ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 95/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.V.V.P.C. A.R.L., cu sediul în localitatea Verucchio-Italia, a chemat în judecată pe pârâtele SC A. SRL și SC E. SRL cu sediul în localitatea Giera jud. Timiș, solicitând revocarea contractului de vânzare-cumpărare intervenit între pârâți privind imobilul înregistrat în Cartea Funciară, întrucât a fost încheiat în frauda creditorilor. Prin cerere reconvențională, pârâta SC E. SRL, a solicitat radierea înscrierii în Cartea Funciară a acțiunii pauliene care este nefondată. Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 2045/ PI din 13 V 2006, a respins excepțiile necompetenței materiale a instanței, tardivității și inadmisibilității acțiunii reconvenționale și a respins atât acțiunea pauliană cât și cea reconvențională.

Instanța de fond a reținut, în esență, că acțiunea pauliană introdusă nu îndeplinește condițiile existenței prejudiciului și imposibilității realizării creanței fără readucerea în patrimoniul debitorului a bunului vândut. Patrimoniul debitorului nu s-a micșorat operând în cadrul acestuia subrogația reală. Cererea reconvențională a fost considerată neîntemeiată întrucât împotriva încheierii prin care s-a dispus înregistrarea partea putea formula plângere separată în termen de 15 zile de la comunicare Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 65 din 15 martie 2007, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei obligând-o la 3500 lei cheltuieli de judecată. Instanța de apel a considerat că prin încheierea actului de vânzare cumpărare, debitoarea nu și-a creat o stare de insolvabilitate, valoarea bunului imobil înstrăinat fiind înlocuită de prețul primit.

Întrucât actul translativ de proprietate a intervenit la 21 iunie 2005 iar somația de plată formulată de reclamantă a fost înaintată în luna ianuarie 2006, nu subzistă motivația potrivit căreia pârâta a încercat să scoată din patrimoniul său un bun urmăribil. Împotriva deciziei astfel pronunțată, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta susține că instanțele au făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 975 C. civ., în sensul că au ignorat creanța certă, lichidă și exigibilă anterioară actului de înstrăinare, prejudiciul creat creditorului prin actul fraudulos dar și complicitatea terțului dobânditor evidențiată prin calitatea de administrator al vânzătorului și de asociat majoritar al cumpărătorului al aceleiași persoane.

În privința prețului vânzării, recurenta susține că este mult inferior prețului de piață, dovedind astfel fraudarea creditorului. Recursul este nefondat și va fi respins. Acțiunea revocatorie definită de prevederile art. 975 C. civ., ca o acțiune în inopozabilitatea actului juridic încheiat de debitor în frauda creditorului are în vedere un domeniu determinat de condiția insolvabilității debitorului sau măririi acesteia dar și prejudiciul adus creditorului. Existența unei creanțe certe lichide și exigibile nu este suficientă pentru revocarea unui act de înstrăinare cu titlu oneros, necesară fiind crearea stării de insolvabilitate. Iar instanțele de fond au sesizat judicios lipsa diligențelor creditorului de a face această dovadă.

Titlul executoriu invocat pe care s-a întemeiat acțiunea nu este suficient. Procesul verbal de executare din 30 mai 2005 confirmă o executare parțială iar contractele de finanțare din 2 III și 12 iunie 2005 infirmă o pretinsă stare de insolvabilitate a debitorului. Proba prejudiciului actual sau a riscului unei insolvabilități viitoare, incumbă creditorului. Afirmația prețului de vânzare inferior celui al pieței nu poate justifica, fără dovada riscului insolvabilității viitoare, acțiunea de față. Și aceasta cu atât mai mult cu cât efectul relativ al acțiunii pauliene conduce la revocarea actului în măsura prejudiciului suferit de creditor. Pe de altă parte fraudarea creditorului presupune o atitudine conștientă din partea debitorului a rezultatului păgubitor al actului.

Prezumția de fraudă este determinată numai în condițiile unui preț derizoriu iar această dovadă nu a fost produsă. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 65 din 15 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. În considerația culpei procesuale a recurentei, aceasta va fi obligată la cheltuieli de judecată către intimata pârâtă, în condițiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.V.P.C. A.R.L. ITALIA împotriva deciziei civile nr. 65 din 15 martie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios-administrativ. Obligă pe recurentă să plătească suma de 3200 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei pârâte SC E. SRL Giera Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2008.