ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2662/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 13 noiembrie 2006, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București a chemat în judecată pe pârâtul A.T.G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restrângerea dreptului acestuia la libera circulație în statele Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 7 octombrie 2006, pârâtul a fost returnat din Suedia, în baza Acordului de readmisie încheiat între România și această țară, ratificat prin Legea nr. 642/2004, așa încât, în baza dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, modificată și completată prin O.G.

nr. 5/2006, se impune măsura restrângerii dreptului pârâtului la libera circulație în statele Uniunii Europene. Fiind astfel investit, Tribunalul Caraș-Severin, prin sentința civilă nr. 3144 din 7 decembrie 2006, a respins sesizarea formulată de petentă. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut, în esență, că pârâtul a plecat din țară prin vama Cenad la data de 22 august 2006 și a fost returnat la data de 7 octombrie 2006 fără a depăși termenul legal de ședere. Față de perioada scurtă de ședere și în lipsa unor fapte negative și caracterul facultativ al măsurii de restrângere, instanța de fond a apreciat că nu se impune luarea măsurii față de pârât de restrângere a dreptului la libera circulație.

Soluția instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Timișoara care, prin decizia civilă nr. 28 din 25 ianuarie 2007, a respins apelul formulat de reclamantă. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Susține, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu nerespectarea prevederilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 din prevederile căruia rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate, este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.

În această situație, în cauză se impunea restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în statul de unde a fost returnat pârâtul, respectiv Suedia. Recursul este nefondat. Este de observat că la data soluționării apelului (25 ianuarie 2007) România a devenit membră a Uniunii Europene, astfel că dispozițiile art. 52 din Legea nr. 248/2005, și-au încetat aplicabilitatea. Pentru circulația cetățenilor români în Uniunea Europeană sunt aplicabile dispozițiile Tratatului de Instituire a Comunității Europene și în special, art. 12, art. 18, art. 40, art. 44 și art. 52, precum și Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului. În temeiul dispozițiilor menționate, Cetățenia Uniunii conferă fiecărui cetățean al Uniunii un drept fundamental și individual la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și a măsurilor adoptate în scopul aplicării acestuia.

Conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, statele membre ale Uniunii pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii, pentru motive de odine publică, siguranță publică sau sănătate publică, motive ce nu pot fi invocate în scopuri economice. De asemenea, la punctul 2 teza a II-a al aceluiași articol se prevede că, conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Drept urmare, în mod just instanța de apel a apreciat asupra conduitei pârâtului care nu se încadrează în nici una din situațiile menționate pentru întrunirea condițiilor de restrângere a libertăților de circulație față de statul suedez, pârâtul nesăvârșind pe teritoriul acestui stat fapte reprobabile care să justifice măsura solicitată de reclamantă.

De altfel, în contextul noilor reglementări comunitare o dată cu aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 sunt aplicabile doar pentru statele care nu fac parte din Uniunea Europeană. Drept urmare, în raport de considerentele expuse, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și urmează a fi respins în consecință conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei civile nr. 28 din 25 ianuarie 2007 a Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 martie 2007.