ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 370/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 7859 din 27 noiembrie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, în dosarul nr. 762/2000, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea restrânsă formulată de reclamanta SC P.H. SA, împotriva pârâtelor A.L.B. din B-dul Constantin Brâncoveanu sector 4; SC A.A.C. SRL și SC C.T.I. SRL, având ca obiect: evacuarea pârâtelor din spațiul unității nr. 402 situată în B-dul Constantin Brâncoveanu, sector 4 și obligarea pârâtelor să readucă acest spațiu în situația anterioară degradărilor și modificărilor, iar în situația că nu o vor face să fie autorizată reclamanta să efectueze aceste lucrări, pe cheltuiala pârâtelor.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, reclamanta nu a făcut dovada existenței dreptului de proprietate asupra spațiului din care se solicită evacuarea. Prin decizia nr. 906 din 25 mai 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, s-a respins apelul reclamantei, prin decizia nr. 4 din 18 ianuarie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 7145/2001, s-a admis recursul reclamantei și s-a casat decizia pronunțată în apel, cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului, la aceeași instanță, rejudecare care trebuia să aibă în vedere administrarea de probe noi, constând în cercetarea locală și o nouă expertiză tehnică pentru a se stabili dacă spațiul în litigiu face parte din Unitatea nr. 402 aparținând reclamantei sau a fost edificat în alveola aparținând prin construcție blocului X din B-dul Constantin Brâncoveanu.

În urma rejudecării, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut, că apelanta reclamantă nu are un titlu locativ asupra încăperii nr. 4, care ar rezulta din dreptul său exclusiv de proprietate asupra acestei încăperi, edificată ca o anexă la spațiul comercial compus din 3 camere, proiectat și realizat în blocul X. Din schița anexă la procesul – verbal de cercetare la fața locului, rezultă cu certitudine că încăperea nr. 4 a fost edificată pe o alveolă (teren) prin care se intra în spațiul comercial aparținând apelantei, printr-o ușă metalică, care există și astăzi.

Terenul pe care s-a edificat această încăpere anexă, în forma inițială de către autoarea apelantei, este teren aferent blocului, la parterul căruia se află și spațiul comercial al apelantei, toți proprietarii apartamentelor din acest bloc și apelanta pârâtă având un drept de proprietate indiviz asupra fondului (alveolei), în subteranul acestei alveole aflându-se o parte din utilitățile blocului. Aceste realități privind terenul pe care este situată încăperea nr. 4 evidențiază că sunt incidente dispozițiile articolului 488 și următoarele C. civ.

și, în lipsa unei hotărâri judecătorești, pronunțată în favoarea apelantei, pe temeiul articolului 494 C. civ., aceasta nu poate pretinde că are un drept exclusiv asupra terenului și respectiv a încăperii nr. 4, care să-i permită, în mod legal să solicite evacuarea deținătorului actual, fiind nevoie de consimțământul tuturor coproprietarilor blocului X (regula unanimității); În consecință, apelanta reclamantă nu a dovedit că are un titlu locativ exclusiv asupra încăperii nr. 4, ceea ce impune păstrarea soluției pronunțată de către instanța de fond și respingerea apelului. În ceea ce privește aspectul obligării intimatelor pârâte să readucă încăperea nr. 4 în situația anterioară anului 1996, aceasta este o cerere accesorie evacuării și urmează soarta acesteia, respectiv menținerea soluției instanței de fond prin care a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta invocând nelegalitatea hotărârii pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și a susținut că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății când a reținut că reclamanta nu are dreptul de a solicita evacuarea deși a dovedit că este proprietara spațiului ce constituie aport în natură la constituirea capitalului său social, deoarece nu terenul a făcut obiectul cererii de evacuare ci construcția aflată pe acesta, iar din probele administrate și neluate în considerare rezultă, cu evidență, că în 1996 a predat spre folosință numitei SC A.A.C. SRL un magazin format din 4 încăperi dar a primit, înapoi doar 3 încăperi, mai puțin cea care face obiectul cererii de evacuare, încât lăsarea la dispoziția pârâtelor care l-au ocupat ulterior, a acestui spațiu ar fi o îmbogățire fără justă cauză.

Pârâtele au formulat întâmpinare solicitând respingerea acestuia. Recursul se încadrează în funcție de criticile aduse în dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. și nu în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., acesta din urmă vizând ipoteza denaturării actului juridic dedus judecății ceea ce nu se susține în fapt în cauză, ci doar nelegalitatea hotărârii din perspectiva obiectului dedus judecății și a exercitării prerogativelor dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcției raportat la probele administrate. Analizând recursul prin prisma acestui motiv în limitele arătate mai sus se găsește nefondat. Așa cum s-a reținut, obiectul judecății vizează cererea de evacuare a pârâtelor din spațiul situat în B-dul C. Brâncoveanu, ocupat abuziv, în prezent, de către pârâte, în opinia reclamantei și în aceste limite s-au pronunțat și instanțele de judecată.

Pe de o parte, reclamanta invocă un drept de proprietate derivat din art. 20 din Legea nr. 15/1990, susținându-se că imobilul face parte din capitalul său social, iar pârâtele, pe de altă parte, invocă proprietatea spațiului fiind construit pe terenul proprietatea comună a tuturor locatarilor din blocul la parterul căruia se află situat acesta, astfel că, evacuarea din spațiul pentru care pârâții invocă un titlu nu poate fi admisă și, deci, legal a fost menținută hotărârea instanței de fond. Contestarea titlului, nu poate face obiectul analizei în cadrul unei acțiuni în evacuare, ci în revendicare ceea ce excede analizei acestei instanțe în raport de limitele investirii instanței de fond, ca și analizarea probelor din această perspectivă, încât, în baza art. 312 alin. (1) și (2) recursul este nefondat și va fi respins.

Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.H. SA București, împotriva deciziei nr. 503 din 27 octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, ca nefondat. Obligă recurenta să plătească intimatei – pârâte A.P. X București suma de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 6 februarie 2008.