ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2507/2007

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 8303 din 13 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, s-a respins excepția de necompetență materială teritorială și funcțională, ca neîntemeiată, a fost admisă excepția prematurității acțiunii formulată de reclamanta C.J. împotriva pârâtei SC B.E.A. SRL și ca urmare s-a respins acțiunea ca prematur introdusă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că nu s-a realizat concilierea prealabilă în condițiile cerute de art. 720 1 C. proc. civ.

Potrivit tribunalului prin adresa din 2 septembrie 2004 reclamanta a invitat-o pe pârâtă la concilierea directă solicitându-i chirie, în timp ce prin cererea de chemare în judecată a solicitat contravaloarea lipsei de folosință calculată pe perioada 1 martie 2003 – 1 martie 2006, temeiul și perioada pentru care s-a solicitat suma în litigiu fiind diferit de cel din adresa cu data de 2 septembrie 2004. Recurenta a apelat sentința primei instanțe, iar Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia nr. 86 din 7 februarie 2007, a admis apelul declarat de C.J., a desființat sentința nr. 8303 din 13 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul București și a trimis cauza pentru judecarea litigiului în fond.

Potrivit Curții, finalitatea procedurii prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., s-a realizat întrucât părțile au încercat rezolvarea amiabilă a litigiului fără să ajungă la un punct de vedere comun. A mai reținut că pârâta nu a suferit nicio vătămare prin faptul că notificarea i-a fost adresată la 2 septembrie 2004 iar acțiunea a fost introdusă pe rolul instanței la data de 27 februarie 2006. Împotriva deciziei comerciale nr. 86/2007 a declarat recurs, pârâta SC B.E.A. SRL pentru motivele prevăzute de art. 304 punctele 4, 5 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțată de Curtea de Apel și în fond menținerea sentinței pronunțată de tribunal.

În susținerea motivelor recurenta a arătat că: - Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești întrucât în locul textelor de lege a aplicat principii specifice dreptului comercial. - Pornind de la inexistența unui raport convențional, a unui contract care să genereze drepturi și obligații, reclamanta trebuia să respecte prevederile art. 720 1 C. proc. civ. - Esența motivării instanței de apel constă în aplicarea principiului celerității în detrimentul principiului formalismului, întrucât a considerat că somația reclamantei emisă în septembrie 2004 constituie o dovadă a parcurgerii etapei obligatorii a concilierii directe. Între momentul somației și data introducerii acțiunii, reclamanta s-a plasat într-o totală inactivitate astfel că principiul celerității a fost deliberat ignorat de intimată care prin hotărârea pronunțată profită de efectele propriei sale culpe.

- Procedura concilierii nu poate fi considerată act de procedură astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. - Necomunicarea temeiului juridic al pretențiilor sale în faza prealabilă a fost considerată ca o renunțare la pretențiile inițial formulate cu privire la chiria pentru spațiul comercial astfel că prejudiciul său este prezumat a exista potrivit dispozițiilor legale care instituie procedura prealabilă a concilierii directe. Recursul este nefondat. 1. Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, art. 304 (4) C. proc. civ. În argumentarea acestui motiv recurenta a distins între două etape în legătură cu soluționarea litigiilor comerciale, fiecare dintre acestea având o reglementare proprie.

Între etapa prealabilă sesizării instanței și cea de judecată, potrivit recurentei există cerințe legale proprii care nu se pot înlocui cu principii de drept. - Critica nu poate fi primită întrucât în cauză instanța nu a săvârșit „un exces de putere” prin depășirea limitelor și prerogativelor conferite autorității judecătorești așa cum s-a consacrat de constituție sau de o lege organică. Aplicarea unui text de lege unei chestiuni concrete este de atributul instanței iar argumentele aduse de Curtea de apel în sprijinul ideii că intimata a încercat soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, nu constituie imixtiune în atribuțiile altei puteri. - Aprecierile în legătură cu finalitatea textului art. 720 1 C. proc.

civ., urmărită de legiuitor nu constituie o nesocotire a dispozițiilor legale sau o înlocuire a acestora cu principii de drept în detrimentul legii. Este lipsită de relevanță pentru examinarea „etapei prealabile” la care s-a referit recurenta, împrejurarea că între părți au existat discuții în legătură cu încheierea unui contract de închiriere care să genereze drepturi și obligații întrucât această chestiune a nașterii raporturilor juridice în măsura în care părțile nu s-au înțeles anterior introducerii acțiunii se examinează de instanță. 2. Instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motiv prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. Critica este nefondată. Instanța de apel nu s-a referit la art. 105 C. proc. civ., atunci când a reținut că recurenta nu a fost vătămată în drepturile sale în legătură cu introducerea acțiunii după doi ani de la formularea notificării de plată. Recurenta însăși a afirmat că inactivitatea intimatei a fost considerată renunțare la pretențiile inițial formulate cu privire la chirie. Lipsa vătămării a fost apreciată de instanța de apel în raport cu faptul că între momentul convocării la conciliere și introducerea acțiunii a existat timp suficient pentru rezolvarea litigiului pe cale amiabilă. Potrivit recurentei prejudiciul său este prezumat a exista prin dispozițiile care instituie procedura prealabilă a concilierii directe.

Susținerea nu va fi reținută întrucât din dispozițiile care reglementează concilierea directă nu rezultă că legiuitorul a urmărit să instituie o astfel de prezumție în favoarea debitorului. Mai mult recurenta nu poate invoca în favoarea sa faptul că nu a dat curs convocării în vederea soluționării amiabile a diferendului privind plata unei sume de bani. - Având în vedere că legea nu stabilește un termen pentru sesizarea instanței după ce s-a urmat procedura concilierii nu se poate reține susținerea potrivit căreia aceasta ar fi pus-o pe recurentă în situația de a considera că intimata reclamantă a renunțat la pretenții. Această concluzie se bazează pe scopul urmărit prin concilierea directă, acela de a rezolva amiabil diferendul și nu de a-l pune pe reclamant în situația de a renunța la urmărirea drepturilor sale față de partea adversă.

- Recurenta nu se află în situația de a-i fi primită critica privind neefectuarea unei concilieri reale câtă vreme așa cum s-a arătat mai sus aceasta nu a dat curs convocării la conciliere. Concilierea directă este reglementată de Cap. XIV C. proc. civ., care conține regulile în baza cărora părțile unui conflict patrimonial procedează la soluționarea pe cale amiabilă a acelui conflict. Prin reglementarea amănunțită a modului de realizare, concilierea este o procedură prealabilă și o condiție a exercitării dreptului la acțiune în materie comercială. - Este corectă afirmația recurentei că această procedură nu se încadrează în prevederile art. 82 – art. 86 C. proc. civ., întrucât sub aspect procedural, în materie comercială își găsesc aplicarea dispozițiile art. 720 1 - 720 10 C. proc.

civ., iar prin art. 720 4 alin. (5) se stipulează obligația anexării la cererea de chemare în judecată a rezultatului concilierii directe. Este cel puțin contradictorie susținerea recurentei potrivit căreia concilierea directă nu este o procedură prealabilă câtă vreme în fața instanței de fond a opus excepția privind lipsa procedurii prealabile, tocmai pentru a pune în valoare încălcarea unei norme obligatorii cu scopul de a împiedica judecata de fond . Prin urmare pe calea excepției procedurale recurenta a invocat existența unei neregularități procedurale constând în încălcarea dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ. 2. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., este nefondat. În esență, s-a invocat neparcurgerea etapei obligatorii a concilierii directe și faptul că instanța de apel prin dezvoltările teoretice a încălcat dispozițiile art. 720 1 C. proc.

civ. - Critica este nefondată întrucât nu s-a arătat în concret în ce a constat încălcarea menționatelor dispoziții. Ceea ce se poate critica în recurs este soluția pentru motivul că s-a aplicat greșit legea fie prin extinderea dispozițiilor la care se referă, fie prin restrângerea domeniului său de aplicare. Niciuna dintre ipoteze nu se regăsește în susținerea acestui motiv. În realitate se critică considerentele deciziei și nu aplicarea legii prin indicarea fiecărei etape prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., pentru realizarea concilierii, care ar fi fost nesocotită. În consecință, pentru toate motivele arătate conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B.E.A. SRL București împotriva deciziei nr. 86 din 7 februarie 2007 Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2007.