ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7430/2007

Asupra recursului de față, constată:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

21 decembrie 2006, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București a

chemat în judecată pe pârâtul D.H.G., solicitând ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună restrângerea dreptului acesteia la libera circulație în

statele Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că la data de 2 decembrie 2006, pârâtul a fost returnat din Danemarca,

în baza Acordului de readmisie încheiat între România și această țară,

ratificat prin Legea nr. 66/2000, așa încât, în baza dispozițiilor art. 38 lit.

a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005, modificată și completată prin O.G. nr.

5/2006, se impune măsura restrângerii dreptului pârâtului la libera circulație

în statele Uniunii Europene.

Fiind astfel învestit, Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 117 din 23 ianuarie

martie 2007, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel instanța de

fond a reținut, în esență, că pârâtul a fost returnat din Danemarca pentru că a

depășit limitele șederii pe teritoriul statului fără viză. Față de lipsa unor

fapte negative și caracterul facultativ al măsurii de restrângere, instanța de

fond a apreciat că nu se impune luarea măsurii față de pârât de restrângere a

dreptului la libera circulație.

Soluția instanței de fond a fost

schimbată în totalitate de Curtea de Apel București care, prin decizia civilă

nr. 329 din 11 mai 2007, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București,

invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susține, în esență, că hotărârea

atacată a fost dată cu nerespectarea prevederilor art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005 din prevederile căruia rezultă că singura condiție necesară pentru

dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în

străinătate, este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care

România are încheiat acord de readmisie. În această situație, în cauză se

impunea restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în statul de

unde a fost returnat pârâtul, respectiv Danemarca, așa cum s-a precizat prin

motivele de recurs.

Recursul este nefondat.

Este de observat că la data

soluționării apelului România a devenit membră a Uniunii Europene, astfel că

dispozițiile art. 52 din Legea nr. 248/2005, și-au încetat aplicabilitatea.

Pentru circulația cetățenilor români

în Uniunea Europeană sunt aplicabile dispozițiile Tratatului de Instituire a

Comunității Europene și în special, art. 12, art. 18, art. 40, art. 44 și art.

52, precum și Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului.

În temeiul dispozițiilor menționate,

Cetățenia Uniunii conferă fiecărui cetățean al Uniunii un drept fundamental și

individual la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub

rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și a măsurilor adoptate

în scopul aplicării acestuia.

Conform art. 27 din Directiva

2004/38/CE, statele membre ale Uniunii pot restrânge libertatea de circulație

și de ședere a cetățenilor Uniunii, pentru motive de odine publică, siguranță

publică sau sănătate publică, motive ce nu pot fi invocate în scopuri

economice. De asemenea, la punctul 2 teza a II-a al aceluiași articol se

prevede că, conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare

reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al

societății.

Drept urmare, în mod just instanța

de apel a apreciat asupra conduitei pârâtului care nu se încadrează în nici una

din situațiile menționate pentru întrunirea condițiilor de restrângere a

libertăților de circulație față de Regatul Danemarcei, pârâtul nesăvârșind pe

teritoriul acestui stat fapte reprobabile care să justifice măsura solicitată

de reclamantă.

De altfel, în contextul noilor

reglementări comunitare o dată cu aderarea României la Uniunea Europeană la

data de 1 ianuarie 2007, dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 sunt

aplicabile doar pentru statele care nu fac parte din Uniunea Europeană.

Drept urmare, în raport de

considerentele expuse, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și

urmează a fi respins în consecință conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor, Direcția

Generală de Pașapoarte împotriva deciziei civile nr. 329 din 11 mai 2007 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 2 noiembrie 2007.