ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1780/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 11 mai 2007 pe rolul Tribunalului Neamț, secția civilă, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului C.G. În motivarea cererii s-a arătat că la 24 aprilie 2007, pârâtul a fost returnat din Franța, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin H.G. nr. 278/1994, publicată în M.Of. nr. 170/1994, care, la art. 1 alin. (1) prevede că , fiecare parte contractantă re admite pe teritoriul statului său, la cererea celeilalte părți contractante si fără formalități, orice persoană care nu mai îndeplinește condițiile privind șederea…

" În speță, prezența pârâtului pe teritoriul Franței fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere a adus atingere imaginii și intereselor României în raporturile cu acest stat, astfel că măsura restrângerii exercitării dreptului la libera circulație se impune. Tribunalul Neamț, secția civilă, a respins acțiunea. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, dreptul la liberă circulație este pentru cetățenii Uniunii Europene una din cele mai importante și mai vizibile realizări ale dreptului comunitar, restricțiile de exercitare fiind limitativ prevăzute de Directiva nr. 2004/38/CE, respectiv pentru motive de ordine, securitate și sănătate publică. După aderarea României la Uniunea Europeană și cetățenilor români li se poate restrânge dreptul la liberă circulație, însă numai pentru unul din motivele prevăzute de Directiva nr. 2004/38/CE, constatat într-o decizie de expulzare.

In lipsa acesteia, restrângerea dreptului la liberă circulație a unui cetățean al Uniunii Europene doar pentru că nu deține permis de muncă este nelegală. Apelul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte a fost respins de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, prin decizia civilă nr. 325 pronunțată la data de 5 septembrie 2007. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că potrivit dispozițiilor art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, numai că limitarea trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/28/CE, iar dispozițiile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația europeană.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o ca fiind nelegală deoarece din dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a re turnării cetățeanului român dintr-un stat cu care țara noastră are încheiat acord de readmisie. Prin urmare, autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile străine ci doar de a lua act de această măsură și de a pune în executare prevederile corespunzătoare din legislația națională, în sensul restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în statul de unde pârâtul a fost returnat, respectiv Franța.

Recursul nu este fondat. Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate a fost modificată prin O.G. nr. 5/2006 și O.U.G. nr. 96/2006. Ca urmare a acestor modificări a fost introdus art. 6 1 , potrivit căruia cartea de identitate valabilă constituie document de călătorie pe baza căruia cetățenii români pot călători în statele membre ale Uniunii Europene. Potrivit art. 17 din Tratatul de constituire a Comunității Europene, aplicabil României începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeană, este cetățean al Uniunii, orice persoană care are cetățenia unui stat membru. Așa cum s-a apreciat în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin instituirea Comunității, statele au creat un drept aplicabil resortisanților lor și lor însele, respectiv o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în vigoare a Tratatului și care se impune jurisdicțiilor acestora.

Efectul direct al dreptului comunitar conferă acestuia competența generală de a completa cu drepturi și obligații noi, astfel încât, orice persoană, cetățean al Uniunii Europene, dobândește dreptul de a cere judecătorului național să i se aplice dispozițiile din tratate, regulamente, decizii și directive comunitare, pentru protecția unui drept conferit de acestea. Strâns legat de principiul efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremației sale presupune aplicarea de către judecătorul național, a dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetățenilor și neaplicarea oricărei prevederi din dreptul național care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii comunitare.

În virtutea acestor principii, în domeniul liberei circulații, cetățenii români vor fi supuși legislației naționale, în speță Legea nr. 248/2005, numai în măsura în care aceasta este concordantă cu legislația comunitară, în caz contrar aceasta din urmă aplicându-se în mod direct și prioritar. În acest sens, urmează a se observa că, la art. 2, Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004 stabilește condițiile care reglementează exercitarea dreptului la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, de către cetățenii Uniunii, precum și restrângerile acestui drept, din motive de ordine publică sau sănătate publică.

Potrivit art. 27 alin. (1) din Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranță publică, cu respectarea principiului proporționalității și cu condiția de a se baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză. România este începând cu 1 ianuarie 2007, membră a Uniunii Europene și potrivit legislației comunitare menționate, toți românii sunt cetățeni ai acesteia, statut ce le conferă dreptul de liberă circulație în toate statele membre. Prin urmare, în măsura în care dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 modificată prin O.G.

nr. 5/2006 potrivit căreia, recurenta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului C.G. îi creează o situație mai grea acestuia și nu îi conferă garanția respectării dreptului la libera circulație în calitate de cetățean al Uniunii, în condițiile în care în sarcina pârâtului nu s-a reținut vreuna din situațiile prevăzute de art. 27 din Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE, ele nu își vor mai găsi aplicabilitate în speță. Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, dată cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

În raport de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 325 din 5 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 17 martie 2008.