ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 736/2008

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 12 iunie 2007, reclamanta

H.A.V. a solicitat în

contradictoriu cu pârâta C.J.P.C., anularea Hotărârii nr. 21201 din data de

16 mai 2007 emisă de aceasta, cu consecința

obligării pârâtei la

acordarea drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada

septembrie 1940 - martie 1941 a fost refugiată cu

familia din motive

etnice ca

urmare a Dictatului de la Viena din localitatea Câmpia

Turzii în localitatea Cluj, iar ulterior la

Budapesta.

Prin

sentința civilă nr. 424 din data de 19 septembrie 2007

Curtea

de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta

H.A.V., a dispus anularea Hotărârii nr. 21201 din

data de 16 mai 2007 emisă de C.J.P.C., a obligat

pârâta să recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată în

perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și

să-i acorde drepturile

bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată

prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare.

Pentru a hotărî astfel, Instanța a

reținut că din probele administrate rezultă că reclamanta împreună cu familia

sa au statutul de refugiați, datorită persecuțiilor etnice la care au fost

supuși, beneficiind astfel de drepturile prevăzute de Legea 189/2000.

Împotriva

sentinței civile nr. 424 din data de 19 septembrie

2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios

administrativ și

fiscal, a declarat recurs C.J.P.

C., arătând că în cauza de față nu poate fi vorba de un refugiu în

sensul Legii nr. 189/2000, deoarece

reclamanta H.A.V.

s-a

refugiat dintr-un teritoriu liber în teritoriu ocupat, iar martorii

audiați la Instanța de Fond nu pot infirma

lucrarea de specialitate

Recensământul 1941 -

Transilvania, A. R. s.a., presa

universitara

clujeană 2002 și nici înregistrările de la A.

N.

Examinând

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările

dosarului,

cu motivele invocate de recurentă, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C.

proc. civ.

, Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va

arăta în continuare.

În

conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G.

nr.

105/1999 privind acordarea unor drepturi

persoanelor

persecutate de către regimurile instaurate în România

cu începere de la

6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și

completările ulterioare, de

prevederile

acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean

român, care, în

perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din

conținutul și interpretarea textului de lege menționat,

rezultă că drepturile compensatorii se acordă

tuturor celor care, din

motive

etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, rară a se face distincție

între persoanele care au fost efectiv strămutate ori

expulzate în altă localitate și cele care au fost

nevoite să trăiască în

refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să

se bucure toate persoanele, care au avut

de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, fie în mod

direct, fie în

mod implicit, cum sunt și copiii născuți în

perioada refugiului,

aceștia împărtășind

aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al

căror statut l-au

dobândit.

Probele

existente la dosar, respectiv declarațiile autentificate

ale

martorilor I.A. si R.I., precum si actele de stare civilă ale reclamantei,

atestă cu caracter unitar împrejurarea

că H.A.V.,

împreună cu familia sa s-a refugiat din localitatea de domiciliu, urmare a

persecuțiilor etnice instituite in localitatea de domiciliu a acesteia, într-o

altă localitate, în luna

septembrie 1940, reîntoarcerea având loc în cursul

anului 1945.

Față de cele

expuse mai sus, în mod corect Instanța de Fond a

obligat

pârâta C.J.P.C. la recunoașterea calității de

refugiat

a reclamantei pentru perioada 6 septembrie 1940 - 06 martie 1945 și la

acordarea

drepturilor bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea

189/2000, cu modificările ulterioare, cu începere de la data de 01 august 2006.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte

apreciază că soluția

și motivarea primei Instanțe

sunt în afară de orice critică și exprimă

un mod corect de înțelegere a

legii în resorturile și finalitatea sa,

astfel

încât, urmează a respinge recursul ca nefondat.

În baza art. 312

C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de C.J.P.C., împotriva sentinței civile nr. 424 din 19

septembrie 2007 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 26 februarie 2008.