ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2962/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

4 iulie 2007 pe rolul Tribunalului Maramureș, reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte a solicitat instanței să dispună restrângerea dreptului pârâtului

R.A. la liberă circulație în Danemarca pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu

motivarea că pârâtul a fost returnat din Danemarca la data de 20 iunie 2007 în

baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin

Legea nr. 66/2000, fiind aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005.

Tribunalul Maramureș, prin sentința

civilă nr. 808 din 9 iulie 2007, a admis cererea și a dispus restrângerea

dreptului la liberă circulație în Danemarca, cu privire la pârâtul chemat în

judecată, de la data de 9 iulie 2007 până la data de 1 ianuarie 2008, cu

motivarea incidenței în cauză a dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005 față de împrejurarea că pârâtul nu a respectat condițiile legale de

intrare și ședere pe teritoriul statului membru al Uniunii Europene.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia

civilă nr. 245/A din 28 august 2007 a admis apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Maramureș împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în sensul

respingerii acțiunii.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut în esență că restricția impusă prin art. 38 din Legea nr.

248/2005, care menține sancțiunea în privința persoanei care a fost returnată

pe baza unui acord de readmisie, contravine reglementărilor comunitare, conform

cărora restrângerea se bazează pe comportamentul individual al persoanei în

cauză și trebuie să reprezinte o amenințare reală, actuală și suficient de

gravă pentru un interes fundamental al societății, în acest sens fiind art. 27

din Directiva nr. 2004/38/CE.

S-a mai reținut că un element

esențial în cauză îl reprezintă caracterul facultativ al restrângerii

instituite prin art. 38 din Legea nr. 248/2005, care „poate fi dispusă” de

către instanța de judecată, argument suplimentar pentru restrângerea cererii

reclamantei, în contextul în care doar declarația pârâtului (fila 5 dosar)

explică circumstanțele în care a fost înapoiat în țară.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o ca

fiind nelegală în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea cazului de modificare

invocat, este reiterată situația de fapt și este prezentat cuprinsul art. 38

lit. a) din Legea nr. 248/2005, susținându-se că norma internă se circumscrie

situațiilor prevăzute în art. 53 din Constituție și documentelor internaționale

în domeniul protecției drepturilor omului, sens în care s-a pronunțat și Curtea

Constituțională (Decizia nr. 855/2006 și Decizia nr. 901/2006) și că este

aplicabilă și ulterior datei aderării României la Uniunea Europeană,

neîncălcând dispozițiile dreptului comunitar, Directiva nr. 2004/38/CE.

Se arată că dreptul la liberă

circulație nu este absolut, ci este supus unor limitări legale, că autoritățile

române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și

temeiniciei actului de returnare dispuse de autoritățile daneze, iar măsura

returnării pârâtului este de natură să facă dovada deplină că acesta nu a

respectat condițiile de intrare și de ședere în Danemarca.

Recursul nu este fondat, nefiind

incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

La data pronunțării sentinței

tribunalului și a deciziei recurate, România devenise membră a Uniunii

Europene, cu statut de partener egal în drepturi și obligații, cetățenii români

devenind conform art. 17 din Tratatul de instituire a Comunității Europene

cetățeni ai Uniunii Europene și beneficiari ai dreptului de liberă circulație

în aceleași condiții ca toți ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene,

aplicându-li-se sistemul de norme și reguli comunitare, în speță prezentând

relevanță normele comunitare ce consacră principiul fundamental al liberei

circulații a persoanelor.

Dacă normele comunitare instituie o

reglementare mai favorabilă, trebuie să fie aplicate cu prioritate.

Reglementarea mai favorabilă o

constituie Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din

29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul

statelor membre pentru cetățenii Uniunii Europene și membrilor familiilor acestora.

Conform art. 20 alin. (2) din

Constituția României: „Dacă există neconcordanțe între pactele și taratele

privind drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și

legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția

cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai

favorabile” .

Deși, de principiu, directivele

comunitare ar trebui transpuse în dreptul intern al fiecărui stat membru,

Curtea de Justiție a Comunităților Europene a consacrat în jurisprudența sa

superioritatea și efectul direct al regulilor comunitare ca „făcând parte

integrantă, cu rang de prioritate, din ordinea publică aplicabilă pe teritoriul

statelor membre”, prevăzând că trebuie să fie aplicate încă de la intrarea lor

în vigoare, „în pofida unei eventuale preexistențe a unei legi naționale

incompatibile și pe toată durata aflării lor în vigoare, în pofida adoptării

ulterioare a unei legi incompatibile”( cauza Simmenthal – Hotărârea din 9

martie 1978 ).

Articolul 10 din Tratatul de

instituire a Comunității Europene, care prevede obligația de cooperare loială

între statele membre, impune inclusiv instanțelor judecătorești române

respectarea principiilor și soluțiilor consacrate de jurisprudența Curții de

Justiție a Comunităților Europene.

În alte cauze (cauza Van Grend en

Loos; cauza Becker), Curtea Europeană de Justiție a statut că dispozițiile unei

directive sunt direct aplicabile, în absența unor măsuri de transpunere în

dreptul intern, dacă sunt necondiționate și suficient de precise pentru a

permite instanțelor judecătorești să le aplice așa cum sunt formulate.

Examinând prevederile Legii nr.

248/2005 și dispozițiile Directivei nr. 2004/38/CE, Înalta Curte constată că

între normele interne și cele comunitare există neconcordanțe, cele comunitare

fiind mai favorabile și suficient de precise pentru a fi direct aplicate.

Astfel, din perspectiva art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, pentru a

dispune restrângerea dreptului cetățeanului român chemat în judecată la liberă

circulație în străinătate (inclusiv pe teritoriul statelor membre ale Uniunii

Europene), este suficient ca acesta să fi fost returnat din statul cu privire

la teritoriul căruia se solicită a fi adoptată măsura, în baza unui acord de

readmisie încheiat între România și acel stat, independent de motivul pentru

care a fost returnat.

Spre deosebire de norma internă,

art. 27 din Directiva 2004/38/CE stabilește expres și limitativ doar trei

cazuri în care autoritățile statelor membre ar putea restrânge libertatea de

circulație a cetățenilor Uniunii, respectiv afectarea ordinii publice,

siguranței publice sau sănătății publice.

In consecință, norma comunitară este

mai favorabilă, cea internă fiind parțial neconcordantă, în condițiile în care

permite îngrădirea dreptului fundamental analizat și în alte cazuri decât cele

care vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.

În prezenta cauză, conform talonului

de returnare întocmit în punctul de trecere a frontierei, anexat cererii de

chemare în judecată , pârâtul a fost returnat din Danemarca pe motiv de „ședere

ilegală”, motiv care nu se încadrează în cele limitativ prevăzute de Directiva

2004/38/CE.

Pentru considerentele prezentate, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și

Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 245/A din 28 august 2007 a

Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 mai 2008.