ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4280/2007
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4280/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 286 din 25 aprilie 2007, Tribunalul Ialomița a condamnat pe inculpatul A.G. , la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 24 1 din Legea nr. 360/2003, modificată și completată prin Legea nr. 263/2005, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 și a art. 76 din același cod, prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de nerespectare a regimului substanțelor toxice, prevăzută de art. 14 din Decretul nr. 466/1979, combinat cu art. 312 alin. (1) C. pen. În baza dispozițiilor art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 și a art. 76, inculpatul a mai fost condamnat la 250 lei amendă penală.
În baza dispozițiilor art. 33 lit. d) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare. În baza dispozițiilor art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni. S-a făcut aplicarea art. 83 C. pen. și a art. 359 C. proc. pen. Pe latură civilă, s-a luat act că prejudiciile cauzate părților civile N.N. și N.L. au fost acoperite, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile M.I., suma de 1100 lei despăgubiri civile, iar în ce privește părțile civile N.N. și N.L., acesta a mai fost obligat să le achite sumele de 372 lei, și, respectiv, 359 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul, locuitor al comunei Făcăieni, din județul Ialomița, agricultor, avea în arendă suprafața de 12 h teren arabil, din aceasta, circa 1 h fiind plantat cu lucernă. Constatând că adesea, locuitorii comunei, nesupraveghindu-și animalele lăsate libere la păscut, acestea îi pătrund în lucernă și o distrug, pentru a-i determina să-și păzească vitele, începând din luna aprilie 2005 a pus pe marginea terenului din loc în loc, grămezi de boabe de porumb tratate cu pesticidul carbofuran. La 4 aprilie 2005, în zona solei, au fost găsite trei bovine moarte, animalele aparținând numiților M.I., N.N. și N.L. Prelevându-se probe, s-a stabilit că intoxicarea bovinelor s-a făcut cu respectivul pesticid care, conținând substanță toxică carbonică, a dus la moartea animalelor.
Examinarea boabelor de porumb tratate u carbofuran în concentrație de 550 mg – 600 mg/kg a dus la concluzia că pesticidul face parte din grupa I de toxicitate, pentru deținerea și folosirea lui fiind necesară autorizație. Împotriva sentinței au declarat apeluri inculpatul și părțile civile N.N. și N.L. Motivele de apel invocate de inculpat au vizat greșita reținere a situației de fapt, în care sens, în opinia sa, la stabilirea acesteia se impunea luarea în considerare a conduitei culpabile a părților civile în ce privește nesupravegherea animalelor și, pe latură civilă, să se constate că a acoperit pagubele. Apelurile părților civile au fost motivate pe greșita soluționare a laturii civile, odată ce, pe parcursul judecății în fond, au depus în scris note conținând pretențiile.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 216 din 12 iunie 2007, a respins, ca nefondate, apelurile. Părțile civile N.N. și N.L., în termenul legal, au declarat recursuri, motivate în scris pe greșita soluționare a laturii civile în ce-i privește, N.N. solicitând „peste 1600 lei contravaloarea bunului distrus” și pentru „restul sumei reprezentând prețul animalului și plata cotei de lapte”, iar N.L. „diferența de 400 lei și cota de lapte”. Recursurile nu sunt fondate. Prima instanță, legal investită prin rechizitoriu, stabilirea cuantumului prejudiciului este un atribut al său, aceasta, în raport cu probele administrate, determinând contravaloarea lui pentru o justă și integrală reparație.
În cauză, repararea prejudiciilor se face potrivit dispozițiilor art. 14 lit. b) C. proc. pen., în raport deci cu întinderea reală a pagubelor suferite de părțile civile în urma săvârșirii infracțiunii. Proprietarii animalelor, astfel cum rezultă din probatoriul administrat, au dovedit paguba efectiv suferită ca urmare morții bovinelor, respectiv, prețul acestora. În ce privește folosul (prețul laptelui) pe care părțile civile l-ar fi acumulat dacă vitele le-ar fi rămas în pază, acesta trebuia dovedit, respectiv, existența posibilității de a realiza valorificarea produsului, posibilitate care nu s-a transformat în realitate, datorită dispariției bovinei. În altă ordine de idei, în cauză, probele au stabilit că inculpatul și părțile civile se fac vinovați de producerea și consecințele faptei, despăgubirile acordându-se și corespunzător culpei proprietarilor animalelor, ținuți să aibă paza acestora.
Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de părțile civile nefiind fondate, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse. În baza dispozițiilor art. 192 cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., părțile civile recurente vor fi obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile N.N. și N.L. împotriva deciziei penale nr. 216/ A din 12 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul A.G. Obligă recurentele părți civile la plata sumei de câte de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 septembrie 2007 .
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.