ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 394/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 septembrie 2005, pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a de conflicte de muncă, asigurări sociale și de contencios administrativ, reclamanta SC C. SRL a chemat în judecată Garda Financiară - Comisariatul General, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze Nota de constatare nr. 1940 din data de 15 iunie 2005, întocmită de către Garda Financiară - Comisariatul General, ca urmare a controlului efectuat la SC C. SRL. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin actul atacat s-a stabilit că societatea a dedus nelegal T.V.A. în perioada 2001 - 2002, în sumă totală de 5.540.183.109 lei, diminuând, astfel, T.V.A.

de plată cu această sumă, iar prin înregistrarea pe cheltuieli a facturilor emise de societățile comerciale indicate în nota de constatare și care nu pot fi considerate documente justificative legale, a diminuat impozitul pe profit cu suma de 8.675.052.687 lei. Totodată, verificând relația comercială cu SC E. SA, s-a stabilit că reclamanta, în anul 2004, a dedus nelegal T.V.A. în sumă totală de 7.129.449.800 lei, iar prin înregistrarea pe cheltuieli a unor facturi, care nu pot fi considerate documente justificative legale, a diminuat impozitul pe profit cu suma de 11.163.217.450 lei. Reclamanta a mai precizat că împotriva Notei de Constare a formulat contestație în conformitate cu prevederile art. 174 C. proc.

fisc., dar Garda Financiară - Comisariatul General a refuzat să o soluționeze, arătând, prin adresa nr. 203225 din 1 septembrie 2005 că, „prin Nota de constatare încheiată la data de 15 iunie 2005, de Garda Financiară - Comisariatul General, nu s-a reținut în sarcina SC C. SRL, obligația de plată către bugetul de stat a acestor sume și nici nu au fost calculate majorări de întârziere sau penalități aferente acestor sume, aceasta neintrând în categoria actelor administrative fiscale și neavând caracter de titlu de creanță." Prin sentința civilă nr. 4219 din 26 octombrie 2005, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența soluționării cererii formulată de reclamanta SC C. SRL, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ, invocând dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 158 C. proc.

civ. Prin sentința civilă nr. 665 din 20 martie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta SC C. SRL. Pentru a hotărî astfel, a reținut că actul atacat este un act preparator în cadrul controlului, ce urmează să fie analizat ulterior, prin stabilirea existenței și întinderii eventualelor obligații ale SC C. SRL, către bugetul de stat. Numai după finalizarea controlului printr-un act administrativ fiscal în care se menționează măsurile dispuse împotriva societății, aceasta din urmă va putea declanșa procedura de contestare prevăzută de O.G. nr. 92/2003 privind actul de procedură fiscală. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, SC C. SRL, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând casarea în totalitate a acesteia și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de fond.

În motivare a arătat că actele de control emise de comisarii Gărzii Financiare pot fi supuse căilor administrative de atac prevăzute de Codul de procedură fiscală și de Legea nr. 554/2004. Astfel, susține recurenta, Nota de constare din 15 iunie 2005, întocmită de către Ministerul Finanțelor - Garda Financiară - Comisariatul General, ca act de control, poate fi supus căilor de atac administrative prevăzute de O.G. nr. 92/2003 și că acest act produce efecte juridice, în sensul că fiind transmis de către Garda Financiară, organelor fiscale competente, pentru ca în baza lui să se stabilească în întregime obligațiile fiscale datorate, fiind în egală măsură supus controlului administrativ pe calea contestației și a acțiunii în contencios administrativ.

Analizând soluția sentinței atacate, motivele de recurs invocate, probele administrate în cauză, dispozițiile legale aplicabile în materie, în raport și cu dispozițiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente. Prin Nota de constatare nr. 1940 din 15 iunie 2005, încheiată de Garda Financiară - Comisariatul General, s-a constatat faptul că SC C. SA a înregistrat în contabilitate în perioadele mai - decembrie 2001, februarie - septembrie 2002 și august - noiembrie 2004, documente care nu întruneau condițiile impuse de lege pentru a avea calitatea de documente justificative, precum și obligații fiscale în sumă de 19.838.270.137 lei reprezentând impozit pe profit și 13.669.632.909 lei reprezentând T.V.A., calculate ca urmare a recunoașterii calității de document justificativ pentru actele înregistrate în contabilitatea societății verificate.

Nu s-a reținut în sarcina SC C. SA, obligația de plată către bugetul de stat a acestor sume și nici nu au fost calculate majorări de întârziere sau penalități aferente acestor sume, ci s-au constatat unele fapte și împrejurări din activitatea societății verificate, în vederea valorificării acestora, cu ocazia finalizării controlului de către organele fiscale competente, motiv pentru care nota de control a fost transmisă către Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca și organ competent, în vederea stabilirii obligațiilor datorate.

Insă, actul administrativ, susceptibil de atac în fața instanței de contencios administrativ în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 52 din Constituția României, revizuită, reprezintă „actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice". Astfel, actul administrativ pentru a fi supus cenzurii instanțelor judecătorești trebuie să producă efecte juridice, să creeze, să modifice sau să suprime o situație juridică subiectivă sau obiectivă.

Or, nota de control care face obiectul cauzei de față, nu are trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, chiar dacă emană de la o autoritate administrativă, scopul emiterii ei nu a fost producerea prin ea însăși de efecte juridice separate, specifice dreptului administrativ, ci doar de a-i comunica reclamantei existența unor fapte și împrejurări din activitatea sa, în vederea valorificării acestora cu ocazia finalizării controlului de către organele fiscale competente. În consecință, controlul legalității Notei de constatare nr. 1940 din 15 iunie 2005, încheiată de Garda Financiară - Comisariatul General, nu revine instanței de contencios; acest act este un act preparator, neconcretizând o voință juridică, în sensul atribuit actului administrativ.

Prin urmare, înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat judicios prevederile legale aplicabile, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMLE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC C. SRL, București, împotriva sentinței civile nr. 665 din 20 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2007.