ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 665/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Curtea de Apel Brașov, reclamantul A.M. a chemat în judecată A.N.V., solicitând

obligarea pârâtei la plata primelor egale cu salariul de bază din luna

anterioară plecării în concediu corespunzătoare perioadei lucrată între 15

august 2002 – 9 mai 2006, cu plata cheltuielilor de judecată.

În cererea sa, reclamantul

arată că în perioada 15 august 2002 – 9 mai 2006 a ocupat succesiv funcția

publică de consilier juridic, manager public la A.N.V., fără să-i fie plătite primele

pentru concediu de odihnă consacrate de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1991,

republicată.

Curtea de Apel Brașov, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 207/ F/CA din 6

noiembrie 2006, s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel

Brașov și a fost declinată cauza în favoarea Tribunalului Brașov, complet

specializat de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a motiva această

soluție, instanța de fond a reținut că cererea reclamantului, reprezintă de fapt

o cerere referitoare la drepturile salariale și că pentru acest tip de acțiuni

sunt aplicabile prevederile Codului Muncii, așa încât competentă să soluționeze

acțiunea este în primă instanță, Tribunalul Brașov, complet specializat de

litigii de muncă și asigurări sociale și nu instanța de contencios

administrativ.

Au fost avute în vedere atât

prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., art. 160, 169, 269 și 284 C. muncii,

privind salarizarea raportat la prevederile Legii nr. 168/1999 și ale Legii nr.

188/1999 care se completează cu prevederile dreptului comun.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul A.M. și a solicitat modificarea sentinței, în

sensul respingerii excepției de necompetență materială a Curții de Apel Brașov,

secția de contencios administrativ.

În motivele de recurs se

arată că cererea de chemare în judecată a fost adresată instanței de fond după

intrarea în vigoare a Legii nr. 251/2006 care a modificat și completat Legea nr.

188/1999, iar conform art. 91

1

din Legea nr. 188/1999, așa cum a

fost modificată, instanțele de contencios administrativ sunt competente să

judece cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor

publici.

Intimata-pârâtă face parte

din organele de specialitate ale autorităților publice centrale, ceea ce atrage

competența materială a secției de contencios-administrativ și fiscal a curții

de apel, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

A.N.V., prin D.R.V. Brașov,

a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului, menținerea

soluției pronunțate de instanța de fond.

Examinând actele depuse la

dosar, dispozițiile legale incidente, Înalta Curte va admite recursul pentru

următoarele considerente:

Cauza ce a fost înregistrată

la Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a avut ca

obiect obligarea A.N.V. la plata primelor egale cu salariul de bază din luna

anterioară plecării în concediu corespunzătoare perioadei lucrate între 15

august 2002 – 9 mai 2006, perioadă în care reclamantul a ocupat funcție

publică.

Reclamantul a avut în acea

perioadă calitatea de funcționar public, iar litigiul este în legătură cu

raportul de serviciu, iar aceasta determină aplicarea Legii nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici.

Legea nr. 188/1999, în

privința competenței instanței de contencios administrativ de a soluționa

litigii în legătură cu raportul de serviciu al funcționarului public, a

conținut o serie de prevederi, dar prin Legea nr. 251/2006 a fost introdus în

lege, art. 91

1

, text conform căruia cauzele care au ca obiect

raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de

contencios administrativ, cu excepția situațiilor în care prin lege este

stabilită expres competența altor instanțe.

Acest text a avut menirea de

a pune capăt interpretărilor și soluțiilor, uneori contradictorii, legate de

competența instanței de contencios administrativ în soluționarea litigiilor

ivite în legătură cu raporturile de serviciu ale funcționarilor publici.

Este adevărat că dispozițiile

Legii nr. 188/1999 se completează cu dispozițiile Codului Muncii, dar numai în

măsura în care în lege nu există prevederi exprese, așa cum este cea întâlnită

de art. 91 care stabilește competența instanțelor în soluționarea litigiilor

privind funcționarii publici.

Față de prevederile exprese

ale Legii nr. 188/1999, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 251/2006, se

constată că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii,

motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru că excepția

de necompetență materială a instanței a fost greșit soluționată.

În baza art. 312 C. proc.

civ., va fi admis recursul, casată sentința recurată și trimisă cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe, pentru că este instanța competentă să

soluționeze cauza.

Pentru că art. 91

1

din Legea nr. 188/1999, așa cum a fost modificat, prevede competența instanței

de contencios administrativ, această dispoziție trebuie corelată cu

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care stabilește

competența, în primă instanță, a curții de apel, dacă litigiul vizează un act

încheiat cu o instituție sau autoritate centrală, așa cum este cazul în speță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul M.A. împotriva sentinței nr. 207/ F/CA din 6 noiembrie 2006 a

Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre competentă soluționare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 februarie 2007.