantei stabilirea unui alt loc de întâlnire și o

altă dată, aspecte neprevăzute de dispozițiile legale, pârâta comunicând, de

altfel, că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate. Reține, de asemenea,

instanța de control judiciar incidența art. 1021 C. proc. civ. în condițiile în

care apelanta pârâtă și-a încălcat obligația de garanție asumată potrivit

Capitolului 7 din contractul de privatizare, ea neputând susține că nu răspunde

pentru veridicitatea datelor din situațiile financiare ale societății

privatizate față de dispozițiile art. 44 din H.G. nr. 626/2001 întrucât

contractul în litigiu s-a încheiat între ea și reclamantă, raporturile dintre

apelanta pârâtă și administratorii societății menționate nefăcând obiectul

prezentei cauze, precum și că reclamanta, care și-a îndeplinit obligația de

plată a acțiunilor, a realizat în întregime obligația efectuării de investiții,

inclusiv aportul de capital în valoare de 182.000 dolari SUA, a încheiat

contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni la o valoare de piață a acestora ce

reflecta și valoarea patrimoniului a cărui situație ar fi fost conformă cu

datele din dosarul de privatizare, dar din care se înstrăinaseră deja, anterior

semnării contractului, cele două active cu privire la care nu s-a dovedit că

s-ar fi anexat Dosarului de privatizare înscrisuri dovedind situația juridică a

acestora spre a putea fi cunoscute și reclamantei. Stabilește instanța, însă,

că nu pot fi reținute ca motiv de rezoluțiune susținerile reclamantei

referitoare la diminuarea suprafeței de teren concesionate, posibilitate pe

care aceasta a acceptat-o prin art. 8.10 din contract, și nici existența în

realitate a unor datorii ale societății privatizate mai mari de 3 ori decât

valoarea activului social, față de faptul că respectivele date au fost

menționate atât în dosarul de prezentare, cât și în anunțul publicitar făcut

anterior vânzării.

Împotriva deciziei de mai sus pârâta

declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate

ca fiind netemeinică și nelegală, în sensul admiterii apelului său împotriva

sentinței primei instanțe și schimbarea în tot a acestei sentințe în sensul

respingerii acțiunii reclamantei pe cale de excepție - ca tardiv formulată, iar

pe fond, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea recursului său recurenta

critică instanța de apel pentru greșita respingere a excepțiilor invocate încă

prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond și reluate în apel,

respectiv excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Brașov, nefiind

incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) C. proc. civ. ci acelea ale art. 5 C.

proc. civ., competența revenind astfel Tribunalului București ca instanța de la

sediul pârâtului, precum și excepția prematurității cererii față de

neîndeplinirea procedurii prevăzute imperativ prin art. 720

1

C.

proc. civ., adresa nr. 14368 din 9 mai 2005, emisă de recurenta pârâtă, fiind

considerată eronat de către instanță ca reprezentând procesul verbal de

conciliere.

Recurenta critică instanța de apel și

pentru greșita respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune, pe

care a invocat-o la fond și în apel, cu referire la art. 5 din Decretul nr. 167/1958

privind acțiunea redhibitorie formulată și motivată de reclamantă pentru vicii

ascunse, termenul de prescripție extinctivă fiind de 6 luni și nu de trei ani

cum eronat a considerat instanța prin raportare la data înregistrării majorării

de capital la ORC, instanța ignorând că termenul curge din data de 31 martie

2002 când reclamanta a cunoscut, prin anunțul publicitar, situația datoriilor

societății privatizate, iar recurenta nefiind de rea credință la încheierea

contractului la 14 mai 2002, astfel că termenul de prescripție fusese împlinit

înainte de data acțiunii.

Recurenta reproșează instanței de apel

greșita aplicare a legii și a dispozițiilor contractului de vânzare-cumpărare

de acțiuni, respectiv art. 8.10 și art. 8.13, precum și neaprecierea corectă a

probelor dosarului, respectiv anexele la Dosarul de privatizare, oferta

tehnică, instanța ignorând că recurenta, conform Legii nr. 268/2001 și H.G. nr.

626/2001, nu are în patrimoniu și administrare activele de la societățile

comerciale din portofoliu, ea deținând doar 70% din acțiunile societății

privatizate.

Recurenta critică instanța de apel și

pentru a fi ignorat concluziile raportului de expertiză din care rezultă că nu

este dovedită culpa sa în derularea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni

și că pretențiile reclamantei sunt nelegale și netemeinice, cumpărătorul

efectuând o administrare defectuoasă a societății privatizate, care a condus la

deschiderea procedurii insolvenței, aspect de asemenea ignorat de instanță, ca

și faptul că reaua credință trebuie reținută pe seama cumpărătorului, care nu a

îndeplinit clauzele contractului, neachitând datoriile asumate.

Cum prin recursul său recurenta solicită

instanței și reaprecierea probelor, ignorate sau greșit interpretate de

instanța de apel, invocând astfel un motiv de netemeinicie și nu de legalitate,

cum stabilește art. 304 alin. (1) C. proc. civ., instanța urmează a nu-l

examina.

Examinând recursul numai prin prisma

motivelor ce vizează nelegalitatea deciziei atacate se constată că toate

criticile formulate de recurentă nu sunt întemeiate și urmează a fi respinse.

Cât privește excepția necompetenței

teritoriale a Tribunalului Brașov, invocată de recurenta pârâtă, se constată,

așa cum au stabilit și instanțele de fond și de apel, că nu este întemeiată,

recurenta ca agenție a statului căzând sub incidența dispozițiilor art. 8 alin.

(1) C. proc. civ.

Și excepția prematurității acțiunii,

invocată de recurentă din perspectiva dispozițiilor art. 720

1

C.

proc. civ., a fost justificat respinsă de instanțele de fond și apel, care au

reținut întemeiat că recurenta pârâtă a fost convocată la conciliere pentru

data de 11 mai 2005 prin notificarea din 24 aprilie 2005, emisă de reclamanta

intimată, conduita ulterioară a recurentei pârâte nefiind însă în concordanță

cu dispozițiile menționate, ea neputând fi considerată nici ca probând

nerealizarea procedurii față de dispozițiile art. 720

1

alin. (1), (2)

și (3) C. proc. civ.

Nici critica vizând greșita respingere a

excepției prescrierii dreptului la acțiune al reclamantei nu poate fi primită

prin raportare la temeiul de drept al cererii de chemare în judecată formulată

de reclamantă care-și fundamentează solicitarea declarării rezoluțiunii

contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat cu pârâta recurentă pe

dispozițiile art. 969 și art. 1020-1021 C. civ., respectiv pe neîndeplinirea de

către pârâtă a obligației de garantare ce-i revenea în temeiul contractului

sinalagmatic menționat, în timp ce reclamanta și-a îndeplinit în avans

obligația investițională asumată prin același contract, nefiind incidente,

deci, dispozițiile art. 5 din Decretul nr. 167/1958 cum neîntemeiat susține

recurenta.

Nu sunt întemeiate nici criticile

formulate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., instanța

de apel făcând o judicioasă interpretare a actului dedus judecății, precum și o

corectă aplicare a dispozițiilor legii și ale contractului de vânzare-cumpărare

de acțiuni încheiat între părți.

Se reține, în acest sens, că,

într-adevăr, potrivit prevederilor din cap. 7 din contractul în litigiu,

referitor la obligațiile și garanțiile vânzătorului, respectiv ale recurentei,

acesta garantează că „situațiile financiare la data semnării contractului, 14

mai 2002, au fost întocmite în mod exact și corect conform legislației române

în materie, aprobate de acționarii societății în cadrul Adunării Generale a

Acționarilor, avizate de D.G.F.P. județene (art. 7.4) și atestă că societatea

deține certificatul de atestare a dreptului de proprietate exclusivă pentru

suprafața de 287.206,68 mp.”, iar potrivit art. 8.8. cumpărătorul, respectiv

intimata reclamantă, se obligă să asigure, ca acționar al societății, între

altele, aprobarea sumelor necesare pentru plata drepturilor ce se cuvin

reprezentantului A.D.S. în AGA și administratorului pe perioada până la data

privatizării.

Din prevederile evocate rezultă că datele

cuprinse în Dosarul de privatizare, care a stat la baza încheierii contractului

în litigiu, au fost aprobate și de reprezentanții recurentei în conducerea

societății privatizate. Ori, în Secțiunea A din Dosarul de prezentare se

menționează la pct.1.1.12, între clădirile deținute de societate, Ferma 4 –

Olimp (punct turistic) și Fabrica de gheață Mangalia, precizându-se că

societatea nu este implicată în litigii patrimoniale (art. 1.1.18.3), că are

investiții în curs la Ferma 4 – punct turistic (art. 1.2.3), unele bunuri

imobile fiind ipotecate în favoarea Băncii Agricole (1.2.5), datele din dosar

„fiind corecte și complete și reflectând situația economico-financiară reală”

(art. 1.5), iar în anunțul publicitar din 31 martie 2002 se precizează numai

cuantumul datoriilor financiare ale societății.

Față de prevederile contractuale evocate

se constată că în mod judicios a reținut instanța de apel că pârâta și-a

încălcat obligația de garantare a cumpărătorului, asumată prin art. 7 din

contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, întrucât două active foarte

importante ale societății privatizate, de care depindea realizarea obiectului

său de activitate, respectiv activele Fabrica de gheață și Ferma 4 Olimp menționate

în Dosarul de privatizare, fuseseră vândute anterior privatizării, pârâta

nedovedind că înscrisurile referitoare la aceste vânzări ar fi fost anexate

Dosarului de privatizare spre a putea fi cunoscute reclamantei.

Corect a reținut instanța de apel și că,

potrivit certificatului de înregistrare la ORC a mențiunii majorării

capitalului social al societății privatizate cu suma de 182.000 dolari SUA,

reclamanta și-a îndeplinit la 7 ianuarie 2004 obligația investițională asumată

prin contractul în litigiu, majorarea de capital nefiind contestată și

desființată în instanță, astfel că reclamanta este îndreptățită la aplicarea

dispozițiilor art. 1021 C. civ., așa cum a procedat instanța criticată.

Față de cele de mai sus, decizia recurată

fiind legală și temeinică, recursul declarat de pârâta recurentă împotriva

acesteia urmează a fi respins ca nefondat, făcându-se aplicare dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin.

(1) C. proc. civ., recurenta pârâtă, căzută în pretenții, urmează a fi obligată

la plata către intimata reclamantă a sumei de 5.950 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată constând în onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A.D.S.

București împotriva deciziei nr. 58 din 5 iunie 2008 a Curții de Apel Brașov,

secția comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta pârâtă la plata

cheltuielilor de judecată de 5.950 lei către intimata reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 5 februarie 2009.