ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1542/2008

Examinând recursul de față constată: La data de 3 martie 2004, petiționarul V.D. a formulat plângere împotriva numiților T.P.M. și S.L., ofițeri din cadrul B.C.C.O.A. București – Sector 3 solicitând cercetarea acestora sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 250 alin. (3) C. pen., susținând că, la data de 19 februarie 2004, l-au lovit, provocându-i leziuni care au necesitat 14-16 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Prin rezoluția nr. 2139/P/2004 din 3 octombrie 2006, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de subinspectorul T.P.M. și agentul șef adjunct S.L. pentru infracțiunea prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. Plângerea formulată de petiționarul V.D.

împotriva acestei rezoluții a fost admisă prin rezoluția nr. 1857/111/2/2006 din 8 noiembrie 2006 dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București care a infirmat soluția de neîncepere a urmăririi penale. Ulterior, prin rezoluția nr. 2139/P/2004 din 12 ianuarie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi făptuitori pentru infracțiunea prevăzută de art. 250 alin. (3) cu aplicarea art. 13 C. pen., reținându-se că producerea leziunilor este urmarea imobilizării părții vătămate de către organele de poliție care au acționat fără intenția de a-l agresa pe petent. Plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției a fost respinsă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin rezoluția nr. 229/II/2007 din 28 iulie 2007. Prin sentința penală nr. 101 din 25 mai 2007, Curtea de Apel București a admis plângerea formulată de petiționarul V.D.

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și în temeiul art. 278 1 alin. (8) pct. 6 C. proc. pen., a desființat rezoluția atacată și a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în vederea începerii urmăririi penale împotriva numiților S.L. și T.P.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. Sentința a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Recursul a fost admis prin decizia nr. 5378 din 9 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, sentința fiind casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceiași instanță. S-a reținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată.

Prin sentința penală nr. 45 din 22 februarie 2008, pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca tardivă, plângerea formulată de petiționar și a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale a fost emisă la 21 ianuarie 2007 și a fost comunicată petiționarului la 31 ianuarie 2007, iar plângerea a fost formulată la 28 martie 2007. S-a concluzionat că a fost depășit termenul cumulat de 40 de zile, prevăzut de art. 278 1 alin. (2) C. proc. pen., în care petiționarul era obligat să se adreseze instanței.

Împotriva sentinței a declarat recurs petiționarul, susținând că în mod greșit i-a fost respinsă plângerea, ca tardivă, deoarece a formulat-o în termen, în raport cu data la care i-a fost comunicată rezoluția procurorului general. Examinând cauza și sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este fondat. Astfel, în mod greșit prima instanță a reținut că plângerea formulată de petiționarul V.D. este tardivă, întrucât „termenul cumulat de 40 de zile, prevăzut de art. 278 1 alin. (2) C. proc. pen., în care petentul era obligat să se adreseze instanței, a fost depășit”. Curtea reține că dispozițiile legale, care reglementează procedura plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, nu prevăd că aceste acte pot fi atacate într-un termen cumulat de 40 de zile, care începe să curgă de la comunicarea rezoluției sau ordonanței procurorului.

Potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., termenul de formulare a plângerii este de 20 de zile și începe să curgă de la data comunicării rezoluției sau ordonanței prin care procurorul ierarhic superior, menționat în art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a respins plângerea formulată conform art. 278 C. proc. pen., împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată. Conform alin. (2) al aceluiași articol, în cazul în care procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut de art. 277 C. proc. pen., termenul de 20 de zile curge de la data expirării termenului inițial. Dispozițiile art. 278 1 alin. (2) C. proc. pen., nu pot fi interpretate în sensul că rezoluțiile și ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată pot fi atacate în instanță doar într-un termen de maxim 40 de zile care curge de la data comunicării acestor acte ale procurorului.

Este de reținut că, în mod evident, termenul de 20 de zile în care trebuie soluționată plângerea de procurorul ierarhic superior, conform art. 278 C. proc. pen., este distinct de cel de 20 de zile în care se poate formula plângere la instanță, conform art. 278 1 C. proc. pen. Fiind termene distincte, fiecare dintre acestea se calculează diferit, cu respectarea dispozițiilor art. 186 C. proc. pen., referitoare la calcularea termenelor procedurale. Prevederile art. 278 1 alin. (2) C. proc. pen., devin incidente exclusiv în situația în care procurorul ierarhic superior nu soluționează în termen plângerea cu care a fost învestit, conform art. 278 alin. (1) și (3) C. proc. pen. Din verificarea actelor dosarului rezultă că plângerea adresată de petiționar procurorului general a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la data de 13 februarie 2007 și a fost soluționată la 28 februarie 2007, deci în termenul de 20 de zile prevăzut de lege.

În consecință, termenul de 20 de zile în care petiționarul a formulat plângere trebuie calculat, conform art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., de la data la care a fost comunicată rezoluția procurorului general din 28 februarie 2007, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 278 1 alin. (2) C. proc. pen. Din actele dosarului rezultă că petiționarul a primit comunicarea rezoluției nr. 229/II/2/2007 din 28 februarie 2007, dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, la data de 7 martie 2008. Așa fiind, se constată că plângerea împotriva rezoluției nr. 2139/P/2004 din 12 ianuarie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, depusă de petiționar la instanță la 28 martie 2007 a fost formulată în termen, fiind greșit respinsă ca tardivă.

În consecință, se va admite recursul și, conform art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., se va casa hotărârea atacată și se va trimite cauza spre rejudecare la prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de petiționarul V.D. împotriva sentinței penale nr. 45 din 22 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 mai 2008.