ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.05.2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1542/2008

HOTĂRÂRE
05.05.2008
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1542/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Examinând

recursul de față constată:

La data de 3 martie 2004,

petiționarul V.D. a formulat plângere împotriva numiților T.P.M. și S.L.,

ofițeri din cadrul B.C.C.O.A. București – Sector 3 solicitând cercetarea

acestora sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 250 alin. (3) C.

pen., susținând că, la data de 19 februarie 2004, l-au lovit, provocându-i leziuni

care au necesitat 14-16 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Prin rezoluția nr. 2139/P/2004

din 3 octombrie 2006, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus

neînceperea urmăririi penale față de subinspectorul T.P.M. și agentul șef

adjunct S.L. pentru infracțiunea prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen.

Plângerea formulată de

petiționarul V.D. împotriva acestei rezoluții a fost admisă prin rezoluția nr. 1857/111/2/2006

din 8 noiembrie 2006 dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București care a infirmat soluția de neîncepere a urmăririi

penale.

Ulterior, prin rezoluția nr.

2139/P/2004 din 12 ianuarie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi făptuitori

pentru infracțiunea prevăzută de art. 250 alin. (3) cu aplicarea art. 13 C.

pen., reținându-se că producerea leziunilor este urmarea imobilizării părții

vătămate de către organele de poliție care au acționat fără intenția de a-l agresa

pe petent.

Plângerea formulată de

petiționar împotriva rezoluției a fost respinsă de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin rezoluția nr. 229/II/2007

din 28 iulie 2007.

Prin sentința penală nr. 101

din 25 mai 2007, Curtea de Apel București a admis plângerea formulată de

petiționarul V.D. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și în

temeiul art. 278

1

alin. (8) pct. 6 C. proc. pen., a desființat

rezoluția atacată și a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București în vederea începerii urmăririi penale împotriva numiților S.L. și T.P.M.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen.

Sentința a fost atacată cu

recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Recursul a fost admis prin

decizia nr. 5378 din 9 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, sentința fiind casată, cauza fiind trimisă spre

rejudecare la aceiași instanță.

S-a reținut că hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată.

Prin sentința penală nr. 45

din 22 februarie 2008, pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca tardivă,

plângerea formulată de petiționar și a dispus obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale a

fost emisă la 21 ianuarie 2007 și a fost comunicată petiționarului la 31 ianuarie

2007, iar plângerea a fost formulată la 28 martie 2007.

S-a concluzionat că a fost

depășit termenul cumulat de 40 de zile, prevăzut de art. 278

1

alin.

(2) C. proc. pen., în care petiționarul era obligat să se adreseze instanței.

Împotriva sentinței a declarat

recurs petiționarul, susținând că în mod greșit i-a fost respinsă plângerea, ca

tardivă, deoarece a formulat-o în termen, în raport cu data la care i-a fost

comunicată rezoluția procurorului general.

Examinând cauza și sub toate

aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea

constată că recursul este fondat.

Astfel, în mod greșit prima

instanță a reținut că plângerea formulată de petiționarul V.D. este tardivă,

întrucât „termenul cumulat de 40 de zile, prevăzut de art. 278

1

alin.

(2) C. proc. pen., în care petentul era obligat să se adreseze instanței, a

fost depășit”.

Curtea reține că

dispozițiile legale, care reglementează procedura plângerii împotriva

rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, nu

prevăd că aceste acte pot fi atacate într-un termen cumulat de 40 de zile, care

începe să curgă de la comunicarea rezoluției sau ordonanței procurorului.

Potrivit art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., termenul de formulare a plângerii este de 20 de zile

și începe să curgă de la data comunicării rezoluției sau ordonanței prin care

procurorul ierarhic superior, menționat în art. 278 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., a respins plângerea formulată conform art. 278 C. proc. pen., împotriva

actelor procurorului de netrimitere în judecată.

Conform alin. (2) al

aceluiași articol, în cazul în care procurorul ierarhic superior nu a

soluționat plângerea în termenul prevăzut de art. 277 C. proc. pen., termenul

de 20 de zile curge de la data expirării termenului inițial.

Dispozițiile art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen., nu pot fi interpretate în sensul că rezoluțiile și

ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată pot fi atacate în instanță

doar într-un termen de maxim 40 de zile care curge de la data comunicării

acestor acte ale procurorului.

Este de reținut că, în mod

evident, termenul de 20 de zile în care trebuie soluționată plângerea de

procurorul ierarhic superior, conform art. 278 C. proc. pen., este distinct de

cel de 20 de zile în care se poate formula plângere la instanță, conform art. 278

1

Fiind termene distincte,

fiecare dintre acestea se calculează diferit, cu respectarea dispozițiilor art.

186 C. proc. pen., referitoare la calcularea termenelor procedurale.

Prevederile art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen., devin incidente exclusiv în situația în care

procurorul ierarhic superior nu soluționează în termen plângerea cu care a fost

învestit, conform art. 278 alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Din verificarea actelor

dosarului rezultă că plângerea adresată de petiționar procurorului general a

fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la data de

13 februarie 2007 și a fost soluționată la 28 februarie 2007, deci în termenul

de 20 de zile prevăzut de lege.

În consecință, termenul de

20 de zile în care petiționarul a formulat plângere trebuie calculat, conform art.

278

1

alin. (1) C. proc. pen., de la data la care a fost comunicată

rezoluția procurorului general din 28 februarie 2007, în cauză nefiind

aplicabile dispozițiile art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen.

Din actele dosarului rezultă

că petiționarul a primit comunicarea rezoluției nr. 229/II/2/2007 din 28

februarie 2007, dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București, la data de 7 martie 2008.

Așa fiind, se constată că

plângerea împotriva rezoluției nr. 2139/P/2004 din 12 ianuarie 2007 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, depusă de petiționar la

instanță la 28 martie 2007 a fost formulată în termen, fiind greșit respinsă ca

tardivă.

În consecință, se va admite

recursul și, conform art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., se va

casa hotărârea atacată și se va trimite cauza spre rejudecare la prima

instanță.

Admite recursul declarat de

petiționarul V.D. împotriva sentinței penale nr. 45 din 22 februarie 2008 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie.

Casează sentința penală

atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 mai 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-03-10
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 845/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 3 martie 2004 petentul s-a adresat cu plângere Ministerului Administrației și Internelor prin care sesiza că, în seara zilei de 19 februarie 2004 (ore
ÎCCJ 2009-04-02
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1238/2009
dispus neînceperea urmăririi penale, limitându-se la o analiză foarte superficială a plângerii și nu s-au avut în vedere susținerile sale, astfel încât s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de polițist în mod nelegal. Plângerea împot
ÎCCJ 2011-05-03
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1801/2011
u pentru a se efectua cercetări în legătură cu comiterea infracțiunii prev. de art. 181 C. pen., deoarece potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 42 din 27 ianuarie 2006 avizat de Comisia de Avizare și Control, persoana vătămată
ÎCCJ 2009-03-19
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 999/2009
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 216/P/2006 din data de 23 mai 2007, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus, în temeiul art. 10 lit.
ÎCCJ 2011-04-28
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1717/2011
at, R.S. nu a fost agresat fizic sau verbal iar de la acesta nu au fost ridicate bunuri sau înscrisuri. Prin Rezoluția din 13 mai 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații d
Sursă