ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 698/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ la data de 23 mai 2006, reclamanta C.E. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.B. să se dispună anularea Hotărârii

nr. 12300 din 10 martie 2006 emisă de pârâtă, prin care i s-a respins cererea

privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/200,

cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat, în esență, că s-a născut la data de 13 septembrie 1943 în

localitatea Beznea aflată la acea vreme pe teritoriul cedat Ungariei prin

Dictatul de la Viena din 1940.

După ce tatăl reclamantei a

trecut clandestin granița în România, deoarece administrația maghiară făcea

încorporări pentru detașamentele de muncă forțată, mama reclamantei împreună cu

aceasta au trecut și ele în teritoriul aflat sub administrație românească,

ajungând la data de 05 octombrie 1944 la Centru de refugiați Beiuș.

Prin sentința nr. 181/ CA

din 3 noiembrie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei C.E., a anulat Hotărârea nr.

12300 din 10 martie 2006 emisă de pârâta C.J.P.B. pe care a obligat-o să-i

recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999 aprobată prin

Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a se pronunța în

acest sens instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză,

rezultă că reclamanta a făcut dovada încadrării în situația prevăzută la art. 1

lit. c) din Legea nr. 189/2000, probând persecuția etnică la care a fost supusă

împreună cu familia sa, în perioada octombrie 1944 – martie 1945.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta C.J.P.B.

Recurenta susține că

sentința pronunțată de instanța de fond este criticabilă, deoarece nu a lămurit

unele inadvertențe din materialul probator administrat în cauză, cum ar fi

faptul că tatăl său apare înregistrat într-o fișă din Registrul cu evidența

refugiaților români în Ungaria, la data de 06 septembrie 1943, ca având o altă

vârstă decât cea reală sau că Arhivele Naționale din București comunică

instanței de fond că nu deține copia unei fișe de evidență, pentru a putea

confirma trecerea mamei reclamantei în registrul refugiaților, la 05 octombrie 1944.

Totodată, recurenta mai arată că între declarațiile de martori aflate la

dosarul cauzei există unele inadvertențe în ceea ce privește datele la care

s-au refugiat tatăl reclamantei și, respectiv, mama acesteia împreună cu

reclamanta. Astfel, instanța reține din declarațiile martorilor R.F. și M.G.,

pe care le consideră relevante în cadrul mijloacelor de probă administrate în

cauză, că reclamanta s-a refugiat împreună cu părinții, în perioada septembrie

1943 – martie 1945.

Examinându-se sentința

atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii se constată că recursul

este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate în perioada 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și

aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu (art. 1 lit. c)).

Prin Normele pentru aplicarea O.G. nr.

105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană care

au fost strămutată se înțelege persoana care au fost mutată s-au obligată să-și

schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, precum și persoanele care

au fost expulzate ori s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui

schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral. Prin aceleași norme,

s-a precizat că dovada încadrării în situațiile prevăzute prin ordonanța

menționată se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau,

în lipsa acestora, prin declarații de martori.

În cauză se observă că instanța de

fond a trecut cu ușurință peste neconcordanțele existente în mai multe

înscrisuri prezentate în cadrul materialului probator, deși avea datoria să

lămurească toate aspectele de fapt în stabilirea adevărului. Neprocedând în

acest fel, instanța fondului a pronunțat o sentință netemeinică și nelegală,

care nu poate fi acceptată ca suport pentru acordarea unor drepturi prevăzute

de lege.

Ca urmare, recursul va fi admis,

procedându-se la modificarea sentinței, în sensul respingerii, ca neîntemeiată,

a acțiunii formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

C.J.P.B. împotriva sentinței nr. 181/ CA din 3 noiembrie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința

atacată și în fond respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta C.E.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 februarie 2007.