ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6337/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Bihor la data de 25 octombrie 2006 reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtului

C.R.L. în statele Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

pârâtul a fost returnat din Belgia la data de 2 septembrie 2006, în baza

Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, astfel că devin

aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și

completată prin O.G. nr. 5/2006.

Prin sentința civilă nr. 208/C/2007

pronunțată de Tribunalul Bihor acțiunea a fost respinsă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că potrivit dispoziției înscrise în art. 2 din cel de-al patrulea

protocol adițional al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale, dreptul la libera circulație este garantat,

prevăzându-se totodată că exercitarea acestui drept nu poate face obiectul

altor restrângeri decât acela care constituie măsuri necesare într-o societate

democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea

ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei

ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.

În contextul acestor dispoziții, s-a

apreciat că nu se poate reține în sarcina pârâtului un comportament

necorespunzător, ce ar fi fost de natură să justifice necesitatea instituirii măsurii

privind restrângerea dreptului la liberă circulație.

Reclamanta a declarat apel împotriva

acestei sentințe, susținând că acțiunea trebuia admisă motivat de faptul că

potrivit art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului pot fi

stabilite anumite îngrădiri cu scopul de a asigura respectarea drepturilor și

libertăților altora, ori o astfel de îngrădire este prevăzută de Legea nr.

248/2005.

Prin decizia civilă nr. 147/A din 25

aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Bihor, decția civilă mixtă, apelul a

fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut că expulzarea dispusă de autoritățile belgiene nu este prin ea însăși

suficientă pentru ca instanța română să interzică dreptul de circulație al

cetățeanului său pe teritoriul Belgiei, ci trebuie să aprecieze necesitatea

restrângerii unui astfel de drept de ordinea juridică în vigoare la momentul

aplicării unei eventuale astfel de măsuri, iar în prezent, în materie este

aplicabil art. 48 din Tratatul C.E.E. precum și art. 4 din Directiva

2004/38/CE. S-a mai reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru

ca instanța să ia măsura extremă a restrângerii dreptului la circulație al

cetățeanului român potrivit acestor norme.

Această decizie a fost atacată cu

recurs de către reclamantă, care a invocat drept temei legal prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține, în esență, că din dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1)

din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea

măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate

este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are

încheiat acord de readmisie.

Măsura dispusă prin art. 38 lit. a)

din Legea nr. 248/2005 , se arată în continuare , se circumscrie situațiilor

expres prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității

naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului

migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe

plan intern, cât și extern, așa cum se arată și în decizia Curții

Constituționale nr. 855 din 28 noiembrie 2006.

Legea nr. 248/2005 asigură

implementarea prevederilor constituționale, a art. 29 din Declarația Universală

a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la

drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Analizând recursul, în limita

susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se constată că nu este fondat.

Articolul 38 din Legea nr. 248/2005

prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la libera

circulație în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul

persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea

actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin

raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.

Această prioritate este stabilită de

art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile

tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări

comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare

din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea

judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din

actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin.

(1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația

de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat

și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și

obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de

imediată aplicare.

De aceea, legea română trebuie

interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulație pe

teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din

Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directivă 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004.

Acest act normativ este cuprins în

anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea

Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în

materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform

art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și

de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai pentru

motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. În alin.

(2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității

și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Și art. 6 din

Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt

respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, deși calitatea de

membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge

libertatea de circulație a cetățenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai

pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are

încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta.

Limitarea exercitării dreptului la

liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva

2004/38/CE, iar prevederile Legii 248/2005 trebuie interpretate în acord cu

legislația comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării

României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speță, deoarece dispozițiile

dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.

În cauză, așa cum corect s-a reținut

prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din

Directivă.

Intimatul pârât a fost returnat din

Belgia pentru ședere ilegală, fără să fi fost judecat și condamnat pentru

săvârșirea vreunei fapte penale.

Or, față de art. 27 alin. (2) din

Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul

proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin

restrângerea dreptului la liberă circulație a intimatului-pârât doar pe motiv

de ședere ilegală în Belgia, ar fi încălcat principiul proporționalității.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de reclamantă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 147/A/2007

din 25 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 octombrie 2007.