ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 845/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La data de 3 martie 2004 petentul

s-a adresat cu plângere Ministerului Administrației și Internelor prin care

sesiza că, în seara zilei de 19 februarie 2004 (orele 19,00 – 20,00), la sediul

Secției 10 Poliție a fost bătut cu bâtele, pumnii și picioarele, și i s-a smuls

păr din cap de către polițiști, îmbrăcați în civil, de la Poliția Capitalei.

Prin rezoluția nr. 2139/P/2004

din 3 octombrie 2006, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus

neînceperea urmăririi penale față de subinspectorul T.P.M. și agent adjunct șef

S.L. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen.

Urmare infirmării acestei

rezoluții (la plângerea petentului) s-au reluat cercetările și, prin rezoluția nr.

2139/P/2004 din 12 iunie 2007, s-a dispus tot o soluție de neurmărire penală

confirmată ulterior de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București.

Prin sentința penală nr. 101

din 25 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, a admis plângerea și, desființând actele procurorului,

a trimis cauza pentru începerea urmăririi penale; sentința casată de Înalta

Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 5378 din 9 noiembrie 2007, cauza

fiind trimisă spre rejudecare pentru fundamentarea soluției.

În replică, Curtea de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a

respins plângerea, ca tardivă, prin sentința penală nr. 45 din 22 februarie

2008, întrucât s-a încălcat termenul de 40 de zile prevăzut de art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen., sentința casată de Înalta Curte de Casație și Justiție

și trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Prin sentința penală nr. 264

din 23 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, analizând actele dosarului și susținerile

petentului a respins plângerea, ca nefondată, motivat de faptul că din nicio

probă nu rezultă cu certitudine că petiționarul ar fi fost lovit cu bâte, pumni

și picioare în timp ce se afla la secția de poliție.

Se mai motivează că actele

medicale confirmă la nivelul scapular, coate, coapsă și un hematom pretibial,

toate aceste leziuni fiind probabil produse în cursul introducerii forțate a

petiționarului în autoturismul echipajului de poliție în condițiile opunerii

energice a acestuia (fapt ce rezultă din declarația petiționarului, cât și din

faptul că trei polițiști au trebuit să-l imobilizeze).

Împotriva acestei hotărâri

petiționarul a declarat recurs, solicitând casarea sentinței și trimiterea

dosarului la parchet, în vederea începerii urmăririi penale a intimaților,

întrucât nu au fost analizate toate aspectele și neadministrate toate

probatoriile.

Recursul este fondat.

Din verificarea actelor

lucrărilor, se reține că prin rezoluția din 12 ianuarie 2007 cât și cea care a

confirmat-o Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de cei doi făptuitori pentru infracțiunea

prevăzută de art. 250 alin. (3) cu aplicarea art. 13 C. pen., reținându-se că

producerea leziunilor este urmarea imobilizării părții vătămate de către

organele de poliție care au acționat fără intenția de a-l agresa pe petent.

Or, în raport de conținutul

actului de sesizare, plângerea penală, în care au fost formulate capetele de

învinuire împotriva făptuitorilor în condițiile în care se reține că

„susținerile petiționarului nu se coroborează cu mijloacele de probă și nu pot

conduce la concluzia săvârșirii infracțiunii de către cei doi polițiști; că

petiționarul a fost incontestabil reținut forțat fără a se folosi violența și

că martorii au relatat despre lovirea petiționarului, dar au revenit asupra

declarațiilor și, nu în ultimul rând, că petiționarul a relatat a doua zi

despre faptul că a fost bătut”, procurorul avea obligația să verifice în concret

învinuirile sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen.,

pentru ca apoi, pe baza acestor verificări să poată decide în consecință.

Ca atare, în concret, se

impune:

- reaudierea polițiștilor

implicați în cauză și a martorilor, dar și confruntarea lor;

- reaudierea martorilor;

- administrarea probelor

științifice și orice alte cercetări și verificări ce se constată necesare în

cauză;

Neprocedându-se în acest

mod, Curtea constată că, pentru considerentele arătate, sunt incidente dispozițiile

art. 278 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., în temeiul cărora se impune admiterea

plângerii petentului, desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 250 C. pen. și

trimiterea cauzei procurorului pentru începerea urmăririi penale și efectuarea

de cercetări sub aspectele sus-menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

petiționarul V.D. împotriva sentinței penale nr. 264 din 23 octombrie 2008 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează sentința penală

sus-menționată.

Admite plângerea formulată

de petiționarul V.D., desființează rezoluția nr. 2139/P/2004 din 12 ianuarie

2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și trimite cauza la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în vederea începerii urmăririi

penale față de intimații-făptuitori S.L. și T.P.M., sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 martie 2009.