ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 999/2009

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 216/P/2006 din data de

23 mai 2007, procurorul

din

cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus, în

temeiul art. 10 lit. a) și c) C. proc. pen, neînceperea urmăririi

penale față

de intimații-polițiști Ț.G., P.M.,

C.A.M.,

D.A.I. și M.D.I. pentru infracțiunile prevăzute de art. 180

alin. (2), art. 189, 250 și 266 C. pen.

Plângerea petentului împotriva acestei

soluții de neîncepere a

urmăririi penale a fost respinsă,

ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 665/II/2/2007 din data de 21 iunie 2007 a

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Prin sentința penală nr. 76 din 8 august 2007 a Curții de Apel

Ploiești, secția penală, a fost admisă plângerea formulată de petiționar, au

fost desființate ambele rezoluții și s-a dispus trimiterea

cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi

penale față de intimați,

pentru efectuarea unei noi expertize

medico-legale pentru a se stabili dacă leziunile petiționarului, din data de 28

iulie 2006, s-au produs prin

lovire cu corp

dur sau de un plan dur, eventual avizarea acesteia, și

administrarea altor probe ce vor fi considerate

necesare.

Împotriva sentinței au declarat recurs intimații Ț.G., P.M., C.A.M., D.A.I.

și M.D.I.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia

penală nr. 231 din 22 ianuarie 2008, a admis

recursurile intimaților, a casat

sentința atacată și a dispus

rejudecarea cauzei de către prima instanță. Pentru a dispune în acest sens, Înalta

Curte a apreciat că sentința este nelegală „ .. numai sub aspectul neindicării

făptuitorilor, faptelor și încadrării juridice pentru care se va începe

urmărirea penală”.

Procedând la rejudecarea cauzei, prin sentința penală nr. 163 din 10

octombrie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția penală, a admis plângerea

formulată de petiționar și a dispus trimiterea cauzei la procuror în vederea

începerii urmării penale „...împotriva făptuitorilor...” (fiind nominalizați

intimații polițiști) pentru „...săvârșirea infracțiunilor...” [(fiind

menționate infracțiunile prevăzute de art. 180 alin. (2), 189, 250 și 266 C.

pen.)].

Prin aceeași sentință a fost menținută

dispoziția referitoare la

efectuarea noii expertize,

eventuala avizare a acesteia, și administrarea altor probe considerate ca

necesare.

Pentru a dispune în acest sens, curtea de

apel a reținut că „se

impune lămurirea contradicțiilor

dintre cele 2 acte medicale și ... realizarea unei anchete efective cu privire

la condițiile în care petentul a suferit vătămările ...” Pentru aceasta, s-a

apreciat ca necesară „efectuarea unei noi expertize medico-legale la nivelul I.N.M.L.

... precum

și avizarea acestei lucrări de

către C.A.C.

S. din cadrul aceleiași instituții”.

Împotriva acestei ultime sentințe,

intimații au declarat prezentele

recursuri, motivele fiind

menționate în înscrisul de la dosar și

expuse

cu ocazia dezbaterilor, astfel cum s-au consemnat în partea

introductivă

a deciziei.

Cu privire la petiționarul D.D.F., Înalta Curte reține că acesta a

formulat o cerere de amânare pentru angajarea unui apărător la primul termen

din data de 4 decembrie 2008. La termenul din 5 februarie 2009, petiționarul a

lipsit, fiind prezent apărătorul ales,

avocat

B.U. Ulterior, nici petiționarul și nici apărătorul acestuia nu

s-au mai

prezentat la instanța de recurs.

La dosar s-a depus, în copie, ordonanța nr. l037/P/2006 din 23

noiembrie 2006 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Găești, prin care învinuitul D.D.F. a

fost scos

de sub urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art.

79 alin. (l) din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât, în urma efectuării calcului

retroactiv,

prin expertiza medico-legală s-a

stabilit că „... valoarea alcoolemiei în

momentul accidentului în care a

fost implicat învinuitul în calitate de conducător auto a fost de 0,55 %o”.

Recursurile sunt nefondate pentru motivele ce se vor arăta.

În partea expozitivă a deciziei de casare, Înalta Curte a menționat că

„... instanța de fond a făcut o amplă și pertinentă motivare a trimiterii

cauzei la procuror, indicând în concret faptele și împrejurările ce urmează a

fi constatate și prin ce mijloace de probă”. De asemenea, aceeași instanță de

recurs a precizat că „... sentința primei instanțe este nelegală numai sub

aspectul neindicării făptuitorilor, faptelor și încadrării juridice pentru care

se va începe urmărirea penală ...”.

În consecință, Înalta Curte constată că, în rejudecare, prima instanță

a făcut precizările solicitate de instanța de recurs (indicarea făptuitorilor,

faptelor și încadrării juridice pentru care se va începe urmărirea penală).

În raport cu cele reținute, în temeiul art. 385

15

pct. l

lit. b) C. proc. pen., recursurile intimaților urmează a fi respinse ca

nefondate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de intimații Ț.

G. P.M.,

C.A.M., D.A.I. și

M.D.I. împotriva sentinței penale nr.

163 din 10 octombrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurenții intimați la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2009.