ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 736/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 12 iunie 2007, reclamanta H.A.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C., anularea Hotărârii nr. 21201 din data de 16 mai 2007 emisă de aceasta, cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada septembrie 1940 - martie 1941 a fost refugiată cu familia din motive etnice ca urmare a Dictatului de la Viena din localitatea Câmpia Turzii în localitatea Cluj, iar ulterior la Budapesta.

Prin sentința civilă nr. 424 din data de 19 septembrie 2007 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta H.A.V., a dispus anularea Hotărârii nr. 21201 din data de 16 mai 2007 emisă de C.J.P.C., a obligat pârâta să recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare. Pentru a hotărî astfel, Instanța a reținut că din probele administrate rezultă că reclamanta împreună cu familia sa au statutul de refugiați, datorită persecuțiilor etnice la care au fost supuși, beneficiind astfel de drepturile prevăzute de Legea 189/2000.

Împotriva sentinței civile nr. 424 din data de 19 septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs C.J.P. C., arătând că în cauza de față nu poate fi vorba de un refugiu în sensul Legii nr. 189/2000, deoarece reclamanta H.A.V. s-a refugiat dintr-un teritoriu liber în teritoriu ocupat, iar martorii audiați la Instanța de Fond nu pot infirma lucrarea de specialitate Recensământul 1941 - Transilvania, A. R. s.a., presa universitara clujeană 2002 și nici înregistrările de la A. N. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc.

civ. , Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul și interpretarea textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, rară a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, fie în mod direct, fie în mod implicit, cum sunt și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit. Probele existente la dosar, respectiv declarațiile autentificate ale martorilor I.A. si R.I., precum si actele de stare civilă ale reclamantei, atestă cu caracter unitar împrejurarea că H.A.V., împreună cu familia sa s-a refugiat din localitatea de domiciliu, urmare a persecuțiilor etnice instituite in localitatea de domiciliu a acesteia, într-o altă localitate, în luna septembrie 1940, reîntoarcerea având loc în cursul anului 1945. Față de cele expuse mai sus, în mod corect Instanța de Fond a obligat pârâta C.J.P.C.

la recunoașterea calității de refugiat a reclamantei pentru perioada 6 septembrie 1940 - 06 martie 1945 și la acordarea drepturilor bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea 189/2000, cu modificările ulterioare, cu începere de la data de 01 august 2006. Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că soluția și motivarea primei Instanțe sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa, astfel încât, urmează a respinge recursul ca nefondat. În baza art. 312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P.C., împotriva sentinței civile nr. 424 din 19 septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2008.