ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3252/2007

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 138 din 6 aprilie 2004, Tribunalul Mureș a dispus în baza dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatului O.M. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., și a lăsat nesoluționată acțiunea civilă inițiată de partea civilă SC P.I. SRL Târgu Mureș. Inculpatul a fost achitat, în baza dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de dispozițiile art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că inculpatul deținea calitatea de administrator al SC B.R.L.C. SRL în baza procurii speciale de administrare dată de asociatul unic, D.Șt. Societatea administrată de inculpat avea ca obiect principal de activitate creditarea pe bază de contract privind achiziționarea în sistem leasing de autoturisme. Dat fiind că taxele din România erau mari, inculpatul s-a deplasat în S.U.A., unde, cu ajutorul unui avocat a înființat o societate denumită G.A.S.C, și, pentru că legislația americană nu permitea înființarea unei astfel de societăți fără ca asociatul să fie cetățean american, a cedat avocatului american procentul de 20 % din acțiuni, deschizând un cont la o bancă din New York ce urma să fie folosit pentru derularea contractelor de creditare în sistem leasing.

La 8 aprilie 1998, B.R.L.C. SRL a încheiat un acord de colaborare cu SC A.T.S. SRL București, importator de automobile C. în România, iar pe baza acestui acord, s-a încheiat contractul de închiriere în sistem leasing nr. 154 din 9 iulie 1998 cu S.N.P. P., sucursala Baza de Aprovizionare Florești privind autoturisme C. În baza acestui contract, obligațiile părților urmau a fi îndeplinite până la 1 august 1998, urmând să fie plătită contravaloarea redevenței în avans, a taxei de administrare și depunerea unei scrisori de garanție bancară. Partea civilă SC P.I. Tg. Mureș a purtat negocieri cu societatea administrată de inculpat pentru finanțarea în sistem leasing de autoturisme C., stabilindu-se că scrisoarea de garanție bancară S.N.P.

P. este suficientă și pentru derularea contractului cu SC P. Contractul cu SC P. urma să se deruleze, la recomandarea inculpatului, prin firma din S.U.A., date fiind taxele vamale mai reduse. Inculpatul a cerut ca sumele de bani reprezentând contravaloarea contractului, și care vizau un număr de 77 automobile C., să fie trimise băncii din New York, ele ridicându-se la o valoare totală de 713.113,37 dolari S.U.A. Conform contractului, SC P. a achitat în cursul lunilor august și septembrie 1998, un avans de 30 % din această valoare. S-a constatat că inculpatul a trimis firmei C. Franța din valoarea de 30 % depusă de partea civilă, doar 70.000 dolari S.U.A., restul fiind utilizați în interes personal.

Se mai reține că inculpatul avea cunoștință de faptul că firma din S.U.A. nu avea lichidități și cu toate acestea, a folosit avansul achitat de partea civilă pentru derularea unor activități ale firmei sale din România. Instanța de fond reține în motivare împrejurarea că SC P. și-a asumat riscul încheierii contractului cu firma americană, fără ca în prealabil să facă cercetări cu privire la credibilitatea acestei societăți comerciale. De altfel, condițiile avantajoase ale derulării unui contract prin firma americană sunt recunoscute de partea civilă prin chiar plângerea penală formulată împotriva inculpatului. Instanța de fond reține și faptul că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin rezoluția din 2 iunie 2000 a dispus neînceperea urmăririi penale față de învinuitul O.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., reținând în motivarea acestei soluții că S.N.P.

P. - Baza de Aprovizionare Florești nu a respectat obligațiile contractuale ce-i reveneau, în sensul că a obținut scrisoarea de garanție bancară abia la 26 octombrie 1998, și nu la 1 august 1998, așa cum se obligase, astfel că contractul încheiat cu SC G.A.S.C. nu s-a putut finaliza deoarece scrisoarea de garanție s-a depus abia la data de 3 noiembrie 1998, încălcându-se toate termenele stabilite atât prin contractul nr. 154 din 9 iulie 1998, cât și cele stabilite prin contractul internațional RO 000014 iulie 1998. Aspectele reținute prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești sunt relevante pentru soluționarea prezentei cauze, dat fiind că atât partea civilă, cât și inculpatul au susținut constant că derularea contractului cu SC P.I.

Tg. Mureș este condiționată de derularea contractului cu S.N.P. P.. În aceste condiții, se reține că inculpatul a depus diligente pentru executarea celor două contracte, purtând corespondență atât cu partea civilă, cât și cu S.N.P. P., făcând în același timp demersuri și pentru deschiderea acreditivului nr. AIDE 51770 în favoarea C. Automobile Franța, în situația în care S.N.P. P. nu respectase termenul de depunere al scrisorii de garanție bancară. Firma C. a solicitat însă anularea acreditivului, motiv pentru care autoturismele nu au mai fost achiziționate. Ulterior, la data de 1 octombrie 1999, a fost reziliat și contractul dintre B.R.LC. și S.N.P. P. - Baza de Aprovizionare Florești, astfel încât nu se poate reține răspunderea penală a inculpatului, atâta vreme cât relațiile dintre părți sunt unele de natură comercială.

Plângerea penală care face obiectul prezentei cauze a fost depusă la data de 24 martie 1999, deci cu 8 luni înainte de rezilierea contractului cu S.N.P. P., astfel încât, deși aparent nu se poate reține vreo culpă în sarcina părții civile, instanța de fond reține că, în condițiile derulării normale a contractului de leasing, partea civilă nu putea efectua, la data de 16 noiembrie 1998, nici un fel de plăți externe, neavând la acea dată autorizarea B.N.R. și nici resursele valutare necesare efectuării plăților externe. În aceste condiții, instanța fondului a avut în vedere că inculpatului nu i se poate reține în sarcină că ar fi încercat să inducă în eroare partea civilă, în așa fel încât fără această eroare, contractul nu s-ar fi încheiat.

Cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunii prevăzută de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, instanța de fond a reținut că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive, respectiv reaua credință. Astfel, s-a avut în vedere că, în ceea ce privește contractul încheiat cu partea civilă SC P.I. Tg.Mureș, la data de 8 octombrie 1998, SC G.A.S.C. S.U.A., a efectuat către C. International Franța o plată de 390.340,41 franci francezi, respectiv avansul solicitat de firma producătoare, plată ce a fost făcută la începutul derulării contractului. Cerința esențială a folosirii cu rea credință a creditului societății de către inculpat ar fi fost îndeplinită dacă acesta, la momentul folosirii diferenței de sumă primită drept avans, ar fi cunoscut că derularea contractelor cu partea civilă sau cu S.N.P.

P. ar fi fost întreruptă, ori derularea defectuoasă a contractelor s-a datorat culpei S.N.P. P., iar demersurile inculpatului pentru buna desfășurare a relațiilor contractuale nu au rămas fără rezultat. Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și partea civilă SC P.I. Tg. Mureș, solicitând, ambii, în latură penală, condamnarea inculpatului pentru infracțiunile reținute prin rechizitoriu, cu motivarea că președintele G.A.S.C. New York nu ar fi împuternicit pe inculpat să semneze contractul cu partea civilă, ci că acesta, în numele și pentru președintele firmei americane, ar fi semnat el însuși contractul de leasing. Analizînd apelurile formulate prin prisma criticilor apelanților, Curtea de Apel Tîrgu Mureș a constatat că, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., după administrarea probatoriilor, în mod corect instanța de fond a apreciat că fapta nu există.

S-a constatat că în mod judicios, prima instanță a reținut că inculpatul a fost împuternicit de reprezentantul SC G.A.S.C. să încheie contractul de leasing cu partea civilă, ulterior fiind încheiat și contractul internațional între cele două societăți. Partea civilă și-a asumat riscul încheierii contractului fără ca în prealabil să efectueze verificări cu privire la credibilitatea firmei americane, aceasta și pentru că condițiile încheierii unui astfel de contract erau deosebit de avantajoase pentru societatea comercială română. Au fost avute în vedere și eforturile depuse de inculpat pentru derularea celor două contracte ca și pentru deschiderea acreditivului confirmat de F.B.B. în favoarea C. Automobile Franța, acreditiv care nu a fost folosit pentru că firma C. a solicitat prin bancă anularea acestuia și deci, nici autoturismele nu au mai fost achiziționate.

Toate acestea au relevat faptul că nederularea contractului nu s-a făcut din motive imputabile inculpatului. În ceea ce privește tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, instanța de apel a constatat că inculpatul a folosit sumele avansate de partea civilă cu rea credință și în scop contrar intereselor acesteia, în folosul său personal, neexistând nici o dovadă a folosirii sumei de 155.638 dolari S.U.A., virată de partea civilă, în interesul societății pe care o reprezenta inculpatul.

Față de aceste considerente, prin decizia penală nr. 54/ A din 21 aprilie 2005, Curtea de Apel Tîrgu Mureș a admis apelurile declarate de partea civilă și Parchetul de pe lîngă Tribunalul Mureș, a desființat sentința pronunțată și, în baza art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată a condamnat inculpatul la un an închisoare pentru comiterea infracțiunii de folosire cu rea credință a creditelor societății. În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a grațiat integral și condiționat pedeapsa aplicată. Împotriva deciziei au formulat recurs Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Tîrgu Mureș și partea civilă SC P.I. SRL Tg. Mureș, criticînd-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În recursul formulat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș critică hotărârea sub aspectul greșitei achitări a inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., apreciind că materialul probator administrat în faza de cercetare penală, dar și în faza judecății relevă că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, deoarece inculpatul a indus în eroare partea civilă, prin semnarea unui contract de leasing în numele președintelui G.A.S.C. din S.U.A., cunoscând faptul că acest contract nu poate fi onorat și cauzând părții civile un prejudiciu de 226.570 dolari S.U.A., împrejurare relevată de altfel și de susținerile președintelui G.A.S.C.

din SUA, care arată că nu a împuternicit pe inculpat să reprezinte firma în România și că pe contractul de leasing nu este semnătura sa. În acest fel, reaua credință a inculpatului este pe deplin dovedită, motiv pentru care se solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. În recursul formulat, partea civilă critică hotărârea în ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, pe care o consideră prea blândă în raport de împrejurările concrete și modalitatea în care fapta s-a săvârșit.

Se arată, de asemenea, că în mod greșit s-a menținut soluția de achitare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. Examinând hotărârea în raport de criticile recurenților, ca și din oficiu, pentru cazurile la care face referire art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul parchetului este fondat, iar recursul părții civile este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare: La data de 24 iulie 1998, SC R. SRL și-a schimbat denumirea în SC B.R.L.C. SRL, iar asociatul unic al acestei societăți, D.Șt., l-a împuternicit pe inculpat pentru administrarea societății. Societatea avea ca obiect principal de activitate operațiunile de leasing.

Întrucât legislația americană era mai favorabilă derulării unor operațiuni de leasing, inculpatul a efectuat demersuri pentru constituirea în S.U.A. a societății G.A.S.C., societate care avea ca președinte pe avocatul american J.O. În această societate inculpatul deținea 80 % din acțiuni. La data de 3 august 1998, inculpatul a fost împuternicit de președintele G.A.S.C. pentru derularea contractului de leasing cu P.I. Tg. Mureș privind 77 automobile C. Anterior, la data de 8 aprilie 1998, între B.R.L.C. și A.T.S. SRL București, ultimul importator de autoturisme C., s-a încheiat acordul de colaborare privind operațiuni de leasing, care avea ca obiect finanțarea, respectiv furnizarea de autoturisme.

Mai târziu, la data de 9 iulie 1998, inculpatul a încheiat un contract de închiriere cu S.N.P. P. - Baza de Aprovizionare Florești, iar la 15 iulie 1998, între societatea din S.U.A. și societatea din România administrată de inculpat se încheie un contract internațional de leasing. În perioada în care S.N.P. P. încheia contractul cu B.R.L.C. SRL București, această societate purta negocieri cu partea civilă SC P.I. SRL, în urma cărora s-a încheiat contractul de leasing între SC P. și SC G.A.S.C. New York. Aceste împrejurări au fost cunoscute de reprezentanții părții civile și au fost apreciate ca deosebit de avantajoase, întrucât derularea contractului dintre S.N.P. P. și B.R.L.C. cu depunerea garanției de către S.N.P.

P. permitea părții civile să deruleze contractul de leasing fără a depune scrisoare de garanție, iar derularea contractului prin societatea comercială din S.U.A. eluda taxele vamale datorate în situația în care contractul s-ar fi derulat printr-o societate comercială din România. Aceste avantaje sunt recunoscute chiar de partea civilă în plângerea penală. Nederularea contractului de leasing în condițiile de mai sus nu se datorează inculpatului și pentru faptul că S.N.P. P. a fost cea care nu a respectat clauza contractuală privitoare la garanția bancară, obținând scrisoare de garanție abia la data de 26 octombrie 1998, deși data prevăzută în contract era 1 august 1998, fiind depusă la 3 noiembrie 1998. În această situație, B.R.L.C.

a căutat un finanțator intern. Cele de mai sus atestă că derularea contractului cu SC P. I. SRL era condiționată de derularea contractului cu S.N.P. P. Inculpatul a depus eforturi pentru derularea contractelor, purtând corespondeță cu ambele societăți beneficiare, respectiv S.N.P. P. și SC P.I. SRL. Acreditivul deschis de inculpat și confirmat de F.B. B. nu a fost folosit întrucât firma C. a solicitat anularea acestuia, astfel că autoturismele nu au mai fost achiziționate. Partea civilă a formulat plângere la data de 24 martie 1999, cu 8 luni înainte de rezilierea contractului încheiat de societatea administrată de inculpat cu S.N.P. P., care a avut loc la data de 1 octombrie 1999. Plățile efectuate de SC P.I.

SRL către G.A.S.C. la datele de 26 august 1998 și 28 septembrie 1998, în sumă totală de 226.570 dolari S.U.A. au fost apreciate de B.N.R. ca fiind făcute cu încălcarea normelor bancare, iar SC P. a obținut autorizație pentru operațiuni valutare la 16 noiembrie 1998. Aceasta înseamnă că în condițiile desfășurării normale a contractului de leasing, SC P. nu putea efectua nici un fel de plăți externe anterior acestei date. Cele de mai sus atestă că partea civilă cunoștea condițiile de contractare și a acceptat derularea contractului de leasing în paralel cu contractul încheiat de inculpat cu S.N.P. P., consimțind să contracteze totodată, cu societatea comercială nerezidentă, din S.U.A., împrejurări care îi erau deosebit de favorabile.

În aceste condiții, în mod justificat cele două instanțe au apreciat că raporturile dintre părți sunt raporturi de natură comercială. Modalitatea de soluționare a acțiunii penale obligă instanța conform art. 346 alin. (4) C. proc. pen., să lase nesoluționată acțiunea civilă. În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, este de constatat că nu este îndeplinită cerința folosirii cu rea credință a creditului de către inculpat, întrucât la momentul folosirii sumei primite cu titlu de avans, inculpatul nu cunoștea că derularea contractelor cu S.N.P.P. și partea civilă SC P. va fi întreruptă, iar imposibilitatea derulării contractelor s-a datorat culpei S.N.P.P., în obținerea garanției bancare.

Inculpatul a făcut demersuri pentru derularea în bune condițiuni a contractelor, iar faptul că aceste demersuri au rămas fără rezultat nu se datorează culpei acestuia. Corespondența depusă la dosar atestă că inculpatul derula prin SC B.R.L.C. București mai multe contracte de leasing, iar în ceea ce privește contractul încheiat cu SC P. este de constatat că la data de 8 octombrie 1998, G.A.S.C. SUA a efectuat către C. International Franța o plată reprezentând 390.340,41 franci francezi, plată ce a fost făcută la începutul derulării contractului ca avans solicitat de firma producătoare. Cu privire la această infracțiune, Înalta Curte apreciază ca legală și temeinică hotărârea primei instanțe, hotărârea dată în apel neîndeplinind aceste cerințe.

Pentru toate considerentele de mai sus, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul parchetului, va casa decizia instanței de apel și va menține hotărârea primei instanțe. Cu aceleași argumente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul părții civile. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș împotriva deciziei penale nr. 54/ A din 21 aprilie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, privind pe inculpatul O.M. Casează decizia penală sus-menționată și menține sentința penală nr. 138 din 6 aprilie 2004 a Tribunalului Mureș. Onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă SC P.I. SRL Târgu Mureș împotriva aceleiași decizii penale. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 iunie 2007.