ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2507/2007

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

8303 din 13 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția

comercială, s-a respins excepția de necompetență materială teritorială și

funcțională, ca neîntemeiată, a fost admisă excepția prematurității acțiunii

formulată de reclamanta C.J. împotriva pârâtei SC B.E.A. SRL și ca urmare s-a

respins acțiunea ca prematur introdusă.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că nu s-a realizat concilierea prealabilă în

condițiile cerute de art. 720

1

C. proc. civ. Potrivit tribunalului prin

adresa din 2 septembrie 2004 reclamanta a invitat-o pe pârâtă la concilierea directă

solicitându-i chirie, în timp ce prin cererea de chemare în judecată a

solicitat contravaloarea lipsei de folosință calculată pe perioada 1 martie

2003 – 1 martie 2006, temeiul și perioada pentru care s-a solicitat suma în

litigiu fiind diferit de cel din adresa cu data de 2 septembrie 2004.

Recurenta a apelat sentința

primei instanțe, iar Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia nr.

86 din 7 februarie 2007, a admis apelul declarat de C.J., a desființat sentința

nr. 8303 din 13 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul București și a trimis

cauza pentru judecarea litigiului în fond. Potrivit Curții, finalitatea

procedurii prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ., s-a realizat întrucât

părțile au încercat rezolvarea amiabilă a litigiului fără să ajungă la un punct

de vedere comun. A mai reținut că pârâta nu a suferit nicio vătămare prin

faptul că notificarea i-a fost adresată la 2 septembrie 2004 iar acțiunea a

fost introdusă pe rolul instanței la data de 27 februarie 2006.

Împotriva deciziei

comerciale nr. 86/2007 a declarat recurs, pârâta SC B.E.A. SRL pentru motivele

prevăzute de art. 304 punctele 4, 5 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a

solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțată de Curtea de

Apel și în fond menținerea sentinței pronunțată de tribunal. În susținerea

motivelor recurenta a arătat că:

- Instanța a depășit atribuțiile

puterii judecătorești întrucât în locul textelor de lege a aplicat principii specifice

dreptului comercial.

- Pornind de la inexistența

unui raport convențional, a unui contract care să genereze drepturi și

obligații, reclamanta trebuia să respecte prevederile art. 720

1

C.

proc. civ.

- Esența motivării instanței

de apel constă în aplicarea principiului celerității în detrimentul

principiului formalismului, întrucât a considerat că somația reclamantei emisă

în septembrie 2004 constituie o dovadă a parcurgerii etapei obligatorii a

concilierii directe. Între momentul somației și data introducerii acțiunii,

reclamanta s-a plasat într-o totală inactivitate astfel că principiul

celerității a fost deliberat ignorat de intimată care prin hotărârea pronunțată

profită de efectele propriei sale culpe.

- Procedura concilierii nu

poate fi considerată act de procedură astfel că nu sunt aplicabile prevederile art.

105 alin. (2) C. proc. civ.

- Necomunicarea temeiului

juridic al pretențiilor sale în faza prealabilă a fost considerată ca o

renunțare la pretențiile inițial formulate cu privire la chiria pentru spațiul

comercial astfel că prejudiciul său este prezumat a exista potrivit

dispozițiilor legale care instituie procedura prealabilă a concilierii directe.

Recursul este nefondat.

puterii judecătorești, art. 304 (4) C. proc. civ. În argumentarea acestui motiv

recurenta a distins între două etape în legătură cu soluționarea litigiilor

comerciale, fiecare dintre acestea având o reglementare proprie. Între etapa

prealabilă sesizării instanței și cea de judecată, potrivit recurentei există

cerințe legale proprii care nu se pot înlocui cu principii de drept.

- Critica nu poate fi

primită întrucât în cauză instanța nu a săvârșit „un exces de putere” prin

depășirea limitelor și prerogativelor conferite autorității judecătorești așa

cum s-a consacrat de constituție sau de o lege organică. Aplicarea unui text de

lege unei chestiuni concrete este de atributul instanței iar argumentele  aduse

de Curtea de apel în sprijinul ideii că intimata a încercat soluționarea litigiului

prin conciliere directă cu cealaltă parte, nu constituie imixtiune în atribuțiile

altei puteri.

- Aprecierile în legătură cu

finalitatea textului art. 720

1

C. proc. civ., urmărită de legiuitor

nu constituie o nesocotire a dispozițiilor legale sau o înlocuire a acestora cu

principii de drept în detrimentul legii. Este lipsită de relevanță pentru

examinarea „etapei prealabile” la care s-a referit recurenta, împrejurarea că

între părți au existat discuții în legătură cu încheierea unui contract de

închiriere care să genereze drepturi și obligații întrucât această chestiune a

nașterii raporturilor juridice în măsura în care părțile nu s-au înțeles

anterior introducerii acțiunii se examinează de instanță.

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., motiv prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Critica este nefondată.

Instanța de apel nu s-a referit la art. 105 C. proc. civ., atunci când a

reținut că recurenta nu a fost vătămată în drepturile sale în legătură cu introducerea

acțiunii după doi ani de la formularea notificării de plată. Recurenta însăși a

afirmat că inactivitatea intimatei a fost considerată renunțare la pretențiile inițial

formulate cu privire la chirie. Lipsa vătămării a fost apreciată de instanța de

apel în raport cu faptul că între momentul convocării la conciliere și

introducerea acțiunii a existat timp suficient pentru rezolvarea litigiului pe

cale amiabilă.

Potrivit recurentei

prejudiciul său este prezumat a exista prin dispozițiile care instituie

procedura prealabilă a concilierii directe.

Susținerea nu va fi reținută

întrucât din dispozițiile care reglementează concilierea directă nu rezultă că

legiuitorul a urmărit să instituie o astfel de prezumție în favoarea debitorului.

Mai mult recurenta nu poate invoca în favoarea sa faptul că nu a dat curs convocării

în vederea soluționării amiabile a diferendului privind plata unei sume de

bani.

- Având în vedere că legea

nu stabilește un termen pentru sesizarea instanței după ce s-a urmat procedura concilierii

nu se poate reține susținerea potrivit căreia aceasta ar fi pus-o pe recurentă

în situația de a considera că intimata reclamantă a renunțat la pretenții.

Această concluzie se bazează pe scopul urmărit prin concilierea directă, acela

de a rezolva amiabil diferendul și nu de a-l pune pe reclamant în situația de a

renunța la urmărirea drepturilor sale față de partea adversă.

- Recurenta nu se află în

situația de a-i fi primită critica privind neefectuarea unei concilieri reale câtă

vreme așa cum s-a arătat mai sus aceasta nu a dat curs convocării la

conciliere.

Concilierea directă este

reglementată de Cap. XIV C. proc. civ., care conține regulile în baza cărora

părțile unui conflict patrimonial procedează la soluționarea pe cale amiabilă a

acelui conflict. Prin reglementarea amănunțită a modului de realizare,

concilierea este o procedură prealabilă și o condiție a exercitării dreptului

la acțiune în materie comercială.

- Este corectă afirmația

recurentei că această procedură nu se încadrează în prevederile art. 82 – art. 86

C. proc. civ., întrucât sub aspect procedural, în materie comercială își găsesc

aplicarea dispozițiile art. 720

1

- 720

10

C. proc. civ.,

iar prin art. 720

4

alin. (5) se stipulează obligația anexării la cererea

de chemare în judecată a rezultatului concilierii directe. Este cel puțin

contradictorie susținerea recurentei potrivit căreia concilierea directă nu

este o procedură prealabilă câtă vreme în fața instanței de fond a opus

excepția privind lipsa procedurii prealabile, tocmai pentru a pune în valoare

încălcarea unei norme obligatorii cu scopul de a împiedica judecata de fond .

Prin urmare pe calea excepției procedurale recurenta a invocat existența unei

neregularități procedurale constând în încălcarea dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ.

alin. (9) C. proc. civ., este nefondat. În esență, s-a invocat neparcurgerea

etapei obligatorii a concilierii directe și faptul că instanța de apel prin

dezvoltările teoretice a încălcat dispozițiile art. 720

1

C. proc.

civ.

- Critica este nefondată

întrucât nu s-a arătat în concret în ce a constat încălcarea menționatelor

dispoziții. Ceea ce se poate critica în recurs este soluția pentru motivul că

s-a aplicat greșit legea fie prin extinderea dispozițiilor la care se referă,

fie prin restrângerea  domeniului său de aplicare. Niciuna dintre ipoteze nu se

regăsește în susținerea acestui motiv. În realitate se critică considerentele

deciziei și nu aplicarea legii prin indicarea fiecărei etape prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ., pentru realizarea concilierii, care ar fi fost nesocotită.

În consecință, pentru toate

motivele arătate conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta SC B.E.A. SRL București împotriva deciziei nr. 86

din 7 februarie 2007 Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 iunie 2007.