ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 339/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 5 decembrie 2005 și precizată ulterior, reclamanta SC G.O. SRL Brașov cheamă în judecată pe pârâta A.D.S.

București solicitând instanței să declare rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 41 din 14 mai 2002 având ca obiect transferul de la pârâtă către reclamantă al dreptului de proprietate asupra pachetului majoritar de acțiuni (70%) emise de SC F. SA Mangalia, din culpa pârâtei, să dispună repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, și, ca urmare, să oblige pe pârâtă la restituirea prestațiilor efectuate de reclamantă în temeiul prevederilor contractului menționat, respectiv să-i restituie suma de 143.785,20 lei Ron (completată cu dobânda legală comercială în sumă de 104.551,01 lei Ron calculată până la data de 31 mai 2006) reprezentând prețul celor 359.463 acțiuni emise de SC F. SA Mangalia, achiziționate de reclamantă de la pârâtă, să oblige pe pârâtă la plata către reclamantă, cu titlu de despăgubiri (daune-interese cominatorii), a echivalentului în lei al sumei de 182.000 dolari SUA, adică suma de 608.699 Ron (completată cu dobânda legală în sumă de 112.974,56 lei acumulată până la data de 31 mai 2006) reprezentând investițiile efectuate de reclamantă în temeiul obligațiilor investiționale asumate prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni arătat, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4186/C din 11 decembrie 2007 Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă, admite acțiunea precizată a reclamantei și, în consecință, dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 41 din 14 mai 2002 încheiat între părți și obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1.071.732,25 lei reprezentând 143.785,20 lei restituire preț, 543.124,40 lei contravaloare investiții în sumă de 182.000 dolari SUA, 361.310,77 lei dobândă legală aferentă debitelor menționate calculată până la data de 31 mai 2006, 23.511,88 lei cheltuieli de judecată.

Reține instanța, pentru a decide astfel, că termenul de prescripție pentru obligațiile părților curge de la data de 7 ianuarie 2004, data înregistrării la ORC a cererii nr.230 de menționare a majorării capitalului social cu valoarea investiției realizate conform art. 9.1 din contract, astfel că înregistrarea cererii de chemare în judecată la data de 5 decembrie 2005 s-a făcut înainte de împlinirea termenului legal de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Mai reține instanța că, deși potrivit dispozițiilor Cap. 7 din contract pârâta a garantat pe cumpărător că situația financiară a societății privatizate, inclusiv elementele de patrimoniu, este cea prevăzută în „Dosarul de prezentare” al SC F. SA Mangalia, iar potrivit procesului-verbal preliminar nr. 51537 din 23 aprilie 2002 ofertantul a fost de acord cu o eventuală diminuare a suprafeței de teren concesionată de 767 ha doar până la încheierea contratului de vânzare-cumpărare acțiuni, prețul acțiunilor achiziționate fiind stabilit și în legătură cu suprafața menționată de teren, după privatizare nu s-au mai regăsit în patrimoniul societății, față de dosarul menționat, activele „Olimp – Ferma 4” și „Mangalia – Fabrica de gheață”, active cu privire la situația reală a cărora pârâta susține că aceasta a fost menționată în anexe la Dosarul de Privatizare, fără a face însă o asemenea dovadă, astfel că pârâta nu și-a îndeplinit obligația contractuală esențială de garanție pentru bunurile aflate în patrimoniul societății privatizate, pe când reclamanta a achitat prețul stabilit în contractul sinalagmatic în cauză, culpa pârâtei fiind evidentă.

Prin decizia nr. 58/Ap din 5 iunie 2008 Curtea de Apel Brașov, secția comercială, respinge apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței primei instanțe, cu 9.996 lei cheltuieli de judecată în sarcina apelantei, reținând, în acest sens, că excepția de necompetență materială a Tribunalului Brașov invocată de apelantă este neîntemeiată față de dispozițiile art. 8 alin. (1) C. proc. civ. incidente, dat fiind că pârâta este o instituție de interes public în baza Legii nr. 268/2001, precum și că dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. au fost respectate, reclamanta notificând pe pârâtă și invitând-o la conciliere directă, aceasta nedând curs solicitării și impunând reclamantei stabilirea unui alt loc de întâlnire și o altă dată, aspecte neprevăzute de dispozițiile legale, pârâta comunicând, de altfel, că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate.

Reține, de asemenea, instanța de control judiciar incidența art. 1021 C. proc. civ. în condițiile în care apelanta pârâtă și-a încălcat obligația de garanție asumată potrivit Capitolului 7 din contractul de privatizare, ea neputând susține că nu răspunde pentru veridicitatea datelor din situațiile financiare ale societății privatizate față de dispozițiile art. 44 din H.G.

nr. 626/2001 întrucât contractul în litigiu s-a încheiat între ea și reclamantă, raporturile dintre apelanta pârâtă și administratorii societății menționate nefăcând obiectul prezentei cauze, precum și că reclamanta, care și-a îndeplinit obligația de plată a acțiunilor, a realizat în întregime obligația efectuării de investiții, inclusiv aportul de capital în valoare de 182.000 dolari SUA, a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni la o valoare de piață a acestora ce reflecta și valoarea patrimoniului a cărui situație ar fi fost conformă cu datele din dosarul de privatizare, dar din care se înstrăinaseră deja, anterior semnării contractului, cele două active cu privire la care nu s-a dovedit că s-ar fi anexat Dosarului de privatizare înscrisuri dovedind situația juridică a acestora spre a putea fi cunoscute și reclamantei.

Stabilește instanța, însă, că nu pot fi reținute ca motiv de rezoluțiune susținerile reclamantei referitoare la diminuarea suprafeței de teren concesionate, posibilitate pe care aceasta a acceptat-o prin art. 8.10 din contract, și nici existența în realitate a unor datorii ale societății privatizate mai mari de 3 ori decât valoarea activului social, față de faptul că respectivele date au fost menționate atât în dosarul de prezentare, cât și în anunțul publicitar făcut anterior vânzării. Împotriva deciziei de mai sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate ca fiind netemeinică și nelegală, în sensul admiterii apelului său împotriva sentinței primei instanțe și schimbarea în tot a acestei sentințe în sensul respingerii acțiunii reclamantei pe cale de excepție - ca tardiv formulată, iar pe fond, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea recursului său recurenta critică instanța de apel pentru greșita respingere a excepțiilor invocate încă prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond și reluate în apel, respectiv excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Brașov, nefiind incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) C. proc. civ. ci acelea ale art. 5 C. proc. civ., competența revenind astfel Tribunalului București ca instanța de la sediul pârâtului, precum și excepția prematurității cererii față de neîndeplinirea procedurii prevăzute imperativ prin art. 720 1 C. proc. civ., adresa nr. 14368 din 9 mai 2005, emisă de recurenta pârâtă, fiind considerată eronat de către instanță ca reprezentând procesul verbal de conciliere.

Recurenta critică instanța de apel și pentru greșita respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune, pe care a invocat-o la fond și în apel, cu referire la art. 5 din Decretul nr. 167/1958 privind acțiunea redhibitorie formulată și motivată de reclamantă pentru vicii ascunse, termenul de prescripție extinctivă fiind de 6 luni și nu de trei ani cum eronat a considerat instanța prin raportare la data înregistrării majorării de capital la ORC, instanța ignorând că termenul curge din data de 31 martie 2002 când reclamanta a cunoscut, prin anunțul publicitar, situația datoriilor societății privatizate, iar recurenta nefiind de rea credință la încheierea contractului la 14 mai 2002, astfel că termenul de prescripție fusese împlinit înainte de data acțiunii.

Recurenta reproșează instanței de apel greșita aplicare a legii și a dispozițiilor contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, respectiv art. 8.10 și art. 8.13, precum și neaprecierea corectă a probelor dosarului, respectiv anexele la Dosarul de privatizare, oferta tehnică, instanța ignorând că recurenta, conform Legii nr. 268/2001 și H.G. nr. 626/2001, nu are în patrimoniu și administrare activele de la societățile comerciale din portofoliu, ea deținând doar 70% din acțiunile societății privatizate.

Recurenta critică instanța de apel și pentru a fi ignorat concluziile raportului de expertiză din care rezultă că nu este dovedită culpa sa în derularea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni și că pretențiile reclamantei sunt nelegale și netemeinice, cumpărătorul efectuând o administrare defectuoasă a societății privatizate, care a condus la deschiderea procedurii insolvenței, aspect de asemenea ignorat de instanță, ca și faptul că reaua credință trebuie reținută pe seama cumpărătorului, care nu a îndeplinit clauzele contractului, neachitând datoriile asumate. Cum prin recursul său recurenta solicită instanței și reaprecierea probelor, ignorate sau greșit interpretate de instanța de apel, invocând astfel un motiv de netemeinicie și nu de legalitate, cum stabilește art. 304 alin. (1) C. proc.

civ., instanța urmează a nu-l examina. Examinând recursul numai prin prisma motivelor ce vizează nelegalitatea deciziei atacate se constată că toate criticile formulate de recurentă nu sunt întemeiate și urmează a fi respinse. Cât privește excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Brașov, invocată de recurenta pârâtă, se constată, așa cum au stabilit și instanțele de fond și de apel, că nu este întemeiată, recurenta ca agenție a statului căzând sub incidența dispozițiilor art. 8 alin. (1) C. proc. civ. Și excepția prematurității acțiunii, invocată de recurentă din perspectiva dispozițiilor art. 720 1 C. proc.

civ., a fost justificat respinsă de instanțele de fond și apel, care au reținut întemeiat că recurenta pârâtă a fost convocată la conciliere pentru data de 11 mai 2005 prin notificarea din 24 aprilie 2005, emisă de reclamanta intimată, conduita ulterioară a recurentei pârâte nefiind însă în concordanță cu dispozițiile menționate, ea neputând fi considerată nici ca probând nerealizarea procedurii față de dispozițiile art. 720 1 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ.

Nici critica vizând greșita respingere a excepției prescrierii dreptului la acțiune al reclamantei nu poate fi primită prin raportare la temeiul de drept al cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă care-și fundamentează solicitarea declarării rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat cu pârâta recurentă pe dispozițiile art. 969 și art. 1020-1021 C. civ., respectiv pe neîndeplinirea de către pârâtă a obligației de garantare ce-i revenea în temeiul contractului sinalagmatic menționat, în timp ce reclamanta și-a îndeplinit în avans obligația investițională asumată prin același contract, nefiind incidente, deci, dispozițiile art. 5 din Decretul nr. 167/1958 cum neîntemeiat susține recurenta.

Nu sunt întemeiate nici criticile formulate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., instanța de apel făcând o judicioasă interpretare a actului dedus judecății, precum și o corectă aplicare a dispozițiilor legii și ale contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat între părți. Se reține, în acest sens, că, într-adevăr, potrivit prevederilor din cap. 7 din contractul în litigiu, referitor la obligațiile și garanțiile vânzătorului, respectiv ale recurentei, acesta garantează că „situațiile financiare la data semnării contractului, 14 mai 2002, au fost întocmite în mod exact și corect conform legislației române în materie, aprobate de acționarii societății în cadrul Adunării Generale a Acționarilor, avizate de D.G.F.P.

județene (art. 7.4) și atestă că societatea deține certificatul de atestare a dreptului de proprietate exclusivă pentru suprafața de 287.206,68 mp.”, iar potrivit art. 8.8. cumpărătorul, respectiv intimata reclamantă, se obligă să asigure, ca acționar al societății, între altele, aprobarea sumelor necesare pentru plata drepturilor ce se cuvin reprezentantului A.D.S. în AGA și administratorului pe perioada până la data privatizării. Din prevederile evocate rezultă că datele cuprinse în Dosarul de privatizare, care a stat la baza încheierii contractului în litigiu, au fost aprobate și de reprezentanții recurentei în conducerea societății privatizate.

Ori, în Secțiunea A din Dosarul de prezentare se menționează la pct.1.1.12, între clădirile deținute de societate, Ferma 4 – Olimp (punct turistic) și Fabrica de gheață Mangalia, precizându-se că societatea nu este implicată în litigii patrimoniale (art. 1.1.18.3), că are investiții în curs la Ferma 4 – punct turistic (art. 1.2.3), unele bunuri imobile fiind ipotecate în favoarea Băncii Agricole (1.2.5), datele din dosar „fiind corecte și complete și reflectând situația economico-financiară reală” (art. 1.5), iar în anunțul publicitar din 31 martie 2002 se precizează numai cuantumul datoriilor financiare ale societății.

Față de prevederile contractuale evocate se constată că în mod judicios a reținut instanța de apel că pârâta și-a încălcat obligația de garantare a cumpărătorului, asumată prin art. 7 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, întrucât două active foarte importante ale societății privatizate, de care depindea realizarea obiectului său de activitate, respectiv activele Fabrica de gheață și Ferma 4 Olimp menționate în Dosarul de privatizare, fuseseră vândute anterior privatizării, pârâta nedovedind că înscrisurile referitoare la aceste vânzări ar fi fost anexate Dosarului de privatizare spre a putea fi cunoscute reclamantei.

Corect a reținut instanța de apel și că, potrivit certificatului de înregistrare la ORC a mențiunii majorării capitalului social al societății privatizate cu suma de 182.000 dolari SUA, reclamanta și-a îndeplinit la 7 ianuarie 2004 obligația investițională asumată prin contractul în litigiu, majorarea de capital nefiind contestată și desființată în instanță, astfel că reclamanta este îndreptățită la aplicarea dispozițiilor art. 1021 C. civ., așa cum a procedat instanța criticată. Față de cele de mai sus, decizia recurată fiind legală și temeinică, recursul declarat de pârâta recurentă împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat, făcându-se aplicare dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. Cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta pârâtă, căzută în pretenții, urmează a fi obligată la plata către intimata reclamantă a sumei de 5.950 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.D.S. București împotriva deciziei nr. 58 din 5 iunie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat. Obligă recurenta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată de 5.950 lei către intimata reclamantă. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 5 februarie 2009.