ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 843/2008

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 708

din 16 mai 2007, Tribunalul București a dispus în baza art. 2 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen., condamnarea

inculpatului T.F. la 7 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C.

pen.

S-a computat din pedeapsă

durata arestării preventive de la 10 mai 2005 la zi. În baza art. 65 C. pen.,

s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., tribunalul a achitat pe inculpata

R.A pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 17 din Legea nr.

143/2000 s-a dispus confiscarea cantității de 4,08 gr heroină depusă la I.G.P.R.

S-a dispus restituirea

telefonului mobil și a sumei de 150.000 lei către inculpatul T.F.

Inculpatul a fost obligat la

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

instanța fondului a reținut că, la 10 mai 2005, inculpatul T.F. i-a vândut

martorei D.C. cantitatea de 4,15 grame heroină pentru suma de 120 euro și 5

milioane lei.

Referitor la inculpata R.A.

și ea trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000 instanța fondului a reținut că nu ea a comis această

infracțiune. În acest sens a motivat că declarațiile martorei denunțătoare D.C.

nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă. Inculpatul T.F. a susținut de

asemenea că inculpata nu a participat la vânzarea drogurilor și nu a participat

la discuția dintre el și denunțătoare.

Prin decizia penală nr. 351/

A din 7 noiembrie 2007, Curtea de Apel București a admis apelul Parchetului de

pe lângă Tribunalul București și inculpatului împotriva sentinței atacate pe

care a desființat-o numai cu privire la interzicerea drepturilor accesorii pe

durata executării pe care le-a restrâns la art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a menționat că soluția de

achitare a inculpatei R.A. este legală și temeinică iar pedeapsa aplicată

inculpatului T.F. este corespunzătoare criteriilor de individualizare a

pedepselor cu excepția întinderii pedepsei accesorii.

Împotriva deciziei a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul T.F.

În recursul procurorului

este criticată menținerea achitării inculpatei R.A., ca nefondată, motiv de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., iar în partea

care-l privește de inculpatul T.F. este criticată individualizarea pedepsei

prin greșita reținere a circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) și

c) C. pen., motiv de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen.

Inculpatul T.F. nu și-a

motivat recursul în termenul prevăzut de art. 385

10

alin.(1) și (2)

C. proc. pen., motiv pentru care va fi examinat în limitele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Recursurile parchetului și

inculpatului nu sunt fondate.

În mod temeinic instanța

fondului și apelului a dispus, respectiv a menținut achitarea inculpatei R.A.

În afara susținerilor

denunțătoarei D.C. nu există nici o probă din care să rezulte că inculpata a

participat la vânzarea drogurilor. Nu există nici o manifestare în planul

realității faptice care să indice că inculpata R.A. a avut o contribuție în

realizarea înțelegerii privind vânzarea de droguri. Declarațiile coinculpatului

T.F. care a fost prins în flagrant cu drogurile sunt inconstante în ce privește

participația inculpatei la comiterea faptei și nu pot fi luate în considerare

ca certe. Prin urmare afirmațiile denunțătoarei nu se coroborează cu nici o altă

probă pentru a se putea reține cu certitudine că R.A. a participat la comiterea

faptei.

În ce privește pedeapsa

aplicată inculpatului, aceasta cuprinde criteriile de individualizare a

pedepselor prevăzută de art. 72 C. pen. Față de cantitatea de droguri

tranzacționată, relativ mică, și față de atitudinea sinceră, inclusiv la

cercetarea judecătorească reținerea circumstanțelor judiciare este legală și

temeinică.

În ce privește recursul

inculpatului, pe care acesta nu l-a motivat în termenul prevăzut de art. 385

10

pct. 1 și 2 C. proc. pen., Curtea constată că nu există nici un motiv de casare

care luat în examinare din oficiu ar putea crea acestuia o situație mai favorabilă.

În concluziile orale din

cursul dezbaterilor, inculpatul a solicitat achitarea iar în subsidiar o

reducere mai substanțială a pedepsei.

Susținerile inculpatului nu

pot fi primite. Acesta a fost prins în flagrant cu drogurile tranzacționate.

Revenirea lui la declarațiile anterioare pune sub semnul întrebării doar buna

credință a acestuia și fac neaplicabilă o reducere și mai accentuată a pedepsei

pentru atitudinea lui sinceră din moment ce acesta alege să renunțe la această

atitudine.

Așa fiind, Înalta Curte, în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge

recursurile parchetului și inculpatului.

Va computa din pedeapsă

durata arestului preventiv al inculpatului și-l va obliga la cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și

inculpatul T.F. împotriva deciziei penale nr. 351/ A din 7 noiembrie 2007 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 10 mai 2005 la 7

martie 2008.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimata inculpată R.A., în sumă de 100 lei, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 martie 2008.