ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5099/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5099/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 218

din 4 aprilie 2007, Tribunalul Ialomița a condamnat pe inculpatul

N.V., la 13 ani și 6 luni

închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de

omor calificat, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. c) C. pen., cu

aplicarea art. 74 și a art. 76 lit. a) din același cod.

S-a făcut aplicarea art. 71

și a art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a luat act că în cauză nu

a existat constituire de parte civilă.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul și soția sa, N.Șt.,

căsătoriți de mai mult de 30 de ani, ambii consumatori de alcool, cea din urmă

fiind dependentă, locuiau în satul Frățilești din județul Ialomița, în același

imobil cu fiul lor, major, N.V.

Dependența de alcool a

soției inculpatului era de notorietate în localitate, această situație

determinând ca între cei doi relațiile să fie tensionate, desele scandaluri

fiind auzite de vecini, aceștia fiind solicitați să intervină în aplanarea lor.

În acest context, inculpatul

își lovea soția, în special seara, când, întors fiind de la lucru, o găsea

beată, vecinii văzând-o cu urme de leziuni.

O asemenea stare a femeii a

fost constatată și în seara zilei de 26 septembrie 2006, inculpatul fiind

refuzat de ea să i se dea de mâncare și injuriat. Comportamentul descris l-a

determinat pe inculpat să o lovească, după care, în jurul orelor 21,50, el s-a

dus la un bar din localitate, a discutat cu fiul lui, acestuia spunându-i că

mama lui este în stare avansată de ebrietate, este căzută și prezintă urme de

lovituri.

Ajunși acasă, fiul

inculpatului, văzând starea mamei lui, aceasta fiind inconștiență și prezentând

sângerare în zona gurii, i-a spus inculpatului că a omorât-o.

Ambulanța solicitată a

constatat decesul victimei.

Raportul medico-legal de

autopsie și completarea acestuia (nr. 372 din 29 martie 2007) au reținut că

moartea numitei N.Șt. a fost violentă și s-a datorat tamponadei cardiace

consecința rupturii atriului drept cu hemo-pericard în cadrul unui

politraumatism soldat și cu fracturi costale, dilacerare splenică, infiltrate

sanguine perineale, hematom subcapsular hepatic, leziunile putându-se produse

prin lovire cu și de corpuri dure, inclusiv comprimare între corpuri dure, ele

aflându-se în legătură de cauzalitate directă, necondiționată cu decesul.

S-a mai reținut că victima

avea alcoolemie de 2,55 gr.

0

/oo.

Completarea respectivului

act medico-legal a reținut că leziunea tanato-generatoare, respectiv ruptura de

atriu drept cu pericard integru și tamponadă cardiacă, a fost urmată de deces

într-un interval de ordinul minute/zeci de minute, ceea ce explică și

cantitatea relativ mică de sânge din cavitatea peritoneală ca urmare a

dilacerării splenice, produsă în același timp, traumatic, ca și ruptura de

cord.

Ruptura atriului drept și

splenică s-au putut produce prin comprimare, mecanism arestat și de existența

fracturilor costale cu caracter vital.

Același act, în concluzii, a

înscris că leziunile tanatogeneratoare au fost urmate rapid de moarte, și, ca

urmare, au fost produse victimei în seara decesului, fiind exclusă

supraviețuirea de mai multe zile cu aceste leziuni.

Împotriva sentinței,

inculpatul a declarat apel, motivul invocat fiind greșita stabilire a situației

de fapt, cu consecința greșitei sale condamnări, în dezvoltarea apărărilor

sale, el susținând că a lovit victima cu palma peste figură (de fapt, i-a dat

două palme), iar leziunile constatate în actele medico-legale nu sunt

consecința faptei sale.

În rejudecarea apelului,

astfel cum s-a decis prin decizia penală nr. 3504 din 28 iunie 2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală, Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 270 din 10 august 2007, a respins, ca nefondat,

apelul formulat de inculpat.

Nemulțumit și de hotărârea

instanței de apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cazurile

de casare invocate fiind cele prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și pct.

14 C. proc. pen., respectiv în cauză s-a comis o eroare gravă de fapt, având

drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare și, în

subsidiar, pedeapsa aplicată este netemeinică, persoana sa fiind caracterizată

ca neavând antecedente penale.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor

dosarului, se reține că starea conflictuală dintre cei doi soți, „aptitudinea”

acestora de a consuma alcool, dependența de alcool a soției inculpatului,

bătăile la care aceasta era „supusă” de inculpat, erau cunoscute în comunitate,

vecinii celor doi observând-o, adesea, pe femeie, ca având urme de lovituri.

Dar, în jurul orelor 19,00,

din seara de 26 septembrie 2006, soția inculpatului a fost observată ca făcând

treburi gospodărești și fără a avea semne aparente de violență.

Fiul inculpatului, ajuns

acasă împreună cu tatăl lui, constatând starea în care era victima (căzută la

pământ și prezentând sânge la gură), i-a reproșat omorârea mamei, inculpatul

confirmând și el că fiul său i-a spus cele de mai sus. Este de reținut că între

ora lovirii victimei (21,00) și cea la care cei doi (inculpat și fiu) s-au

reîntors acasă (21,45), nici o altă persoană nu intrase în casa familiei, mai

mult, între orele 19,00 și 21,00, de când victima fusese văzută de vecini și

cea a lovirii, în afara ei și a inculpatului, de asemenea, nimeni nu avusese

acces în gospodărie.

Ca atare, coroborând

depozițiile martorilor N.V., fiul, B.Șt., B.D., M.R., declarațiile

inculpatului, acesta recunoscând că a lovit victima peste față, că fiul lui i-a

reproșat uciderea mamei, concluziile actelor medico-legale, apărarea

inculpatului în sensul că nu și-a ucis soția, nu este susținută de nici o

probă. Este în afara oricărui dubiu că la orele 19,00 din data de 26 septembrie

2006, victima trăia, nu prezenta semne de violență, iar în intervalul 19 - 21,

nimeni, în afara inculpatului, nu intrase în locuință.

Privind motivul de recurs

referitor la pedeapsa aplicată, și acesta este nefondat.

În acord cu criteriile

generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., se

apreciată că pedeapsa de 13 ani și 6 luni închisoare a fost stabilită prin

considerarea pericolului social grav al faptei, aceasta aducând o atingere

vieții, iar în favoarea inculpatului s-au reținut, corect, circumstanțe

atenuante, acesta având influență asupra cuantumului, orientat spre minimul

special.

Pentru considerentele

expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispozițiilor art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

Conform dispozițiilor art. 192

din același cod, cu referire la art. 189 alin. (1), inculpatul recurent va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul N.V. împotriva deciziei penale nr. 270  din 10

august  2007 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 27 septembrie 2006

la 30 octombrie 2007.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300 lei, din care

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 30 octombrie 2007