ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4198/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 11 septembrie 2007 pe rolul Tribunalului București, secția civilă, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Danemarca, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pentru pârâtul G.A. În motivarea cererii s-a arătat că la 28 august 2007 pârâtul a fost returnat din Danemarca, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr. 66/2000, publicată în M.Of.

nr. 187/2000 care, la art. 2 alin. (1) prevede că „Fiecare parte contractantă va readmite, la cererea celeilalte părți contractante, fără formalități, persoana care nu a îndeplinește ori nu mai îndeplinește condițiile în vigoare pentru intrarea sau șederea pe teritoriul statului părții contractante solicitante, cu condiția ca să fie dovedit sau valabil prezumat faptul că aceasta are cetățenia statului părții contractante solicitate." Prin sentința civilă nr. 1263 din 10 octombrie 2007 Tribunalul București, secția a III a civilă, a respins acțiunea. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit art. 6 alin. (1) din Directiva Parlamentului European și a Consiliului 2004/38/CE, pe deplin aplicabilă în speță, dreptul de ședere pe teritoriul altui stat, membru al UE este reglementat pentru o perioadă de cel mult 3 ani, fără vreo condiție sau formalitate, în afara cerinței de a deține o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil.

Apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a fost respins de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 712 A pronunțată la data de 12 noiembrie 2007. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut în esență că în ce privește principiul de bază în materia liberei circulații a persoanelor de cetățenie română, atât legea internă, cât și legislația comunitară, stabilesc regula potrivit căreia dreptul la liberă circulație a cetățenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat. (Art. 25 din Constituția României, art. 18 din Tratatul CE, art. 4 din Directiva 2004/38/CE). Excepțiile de la această regulă se regăsesc atât în cuprinsul legii interne, cât și în cuprinsul legislației comunitare.

Norma comunitară, aplicabilă în speță, prevede că statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. Situația pârâtului de a fi fost judecat pentru tentativă de furt nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine sau siguranță publică, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a invocat alte circumstanțe personale sau reale referitoare la conduita pârâtului care să demonstreze necesitatea limitării unui drept fundamental, acela al liberei circulații.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o ca fiind nelegală deoarece din dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005, rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care țara noastră are încheiat acord de readmisie. Textul nu condiționează instituirea restricției decât de returnarea prin acordul de readmisie, dar nu și de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea. Se mai susține că, prin decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006, Curtea Constituțională a reținut că măsura dispusă de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte apreciază că dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii și a reținut că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Exercitarea dreptului la liberă circulație, ca drept fundamental, este în acord atât cu dispozițiile Constituției României cât și cu prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului și ale Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ultima, intrată în vigoare la 3 septembrie 1953, reunind toate cele 40 de state membre ale Consiliului Europei, inclusiv Danemarca, care a ratificat-o la aceeași dată, respectiv 3 septembrie 1953. România, la rândul său, a semnat Convenția la 7 octombrie 1993, cu ocazia aderării sale la Consiliul Europei, ratificând-o ulterior, prin Legea nr. 30/1994.

Conform prevederilor Convenției și Protocoalelor adiționale la aceasta, dreptul la liberă circulație poate fi limitat doar în anumite condiții, restrângerea exercitării acestuia trebuind să aibă un scop legitim iar măsura să fie proporțională cu conduita persoanei aflate pe teritoriul altui stat, conduită de natură că afecteze ordinea și securitatea publică a acelui stat. În măsura în care dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 modificată prin O.G. nr. 5/2006 invocate de recurenta Direcția Generală de Pașapoarte pentru restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului G.A. îi creează o situație mai grea acestuia și nu îi conferă garanția respectării dreptului la libera circulație în calitate de cetățean al Uniunii, în condițiile în care în sarcina sa nu s-a reținut vreuna din situațiile prevăzute de art. 27 din Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE, ele nu își vor mai găsi aplicabilitate în speță.

Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, dată cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente. Împrejurarea că Danemarca, țara de unde pârâtul a fost returnat, nu este membră a Uniunii Europene, nu are relevanță în speță, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, această țară a ratificat, la 3 septembrie 1953, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și o mare parte a protocoalelor adiționale. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 712 A din 12 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 23 iunie 2008.