ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 401/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 94 din 1 iunie 2007, Curtea de Apel

Suceava, secția comercială, de contencios și administrativ și fiscal, a

respins, ca

neîntemeiată, acțiunea

formulată de reclamanta S.H., în

contradictoriu cu pârâta C.J.P.

Botoșani, prin care solicita anularea Hotărârii acesteia nr. 1832 din 17

aprilie 2007 și recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute

de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1940 - 1945.

Pentru a pronunța această soluție,

Instanța de Fond a reținut, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada, în

conformitate cu

dispozițiile art. 1169 C.

civ., a susținerilor sale, potrivit cărora

s-a născut la data de 7

martie 1941 pe teritoriul Germaniei, în

localitatea

Wiesengrund, în urma refugiului familiei sale, la data de 19

noiembrie

1940, din localitatea Pojorâta, județul Suceava, în lagărul din localitatea

germană susmenționată, existând riscul unor persecuții pe motive etnice ale

forțelor armate străine.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta, reiterând

argumentele invocate în fața Instanței de Fond.

Examinând sentința atacată în raport cu

actele și lucrările

dosarului, cu motivele

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile

legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. (1) lit. c) din O.G. nr.

105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către

regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6

martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de

prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în

perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, în

conformitate cu art. 6

1

din același act normativ,

dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 se face de către

persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele

competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de

probă prevăzut de lege.

În lipsa unor acte oficiale,

pentru obținerea cărora nici nu a făcut

dovada vreunui

demers, în scopul dovedirii împrejurărilor invocate în susținerea acțiunii,

reclamanta a depus la dosarul cauzei declarațiile notariale ale martorilor K.W.

și S.L., din cuprinsul cărora rezultă că aceștia știu că reclamanta „s-a

refugiat în luna octombrie anul 1945 din Germania, pe teritoriul României și nu

s-a mai reîntors pe teritoriul Germaniei".

Or, din declarațiile celor doi martori nu

rezultă nici refugiul din anul 1940, al familiei reclamantei din România în

Germania, la care aceasta face referire în cuprinsul acțiunii, nici cauzele

care au determinat pretinsul refugiu, situație față de care, raportat și la

prevederile art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999 și art. 1 169 C. civ., în

mod corect a reținut Instanța de Fond că reclamanta nu a făcut dovada

susținerilor sale.

Ceea ce rezultă, într-adevăr, din

declarațiile martorilor este că reclamanta s-ar fi refugiat, în luna octombrie

a anului 1945, din Germania pe teritoriul României.

Acest fapt nu este, însă, de natură a

determina recunoașterea pentru reclamantă a calității de beneficiar al

prevederilor O.G. nr. 105/1999, întrucât, așa cum rezultă din acest act

normativ, data limită a perioadei pentru care o persoană persecutată poate

beneficia drepturile prevăzute este 6 martie 1945.

Cum data presupusului refugiu, menționată în

declarațiile martorilor, se situează în cursul lunii octombrie 1945, fiind,

deci, ulterioară datei limită prevăzute de lege, în mod corect a procedat

Instanța de Fond respingând acțiunea reclamantei

de a-i fi recunoscută

calitatea de refugiat pentru o perioadă al cărei

moment de început s-ar situa în afara limitelor prevăzute de lege.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi

respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și

legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul

declarat de reclamanta S.H. împotriva sentinței nr. 94 din 1 iunie 2007 a

Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios și administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 februarie 2008.