ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 845/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 3 martie 2004 petentul s-a adresat cu plângere Ministerului Administrației și Internelor prin care sesiza că, în seara zilei de 19 februarie 2004 (orele 19,00 – 20,00), la sediul Secției 10 Poliție a fost bătut cu bâtele, pumnii și picioarele, și i s-a smuls păr din cap de către polițiști, îmbrăcați în civil, de la Poliția Capitalei. Prin rezoluția nr. 2139/P/2004 din 3 octombrie 2006, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de subinspectorul T.P.M. și agent adjunct șef S.L. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. Urmare infirmării acestei rezoluții (la plângerea petentului) s-au reluat cercetările și, prin rezoluția nr. 2139/P/2004 din 12 iunie 2007, s-a dispus tot o soluție de neurmărire penală confirmată ulterior de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin sentința penală nr. 101 din 25 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis plângerea și, desființând actele procurorului, a trimis cauza pentru începerea urmăririi penale; sentința casată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 5378 din 9 noiembrie 2007, cauza fiind trimisă spre rejudecare pentru fundamentarea soluției. În replică, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins plângerea, ca tardivă, prin sentința penală nr. 45 din 22 februarie 2008, întrucât s-a încălcat termenul de 40 de zile prevăzut de art. 278 1 alin. (2) C. proc. pen., sentința casată de Înalta Curte de Casație și Justiție și trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Prin sentința penală nr. 264 din 23 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, analizând actele dosarului și susținerile petentului a respins plângerea, ca nefondată, motivat de faptul că din nicio probă nu rezultă cu certitudine că petiționarul ar fi fost lovit cu bâte, pumni și picioare în timp ce se afla la secția de poliție. Se mai motivează că actele medicale confirmă la nivelul scapular, coate, coapsă și un hematom pretibial, toate aceste leziuni fiind probabil produse în cursul introducerii forțate a petiționarului în autoturismul echipajului de poliție în condițiile opunerii energice a acestuia (fapt ce rezultă din declarația petiționarului, cât și din faptul că trei polițiști au trebuit să-l imobilizeze).

Împotriva acestei hotărâri petiționarul a declarat recurs, solicitând casarea sentinței și trimiterea dosarului la parchet, în vederea începerii urmăririi penale a intimaților, întrucât nu au fost analizate toate aspectele și neadministrate toate probatoriile. Recursul este fondat. Din verificarea actelor lucrărilor, se reține că prin rezoluția din 12 ianuarie 2007 cât și cea care a confirmat-o Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi făptuitori pentru infracțiunea prevăzută de art. 250 alin. (3) cu aplicarea art. 13 C. pen., reținându-se că producerea leziunilor este urmarea imobilizării părții vătămate de către organele de poliție care au acționat fără intenția de a-l agresa pe petent.

Or, în raport de conținutul actului de sesizare, plângerea penală, în care au fost formulate capetele de învinuire împotriva făptuitorilor în condițiile în care se reține că „susținerile petiționarului nu se coroborează cu mijloacele de probă și nu pot conduce la concluzia săvârșirii infracțiunii de către cei doi polițiști; că petiționarul a fost incontestabil reținut forțat fără a se folosi violența și că martorii au relatat despre lovirea petiționarului, dar au revenit asupra declarațiilor și, nu în ultimul rând, că petiționarul a relatat a doua zi despre faptul că a fost bătut”, procurorul avea obligația să verifice în concret învinuirile sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen., pentru ca apoi, pe baza acestor verificări să poată decide în consecință.

Ca atare, în concret, se impune: - reaudierea polițiștilor implicați în cauză și a martorilor, dar și confruntarea lor; - reaudierea martorilor; - administrarea probelor științifice și orice alte cercetări și verificări ce se constată necesare în cauză; Neprocedându-se în acest mod, Curtea constată că, pentru considerentele arătate, sunt incidente dispozițiile art. 278 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., în temeiul cărora se impune admiterea plângerii petentului, desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 250 C. pen. și trimiterea cauzei procurorului pentru începerea urmăririi penale și efectuarea de cercetări sub aspectele sus-menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de petiționarul V.D. împotriva sentinței penale nr. 264 din 23 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează sentința penală sus-menționată. Admite plângerea formulată de petiționarul V.D., desființează rezoluția nr. 2139/P/2004 din 12 ianuarie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în vederea începerii urmăririi penale față de intimații-făptuitori S.L. și T.P.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 martie 2009.