ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1800/2013

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1800/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra apelurilor penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 606 din 04 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplic, art. 320

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnate inculpatul P.A. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplic, art. 320

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) teza a II-a C. pen., a fost condamnat același inculpat la 1.000 lei amendă penală.

În baza art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 lună închisoare.

În baza art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 lună închisoare.

În baza art. 33 - 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca rnculpatul P.A. că execute pedeapsa cea mai grea aceea de 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

În baza art. 3 59 C. proc. pen., s-au pus în vedere inculpatului disp. art. 83 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția inculpatului de la 10 aprilie 2012 la 23 mai 2012.

Prin aceeași sentință penală, în baza art. 26 raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic, art. 320

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul Ș.F.R. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 al.7 C. proc. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) teza a II-a C. pen., a fost condamnat același inculpat la 1000 lei amendă penală.

În baza art. 33 - 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca rnculpatul Ș.F.R. că execute pedeapsa cea mai grea aceea de 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

În baza art. 3 59 C. proc. pen., s-au pus în vedere inculpatului disp. art. 83 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția inculpatului de la 10 aprilie 2012 la 23 mai 2012.

A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea vătămată SC G.A. SA, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În cursul anului 2011, inculpatul P.A. a înstrăinat fără drept unor persoane rămase neidentificate autoturismul, pe care SC R.I. SRL, firma al cărui unic asociat este, îl utiliza în baza unui contract de leasing, iar ulterior a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că autoturismul i-a fost sustras și a solicitat societății de asigurare plata primei C.A.S.C.O.

Inculpatul P.A. urma să încaseze din prima de asigurare o sumă proporțională cu valoarea ratelor de leasing achitate până la momentul sesizării furtului. De "asemenea,Tea urmare a faptului că societatea de asigurare' avea să plătească societății de leasing valoarea autoturismului, inculpatul P.A. era exonerat pe viitor de la plata ratelor de leasing.

Inculpatul P.A. a achiziționat în cursul anului 2007 în sistem leasing autoturismul de la SC M.L.I.F.N. SA, (fostă SC E.L.I.F.N.R. SA). Ulterior autoturismul în cauză a fost înmatriculat pe numele pe SC E.L.I.F.N.R. SA, utilizator fiind SC R.I. SRL, firmă pe care o administra inculpatul P.A.

Contractul de leasing, având ca obiect autoturismul a fost încheiat între SC M.L. I.F.N. SA (fostă SC E.L.I.F.N.R. SA) ca proprietar și SC R.I. SRL ca utilizator.

Potrivit contractului, inculpatul P.A., în calitate de administrator al SC R.I. SRL avea dreptul de a folosi autoturismul, neputând dispune de acesta fără acordul proprietarului.

După achiziționarea autoturismului, inculpatul P.A. în cursul anului 2011, la o dată care nu a putut fi stabilită, l-a înstrăinat, fără drept, unor persoane neidentificate, în scopul obținerii de avantaje materiale.

La data de 21 aprilie 2011, autoturismul a fost înmatriculat în Germania pe numele unui cetățean român.

La data de 25 mai 2011, în momentul în care a avut certitudinea că autoturismul nu se mai află pe teritoriul României, inculpatul P.A. a reclamat în fals la organele de poliție furtul acestuia.

Pentru a confirma cele reclamate, inculpatul P.A. a fost ajutat de inculpatul Ș.F.R. care a declarat în fața organelor de poliție că a văzut în seara zilei de 25 mai 2011 autoturismul și cu care prietenul său venise în vizită, ca fiind parcat în apropierea locuinței sale.

La data de 26 mai 2011, inculpatul P.A. a anunțat SC M.L. I.F.N. SA, cu privire la faptul că autoturismul proprietatea acesteia a fost sustras de către persoane necunoscute, obținând în acest mod o împuternicire din partea societății de leasing, cu care s-a prezentat la SC G.A. SA unde a solicitat deschiderea dosarului de daune, în scopul inducerii în eroare a acesteia și a încasării în mod injust a poliței de asigurare C.A.S.C.O., activitate infracțională ce a rămas în fază de tentativă, societatea de asigurare neachitând despăgubirile solicitate de inculpat ca urmare a recuperării autoturismului de către organele de poliție.

De asemenea, inculpatul P.A. a solicitat organelor de poliție eliberarea unei adeverințe necorespunzătoare adevărului la data de 27 mai 2011 și în cuprinsul căreia se menționa faptul că pe rolul organelor de poliție se afla în curs de cercetare dosarul penal având ca obiect sustragerea de către necunoscute a autoturismului și pe care a prezentat-o la societatea de asigurare în vederea obținerii despăgubirilor.

Cu ocazia prezentării la societatea de asigurare, inculpatul P.A. l-a indicat pe inculpatul Ș.F.R. ca fiind persoana care ar putea confirma locul unde s-ar fi aflat parcat autoturismul în momentul în care a fost sustras de persoane necunoscute.

Toate aceste demersuri, inculpatul P.A. le-a făcut în scopul inducerii în eroare a SC G.A. SA, în scopul obținerii de avantaje materiale, și anume încasarea în mod injust a primei de asigurare în valoare de 65.395 de euro.

În urma verificărilor efectuate de organele de poliție în cauza, având ca obiect furtul autoturismului, acesta a fost identificat pe teritoriul Olandei și ulterior restituit societății de leasing, proprietarul de drept al acestuia.

Autoturismul în cauză fusese anterior reclamării furtului, la data de 21 aprilie 2012 înmatriculat în Germania pe numele unui cetățean român B.F.

Analizând întregul material probator administrat în cauză (declarații inculpați, dosar de daună, contracte de leasing, adrese C.C.P.I., înscrisuri) a rezultat - în mod indubitabil - că inculpații P.A. și Ș.F.R. se fac vinovați de săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor.

Instanța de fond a apreciat că activitatea infracțională a acestora a constat într-o acțiune de inducere în eroare a părții vătămate SC G.A. SA cu ocazia deschiderii dosarului de daună, în sensul că inculpatul P.A. cu complicitatea inculpatului Ș.F.R. a solicitat plata primei de asigurare declarând în mod fals că autoturismul ar fi fost sustras de persoane necunoscute, în realitate acesta fiind înstrăinat cu bună-știință, urmărind prin acțiunile lor însușirea de către inculpatul P.A. în mod injust a primei de asigurare în valoare de 65.395 de euro, prejudiciu care nu s-a produs ca urmare a faptului că autoturismul a fost recuperat.

Prin faptul că inculpatul P.A. s-a prezentat la societatea de asigurare, în calitate de împuternicit la societății de leasing (proprietarul de drept al autoturismului) și a demarat toate procedurile privind încasarea de către aceasta din urmă a primei de asigurare C.A.S.C.O., în valoare totală de 65.395 de euro, acesta a urmărit ca societatea de leasing să nu îl mai urmărească în vederea achitării ratelor de leasing, întrucât potrivit contractului încheiat, inculpatul P.A. era în continuare obligat să achite ratele, deși autoturismul nu se mai afla în posesia sa. Astfel, acesta a urmărit obținerea pentru sine a unui folos material :'injust și anume neplată în continuare a ratelor" de leasing și încasarea din prima de asigurare C.A.S.C.O. a unei despăgubiri proporțional cu valoarea ratelor de leasing achitate până la momentul declarării furtului.

Din adresa din 03 mai 2012 a SC M.L. I.F.N. SA a rezultat faptul că în cazul achitării de către societatea de asigurare a primei de asigurare C.A.S.C.O., utilizatorului, respectiv lui SC R.L. SRL, firmă administrată de inculpatul P.A., i-ar fi revenit proporțional cu valoarea ratelor achitate suma de 239.815,67 de lei, restul până Ia valoarea de 260.000 de lei urmând a fi reținută de societatea de leasing.

În ceea ce privește săvârșirea de către inculpatul P.A. a infracțiunilor de instigare la fals intelectual și fals intelectual ambele sub forma participației improprii s-a constatat faptul că acesta a determinat organele de poliție să consemneze date necorespunzătoare realității și pe care nu aveau posibilitatea la acel moment și în condițiile date să le verifice, cu ocazia întocmirii procesului-verbal de cercetare la fața locului din data de 26 mai 2011 și a eliberării adeverinței din data de 27 mai 2011 pe care acesta a prezentat-o la societatea de asigurare. Astfel, cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, inculpatul P.A. a indicat organelor de poliție aspecte care în realitate nu s-au întâmplat și anume locul unde ar fi fost parcat autoturismul la data de 25 mai 2011, deși acesta nu se aflase nici un moment la acea dată în zonă și a declarat că acesta a fost sustras de persoane necunoscute, deși Ia acel moment autoturismul era deja în Germania. Astfel, acesta a determinat organele de poliție să consemneze fapte care în realitate nu s-au petrecut în procesul-verbal de cercetare la fața locului.

Totodată, inculpatul P.A. a solicitat și a obținut de la organele de poliție o adeverință în care s-au consemnat fapte și împrejurări care în realitate nu s-au petrecut în data de 25 mai 2011, adeverință fără de care inculpatul nu ar fi putut solicita SC G.A. SA plata primei de asigurare C.A.S.C.O.

În ceea ce privește reținerea în sarcina inculpatului Ș.F.R. a infracțiunilor de complicitate la tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și fals în declarații se constată faptul că acesta l-a ajutat pe inculpatul P.A. să pună în executare acțiunea de inducere în eroare a SC G.A. SA în scopul exonerării acestuia de la plata în continuare a ratelor de leasing și încasarea în mod injust a primei de asigurare proporțional cu valoarea ratelor deja achitate.

Astfel, inculpatul Ș.F.R. a semnat în calitate de martor asistent procesul-verbal de cercetare la fața locului cu ocazia reclamării furtului de către P.A. și a declarat ulterior în fața organelor de poliție că a văzut la data de 25 mai 2011 autoturismul, parcat în apropierea locuinței sale, aspect care s-a dovedit a fi nereal, întrucât la acel moment autoturismul se afla deja în "Germania. De asemenea, inculpatul Ș.F.R. a fost menționat de către inculpatul P.A. în declarația dată la societatea de asigurare ca fiind persoana ce putea confirma faptul că la momentul reclamării furtului, respectiv la data de 25 mai 2011, autoturismul se afla parcat în apropierea locuinței sale.

Instanța de fond a apreciat că toate aceste aspecte, coroborate și cu probele administrate pe parcursul urmăririi penale sunt de natură a duce la concluzia că între cei doi inculpați a existat o înțelegere, în sensul că inculpatul Ș.F.R. avea să confirme în fața autorităților competente aspectele declarate de inculpatul P.A. în scopul obținerii de către acesta din urmă în mod injust a unor foloase materiale.

Inculpații au recunoscut în fața instanței de judecată săvârșirea tuturor infracțiunilor reținute în sarcina acestora iar declarațiile acestora se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză și conduc la concluzia vinovăției celor doi.

A concluzionat judecătorul fondului că, în drept:

Instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului P.A. -care în cursul anului 2011 a înstrăinat fără drept autoturismul, proprietatea SC M.L. I.F.N. SA, după care a reclamat în fals la organele de poliție sustragerea acestuia de către persoane necunoscute inducând astfel în eroare societatea de asigurare SC G.A. SA, căreia i-a solicitat plata primei de asigurare în valoare de 65.395 de euro, prejudiciu care nu s-a produs ca urmare a faptului că autoturismul a fost recuperat - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.

Fapta inculpatului P.A. - care la data de 26 mai 2011 a reclamat în fals la organele de poliție faptul că autoturismul al cărui utilizator era a fost sustras de persoane necunoscute - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 292 C. pen.

Fapta inculpatului P.A. - care în data de 26 mai 2011 s-a prezentat la organele de poliție, unde a reclamat faptul că persoane necunoscute au sustras autoturismul, determinând în acest mod mtocmfrea în fals de către organele de poliție a unui proces-verbal de cercetare la fața locului - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art 289 C. pen.

Fapta inculpatului P.A., care în data de 27 mai 2011 a determinat eliberarea de către organele de poliție a unei adeverințe în care era consemnat faptul că autoturismul făcea obiectul unui dosar de furt, adeverință pe care inculpatul a folosit-o în vederea deschiderii dosarului de daună, în scopul inducerii în eroare a SC G.A. SA și încasarea în mod injust a poliței de asigurare casco -întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 31 alin. (1) C. pen. raportat la ar. 289 C. pen.

Fapta inculpatului Ș.F.R. - care în cursul anului 2011 a l-a ajutat pe inculpatul P.A. prin declarațiile sale, să inducă în eroare SC G.A. SA, căreia i-a solicitat plata primei de asigurare în valoare de 65.395 de euro, prejudiciu care nu s-a produs ca urmare a faptului că autoturismul a fost recuperat - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.

Fapta inculpatului Ș.F.R. - care fiind audiat de organele de poliție în legătură cu reclamația de furt făcută de inculpaitur P.A. a afirmat în mod necorespunzător datelor realității faptul că a observat fn seara zilei de 25/26 mai 2011 autoturismul, proprietatea SC M.L. I.F.N. R. SA, pe care inculpatul P.A. l-a declarat furat, deși în realitate acesta se afla în Germania încă de la data de 21 aprilie 2011 - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 292 alin. (1) C. pen.

Pentru faptele săvârșite instanța de fond a aplicat inculpaților pedepse la a căror stabilire și individualizare au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 C. pen., și anume: dispozițiile generale a C. pen. cu referire la tipul de pedeapsă aplicată, la procedura specială reglementată de dispozițiile art. 320

alin. (7) C. proc. pen., care presupune o reducere de pedeapsă cu 1/3 dată fiind poziția de recunoaștere necondiționată, la dispozițiile legii speciale care statuează limitele speciale de pedeapsă pentru infracțiunea dedusă judecății, la împrejurările concrete în care faptele au fost comise.

Astfel, pentru inculpați, instanța de fond a reținut conduita bună avută de aceștia înainte de săvârșirea infracțiunilor deduse judecății - faptul că nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, apreciindu-se că aplicarea unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege, având ca modalitate de executare suspendarea condiționată a executării acesteia, sunt în măsură să atingă scopul preventiv și reeducativ al pedepsei.

În raport cu aceste criterii de apreciere, instanța de fond a aplicat inculpaților câte o pedeapsă sub limita minimă specială prevăzută de lege urmând ca acestea să fie contopite conform art. 33-34 C. pen. în pedeapsa cea mai grea, în cazul inculpaților cercetați pentru infracțiuni aflate în concurs.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul Ș.F.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele reținute pe larg în încheierea de ședință din data de 13 noiembrie 2012, ce face parte integrantă dinprezenta.

Prin Decizia penală nr. 334 din 04 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

A fost desființată, în parte, sentința penală nr. 606 din 04 iulie 2012, pe latură penală, și rejudecând în fond, s-a dispus:

Descontopirea pedepselor rezultante de câte 6 (șase) luni închisoare aplicate inculpaților P.A. și Ș.F.R., care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:

a") pentru inculpatul P.A.:

- În pedepsele de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplic. art. 320

C. proc. pen. și art. 74 lit. a) - 76 lit. c) C. pen., de 1.000 lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 320

alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 lit. a) - 76 lit. e) C. pen. și de 1 (una) lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. cu aplic, art. 320

alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 lit. a) - 76 lit. e) C. pen. și de 1 (una) lună închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. cu aplic, art. 320

alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 lit. a) - 76 lit. e) C. pen.

A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplic. art. 320

C. proc. pen. și art. 74 lit. a) - 76 lit. c) C. pen., de la 6 luni închisoare la 3 ani închisoare; A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 320

alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 lit. a) - 76 lit. e) C. pen., de la 1.000 lei amendă penală la 3 (trei) luni închisoare.

A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. cu aplic, art. 320

alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 lit. a) - 76 lit. e) C. pen. de la 1 (una) lună închisoare la 3 (trei) luni închisoare.

A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la săvârșirprevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. cu aplic, art. 320

alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 lit. a) - 76 lit. e) C. pen., de la 1 (una) lună închisoare la 3 (trei) luni închisoare.

În baza art. 33-34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul P.A. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 3 ani închisoare și spor de 6 luni, în total 3 ani și 6 luni închisoare.

Au fost aplicate dispozițiile art. 71 -64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 86 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe timp de 7 (șapte) ani, inculpatul având obligațiile prevăzută de art. 86 lit. a) - d) C. pen., pe toată această perioadă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe timpul suspendării executăm pedepsei s-a dispus suspendarea și aplicarea pedepsei accesorii.

Au fost aplicate dispozițiile art. 359 C. proc. pen. și s-au pus în vedere inculpatului, prevederile acestui text de lege și art. 864 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s.a dedus din pedeapsă, perioada executată de la 10 aprilie 2012 la23 mai 2012.

b) inculpatul Ș.F.R.:

- În pedepsele de 6 (șase) luni închisoare aplicată pentru săvârșirea complicității la tentativă la infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 20 - 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 320

alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 lit. a) - 76 lit. c) C. pen., de de 1.000 lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 lit. a) - 76 lit. e) teza a II-a C. pen.,

A fost majorată pededeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea săvârșirea complicității la tentativă la infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 20 - 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 lit. a) - 76 lit. c) C. pen. de la 6 (șase) luni închisoare la 3 ani închisoare.

A fost majorată pededeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 lit. a) - 76 lit. e) C. pen. de la 1.000 lei amendă penală la 3 (trei) luni închisoare.

În baza art. 33-34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul Ș.F.R. urmând a executa pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

Au fost aplicate dispozițiile art. 71-64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe timp de 6 (șase) ani, inculpatul având obligațiile prevăzute de art. 863 lit. a)-d C. pen., pe toată perioada suspendării executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe timpul suspendării executării pedepsei s-a dispus suspendarea și aplicarea pedepselor accesorii.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe timpul suspendării executării pedepsei s-a dispus suspendaea și aplicarea pedepsei accesorii.

Au fost aplicate dispozițiile art. 359 C. proc. pen. și s-au pus în vedere inculpatului, prevederile acestui text de lege și art. 86 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestării preventive, de la 10 aprilie 2012 - 23 mai 2012.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate, vizând latura civilă și cu privire la cheltuielile de judecată.

A fost respins recursul inculpatului Ș.F.R., ca nefondat.

A fost obligat inculpatul Ș.F.R. la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare au rămas în. sarcina statului, inclusiv onorariul avocat oficiu pentru fiecare inculpat de câte 50 (cincizeci) lei, a căror valabilitate a încetat la momentul angajării apărătorului ales de către fiecare inculpat.

Examinând legalitatea si temeinicia sentinței penale apelate, prin prisma criticilor invocate de apelanți, precum si din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 372 teza finală C. proc. pen., instanța de apel a constatat că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București este fondat, urmând să îl admită, în condițiile art. 379 pct. 2, lit. a) C. proc. pen., iar cel promovat de inculpatul Ș.F.R. este nefondat, urmând a fi respins, în temeiul prev.de art. 379 pct. 2, lit. b) C. proc. pen., în considerarea următoarelor argumente:

S-a reținut că, dând sens dispozițiilor art. 3 C. proc. pen., pentru aflarea adevărului, judecătorul fondului a reținut - în mod corect - vinovăția inculpaților din. speța dedusă judecății, cu privire la săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

Instanța de prim control judiciar a constatat că, în cauză, situația de fapt este concordantă cu faptele și împrejurările ce rezultă din probele testimoniale și materiale administrate și apreciate în conformitate cu dispozițiile art. 62, art. 63 alin. (2) C. proc. pen., fiecare inculpat recunoscând, de altfel, faptele de care este acuzat.

În acest sens, s-au avut în vedere: plângerea părții vătămate; procesul verbal de cercetare la fața locului; declarațiile martorilor; procesul-verbal de cercetare a autoturismului; raportul de constatare tehnico-științifică R.A.R.; declarațiile inculpaților, dosarul de daune; înscrisurile și adresele C.C.P.I.

De asemenea, s-a mai reținut că în cursul cercetării judecătorești, la instanța de fond au fost audiați inculpații P.A. și Ș.F.R., care au declarat că recunosc și regretă faptele comise, solicitând aplicarea disp. art. 320

alin. (7) C. proc. pen., declarații consemnate și atașate la dosar.

a) Cu privire la apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, instanța de apel a reținut următoarele:

La termenul de judecată din 13 noiembrie 2012, reprezentantul Ministerului Public, constatând că partea civilă a primit, personal, citația și nu există niciun dubiu în acest sens, având în vedere că nu s-a prezentat și nici nu a trimis nicio solicitare instanței, a arătat că nu mai susține primul motiv de apel, care ar fi condus la o rejudecare a cauzei de către instanța de fond.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, instanța de apel a apreciat că, din probele administrate în cauză, astfel cum au fost ele reținute, în ambele faze ale procesului penal (urmărire+cercetare judecătorească), modul de săvârșire a infracțiunilor este unul elaborat, inculpatul P.A., dovedind o sfidare a legii, determinând organele de poliție să consemneze cu.ocazia efectuării de cercetări la fața locului date necorespunzătoare realității și pe care nu avea posibilitatea să le verifice la fața locului. Astfel, inculpatul P.A. a indicat organelor de poliție locul unde ar fi fost parcat autoturismul la data de 25 mai 211 și a declarat că acesta a fost sustras de persoane necunoscute, deși la acel moment autoturismul era deja în Germania.

În același context, instanța de apel a reținut cu privire la inculpatul Ș.F.R. că acesta a avut o înțelegere cu inculpatul P.A., ajutându-l pe acesta din urmă să inducă în eroare SC G.A. SA, semnând în calitate de martor asistent procesul-verbal de cercetare la fața locului cu ocazia-reclamării furtului de către P.A.. De asemenea, inculpatul Ș.F.R. a fost menționat de inculpatul P.A. în declarația dată de societatea de asigurare ca fiind persoana ce putea confirma faptul că la momentul reclamării furtului, respectiv la data de 25 mai 2011, autoturismul se afla în apropierea locuinței sale.

Totodată, instanța de apel a apreciat nu sunt întemeiate susținerile Parchetului, în sensul de a înlătura circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., întrucât instanța de fond le-a reținut în mod corect, în sensul că ambii inculpați sunt necunoscuți cu antecedente penale, iar față de faptul că reținerea vreunei circumstanțe atenuante reprezintă un atribut al instanței care, dincolo de simpla existență a acelui caz care s-ar putea încadra, teoretic, în art. 74 C. pen., instanța de fond a analizat și celelalte circumstanțe personale incidente în cauză.

Drept urmare, față de circumstanțele reale ale comiterii faptelor, instanța de apel a constatat că pedepsele aplicate sunt mult prea mici, prin raportare și la infracțiunile săvârșite (infracțiunea de tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.), impunându-se, aplicarea unor pedepse mai severe - atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare a acestora, apte să conducă la realizarea scopului pedepsei, astfel cum este definit de art. 52 C. pen.

Pentru toate aceste argumente, s-a apreciat că apelul declarat de către Ministerul Public este întemeiat, în speță, impunându-se o reindividualizare judiciară a pedepselor aplicate fiecărui inculpat, în sensul majorării cuantumului aplicat pentru fiecare dintre infracțiunile pentru care aceștia au fost trimiși în judecată, cu reținerea particularităților fiecăreia.

Față de activitatea infracțională a inculpatului P.A., instanța de apel a apreciat că se impune și aplicarea unui spor de pedeapsă.

În ceea ce privește individualizarea modalității de executare a pedepselor inculpaților, s-a apreciat că se impune aplicarea uneia mai severe, atât în ceea ce privește condițiile ce se vor impune inculpaților, cât și întinderea termenului de încercare

S-a constatat că apelul declarat de inculpatul Ș.F.R. este nefondat.

Împotriva Deciziei penale nr. 334 din 04 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații P.A. și Ș.F.R.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și-a întemeiat recursul pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 și 14 C. proc. pen., susținând că există o contradicție între considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel și dispozitivul acesteia, iar pedepsele aplicate inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de 292 C. pen., cu aplicarea art. 320

C. proc. pen. și art. 74 C. pen., sunt în alte limite, decât cele legale.

S-a solicitat: admiterea recursului, casarea deciziei atacate și să se ia act cala data de 13 noiembrie 2012 inculpatul Ș.F.R. și-aretras apelul.

A mai solicitat aplicarea unor pedepse în limite legale inculpaților pentru infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 lit. a) C. pen.

În susținerea recursului, parchetul a arătat că, la data de 13 noiembrie 2012 inculpatul Ș.F.R. a declarat că retrage apelul declarat, fiind puse concluzii numai asupra apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București. După amânări succesive ale pronunțării, la data de 04 decembrie 2012, instanța de apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Ș.F.R.

În considerentele deciziei se arată că Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul Ș.F.R. au apelat hotărârea primei instanțe pentru motivele de nelegalitate și netemeinicie indicate în cuprinsul încheierii din data de 13 noiembrie 2012.

Într-o atare situație, procurorul a apreciat că între considerentele deciziei, în care se precizează că inculpatul Ș.F.R. și-a retras apelul și soluția pronunțată, de respingere a apelului, există o contradicție în accepțiune a dispozițiilor art. 385

pct. 9 C. proc. pen.

În motivarea recursului, Parchetul a mai susținut că infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen. prevede pedepse cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

Având în vedere că inculpații P.A. și Ș.F.R. au solicitat, iar judecătorul de la instanța de fond a admis cererea de judecare a cauzei potrivit art. 320

C. proc. pen., limitele de pedeapsă pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen. se reduc cu o treime, respectiv de la 2 luni la 1 an și 4 luni închisoare.

Reținându-se în favoarea inculpaților circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 C. pen., pedepsele aplicate acestora pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 292 C. pen. trebuiau coborâte sub minimul special de 2 luni.

În consecință, pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată de instanța de apel inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 320 C. proc. pen. și art. 74 C. pen., este nelegală.

În recursul său, inculpatul Ș.F.R. a solicitat prin apărător, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și să se ia act că și-a retras apelul, precum și reducerea pedepselor aplicate.

În recursul său, inculpatul P.A. a solicitat admiterea căii de atac exercitate, casarea deciziei atacate și reducerea pedepselor aplicate.

Examinând recursurile în raport de motivele invocate care se înscriu în cazurile de- casare prevăzute de art. 385 pct. 9 și 14 C. proc. pen., se constată că sunt fondate, pentru considerentele se vor arăta în continuare:

Din verificarea actelor și lucrările dosarului se constată că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, în raport de un amplu material probator administrat în cauză și au dat o corectă încadrare juridică faptelor în textele de lege corespunzătoare.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 385 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., care prevăd criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a C. pen., de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Conform art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și îri ceea ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acestuia, trebuie individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penală.

Potrivit dispozițiilor art. 320

C. proc. pen., până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Judecata poate avea ioc numai în baza probelor administrate în faza de" urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

La termenul de judecată, instanța întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește, procedează la audierea acestuia și apoi acordă cuvântul procurorului și celorlalte părți.

Conform art. 320

alin. (4) C. proc. pen., instanța de judecată soluționează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Pe de altă parte, conform alineatului 8 al aceluiași articol, instanța respinge cererea atunci când constată că probele adniinistrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, iar în acest caz instanța continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.

Din conținutul art. 320

alin. (7) C. proc. pen. rezultă că, în cazul aplicării acestei proceduri, instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsa prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.

Din examinarea actelor dosarului se reține că la termenul de judecată din data de 19 iunie 2012 inculpații P.A. și Ș.F.R. au declarat că înțeleg să se prevaleze de dispozițiile art. 320

C. proc. pen. și doresc ca judecată să se desfășoare în procedura simplificată, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală (filele 34, 35 dosarul instanței de fond).

Din examinarea materialului probator administrat în cauză, respectiv declarațiile de recunoaștere a faptelor date de inculpați în fața instanței de fond, documentele atașate în dosarul de daună, contracte de leasing, adresele Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, înscrisuri, a rezultat - în mod neechivoc - că inculpații P.A. și Ș.F.R. se fac vinovați de săvârșirea faptelor pentru care au fost frirniși în judecată.

Activitatea infracțională a acestora a constat într-o acțiune de inducere în eroare a părții vătămate SC G.A. SA cu ocazia deschiderii dosarului de daună, în sensul că inculpatul P.A. cu complicitatea inculpatului Ș.F.R. a solicitat plata primei de asigurare declarând în mod fals că autoturismul ar fi fost sustras de persoane necunoscute, în realitate acesta fiind înstrăinat cu bună-știință, urmărind prin acțiunile lor însușirea de către inculpatul P.A. în mod injust a primei de asigurare în valoare de 65.395 de euro, prejudiciu care nu s-a produs ca urmare a faptului că autoturismul a fost recuperat.

Prin faptul că inculpatul P.A. s-a prezentat la societatea de asigurare, în calitate de împuternicit la societății de leasing (proprietarul de drept al autoturismului) și a demarat toate procedurile privind încasarea de către aceasta din urmă a primei de asigurare C.A.S.C.O., în valoare totală de 65.395 de euro, acesta a urmărit ca societatea de leasing să nu îl mai urmărească în vederea achitării ratelor de leasing, întrucât potrivit contractului încheiat, inculpatul P.A. era în continuare obligat să achite ratele, deși autoturismul nu se mai afla în posesia sa. Astfel, acesta a urmărit obținerea pentru sine a unui folos material injust și anume neplata în continuare a ratelor de leasing și încasarea din prima de asigurare C.A.S.C.O. a unei despăgubiri proporțional cu valoarea ratelor de leasing achitate până la momentul declarării furtului.

Din adresa din 03 mai 2012 a SC M.L.I.F.N. SA a rezultat faptul că în cazul achitării de către societatea de asigurare a primei de asigurare C.A.S.C.O., utilizatorului, respectiv lui SC R.I. SRL, firmă administrată de inculpatul P.A., i-ar fi revenit proporțional cu valoarea ratelor achitate suma de 239.815,67 de lei, restul până Ia valoarea de 260.000 de lei urmând a fi reținută de societatea de leasing.

Inculpatul P.A. a determinat organele de poliție să consemneze date necorespunzătoare realității și pe care nu aveau posibilitatea la acel moment și în condițiile date să le verifice, cu ocazia întocmiri procesului verbal de cercetare la fața locului din data de 26 mai 2011 și a eliberării adeverinței din data de 27 mai 2011 pe care acesta a prezentat-o la societatea de asigurare.

Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, inculpatul P.A. a indicat organelor de poliție aspecte care în realitate nu s-au întâmplat și anume locul unde ar fi fost parcat autoturismul la data de 25 mai 2011, deși acesta nu se aflase nici un moment la acea dată în zonă și a declarat că acesta a fost sustras de persoane necunoscute, deși Ia acel moment autoturismul era deja în Germania. Astfel, acesta a determinat organele de poliție să consemneze fapte care în realitate nu s-au petrecut în procesul-verbal de cercetare la fața locului.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că inculpatul Ș.F.R. l-a ajutat pe inculpatul P.A. să pună în executare acțiunea de inducere în eroare a SC G.A. SA în scopul exonerării acestuia de la plata în continuare a ratelor de leasing și încasarea în mod injust a primei de asigurare proporțional cu valoarea ratelor- deja achitate.

Astfel, inculpatul Ș.F.R. a semnat în calitate de martor asistent procesul-verbal de cercetare la~fața locului cu ocazia reclamării furtului de către P.A. și a declarat ulterior în fața organelor de poliție că a văzut la data de 25 mai 2011 autoturismul parcat în apropierea locuinței sale, aspect care s-a dovedit a fi nereal, întrucât la acel moment autoturismul se afla deja în Germania. De asemenea, inculpatul Ș.F.R. a fost menționat de către inculpatul P.A. în declarația dată la societatea de asigurare ca fiind persoana ce putea confirma faptul că la momentul reclamării furtului, respectiv la data de 25 mai 2011, autoturismul se afla parcat în apropierea locuinței sale.

Între cei doi inculpați a' existat o înțelegere, în sensul că inculpatul Ș.F.R. avea să confirme în fața autorităților competente aspectele declarate de inculpatul P.A. în scopul obținerii de către acesta din urmă în mod injust a unor foloase materiale.

Astfel, în mod corect, instanța de fond a apreciat că: fapta inculpatului P.A., care în cursul anului 2011 a înstrăinat fără drept autoturismul, proprietatea SC M.L. I.F.N. SA, după care a reclamat în fals la organele de poliție sustragerea acestuia de către persoane necunoscute inducând astfel în eroare societatea de asigurare SC G.A. SA, căreia i-a solicitat plata primei de asigurare în valoare de 65.395 de euro, prejudiciu care nu s-a produs ca urmare a faptului că autoturismul a fost recuperat - întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.; fapta aceluiași inculpat, care la data de 26 mai 2011 a reclamat în fals la organele de poliție faptul că autoturismul al cărui utilizator era a fost sustras de persoane necunoscute - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen.; fapta aceluiași inculpat P.A. - care în data de 26 mai 2011 s-a prezentat la organele de poliție, unde a reclamat faptul că persoane necunoscute au sustras autoturismul, determinând în acest mod întocmirea în fals de către organele de poliție a unui proces-verbal de cercetare la fața locului - întrunește elementele constitutive ale instigării la infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen.; fapta inculpatului P.A. - care în data de 27 mai 2011 a detenrrinat eliberarea de către organele de poliție a unei adeverințe în care era consemnat faptul că autoturismul făcea obiectul unui dosar de furt, adeverință pe care inculpatul a folosit-o în vederea deschiderii dosarului de daună, în scopul inducerii în eroare a SC G.A. SA și încasarea în mod injust a poliței de asigurare casco - întrunește elementele constitutive ale instigării la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la ar. 289 C. pen. inculpatului Ș.F.R. - care în cursul anului 2011 l-a ajutat pe inculpatul P.A. prin declarațiile sale, să inducă în eroare societatea de asigurare SC G.A. SA, căreia i-a solicitat plata primei de asigurare în valoare de 65.395 de euro, prejudiciu care nu s-a produs ca urmare a faptului că autoturismul a fost recuperat - întrunește elementele constitutive ale complicității la tentativă la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.; fapta aceluiași inculpat, care fiind audiat de organele de poliție în legătură cu reclamația de furt făcută de inculpatul P.A. a afirmat în mod necorespunzător datelor realității faptul că a observat în seara zilei de 25/26 mai 2011 autoturismul, proprietatea SC M.L. I.F.N. R. SA, pe care inculpatul P.A. l-a declarat furat, deși în realitate acesta se afla în Germania încă de la data de 21 aprilie 2011 - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte reține că, infracțiunea de fals în declarații constă în declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Potrivit art. 320

alin. (7) C. proc. pen., în cazul aplicării acestei proceduri, instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsa prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.

Potrivit art. 76 lit. e) C. pen., când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general, sau se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 250 lei, iar când minimul special este sub 3 luni, se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 200 lei.

Se constată că, instanța de apel aplicând inculpaților P.A. și Ș.F.R. o pedeapsă de câte 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen., prin reținerea în favoarea acestora a dispozițiilor art. 320

C. proc. pen. și art. art. 74 lit. a) - 76 lit. e) C. pen., sancțiunea aplicată este în alte limite decât cele prevăzute de lege, în mod greșit nefiind luate în considerare cauzele de reducerea a pedepsei reținute în favoarea acestora.

În ceea ce privește pedepsele aplicate inculpatului P.A., de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplic. art. 320

C. proc. pen. și art. 74 lit. a) 76 lit. c) C. pen. și de câte 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de instigare la infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. cu aplic, art. 320

alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 lit. a) - 76 lit. e) C. pen., se constată că acestea sunt în limite legale.

De asemenea, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea complicității la tentativă la infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 20-215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 320

alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 lit. a) - 76 lit. c) C. pen. este în limite legale.

Se constată că la individualizarea pedepselor, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, în mod justificat' instanța de apel a dat eficiență tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama de limitele de pedeapsă prevăzute de textele mcriminator, reduse cu o treime prin aplicarea dispozițiilor art. 320

alin. (7) C. proc. pen., gradul ridicat de pericol social al faptelor comise care aduc atingere relațiilor sociale cu caracter patrimonial, dar și de pericol social concret, prin valoarea importantă a prejudiciului care s-ar fi produs prin nedescoperirea la timp a faptelor.

Totodată, în operațiunea de individualizare a pedepsei, au fost avute în vedere și datele ce caracterizează persoana inculpaților care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, au avut o conduită bună înainte de comiterea faptelor, o atitudine procesuală sinceră, recunoscând și regretând faptele comise, astfel că în mod corect s-a apreciat că aplicarea unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege, având ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, sunt în măsură să atingă scopul preventiv și reeducativ al pedepsei.

În ceea ce privește motivul de recurs invocat de parchet și susținut și de inculpatul Ș.F.R., în sensul că există neconcordanță între considerentele și dispozitivul hotărârii, întrucât acest inculpat și-a retras apelul iar instanța nu a luat act de manifestarea sa de voință, se constată că acesta este întemeiat.

Din examinarea actelor dosarului se reține că la data de 13 noiembrie 2012 recurentul inculpat Ș.F.R. a declarat că înțelege să-și retragă apelul (fila 316 din dosarul instanței de fond), situație față de care, apărătorul său ales, avocat C.D., a pus concluzii numai asupra motivelor de apel formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

După amânări succesive ale pronunțării hotărârii, la data de 04 decembrie 2012, instanța de apel, potrivit dispozitivului deciziei nr. 334 din 04 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, a dispus: „respingerea, ca nefondat", a apelului declarat de inculpatul Ș.F.R.

Într-o atare situație, instanța de recurs apreciază că între considerentele deciziei, în care se menționează că inculpatul Ș.F.R. și-a retras apelul și soluția pronunțată, de respingere, ca nefondat, a apelului formulat de acesta există întra-adevăr o contradicție.

Ș.F.R. sunt identice cu cele susținute de parchet, Înalta Curte apreciază că nu se impune trimiterea cauzei pentru rejudecare, întrucât s-ar prelungi nejustiiicat procesul penal, în dauna drepturilor procesuale ale recurenților inculpați, iar omisiunea instanței de apel de a lua act de manifestarea de voință a inculpatului poate fi îndreptată și de instanța de recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpații P.A. și Ș.F.R. împotriva Deciziei penale nr. 334 din 04 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, sunt fondate și vor fi admise.

Va casa, în parte, Decizia penală nr. 334 din. 04 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, și, în rejudecare:

I. Va constata că inculpatul Ș.F.R. și-a retras apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 606 din 04 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală.

Va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată acestui inculpat, respectiv 3 ani închisoare în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320

alin. (7) C. proc. pen., și a art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., de la 3 luni închisoare la o lună închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., va conto

§ Cauze similare