ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3253/2008

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 577/C din

22 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 2331/111/2007, s-a

respins acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, în

contradictoriu cu pârâtul C.O.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că pârâtul a fost returnat din Belgia la 18 aprilie 2007 în

baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin

H.G. nr. 825/1995.

Potrivit art. 52 din Legea nr.

248/2005, până la data aderării României la Uniunea Europeană, măsura

restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate instituită în

condițiile art. 38 trebuie să se refere la teritoriile tuturor statelor membre

ale Uniunii Europene, cu excepția celor cu privire la care persoana în cauză

face dovada că are drept de intrare.

Întrucât la data de 1 ianuarie 2007

România a aderat la Uniunea Europeană, a restrânge dreptul la liberă circulație

a pârâtului ar însemna restrângerea dreptului la circulație pe chiar teritoriul

României.

Prin decizia civilă nr. 443/A din 18

octombrie 2007, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondat, apelul declarat

de apelanta-reclamantă, reținând, în esență, următoarele:

Articolul 3 din Protocolul

Convenției Europene a Drepturilor Omului statuează că restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație nu poate face obiectul altor restrângeri decât

acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate

democratică pentru menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția

sănătății sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor și libertăților

altora.

Potrivit normelor comunitare,

accesul la liberă circulație nu poate fi limitat pentru simpla neîndeplinire a

formalităților privind intrarea, circulația și ieșirea străinilor din țară.

O astfel de măsură poate fi luată

doar dacă este pusă în pericol securitatea națională, siguranța publică,

protecția sănătății, sau a moralei, ceea ce presupune o amenințare serioasă și

suficientă care să afecteze interesele fundamentale ale societății, ceea ce în

speță nu s-a dovedit.

Conform actelor aflate la dosar și

declarațiilor intimatului-pârât, acesta a ieșit din România, a lucrat fără

forme legale în Belgia, fiind respins de autoritățile statului belgian, iar

ulterior, la 18 aprilie 2007 a fost returnat în România.

După aderarea României la Uniunea

Europeană, la 1 ianuarie 2007, retragerea libertății de circulație a

cetățenilor români, deveniți, conform art. 17 din Tratatul Comunității Europene

cetățeni ai Uniunii Europene, nu se poate face decât cu respectarea

reglementărilor comunitare în domeniu, și anume a Directivei 38/2004 și a

Regulamentului 1612/1968, respectiv, pentru motive ce țin de ordinea publică.

Față de cele arătate, s-a

concluzionat că solicitarea reclamantei de a se limita exercitarea dreptului

intimatului la liberă circulație în străinătate apare ca o măsură

nejustificată.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și

Reformei Administrative care, fără să invoce vreun motiv de recurs, a arătat că

intimatul a fost returnat din Belgia, la data de 18 aprilie 2007, în baza

acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, iar autoritățile

române au luat act de măsura autorităților belgiene, fără să poată cenzura

măsura dispusă.

Recurenta a arătat că temeiul

acțiunii l-a constituit măsura returnării pârâtului dispusă în baza acordului

de readmisie și că sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005, față de care unica condiție necesară pentru a dispune măsura

restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație, dintr-un stat cu care

țara noastră are încheiat acord de readmisie, este returnarea.

Prin decizia nr. 855 din 28

noiembrie 2006, Curtea Constituțională a reținut că măsura prevăzută de art. 38

lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor la care se referă

art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii

publice.

Legea nr. 248/2005 asigură

implementarea prevederilor constituționale, a art. 29 din Declarația Universală

a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la

drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Față de prevederile art. 25 din

Constituție, libertatea de circulație a cetățenilor nu este absolută, iar

regulile după care se desfășoară sunt stabilite de Legea nr. 248/2005 care, în

art. 5, prevede limitativ obligațiile pe care le au cetățenii români pe perioada

șederii în străinătate, aceasta trebuind să se desfășoare potrivit unor reguli,

cu îndeplinirea și respectarea unor condiții stabilite de lege.

S-a susținut că, în mod greșit s-a

apreciat că nu rezultă împrejurări care să justifice luarea măsurii restrângerii

dreptului pârâtului la liberă circulație și că legea română nu a fost

interpretată sistematic, prin raportare la obligațiile ce revin cetățenilor

români care părăsesc România.

Protocolul nr. 4 adițional al

Convenție, la art. 2, garantează dreptul la liberă circulație în țară și în

străinătate, însă această garanție poate suporta restricțiile prevăzute de

paragraful nr. 4 al art. 2, iar restrângerea dreptului la liberă circulație pe

teritoriul Belgiei este justificată de „interesul public într-o societate

democratică”.

Pârâtul confirmă, în procesul-verbal

întocmit de lucrătorul I.G.P.F., faptul că acesta a conștientizat că a fost

returnat ca urmare a verificării documentelor de călătorie de către poliția din

Bruxelles.

Legea nr. 248/2005 nu încalcă

dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație a cetățenilor

Uniunii, pentru că măsura restrângerii exercitării acestui drept se referă la

propriul resortisant și nu la resortisanții altor state membre ale Uniunii, iar

condițiile art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 sunt îndeplinite, pentru că

pârâtul a fost returnată în baza unui acord de readmisie pentru ședere ilegală

și pentru muncă fără forme legale.

Prin Directiva 2004/38/CE nu a fost

înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru

proprii cetățeni, iar în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 38

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005, urmând ca la stabilirea perioadei

pentru care se limitează exercitarea dreptului la libera circulație a pârâtului

să se aibă în vedere faptul că măsura trebuie să fie proporțională cu situația

care a determinat-o.

Analizând recursul, în limita

susținerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se constată că nu este fondat.

Articolul 38 din Legea nr. 248/2005

prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă

circulație în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul

persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului

de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la

dreptul comunitar, care are prioritate.

Această prioritate este stabilită de

art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile

tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări

comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare

din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea

judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din

actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin.

(1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația

de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat

și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și

obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de

imediată aplicare.

De aceea, legea română trebuie

interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulație pe

teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din

Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004.

Acest act normativ este cuprins în anexele

protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea

Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în

materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform

art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și

de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă

numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.

În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul

proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe comportamentul persoanei în

cauză. Și art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că

drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentate.

Prin urmare, deși calitatea de

membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge

libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune

numai pentru faptul că o persoană a fost returnată, pentru ședere ilegală,

dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.

Limitarea exercitării dreptului la

liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva

2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu

legislația comunitară, deoarece dispozițiile dreptului comunitar sunt de

imediată aplicare.

În cauză, așa cum corect s-a reținut

prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din

Directivă.

Din procesul-verbal aflat la fila 5

din dosarul tribunalului rezultă că intimatul-pârât a fost returnat din Belgia

pentru intrare și ședere ilegală pe teritoriul acestei țări, iar

recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că intimatul-pârât a săvârșit vreo faptă

care să justifice luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație.

Or, față de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE care prevede că

măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze

exclusiv pe comportamentul celui în cauză, măsura restrângerii exercitării

dreptului la liberă circulație al intimatului-pârât doar pentru intrare și

ședere ilegală pe teritoriul Belgiei nu ar respecta principiul

proporționalității și nu s-ar baza pe comportamentul acestuia.

Pentru aceste considerente, recursul

declarat de reclamantă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei

Administrative împotriva deciziei nr. 443 din 18 octombrie 2007 a Curții de

Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 22 mai 2008.