ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8153/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 333 din 15

martie 2007 a Tribunalul Bihor a fost respinsă cererea formulată de Direcția

Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor și Reformei

Administrative, prin care s-a solicitat restrângerea dreptului la liberă

circulație al pârâtei L.M., care a fost returnată din Belgia la data de 18

noiembrie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această

țară, ratificat prin H.G. nr. 825/1995.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

avut în vedere prevederile art. 2 din Protocolul 4 adițional la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, potrivit

căruia dreptul la liberă circulație este garantat, prevăzându-se că exercitarea

acestui drept nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care,

prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică

pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice,

prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei ori pentru protejarea

drepturilor și libertăților altora.

Întrucât nu s-a putut reține în

sarcina pârâtei un comportament necorespunzător pe teritoriul statului belgian

de natură să justifice instituirea măsurii restrângerii dreptului la liberă

circulație, a fost respinsă acțiunea.

Apelul declarat de Direcția Generală

de Pașapoarte împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia nr. 311

din 19 iunie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

S-a avut în vedere de asemenea că

potrivit normelor comunitare accesul la liberă circulație nu poate fi limitat

pentru simpla neîndeplinire a formalităților privind intrarea, circulația și

ieșirea străinilor din țară, o astfel de măsură putând fi luată doar dacă este

pusă în pericol securitatea națională, siguranța publică, protecția sănătății

sau a moralei. După 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea

Europeană, restrângerea libertății de circulație a cetățenilor români, nu se

poate face decât cu respectarea reglementărilor comunitare în domeniu și anume a

Directivei nr. 38/2004 și a Regulamentului nr. 1612/1968, ale căror cerințe nu

sunt întrunite în cauză.

Împotriva acestei decizii,

reclamanta a declarat recursul de față, solicitând schimbarea soluției și

admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

Se susține că în speță sunt

incidente prevederile art. 38 din Legea nr. 248/2005, astfel de restrângeri

fiind posibile în raport și de prevederile art. 25 din Constituție și art. 29

din Declarația Universală a Drepturilor Omului, în sensul cărora dreptul la liberă

circulație nu este absolut, ci este supus unor reglementări legale. Or, aceste

reguli sunt strict stabilite prin prevederile Legii nr. 248/2005.

Se arată în motivarea recursului că

prevederile legii menționate sunt în deplină concordanță atât cu prevederile

constituționale, cât și cu dispozițiile comunitare în materie. Ele reflectă

preocuparea autorităților române de a adapta normele interne la principiile

instituite la nivel comunitar, astfel încât legea este aplicabilă și după

momentul aderării, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă

circulație pe teritoriul Belgiei, având un scop legitim, anume prevenirea

săvârșirii unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice din acel

stat.

Se susține că măsura returnării

dispuse de autoritățile belgiene, este de natură să facă dovada că pârâta nu a

respectat condițiile de ședere în spațiul Uniunii Europene. De aceea fiind în

culpă pentru nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate, cea în

cauză trebuie să suporte consecințele conduitei sale, astfel că acțiunea

trebuie admisă.

Recursul nu este întemeiat, urmând a

fi respins, în raport de cele ce urmează:

Așa cum rezultă și din expunerea

rezumativă a lucrărilor dosarului instanțele au reținut corect că dreptul la

liberă circulație este garantat de legea națională, dar și de convențiile

internaționale la care România este parte și că totodată exercitarea acestui

drept poate fi supusă anumitor limitări.

Prin urmare, criticile din recurs

referitoare la reținerea caracterului absolut al dreptului la liberă

circulație, cu pretinsa încălcare a prevederilor art. 25 din Constituție, care

prevede posibilitatea limitării exercitării acestui drept, sunt străine

soluției adoptate, astfel că nu vor fi supuse examinării.

Se constată că instanța de apel a

avut în vedere în mod judicios că în aplicarea dispozițiilor art. 38 lit. a)

din Legea nr. 248/2005, care privesc în adevăr posibilitatea luării măsurii de

limitare a dreptului la liberă circulație, nu poate constitui un temei

suficient pentru restrângerea în viitor a exercitării acestui drept pe

teritoriul statelor Uniunii Europene, câtă vreme nu s-a făcut dovada că o atare

măsură ar corespunde unei situații extreme, necesară pentru limitarea

dreptului, în acord cu prevederile Directivei Parlamentului și Consiliului

European nr. 2004/38 din 29 aprilie 2004, ce au în vedere afectarea ordinii

publice, a siguranței publice sau a sănătății publice.

Aceste cerințe nu sunt întrunite în

cauză, pentru că pârâta a intrat în Belgia la data de 11 noiembrie 2006 cu

pașaport, a locuit la mama sa timp de până la o săptămână după care a fost

returnată, fără însoțitor și fără a fi judecată, situație în care nu sunt

incidente prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Așa fiind, recursul de față este

nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor

și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 311 din 19 iunie 2007 a

Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie

2007.