Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.02.2008
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 771/2008

HOTĂRÂRE
27.02.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 771/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 399 din 12 septembrie 2007 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis contestația formulată de reclamantul G.V.A.I., a anulat Hotărârea nr. 21192 din 16 mai 2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 și a recunoscut reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, începând cu data nașterii reclamantului până la data 1 octombrie 2006. Pentru a hotărî astfel, a reținut că deși reclamantul s-a născut după strămutarea părinților săi ca urmare a persecuțiilor etnice, beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât aceasta a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C.J.P.C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivare recurenta a arătat că intimatul - reclamant nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000 întrucât s-a născut ulterior strămutării părinților săi din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, că prevederile legale menționate anterior nu prevăd expres această împrejurare. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Din declarațiile autentificate ale martorilor F.M.A. și F.G.

rezultă că aceștia îl cunosc pe reclamant și știu că în luna aprilie 1941 părinții acestuia s-au refugiat din cauza persecuțiilor etnice, din localitatea Baia Mare în Arad, localitate în care s-a născut G.V.A.I. la data de 23 mai 1944. Potrivit art. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada strămutării, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților strămutați, al căror statut l-au dobândit.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P.C. împotriva sentinței nr. 399 din 12 septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-11-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4292/2008
a admis acțiunea reclamantei V.E., a anulat Hotărârea nr. 21222 din 16 mai 2007 emisă de pârâta C.J.P. Cluj, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată în perioada 31 decembrie 1941 – 31 decembrie 1944 ș
ÎCCJ 2008-02-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 735/2008
fost victimele sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, cum este și cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții s-au refugiat ori au fost strămutați. Împotriva sentinței civile nr. 410 din data de
ÎCCJ 2008-04-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1543/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 745 din 7 decembrie 2007 a admis acțiunea formulat
ÎCCJ 2008-11-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4194/2008
indiferent dacă localitatea în care au fost strămutați ori s-au refugiat se afla sub jurisdicție românească sau sub dominația altui stat, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute în art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fo
ÎCCJ 2008-04-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1645/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 22 august 2008, reclamantul L.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea Hotărârii nr. 21834 din 9 iu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă