ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6333/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Bihor la data de 4 octombrie 2006 reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului

T.A. în Statele Uniunii Europene pe o perioadă de cel mult 3 ani.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

pârâtul a fost returnat din Belgia la data de 25 iulie 2006 în baza Acordului

de readmisie încheiat de România cu această țară, fiindu-i aplicabile

prevederile art. 38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005.

Prin sentința civilă nr. 185/C din

13 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția civilă, s-a respins

acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a

reținut că de la data de 1 ianuarie 2007 România este membră a Uniunii

Europene, iar prevederile art. 52 din Legea nr. 248/2005 și-au încetat

aplicabilitatea, prioritară fiind Convenția Europeană a Drepturilor Omului

care, în art. 2 pct. 1 și 2 reglementează libertatea de circulație, la punctul

3 arătându-se că exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor

restrângeri decât cele care privesc securitatea, siguranța și ordinea publică.

Reclamanta a declarat apel împotriva

acestei sentințe, solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii acțiunii

așa cum a fost formulată, cu motivarea că prin art. 29 din Declarația

Universală a Drepturilor Omului se arată că prin lege pot fi stabilite anumite

îngrădiri cu scopul de a asigura respectarea drepturilor și libertăților

altora, ori o astfel de îngrădire este prevăzută de Legea nr. 248/2005.

Prin decizia civilă nr. 144/A din 25

aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, apelul a

fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut că în prezent, în materia liberei circulații a persoanelor având

cetățenia română este aplicabil art. 48 din Tratatul C.E.E. precum și art. 4

din Directiva 2004/38/CE, în prezenta cauză nefiind îndeplinite condițiile

pentru ca instanța să ia măsura extremă a restrângerii dreptului la circulație

a cetățeanului român potrivit acestor norme.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva acestei decizii, solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii

acțiunii formulate în cauză.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține, în esență, că autoritățile române au luat act de măsura dispusă de

autoritățile belgiene fără a putea cenzura returnarea intimatului, în raport de

prevederile art. 38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005, modificată și

completată cu O.S. nr. 5/2006, care asigură implementarea atât a prevederilor

constituționale, cât și a art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor

Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și

politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Analizând recursul, în limita

susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se constată că nu este fondat.

Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii

restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate, pentru o perioada

de cel mult 3 ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de

readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă

trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.

Această prioritate este stabilită de

art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căreia prevederile

tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări

comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare

din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea

judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din

actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin.

(1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația

de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat

și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și

obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de

imediată aplicare.

De aceea, legea română trebuie

interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la libera circulație pe

teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat,

în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului

European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004.

Acest act normativ este cuprins în

anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea

Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în

materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform

art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și

de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai

pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. În

alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul

proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză.

Și art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile

fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, deși calitatea de

membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge

libertatea de circulație a cetățenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai

pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are

încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta.

Limitarea exercitării dreptului la

liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva

2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu

legislația comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării

României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speță, deoarece dispozițiile

dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.

În cauză, așa cum corect s-a reținut

prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din

Directivă.

Intimatul-pârât a fost returnat din

Belgia pentru ședere ilegală, fără să fi fost judecat și condamnat pentru

săvârșirea vreunei fapte penale.

Or, față de art. 27 alin. (2) din

Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul

proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin

restrângerea dreptului la liberă circulație a intimatului-pârât doar pe motiv

de ședere ilegală în Belgia, ar fi încălcat principiul proporționalității.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de reclamantă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 144/A/2007

din 25 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 octombrie 2007.