ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4198/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11 septembrie

2007 pe rolul

Tribunalului București,

secția civilă, reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei

Administrative a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera

circulație în

Danemarca, pentru o perioadă de cel mult 3

ani, pentru pârâtul G.A.

În motivarea cererii s-a arătat că la 28 august 2007

pârâtul a fost returnat din Danemarca, în baza Acordului de readmisie încheiat

de România cu această țară, ratificat prin Legea nr. 66/2000, publicată în

M.Of. nr. 187/2000 care, la art. 2 alin. (1)

prevede

că „Fiecare parte contractantă va readmite, la cererea celeilalte părți

contractante, fără formalități, persoana care nu

a îndeplinește ori nu mai

îndeplinește

condițiile în vigoare pentru intrarea sau șederea pe teritoriul statului părții

contractante solicitante, cu condiția ca să fie dovedit sau valabil prezumat

faptul că aceasta are cetățenia statului părții

contractante solicitate."

Prin sentința civilă nr. 1263 din 10 octombrie 2007

Tribunalul București, secția a III a civilă, a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că

potrivit art. 6 alin. (1) din Directiva Parlamentului European și a Consiliului

2004/38/CE, pe deplin aplicabilă în speță, dreptul de ședere pe teritoriul

altui stat, membru al UE este reglementat pentru o perioadă de cel mult 3 ani,

fără vreo condiție sau formalitate, în afara cerinței de a deține o carte de

identitate valabilă sau un pașaport valabil.

Apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte a fost respins de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 712 A pronunțată

la data de 12 noiembrie 2007.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut în

esență că în ce privește principiul de bază în materia liberei circulații a

persoanelor de cetățenie română, atât legea internă, cât și legislația

comunitară, stabilesc regula potrivit căreia dreptul la liberă circulație a

cetățenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este

garantat. (Art. 25 din Constituția României, art. 18 din Tratatul CE, art. 4

din Directiva 2004/38/CE).

Excepțiile de la această regulă se regăsesc atât în

cuprinsul legii interne, cât și în cuprinsul legislației comunitare.

Norma comunitară,

aplicabilă în speță, prevede că statele membre pot restrânge libertatea de

circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie,

indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță națională

sau sănătate publică.

Situația pârâtului de

a fi fost judecat pentru tentativă de furt nu poate fi încadrată în sfera

noțiunilor de ordine sau siguranță publică, cu atât mai mult cu cât reclamanta

nu a invocat alte circumstanțe

personale sau reale referitoare la conduita

pârâtului care să demonstreze necesitatea limitării unui drept fundamental,

acela al liberei circulații.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o ca fiind

nelegală deoarece din dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005, rezultă că

singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării

dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a returnării

cetățeanului român dintr-un stat cu care țara noastră are încheiat acord de

readmisie.

Textul nu

condiționează instituirea restricției decât de returnarea prin acordul de

readmisie, dar nu și de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a

dispus returnarea.

Se mai susține că,

prin decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006, Curtea Constituțională a reținut că

măsura dispusă de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie

situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv

apărarea securității naționale și a ordinii publice.

Analizând criticile

formulate, Înalta Curte apreciază că dezvoltarea acestora face posibilă

încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii și a reținut că

recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Exercitarea dreptului

la liberă circulație, ca drept fundamental, este în acord atât cu dispozițiile

Constituției României cât și cu prevederile Declarației Universale a

Drepturilor Omului și ale Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și

Libertăților Fundamentale, ultima, intrată în vigoare la 3 septembrie 1953,

reunind toate cele 40 de state membre ale Consiliului Europei, inclusiv

Danemarca, care a ratificat-o la aceeași dată, respectiv 3 septembrie 1953.

România, la rândul

său, a semnat Convenția la 7 octombrie 1993, cu ocazia aderării sale la

Consiliul Europei, ratificând-o ulterior, prin Legea nr. 30/1994.

Conform prevederilor

Convenției și Protocoalelor adiționale la aceasta, dreptul la liberă circulație

poate fi limitat doar în anumite condiții, restrângerea exercitării acestuia

trebuind să aibă un scop legitim iar măsura să fie proporțională cu conduita

persoanei aflate pe teritoriul altui stat, conduită de natură că afecteze

ordinea și securitatea publică a acelui stat.

În măsura în

care dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 modificată prin O.G.

nr. 5/2006 invocate de recurenta

Direcția Generală de Pașapoarte

pentru restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului G.A.

îi creează o situație mai grea acestuia și nu îi conferă garanția respectării

dreptului la libera circulație în calitate de cetățean al Uniunii, în

condițiile în care în sarcina sa nu s-a reținut vreuna din situațiile prevăzute

de art. 27 din Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr.

2004/38/CE, ele nu își vor mai găsi aplicabilitate în speță.

Întrucât

reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia

dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanța de apel a pronunțat

o hotărâre legală, dată cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor

legii materiale incidente.

Împrejurarea

că Danemarca, țara de unde pârâtul a fost returnat, nu este membră a Uniunii

Europene, nu are relevanță în speță, în condițiile în care, așa cum s-a arătat,

această țară a ratificat, la 3 septembrie 1953, Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale și o mare parte a

protocoalelor adiționale.

Așa fiind, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins cu

consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și

Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 712 A din 12 noiembrie 2007

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 23 iunie 2008.