ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2158/2008

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București la 17 mai 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a

solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Danemarca,

pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului C.Ș..

În motivarea cererii, s-a arătat că la

26 aprilie 2007, pârâtul a fost returnat din Danemarca, în baza Acordului de

readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin H.G. nr. 66/2000.

Prin sentința civilă nr. 827 din 5 iunie 2007

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins cererea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că

din dispozițiile art. 52 din Legea nr. 248/2005 rezultă că aplicarea măsurii de

restrângere a excitării dreptului la libera circulație a pârâtului, în temeiul

art. 38 lit. a), putea fi dispusă până la data aderării României la Uniunea

Europeană. întrucât de la 1 ianuarie 2007 România a aderat la Uniunea

Europeană, a restrânge dreptul pârâtului la liberă circulație ar însenina restrângerea

dreptului la circulație chiar pe teritoriul României.

Apelul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte a

fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 520 din 5 septembrie2007

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV

a civilă,

În considerentele hotărârii sale instanța de apel a

arătat că odată cu aderarea României la Uniunea Europeană au încetat de drept

efectele tratatelor pe care România le încheiase cu state membre ale Uniunii

Europene. Expulzarea dispusă de autoritățile din Danemarca nu este prin ea

însăși suficientă pentru ca instanța română să interzică dreptul de circulație

al unui cetățean român pe teritoriul acestui stat Instanța română trebuie să

aprecieze necesitatea restrângerii unui astfel de drept la ordinea juridică în

vigoare la momentul aplicării unei eventuale astfel de măsuri.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și

Reformei Administrative critica, nemotivată în drept, vizând următoarele aspecte

:

Chiar și în condițiile

existenței principiilor priorității dreptului comunitar

și al aplicării directe a acestuia, aplicarea măsurii

restrângerii exercițiului la

liberă

circulație în străinătate al unui cetățean român, reglementată de art. 38 lit. a)

din Legea nr. 248/2005 este condiționată de returnarea acelui cetățean

dintr-un alt stat în baza unuia acord de readmisie.

Autoritățile române nu au

competența de a cerceta și a se pronunța asupra

legalității și temeiniciei actului de returnare

săvârșit de autoritățile străine, ci doar de a lua act de această măsură.

Din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii

restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este

aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are

încheiat acord de readmisie.

Potrivit art. 25 din Constituție, condițiile

exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, astfel că

ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice în care

cetățenii români pot circula în străinătate.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte a

apreciat că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în motivul de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost

verificată legalitatea hotărârii, și a reținut că recursul nu este întemeiat

pentru următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării

dreptului intimatului la libera circulație în Danemarca, în temeiul art. 38

lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor

români în străinătate.

Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situația

prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcției

Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost

returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află

domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de

către Tribunalul București.

Așadar, luarea acestei măsuri este de competența

instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună

altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a dovezilor

administrate în cauză.

Într-adevăr, libertatea circulației cetățenilor

români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor

legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din

Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a

cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare

dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea

exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a

măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului

dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere

operează de drept.

În legislația primară, art. 18.1 TCE prevede că orice

cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul

statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și

de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva Consiliului nr.

38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind

libera circulație și rezistență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de

familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a

Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE,

68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE,

90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.

L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor

statelor membre la libera circulație poate fi dispusă numai pentru motive de

ordine publică securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe

teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și

Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și

care a intrat în vigoare la data aderării

României la Uniunea Europeană (art. 35) a

fost transpusă Directiva

Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare, normele de reglementarea comunitară se

vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.

Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art.

1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în

Directivă, instanțele de fond au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea

și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Față de cele ce preced, Înalta Curte a constatat că

nu sunt întrunite

cerințele art. 304 pct. 9

C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursul a fost respins cu consecința păstrării hotărârii

atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul Direcția Generală

de Pașapoarte din Ministerului Internelor și Reformei

Administrative împotriva deciziei nr. 520 din 5 septembrie2007 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a

IV

a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1

aprilie 2008.