ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6758/2007

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 311 din 4 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Alba, a fost admisă contestația reclamanților A.T., A.A., D.I., D.D. și D.M. împotriva dispoziției nr. 115/2005, emisă de Președintele Consiliului Județean Alba, pe care a anulat-o. A constatat că imobilul înscris în C.F. 3105 Alba Iulia, nr. top 2014/7, casă și loc de casă, situat în Alba Iulia, a fost preluat de Statul Român în mod abuziv și fără titlu valabil, sens în care a constatat nulitatea încheierii de intabulare nr. 313/1959, dispunându-se restabilirea situației anterioare de C.F. S-a dispus emiterea unei dispoziții de retrocedare în natură a imobilului în favoarea reclamanților.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Respingerea notificării reclamanților, cu motivarea că aceasta a fost depusă peste termenul prevăzut de lege este nelegală. Antecesoarea reclamanților a devenit proprietara imobilului înscris în C.F. 3105 Alba Iulia, nr. top 2013/7 în anul 1913, imobil ce a fost naționalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950. După preluarea de către stat a construcțiilor, antecesorii contestatorilor au dat în judecată Statul Român, câștigând procesul, în urma căruia s-a efectuat un schimb, fiindu-le atribuit un alt imobil, așa cum rezultă din decizia nr. 6 din 16 ianuarie 1959, emisă de fostul Comitet Executiv al Sfatului Popular al Raionului Alba.

Foștii proprietari ai imobilului primit cu titlu de schimb de către contestatori, naționalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950, au solicitat retrocedarea acestuia. Prin decizia nr. 1337/A/2004 din 20 septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, s-a constatat trecerea imobilului fără titlu valabil în proprietatea statului și nulitatea absolută a deciziei nr. 6 din 16 ianuarie 1959, cu consecința restituirii imobilului în litigiu moștenitorilor antecesorului P.Q. S-a apreciat că, în cauză, contestatorii beneficiază de o repunere în termenul de formulare a notificării, întrucât fiind constatat nul schimbul dintre cele două imobile, au fost puși în situația anterioară schimbului, îndeplinite fiind cerințele art. 47 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Consiliul Județean Alba, invocând nelegalitatea acesteia, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele art. 47 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, câtă vreme decizia nr. 1337/A din 20 septembrie 2004, nu îndeplinește cerința acestui text, ea fiind pronunțată într-o acțiune promovată de reclamanții P. și nu de către reclamanții din prezentul dosar și nici imobilul ce a făcut obiectul deciziei nu este cel pretins de aceștia. Apelul a fost respins prin decizia nr. 122/A din 29 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, cu următoarea motivare: Decizia nr. 1337/A din 20 septembrie 2004, a Curții de Apel Alba Iulia, rămasă irevocabilă, a condus la pierderea proprietății tabulare, înscrise în favoarea antecesorilor contestatorilor, asupra imobilului din C.F.

4732 Alba Iulia, restituit fostului proprietar prin moștenitorii lui, iar titlul contestatorilor din prezenta cauză, determinat de decizia nr. 6/1959, a fost anulat. În consecință, apare evident că numai din momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, respectiv data de 20 septembrie 2004, contestatorilor li s-a deschis calea de a-și exercita drepturile recunoscute prin Legea nr. 10/2001, de a beneficia de măsurile reparatorii, față de imobilul preluat de Statul Român în mod nelegal, menținut în proprietatea sa, fără nici o justificare. Notificarea are natura juridică a unui act procesual, care în viziunea legiuitorului, prin art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, trebuie depus în termenul legal de 6 luni (prelungit prin O.U.G.

145/2001), iar nerespectarea termenului atrage pierderea dreptului de a solicita măsurile reparatorii. Termenul de 6 luni este un termen de decădere, dar notificarea fiind un act procesual, în baza căruia se declanșează procedura administrativ-jurisdicțională și prealabilă valorificării drepturilor pretinse de persoanele îndreptățite este evident, că acestea din urmă pot fi repuse în termenul prevăzut de legiuitor pentru motive obiective și neimputabile lor, față de prevederile art. 19 din Decretul nr. 167/1958. Chiar dacă instanța de fond a interpretat prin analogie dreptul reclamanților de a se adresa cu notificare în condițiile prevăzute expres de legiuitor în art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, în realitate, instanța a constatat o repunere în termen a contestatorilor de a se adresa cu notificare pentru retrocedarea bunului, calculat de la data rămânerii definitive a deciziei nr. 1337/A/2004 a Curții de Apel Alba Iulia.

Invocarea în apel a lipsei calității procesuale pasive față de capetele doi și trei din acțiunea contestatorilor, față de faptul că Statul Român este reprezentat în cauzele civile având ca obiect bunuri imobile aflate pe raza municipiului Alba Iulia, nu poate fi primită, deoarece, prin însușirea și soluționarea notificării ce a fost adresată nu a negat niciodată că deține imobilul, construcții, concesionându-le, astfel că implicit și terenul pe care se află aceste construcții este în proprietatea Statului Român. În contra acestei decizii a declarat recurs intimatul Consiliul Județean Alba, invocând cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Dezvoltând critica de nelegalitate, a reiterat faptul că notificarea trebuia formulată în termenul imperativ prevăzut de art. 22 alin. (5) (fost art. 21) din Legea nr. 10/2001.

A apreciat că acest termen este unul de decădere, nefiind susceptibil de întrerupere, suspendare sau repunere în termen. În raport cu situația de fapt, în speță, nu sunt aplicabile nici prevederile art. 47 alin. (3), devenit art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât contestatorii nu au promovat nici o acțiune pentru restituirea imobilului din litigiu. În subsidiar, recurentul Consiliul Județean Alba a solicitat obligarea contestatorilor de a returna Statului Român suma de 104.019,82 lei, actualizată cu indicele inflației, reprezentând cheltuieli cu modernizarea imobilului efectuate după data naționalizării.

Recursul este fondat pentru considerentele ce succed: Pornind de la ideea că Legea nr. 10/2001 reprezintă legea-cadru în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, legiuitorul a urmărit să asigure legii noi o aplicabilitate cât mai întinsă, motiv pentru care a prevăzut că noua lege este de imediată aplicare chiar și acțiunilor în curs de judecată având imobile care fac parte din domeniul său de reglementare. Astfel, conform alin. (1) al art. 47: „Prevederile prezentei legi sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea prezentei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei. Prin acțiuni în curs de judecată se poate înțelege, acțiuni în revendicare imobiliară, acțiuni în anularea actelor de înstrăinare, acțiuni în despăgubire, acțiuni întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 33/1994 ș.a.

În privința părții care are exclusiv dreptul de opțiune între procedura judiciară în curs și procedura de restituire reglementată de Legea nr. 10/2001, textul nu lasă nici o îndoială. În condițiile în care persoanei îndreptățite i s-a respins, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, acțiunea privind restituirea în natură a bunului solicitat, termenul de notificare prevăzut la art. 21 alin. (1) curge de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești [art. 47 alin. (3)[. Or, în speță nu sunt îndeplinite cerințele art. 47 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, câtă vreme contestatorii nu au promovat o acțiune în revendicare a imobilului în litigiu. Fundamentându-și soluția de admitere a contestației, în raport cu temeiul de drept precizat de art. 47 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală.

Și instanța de apel a greșit prin aceea că și-a întemeiat soluția de respingere a apelului pe dispozițiile art. 19 din Decretul nr.167/1958, înlăturând prevederile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Procedând în felul acesta a schimbat cauza și temeiul juridic, lipsind-o pe recurentă de un grad de jurisdicție. Pe de altă parte, în apel, nu a fost administrată nici o dovadă cu privire la situația juridică a imobilului în litigiu și data nașterii dreptului la acțiune în sens material. Ca atare, respingând apelul și menținând hotărârea primei instanțe, curtea a pronunțat o hotărâre nelegală supusă cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Instanța de trimitere va stabili situația de fapt, raporturile juridice create între părți și textul de lege incident, urmând a analiza și motivul de recurs privind tardivitatea formulării notificării contestatorilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean Alba împotriva deciziei nr. 122 A din 29 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2007.