ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5099/2007

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 218 din 4 aprilie 2007, Tribunalul Ialomița a condamnat pe inculpatul N.V., la 13 ani și 6 luni închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 și a art. 76 lit. a) din același cod. S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a luat act că în cauză nu a existat constituire de parte civilă. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul și soția sa, N.Șt., căsătoriți de mai mult de 30 de ani, ambii consumatori de alcool, cea din urmă fiind dependentă, locuiau în satul Frățilești din județul Ialomița, în același imobil cu fiul lor, major, N.V.

Dependența de alcool a soției inculpatului era de notorietate în localitate, această situație determinând ca între cei doi relațiile să fie tensionate, desele scandaluri fiind auzite de vecini, aceștia fiind solicitați să intervină în aplanarea lor. În acest context, inculpatul își lovea soția, în special seara, când, întors fiind de la lucru, o găsea beată, vecinii văzând-o cu urme de leziuni. O asemenea stare a femeii a fost constatată și în seara zilei de 26 septembrie 2006, inculpatul fiind refuzat de ea să i se dea de mâncare și injuriat. Comportamentul descris l-a determinat pe inculpat să o lovească, după care, în jurul orelor 21,50, el s-a dus la un bar din localitate, a discutat cu fiul lui, acestuia spunându-i că mama lui este în stare avansată de ebrietate, este căzută și prezintă urme de lovituri.

Ajunși acasă, fiul inculpatului, văzând starea mamei lui, aceasta fiind inconștiență și prezentând sângerare în zona gurii, i-a spus inculpatului că a omorât-o. Ambulanța solicitată a constatat decesul victimei. Raportul medico-legal de autopsie și completarea acestuia (nr. 372 din 29 martie 2007) au reținut că moartea numitei N.Șt. a fost violentă și s-a datorat tamponadei cardiace consecința rupturii atriului drept cu hemo-pericard în cadrul unui politraumatism soldat și cu fracturi costale, dilacerare splenică, infiltrate sanguine perineale, hematom subcapsular hepatic, leziunile putându-se produse prin lovire cu și de corpuri dure, inclusiv comprimare între corpuri dure, ele aflându-se în legătură de cauzalitate directă, necondiționată cu decesul.

S-a mai reținut că victima avea alcoolemie de 2,55 gr. 0 /oo. Completarea respectivului act medico-legal a reținut că leziunea tanato-generatoare, respectiv ruptura de atriu drept cu pericard integru și tamponadă cardiacă, a fost urmată de deces într-un interval de ordinul minute/zeci de minute, ceea ce explică și cantitatea relativ mică de sânge din cavitatea peritoneală ca urmare a dilacerării splenice, produsă în același timp, traumatic, ca și ruptura de cord. Ruptura atriului drept și splenică s-au putut produce prin comprimare, mecanism arestat și de existența fracturilor costale cu caracter vital. Același act, în concluzii, a înscris că leziunile tanatogeneratoare au fost urmate rapid de moarte, și, ca urmare, au fost produse victimei în seara decesului, fiind exclusă supraviețuirea de mai multe zile cu aceste leziuni.

Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, motivul invocat fiind greșita stabilire a situației de fapt, cu consecința greșitei sale condamnări, în dezvoltarea apărărilor sale, el susținând că a lovit victima cu palma peste figură (de fapt, i-a dat două palme), iar leziunile constatate în actele medico-legale nu sunt consecința faptei sale. În rejudecarea apelului, astfel cum s-a decis prin decizia penală nr. 3504 din 28 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 270 din 10 august 2007, a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpat. Nemulțumit și de hotărârea instanței de apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cazurile de casare invocate fiind cele prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și pct. 14 C. proc.

pen., respectiv în cauză s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare și, în subsidiar, pedeapsa aplicată este netemeinică, persoana sa fiind caracterizată ca neavând antecedente penale. Recursul nu este fondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, se reține că starea conflictuală dintre cei doi soți, „aptitudinea” acestora de a consuma alcool, dependența de alcool a soției inculpatului, bătăile la care aceasta era „supusă” de inculpat, erau cunoscute în comunitate, vecinii celor doi observând-o, adesea, pe femeie, ca având urme de lovituri. Dar, în jurul orelor 19,00, din seara de 26 septembrie 2006, soția inculpatului a fost observată ca făcând treburi gospodărești și fără a avea semne aparente de violență.

Fiul inculpatului, ajuns acasă împreună cu tatăl lui, constatând starea în care era victima (căzută la pământ și prezentând sânge la gură), i-a reproșat omorârea mamei, inculpatul confirmând și el că fiul său i-a spus cele de mai sus. Este de reținut că între ora lovirii victimei (21,00) și cea la care cei doi (inculpat și fiu) s-au reîntors acasă (21,45), nici o altă persoană nu intrase în casa familiei, mai mult, între orele 19,00 și 21,00, de când victima fusese văzută de vecini și cea a lovirii, în afara ei și a inculpatului, de asemenea, nimeni nu avusese acces în gospodărie. Ca atare, coroborând depozițiile martorilor N.V., fiul, B.Șt., B.D., M.R., declarațiile inculpatului, acesta recunoscând că a lovit victima peste față, că fiul lui i-a reproșat uciderea mamei, concluziile actelor medico-legale, apărarea inculpatului în sensul că nu și-a ucis soția, nu este susținută de nici o probă.

Este în afara oricărui dubiu că la orele 19,00 din data de 26 septembrie 2006, victima trăia, nu prezenta semne de violență, iar în intervalul 19 - 21, nimeni, în afara inculpatului, nu intrase în locuință. Privind motivul de recurs referitor la pedeapsa aplicată, și acesta este nefondat. În acord cu criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., se apreciată că pedeapsa de 13 ani și 6 luni închisoare a fost stabilită prin considerarea pericolului social grav al faptei, aceasta aducând o atingere vieții, iar în favoarea inculpatului s-au reținut, corect, circumstanțe atenuante, acesta având influență asupra cuantumului, orientat spre minimul special. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va fi respins. Conform dispozițiilor art. 192 din același cod, cu referire la art. 189 alin. (1), inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.V. împotriva deciziei penale nr. 270 din 10 august 2007 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 27 septembrie 2006 la 30 octombrie 2007. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 octombrie 2007