ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 401/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 94 din 1 iunie 2007, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios și administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta S.H., în contradictoriu cu pârâta C.J.P.

Botoșani, prin care solicita anularea Hotărârii acesteia nr. 1832 din 17 aprilie 2007 și recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1940 - 1945. Pentru a pronunța această soluție, Instanța de Fond a reținut, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 C. civ., a susținerilor sale, potrivit cărora s-a născut la data de 7 martie 1941 pe teritoriul Germaniei, în localitatea Wiesengrund, în urma refugiului familiei sale, la data de 19 noiembrie 1940, din localitatea Pojorâta, județul Suceava, în lagărul din localitatea germană susmenționată, existând riscul unor persecuții pe motive etnice ale forțelor armate străine.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta, reiterând argumentele invocate în fața Instanței de Fond. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, în conformitate cu art. 6 1 din același act normativ, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. În lipsa unor acte oficiale, pentru obținerea cărora nici nu a făcut dovada vreunui demers, în scopul dovedirii împrejurărilor invocate în susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei declarațiile notariale ale martorilor K.W.

și S.L., din cuprinsul cărora rezultă că aceștia știu că reclamanta „s-a refugiat în luna octombrie anul 1945 din Germania, pe teritoriul României și nu s-a mai reîntors pe teritoriul Germaniei". Or, din declarațiile celor doi martori nu rezultă nici refugiul din anul 1940, al familiei reclamantei din România în Germania, la care aceasta face referire în cuprinsul acțiunii, nici cauzele care au determinat pretinsul refugiu, situație față de care, raportat și la prevederile art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999 și art. 1 169 C. civ., în mod corect a reținut Instanța de Fond că reclamanta nu a făcut dovada susținerilor sale. Ceea ce rezultă, într-adevăr, din declarațiile martorilor este că reclamanta s-ar fi refugiat, în luna octombrie a anului 1945, din Germania pe teritoriul României.

Acest fapt nu este, însă, de natură a determina recunoașterea pentru reclamantă a calității de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, întrucât, așa cum rezultă din acest act normativ, data limită a perioadei pentru care o persoană persecutată poate beneficia drepturile prevăzute este 6 martie 1945. Cum data presupusului refugiu, menționată în declarațiile martorilor, se situează în cursul lunii octombrie 1945, fiind, deci, ulterioară datei limită prevăzute de lege, în mod corect a procedat Instanța de Fond respingând acțiunea reclamantei de a-i fi recunoscută calitatea de refugiat pentru o perioadă al cărei moment de început s-ar situa în afara limitelor prevăzute de lege. Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanta S.H. împotriva sentinței nr. 94 din 1 iunie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios și administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2008.