ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 95/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta A.V.V.P.C. A.R.L.,

cu sediul în localitatea Verucchio-Italia, a chemat în judecată pe pârâtele SC

A. SRL și SC E. SRL cu sediul în localitatea Giera jud. Timiș, solicitând

revocarea contractului de vânzare-cumpărare intervenit între pârâți privind

imobilul înregistrat în Cartea Funciară, întrucât a fost încheiat în frauda

creditorilor.

Prin cerere reconvențională,

pârâta SC E. SRL, a solicitat radierea înscrierii în Cartea Funciară a acțiunii

pauliene care este nefondată.

Tribunalul Timiș, prin

sentința civilă nr. 2045/ PI din 13 V 2006, a respins excepțiile necompetenței

materiale a instanței, tardivității și inadmisibilității acțiunii

reconvenționale și a respins atât acțiunea pauliană cât și cea reconvențională.

Instanța de fond a reținut,

în esență, că acțiunea pauliană introdusă nu îndeplinește condițiile existenței

prejudiciului și imposibilității realizării creanței fără readucerea în

patrimoniul debitorului a bunului vândut. Patrimoniul debitorului nu s-a

micșorat operând în cadrul acestuia subrogația reală.

Cererea reconvențională a

fost considerată neîntemeiată întrucât împotriva încheierii prin care s-a

dispus înregistrarea partea putea formula plângere separată în termen de 15

zile de la comunicare Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 65 din

15 martie 2007, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei obligând-o la 3500

lei cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a

considerat că prin încheierea actului de vânzare cumpărare, debitoarea nu și-a

creat o stare de insolvabilitate, valoarea bunului imobil înstrăinat fiind

înlocuită de prețul primit. Întrucât actul translativ de proprietate a

intervenit la 21 iunie 2005 iar somația de plată formulată de reclamantă a fost

înaintată în luna ianuarie 2006, nu subzistă motivația potrivit căreia pârâta a

încercat să scoată din patrimoniul său un bun urmăribil.

Împotriva deciziei astfel

pronunțată, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Recurenta susține că

instanțele au făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 975 C. civ., în

sensul că au ignorat creanța certă, lichidă și exigibilă anterioară actului de

înstrăinare, prejudiciul creat creditorului prin actul fraudulos dar și

complicitatea terțului dobânditor evidențiată prin calitatea de administrator

al vânzătorului și de asociat majoritar al cumpărătorului al aceleiași

persoane.

În privința prețului

vânzării, recurenta susține că este mult inferior prețului de piață, dovedind

astfel fraudarea creditorului.

Recursul este nefondat și va

fi respins.

Acțiunea revocatorie

definită de prevederile art. 975 C. civ., ca o acțiune în inopozabilitatea

actului juridic încheiat de debitor în frauda creditorului are în vedere un

domeniu determinat de condiția insolvabilității debitorului sau măririi

acesteia dar și prejudiciul adus creditorului.

Existența unei creanțe certe

lichide și exigibile nu este suficientă pentru revocarea unui act de

înstrăinare cu titlu oneros, necesară fiind crearea stării de insolvabilitate.

Iar instanțele de fond au sesizat judicios lipsa diligențelor creditorului de a

face această dovadă.

Titlul executoriu invocat pe

care s-a întemeiat acțiunea nu este suficient. Procesul verbal de executare din

30 mai 2005 confirmă o executare parțială iar contractele de finanțare din 2

III și 12 iunie 2005 infirmă o pretinsă stare de insolvabilitate a debitorului.

Proba prejudiciului actual

sau a riscului unei insolvabilități viitoare, incumbă creditorului. Afirmația

prețului de vânzare inferior celui al pieței nu poate justifica, fără dovada

riscului insolvabilității viitoare, acțiunea de față. Și aceasta cu atât mai

mult cu cât efectul relativ al acțiunii pauliene conduce la revocarea actului

în măsura prejudiciului suferit de creditor.

Pe de altă parte fraudarea

creditorului presupune o atitudine conștientă din partea debitorului a

rezultatului păgubitor al actului. Prezumția de fraudă este determinată numai

în condițiile unui preț derizoriu iar această dovadă nu a fost produsă. Așa

fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație

și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 65

din 15 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

În considerația culpei

procesuale a recurentei, aceasta va fi obligată la cheltuieli de judecată către

intimata pârâtă, în condițiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta A.V.V.P.C. A.R.L. ITALIA împotriva deciziei

civile nr. 65 din 15 martie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială

și de contencios-administrativ.

Obligă pe recurentă să

plătească suma de 3200 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei pârâte

SC E. SRL Giera

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 ianuarie 2008.