ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1416/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 7 februarie 2006, reclamanta A.R.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.J. – Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă anularea deciziei nr. 4284/2000 din 1 ianuarie 2006, emisă de pârât și obligarea acestuia din urmă să emită o nouă decizie prin care să-i recunoască reclamantei beneficiul drepturilor prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999. Curtea de apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2572 din 25 octombrie 2006 a admis acțiunea, a anulat actul administrativ contestat și a obligat pârâtul să emită o nouă decizie în sensul celor solicitate de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii cerințelor O.U.G. nr. 214/1999, depunând la dosarul cauzei, în probațiune, decizia nr. 2527/5077 din 18 februarie 2002 a D.G.M.P.S.M. București, prin care i s-a recunoscut calitatea de beneficiară a Decretului - Lege nr. 118/1990, începând cu data de 1 august 1999, dosarul ce i-a fost întocmit de fosta Securitate, pus la dispoziția ei de C.N.S.A.S., precum și o serie de documente eliberate de O.S.A. – U.C.E. Budapesta, înscrisuri care fac dovada măsurilor administrative abuzive la care reclamanta a fost supusă în România, în perioada 6 martie 1945 – 14 decembrie 1989, inclusiv a deportării în Austria, împreună cu familia, în anul 1977. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul M.J.

– Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă susținând că textele legale menționează expres măsurile administrative abuzive ce pot îndreptăți acordarea calității de beneficiar al O.U.G. nr. 214/1999, iar reclamanta nu se încadrează în niciuna dintre aceste ipoteze, limitativ reglementate. S-a mai susținut că obligația ce revine Comisiei, potrivit dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 64/2002 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 214/1999, text de lege potrivit căruia, în cazul cererilor neînsoțite de documente justificative pârâtul are obligația legală de a solicita aceste probe, în termen de 90 de zile, instituțiilor ce le dețin, se circumscrie exclusiv la instituțiile cu care M.J.

este obligat să încheie protocoalele de colaborare, respectiv cele menționate în art. 5 din aceeași Ordonanță de Guvern. Pe cale de consecință, s-a apreciat că solicitarea unor asemenea înscrisuri de la S.R.I. acoperă în totalitate obligația Comisiei, iar în condițiile în care instituția solicitantă nu a comunicat aceste informații, decizia pârâtului fiind în acord cu actele anexate, este legală. Recurentul a mai susținut că, față de dispozițiile ordonanței de guvern menționate, nu pot fi acceptate ca probă în dovedirea calității de luptător în rezistența anticomunistă, decât înscrisuri eliberate de instituțiile cu care potrivit textelor legale menționate, are obligația de a încheia protocol de colaborare.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente. Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 214/1999 „se recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse din motive politice unor măsuri administrative abuzive, în perioada 6 martie 1945 – 14 decembrie 1989”. Cum intimata-reclamantă a făcut dovada măsurilor administrative abuzive la care a fost supusă, concretizate în privare de libertate în locuri de deținere, în scopul efectuării de cercetări, de către organele represive ale statului comunist și expulzarea ei peste graniță, respectiv pe teritoriul Austriei, împreună cu familia, fără vreun bun asupra lor și fără nici un fel de mijloc de subzistență, Curtea apreciază că, în mod corect, instanța de fond a admis acțiunea acesteia.

Mai mult decât atât recunoașterea calității de beneficiar a Decretului – Lege nr. 118/1990, astfel cum rezultă din decizia emisă de D.G.M.P.S.M., implică prin ea însăși și recunoașterea calității de beneficiar ale dispozițiilor O.U.G. nr. 214/1999, astfel cum rezultă din prevederile art. 7 ale acestei ordonanțe. În sfârșit Curtea nu poate ignora împrejurarea că, prin decizia acestei instanțe nr. 18 din 9 ianuarie 2007, depusă de recurentă la dosar, s-a admis recursul declarat de soțul său, A.G., și i s-a recunoscut acestuia calitatea de beneficiar al O.U.G. nr. 214/1999, reținându-se măsurile administrative abuzive la care a fost supus împreună cu soția sa A.R.N. și cu cei doi copii ai lor. Față de aceste considerente și constatând că, potrivit art. 304 și 304 1 C. proc.

civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.J. împotriva sentinței civile nr. 2572 din 25 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2007.