ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 665/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, reclamantul A.M. a chemat în judecată A.N.V., solicitând obligarea pârâtei la plata primelor egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu corespunzătoare perioadei lucrată între 15 august 2002 – 9 mai 2006, cu plata cheltuielilor de judecată. În cererea sa, reclamantul arată că în perioada 15 august 2002 – 9 mai 2006 a ocupat succesiv funcția publică de consilier juridic, manager public la A.N.V., fără să-i fie plătite primele pentru concediu de odihnă consacrate de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1991, republicată.

Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 207/ F/CA din 6 noiembrie 2006, s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov și a fost declinată cauza în favoarea Tribunalului Brașov, complet specializat de conflicte de muncă și asigurări sociale. Pentru a motiva această soluție, instanța de fond a reținut că cererea reclamantului, reprezintă de fapt o cerere referitoare la drepturile salariale și că pentru acest tip de acțiuni sunt aplicabile prevederile Codului Muncii, așa încât competentă să soluționeze acțiunea este în primă instanță, Tribunalul Brașov, complet specializat de litigii de muncă și asigurări sociale și nu instanța de contencios administrativ.

Au fost avute în vedere atât prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., art. 160, 169, 269 și 284 C. muncii, privind salarizarea raportat la prevederile Legii nr. 168/1999 și ale Legii nr. 188/1999 care se completează cu prevederile dreptului comun. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A.M. și a solicitat modificarea sentinței, în sensul respingerii excepției de necompetență materială a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ. În motivele de recurs se arată că cererea de chemare în judecată a fost adresată instanței de fond după intrarea în vigoare a Legii nr. 251/2006 care a modificat și completat Legea nr. 188/1999, iar conform art. 91 1 din Legea nr. 188/1999, așa cum a fost modificată, instanțele de contencios administrativ sunt competente să judece cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici.

Intimata-pârâtă face parte din organele de specialitate ale autorităților publice centrale, ceea ce atrage competența materială a secției de contencios-administrativ și fiscal a curții de apel, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. A.N.V., prin D.R.V. Brașov, a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului, menținerea soluției pronunțate de instanța de fond. Examinând actele depuse la dosar, dispozițiile legale incidente, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente: Cauza ce a fost înregistrată la Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a avut ca obiect obligarea A.N.V. la plata primelor egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu corespunzătoare perioadei lucrate între 15 august 2002 – 9 mai 2006, perioadă în care reclamantul a ocupat funcție publică.

Reclamantul a avut în acea perioadă calitatea de funcționar public, iar litigiul este în legătură cu raportul de serviciu, iar aceasta determină aplicarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Legea nr. 188/1999, în privința competenței instanței de contencios administrativ de a soluționa litigii în legătură cu raportul de serviciu al funcționarului public, a conținut o serie de prevederi, dar prin Legea nr. 251/2006 a fost introdus în lege, art. 91 1 , text conform căruia cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor în care prin lege este stabilită expres competența altor instanțe.

Acest text a avut menirea de a pune capăt interpretărilor și soluțiilor, uneori contradictorii, legate de competența instanței de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ivite în legătură cu raporturile de serviciu ale funcționarilor publici. Este adevărat că dispozițiile Legii nr. 188/1999 se completează cu dispozițiile Codului Muncii, dar numai în măsura în care în lege nu există prevederi exprese, așa cum este cea întâlnită de art. 91 care stabilește competența instanțelor în soluționarea litigiilor privind funcționarii publici. Față de prevederile exprese ale Legii nr. 188/1999, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 251/2006, se constată că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pentru că excepția de necompetență materială a instanței a fost greșit soluționată. În baza art. 312 C. proc. civ., va fi admis recursul, casată sentința recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru că este instanța competentă să soluționeze cauza. Pentru că art. 91 1 din Legea nr. 188/1999, așa cum a fost modificat, prevede competența instanței de contencios administrativ, această dispoziție trebuie corelată cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care stabilește competența, în primă instanță, a curții de apel, dacă litigiul vizează un act încheiat cu o instituție sau autoritate centrală, așa cum este cazul în speță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul M.A. împotriva sentinței nr. 207/ F/CA din 6 noiembrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2007.