ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 394/2007

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 21 septembrie 2005, pe rolul Tribunalului

București,

secția a VIII-a de conflicte de muncă, asigurări sociale și de

contencios

administrativ, reclamanta SC C. SRL a chemat

în judecată Garda Financiară -

Comisariatul General, pentru ca, prin

hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze Nota de

constatare nr.

1940 din data de 15 iunie 2005, întocmită de către Garda Financiară - Comisariatul

General, ca urmare a controlului efectuat la SC C.

SRL.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin actul atacat s-a

stabilit că societatea a dedus nelegal T.V.A. în perioada 2001 -

2002, în sumă totală de

5.540.183.109 lei, diminuând, astfel, T.V.A.

de plată cu această sumă, iar prin înregistrarea pe

cheltuieli a facturilor emise de societățile comerciale indicate în nota de

constatare și care nu pot fi considerate documente justificative legale, a

diminuat impozitul pe profit cu suma de 8.675.052.687

lei. Totodată, verificând relația comercială cu SC E. SA, s-a

stabilit că reclamanta, în anul 2004, a dedus nelegal T.V.A. în sumă

totală de 7.129.449.800 lei, iar prin înregistrarea pe

cheltuieli a unor facturi, care nu pot fi considerate documente justificative

legale, a diminuat impozitul pe profit cu suma de

11.163.217.450

lei.

Reclamanta a mai precizat că împotriva Notei de Constare a formulat

contestație în conformitate cu prevederile art. 174 C. proc. fisc., dar Garda Financiară - Comisariatul General a

refuzat să o soluționeze,

arătând, prin adresa nr. 203225 din 1 septembrie 2005

că, „prin Nota de constatare încheiată la data de 15

iunie 2005, de

Garda Financiară -

Comisariatul General, nu s-a reținut în sarcina SC

C. SRL, obligația de plată către bugetul de stat a

acestor

sume și nici nu au fost calculate majorări de întârziere sau

penalități aferente acestor sume, aceasta neintrând în categoria actelor

administrative fiscale și neavând caracter de titlu de creanță."

Prin sentința

civilă nr. 4219 din 26 octombrie  2005, Tribunalul București, secția a VIII-a

conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, a

admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența soluționării

cererii formulată de reclamanta SC C. SRL, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ, invocând dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004

și ale art. 158 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr.

665 din 20 martie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de

reclamanta SC C. SRL.

Pentru a

hotărî astfel, a reținut că actul atacat este un act preparator în cadrul

controlului, ce urmează să fie analizat ulterior, prin stabilirea existenței și

întinderii eventualelor obligații ale SC C. SRL, către bugetul de stat.

Numai după

finalizarea controlului printr-un act administrativ fiscal în care se

menționează măsurile dispuse împotriva societății, aceasta din urmă va putea

declanșa procedura de contestare prevăzută de O.G. nr. 92/2003 privind actul de

procedură fiscală.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs, SC C. SRL, criticând-o pentru nelegalitate,

solicitând casarea în totalitate a acesteia și trimiterea cauzei, spre

rejudecare, la instanța de fond.

În motivare a arătat

că actele de control emise de comisarii Gărzii Financiare pot fi supuse căilor

administrative de atac prevăzute de Codul de procedură fiscală și de Legea nr. 554/2004.

Astfel, susține

recurenta, Nota de constare din 15 iunie 2005, întocmită de către Ministerul

Finanțelor - Garda Financiară - Comisariatul General, ca act de control, poate

fi supus căilor de atac administrative prevăzute de O.G. nr. 92/2003 și că

acest act produce efecte juridice, în sensul că fiind transmis de către Garda

Financiară, organelor fiscale competente, pentru ca în baza lui să se

stabilească în întregime obligațiile fiscale datorate, fiind în egală măsură

supus controlului administrativ pe calea contestației și a acțiunii în

contencios administrativ.

Analizând

soluția sentinței atacate, motivele de recurs invocate, probele administrate în

cauză, dispozițiile legale aplicabile în materie, în raport și cu dispozițiile art.

304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și va fi

respins pentru următoarele considerente.

Prin Nota de

constatare nr. 1940 din 15 iunie 2005, încheiată de Garda Financiară -

Comisariatul General, s-a constatat faptul că SC C. SA a înregistrat în

contabilitate în perioadele mai - decembrie 2001, februarie - septembrie 2002

și august - noiembrie 2004, documente care nu întruneau condițiile impuse de

lege pentru a avea calitatea de documente justificative, precum și obligații

fiscale în sumă de 19.838.270.137 lei reprezentând impozit pe profit și

13.669.632.909 lei reprezentând T.V.A., calculate ca urmare a recunoașterii calității

de document justificativ pentru actele înregistrate în contabilitatea

societății verificate.

Nu s-a reținut în

sarcina SC C. SA, obligația de plată către bugetul de stat a acestor sume și

nici nu au fost calculate majorări de întârziere sau penalități aferente

acestor sume, ci s-au constatat unele fapte și împrejurări din activitatea

societății verificate, în vederea valorificării acestora, cu ocazia finalizării

controlului de către organele fiscale competente, motiv pentru care nota de

control a fost transmisă către Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca și

organ competent, în vederea stabilirii obligațiilor datorate.

Insă, actul

administrativ, susceptibil de atac în fața instanței de contencios

administrativ în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 și

ale art. 52 din Constituția României, revizuită, reprezintă „actul unilateral

cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea

executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau

stingând raporturi juridice".

Astfel, actul

administrativ pentru a fi supus cenzurii instanțelor judecătorești trebuie să

producă efecte juridice, să creeze, să modifice sau să suprime o situație

juridică subiectivă sau obiectivă.

Or, nota de control care face

obiectul cauzei de față, nu are trăsăturile caracteristice ale unui act

administrativ, chiar dacă emană de la o autoritate administrativă, scopul

emiterii ei nu a fost producerea prin ea însăși de efecte juridice separate,

specifice dreptului administrativ, ci doar de a-i comunica reclamantei

existența unor fapte și împrejurări din activitatea sa, în vederea

valorificării acestora cu ocazia finalizării controlului de către organele

fiscale competente.

În consecință,

controlul legalității Notei de constatare nr. 1940 din 15 iunie 2005, încheiată

de Garda Financiară - Comisariatul General, nu revine instanței de contencios;

acest act este un act preparator, neconcretizând o voință juridică, în sensul

atribuit actului administrativ.

Prin urmare,

înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat judicios prevederile

legale aplicabile, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMLE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de SC C. SRL, București, împotriva sentinței civile nr. 665

din 20 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2007.