ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 370/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 370/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7859

din 27 noiembrie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, în

dosarul nr. 762/2000, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea restrânsă

formulată de reclamanta SC P.H. SA, împotriva pârâtelor A.L.B. din B-dul

Constantin Brâncoveanu sector 4; SC A.A.C. SRL și SC C.T.I. SRL, având ca

obiect: evacuarea pârâtelor din spațiul unității nr. 402 situată în B-dul

Constantin Brâncoveanu, sector 4 și obligarea pârâtelor să readucă acest spațiu

în situația anterioară degradărilor și modificărilor, iar în situația că nu o

vor face să fie autorizată reclamanta să efectueze aceste lucrări, pe cheltuiala

pârâtelor.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut

că, reclamanta nu a făcut dovada existenței dreptului de proprietate asupra

spațiului din care se solicită evacuarea.

Prin decizia nr. 906 din 25

mai 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, s-a

respins apelul reclamantei, prin decizia nr. 4 din 18 ianuarie 2005 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 7145/2001,

s-a admis recursul reclamantei și s-a casat decizia pronunțată în apel, cu

trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului, la aceeași instanță, rejudecare

care trebuia să aibă în vedere administrarea de probe noi, constând în

cercetarea locală și o nouă expertiză tehnică pentru a se stabili dacă spațiul

în litigiu face parte din Unitatea nr. 402 aparținând reclamantei sau a fost

edificat în alveola aparținând prin construcție blocului X din B-dul Constantin

Brâncoveanu.

În urma rejudecării, Curtea

de Apel București, secția a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de apelanta reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut, că apelanta reclamantă nu are un titlu locativ

asupra încăperii nr. 4, care ar rezulta din dreptul său exclusiv de proprietate

asupra acestei încăperi, edificată ca o anexă la spațiul comercial compus din 3

camere, proiectat și realizat în blocul X. Din schița anexă la procesul –

verbal de cercetare la fața locului, rezultă cu certitudine că încăperea nr. 4 a

fost edificată pe o alveolă (teren) prin care se intra în spațiul comercial

aparținând apelantei, printr-o ușă metalică, care există și astăzi.

Terenul pe care s-a edificat

această încăpere anexă, în forma inițială de către autoarea apelantei, este

teren aferent blocului, la parterul căruia se află și spațiul comercial al

apelantei, toți proprietarii apartamentelor din acest bloc și apelanta pârâtă

având un drept de proprietate indiviz asupra fondului (alveolei), în subteranul

acestei alveole aflându-se o parte din utilitățile blocului.

Aceste realități privind

terenul pe care este situată încăperea nr. 4 evidențiază că sunt incidente

dispozițiile articolului 488 și următoarele C. civ. și, în lipsa unei hotărâri judecătorești,

pronunțată în favoarea apelantei, pe temeiul articolului 494 C. civ., aceasta

nu poate pretinde că are un drept exclusiv asupra terenului și respectiv a

încăperii nr. 4, care să-i permită, în mod legal să solicite evacuarea

deținătorului actual, fiind nevoie de consimțământul tuturor coproprietarilor blocului

X (regula unanimității);

În consecință, apelanta reclamantă

nu a dovedit că are un titlu locativ exclusiv asupra încăperii nr. 4, ceea ce

impune păstrarea soluției pronunțată de către instanța de fond și respingerea

apelului.

În ceea ce privește aspectul

obligării intimatelor pârâte să readucă încăperea nr. 4 în situația anterioară

anului 1996, aceasta este o cerere accesorie evacuării și urmează soarta

acesteia, respectiv menținerea soluției instanței de fond prin care a fost

respinsă.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta invocând nelegalitatea hotărârii pentru motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și a susținut că instanța a

interpretat greșit actul juridic dedus judecății când a reținut că reclamanta

nu are dreptul de a solicita evacuarea deși a dovedit că este proprietara

spațiului ce constituie aport în natură la constituirea capitalului său social,

deoarece nu terenul a făcut obiectul cererii de evacuare ci construcția aflată

pe acesta, iar din probele administrate și neluate în considerare rezultă, cu

evidență, că în 1996 a predat spre folosință numitei SC A.A.C. SRL un magazin format

din 4 încăperi dar a primit, înapoi doar 3 încăperi, mai puțin cea care face

obiectul cererii de evacuare, încât lăsarea la dispoziția pârâtelor care l-au

ocupat ulterior, a acestui spațiu ar fi o îmbogățire fără justă cauză.

Pârâtele au formulat întâmpinare

solicitând respingerea acestuia.

Recursul se încadrează în

funcție de criticile aduse în dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.

și nu în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., acesta din urmă vizând

ipoteza denaturării actului juridic dedus judecății ceea ce nu se susține în

fapt în cauză, ci doar nelegalitatea hotărârii din perspectiva obiectului dedus

judecății și a exercitării prerogativelor dreptului de proprietate al

reclamantei asupra construcției raportat la probele administrate.

Analizând recursul prin

prisma acestui motiv în limitele arătate mai sus se găsește nefondat.

Așa cum s-a reținut, obiectul

judecății vizează cererea de evacuare a pârâtelor din spațiul situat în B-dul C.

Brâncoveanu, ocupat abuziv, în prezent, de către pârâte, în opinia reclamantei

și în aceste limite s-au pronunțat și instanțele de judecată.

Pe de o parte, reclamanta

invocă un drept de proprietate derivat din art. 20 din Legea nr. 15/1990,

susținându-se că imobilul face parte din capitalul său social, iar pârâtele, pe

de altă parte, invocă proprietatea spațiului fiind construit pe terenul

proprietatea comună a tuturor locatarilor din blocul la parterul căruia se află

situat acesta, astfel că, evacuarea din spațiul pentru care pârâții invocă un

titlu nu poate fi admisă și, deci, legal a fost menținută hotărârea instanței

de fond.

Contestarea titlului, nu

poate face obiectul analizei în cadrul unei acțiuni în evacuare, ci în

revendicare ceea ce excede analizei acestei instanțe în raport de limitele

investirii instanței de fond, ca și analizarea probelor din această

perspectivă, încât, în baza art. 312 alin. (1) și (2) recursul este nefondat și

va fi respins.

Văzând și dispozițiile art. 274

C. proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC P.H. SA București, împotriva deciziei nr. 503 din 27 octombrie

2006, pronunțată de Curtea de Apel București, ca nefondat.

Obligă recurenta să

plătească intimatei – pârâte A.P. X București suma de 1.000 lei, reprezentând

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi

6

februarie 2008.