ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2817/2008

Deliberând asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei constată următoarele:

Prin sentința nr. 686 din 15 mai

2007, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca nefondată cererea

formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, în contradictoriu cu

pârâtul G.E., reținând, în esență, că exercitarea dreptului la liberă

circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă în raport de

prevederile art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005, însă posibilitatea

acestei restrângeri trebuie analizată prin raportare la art. 12, art. 17-21,

art. 39-42, art. 43-48, art. 61-69 și art. 36-142 din T.C.E și la dispozițiile

Directivei Parlamentului European și a Consiliului 2004/38/CE, deoarece, dată

fiind aderarea României la Uniunea Europeană, cetățenii români sunt cetățeni ai

Uniunii.

Măsuri tranzitorii privind România

sunt prevăzute în anexa VII care face parte integrantă din Legea nr. 157/2005.

La momentul elaborării Tratatului de

la Roma, libertatea de circulație a persoanelor nu a fost însă proiectată ca un

drept al cetățenilor statelor membre de a se deplasa oriunde în Comunitate, în

orice scop, iar limitele dreptului la liberă circulație stabilite prin Legea

nr. 248/2005 nu se referă la circulația lucrătorilor, în sensul art. 39-42

T.C.E. și nici la dreptul de stabilire, în sensul art. 43-48 T.C.E.

De aceea, măsurile tranzitorii

prevăzute în anexa VII nu sunt aplicabile decât pentru libera circulație a

lucrătorilor, aspect care nu face obiect de reglementare a Legii nr. 248/2005,

iar, în lipsa unor măsuri tranzitorii convenite special pentru România,

cetățenii români își exercită dreptul la liberă circulație în teritoriile

statelor membre ale Uniunii Europene în aceleași condiții în care cetățenii

acestor state își exercită dreptul la liberă circulație pe teritoriul României.

Directiva 2004/38/CE a fost

transpusă în dreptul intern prin O.U.G. nr. 102/2005, iar după data de 1

ianuarie 2007 restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație poate fi

dispusă doar pentru rațiuni de ordine publică, securitate națională ori

sănătate publică.

Or, în speță, nu există nici o

sentință penală de condamnare, iar limitarea dreptului nu s-a cerut din rațiuni

de ordine publică, securitate națională ori sănătate publică.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 684 din 23 octombrie 2007, a respins apelul

declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe, reținând că pârâtul a fost

returnat din Franța la data de 31 martie 2006, în baza acordului de readmisie

încheiat de România cu această țară și că, în privința liberei circulații a

cetățenilor români în străinătate, sediul materiei îl reprezintă Legea nr.

248/2005, însă după data aderării la Uniunea Europeană limitările pot fi

dispuse doar în măsura în care sunt prevăzute de T.C.E.

În cauză, returnarea pârâtului s-a

dispus pentru depășirea termenului de ședere în Franța.

Or, după data de 1 ianuarie 2007,

limitarea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români pe

teritoriile statelor membre U.E. poate fi dispusă doar din rațiuni de ordine

publică, securitate națională ori sănătate publică, deoarece drepturile ce

compun libertatea de circulație pot cunoaște anumite limitări în cazurile și

condițiile prevăzute de art. 2 paragraful 3 și paragraful 4 din Protocolul nr.

4.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta care, invocând art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., a

arătat, în esență, că în mod greșit tribunalul și instanța de apel au apreciat

că acțiunea nu este întemeiată.

Chiar și în condițiile existenței

principiilor priorității dreptului comunitar și al aplicării directe a

acestuia, aplicarea măsurii reglementată de art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005 este condiționată de returnarea dintr-un stat în baza unui acord de

readmisie și încălcarea legislației statului de unde cetățeanul respectiv a

fost returnat. Cetățenii români dobândind statutul de cetățeni ai Uniunii

Europene trebuie să-și exercite toate drepturile și obligațiile ce izvorăsc din

aceasta, în acord cu legislația actuală și obligațiile asumate de România în

calitate de stat membru al Uniunii Europene.

În acordurile de readmisie încheiate

de România nu se menționează obligația statului român ca ulterior readmisiei să

restrângă dreptul la liberă circulație al cetățeanului român returnat, însă

această obligație este prevăzută de art. 38 și urm. din Legea nr. 248/2005, iar

excepția de neconstituționalitate a art. 38 lit. a) din lege a fost respinsă de

Curtea Constituțională prin Decizia nr. 685 din 11 septembrie 2007.

Protocolul adițional nr. 4 la

Convenție garantează, la art. 2, dreptul la liberă circulație în țară și

străinătate, însă această garanție suportă anumite restricții, așa cum se

prevede în paragrafele 3 și 4.

Limitările se referă la prevederea

lor de lege și la existența unui scop legitim pe care să-l urmărească,

menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția drepturilor

și libertăților altora, și trebuie să aibă caracter necesar într-o societate

democratică, raportat la existența unei proporționalități între scopul urmărit

prin aplicarea lor și mijloacele folosite pentru realizarea lui.

Soluția respingerii cererii de

restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului este

justificată de circumstanțele concrete ale cauzei, faptul încălcării uneia

dintre obligațiile impuse de art. 5 din Legea nr. 248/2005 rezultând chiar din

declarația pârâtului.

S-a mai susținut, că sunt

îndeplinite toate condițiile necesare pentru limitarea dreptului la liberă

circulație, că, potrivit art. 25 din Constituție, libertatea de circulație nu

este absolută și că, față de situația concretă a intimatului-pârât, care a

încălcat pe teritoriul unui stat membru U.E. dispozițiile legale privind

regimul juridic al străinilor, măsura restrângerii dreptului acestuia la liberă

circulație pe teritoriul Franței are un scop legitim, respectiv prevenirea unor

fapte de natură să aducă atingere ordinii din acest stat, justificându-se

caracterul proporțional al măsurii „într-o societate democratică”.

Analizând recursul, în limita

susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se constată că nu este fondat.

Articolul 38 din Legea nr. 248/2005

prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la

liberă circulație în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în

cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă odată cu

semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin

raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.

Această prioritate este stabilită de

art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile

tratelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări

comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare

din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea

judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din

actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin.

(1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația

de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat

și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și

obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de

imediată aplicare.

De aceea, legea română trebuie

interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulație pe

teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din

Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004.

Acest act normativ este cuprins în

anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea

Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în

materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform

art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și

de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai

pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. În

alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul

proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita celui în cauză. Și

art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale

sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, deși calitatea de

membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge

libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune

numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care

România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta.

Restrângerea exercitării dreptului

la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din

Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate

în acord cu legislația comunitară.

Or, în cauză nu s-a dovedit că sunt

îndeplinite condițiile art. 27 din Directivă.

Intimatul-pârât a fost returnat din

Franța pentru ședere ilegală. Acesta nu a fost judecat și condamnat pentru

săvârșirea vreunei fapte penale și nu s-a dovedit că a săvârșit vreo faptă care

să justifice restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație.

Față de art. 27 alin. (2) din

Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul

proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, măsura

restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a intimatului-pârât

doar pe motiv de ședere ilegală în Franța nu ar respecta principiul

proporționalității și nu s-ar baza pe comportamentul acestuia.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de reclamantă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei

Administrative împotriva deciziei nr. 684 din 23 octombrie 2007 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2008.