ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.09.2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6097/2007

HOTĂRÂRE
26.09.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6097/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând, asupra recursului de

față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Bihor la data de 25 octombrie 2006 reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării de către pârâta L.M.D. a

dreptului la liberă circulație în statele membre ale Uniunii Europene pentru o

perioadă de cel mult 3 ani.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că pârâta a fost returnată din Belgia la data de 2 septembrie 2006 în

baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, astfel că sunt

aplicabile dispozițiile art. 38, art. 39 și art. 52 din Legea nr. 248/2005.

Prin sentința civilă nr. 104/C din

29 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 nu sunt imperative, iar

restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în cauza de față nu

constituie o măsură necesară în sensul dispozițiilor art. 2 din Protocolul nr.

4 la Convenția pentru Apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Împotriva sentinței pronunțate în

cauză a declarat apel reclamanta, care a susținut că potrivit art. 29 din

Declarația Universală a Drepturilor Omului se arată că prin lege pot fi

stabilite anumite îngrădiri cu scopul de a asigura respectarea drepturilor și

libertăților altora, ori, o astfel de îngrădire este prevăzută de Legea nr.

248/2005.

Prin decizia civilă nr. 82/A din 11

aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, apelul a

fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut că în prezent, în materia liberei circulații a persoanelor având

cetățenia română este aplicabil art. 48 din Tratatul C.E.E. precum și art. 4

din Directiva 2004/38/CE. În speță nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca instanța

să ia măsura extremă a restrângerii dreptului la circulație a pârâtului,

deoarece norma comunitară prevede în mod limitativ doar trei situații care ar

permite o astfel de măsură, care însă nu se regăsesc în cauză.

Reclamanta a declarat recurs împotriva

deciziei pronunțate în apel, solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii

cererii de restrângere a dreptului la liberă circulație intimatei în Belgia, pe

o perioadă de maxim 3 ani.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține, în esență, că din dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1)

din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea

măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate

este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are

încheiat acord de readmisie.

Măsura dispusă prin art. 38 lit. a)

din Legea nr. 248/2005, se arată în continuare, se circumscrie situațiilor

expres prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității

naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului

migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe

plan intern, cât și extern, așa cum se arată și în decizia Curții

Constituționale nr. 855 din 28 noiembrie 2006.

Legea nr. 248/2005 asigură

implementarea prevederilor constituționale, a art. 29 din Declarația Universală

a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la

drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Analizând recursul, în limita

susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se constată că nu este fondat.

Articolul 38 din Legea nr. 248/2005

prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă

circulație în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul

persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea

actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin

raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.

Această prioritate este stabilită de

art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile

tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări

comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare

din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea

judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din

actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin.

(1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația

de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat

și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și

obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de

imediată aplicare.

De aceea, legea română trebuie

interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la libera circulație pe

teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din

Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004.

Acest act normativ este cuprins în

anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea

Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în

materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform

art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și

de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai

pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. În

alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității

și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Și art. 6 din

Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt

respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, deși calitatea de

membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge

libertatea de circulație a cetățenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai

pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are

încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta.

Limitarea exercitării dreptului la

liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva

2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu

legislația comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării

României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speță, deoarece dispozițiile

dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.

În cauză, așa cum corect s-a reținut

prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din

Directivă.

Intimata-pârâtă a fost returnată din

Belgia pentru ședere ilegală, fără să fi fost judecată și condamnată pentru

săvârșirea vreunei fapte penale.

Or, față de art. 27 alin. (2) din

Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuia să respecte principiul

proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin

restrângerea dreptului la liberă circulație a intimatei-pârâte doar pe motiv de

ședere ilegală în Belgia, ar fi încălcat principiul proporționalității.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de reclamantă va fi respins.

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei 82 din 11 aprilie

2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 26 septembrie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-10-04
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6333/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 4 octombrie 2006 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea dre
ÎCCJ 2007-10-04
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6337/2007
circulație. Reclamanta a declarat apel împotriva acestei sentințe, susținând că acțiunea trebuia admisă motivat de faptul că potrivit art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului pot fi stabilite anumite îngrădiri cu scopul de a a
ÎCCJ 2007-11-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7742/2007
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 10 noiembrie 2006, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat Tribunalului Bihor să dispună restrângerea exercitării de către
ÎCCJ 2007-10-04
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6340/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 17 noiembrie 2006, Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat Tribunalului Bihor să dispună restrângerea exercitării de către pârâtul C.T. a d
ÎCCJ 2008-02-18
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1029/2008
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția civilă, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a chemat în judecată pe pârât
Sursă