ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7430/2007

Asupra recursului de față, constată: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 decembrie 2006, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București a chemat în judecată pe pârâtul D.H.G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restrângerea dreptului acesteia la libera circulație în statele Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 2 decembrie 2006, pârâtul a fost returnat din Danemarca, în baza Acordului de readmisie încheiat între România și această țară, ratificat prin Legea nr. 66/2000, așa încât, în baza dispozițiilor art. 38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005, modificată și completată prin O.G.

nr. 5/2006, se impune măsura restrângerii dreptului pârâtului la libera circulație în statele Uniunii Europene. Fiind astfel învestit, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 117 din 23 ianuarie martie 2007, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut, în esență, că pârâtul a fost returnat din Danemarca pentru că a depășit limitele șederii pe teritoriul statului fără viză. Față de lipsa unor fapte negative și caracterul facultativ al măsurii de restrângere, instanța de fond a apreciat că nu se impune luarea măsurii față de pârât de restrângere a dreptului la libera circulație. Soluția instanței de fond a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel București care, prin decizia civilă nr. 329 din 11 mai 2007, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Susține, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu nerespectarea prevederilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 din prevederile căruia rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate, este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie. În această situație, în cauză se impunea restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în statul de unde a fost returnat pârâtul, respectiv Danemarca, așa cum s-a precizat prin motivele de recurs.

Recursul este nefondat. Este de observat că la data soluționării apelului România a devenit membră a Uniunii Europene, astfel că dispozițiile art. 52 din Legea nr. 248/2005, și-au încetat aplicabilitatea. Pentru circulația cetățenilor români în Uniunea Europeană sunt aplicabile dispozițiile Tratatului de Instituire a Comunității Europene și în special, art. 12, art. 18, art. 40, art. 44 și art. 52, precum și Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului. În temeiul dispozițiilor menționate, Cetățenia Uniunii conferă fiecărui cetățean al Uniunii un drept fundamental și individual la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și a măsurilor adoptate în scopul aplicării acestuia.

Conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, statele membre ale Uniunii pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii, pentru motive de odine publică, siguranță publică sau sănătate publică, motive ce nu pot fi invocate în scopuri economice. De asemenea, la punctul 2 teza a II-a al aceluiași articol se prevede că, conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Drept urmare, în mod just instanța de apel a apreciat asupra conduitei pârâtului care nu se încadrează în nici una din situațiile menționate pentru întrunirea condițiilor de restrângere a libertăților de circulație față de Regatul Danemarcei, pârâtul nesăvârșind pe teritoriul acestui stat fapte reprobabile care să justifice măsura solicitată de reclamantă.

De altfel, în contextul noilor reglementări comunitare o dată cu aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 sunt aplicabile doar pentru statele care nu fac parte din Uniunea Europeană. Drept urmare, în raport de considerentele expuse, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și urmează a fi respins în consecință conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei civile nr. 329 din 11 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2007.