ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 434/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări

sociale, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.N.V. R. a

solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Națională a Vămilor, obligarea

pârâtei la plata indemnizației funcționarilor publici, inclusiv a celor care a

au avut atribuții corespunzătoare funcțiilor de șef de tură și sporul de 15%

cuvenit personalului vamal din cadrul serviciului de supraveghere vamală.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că în temeiul O.G. nr. 16/1998, O.U.G. nr. 123/2003,

pârâta avea obligația acordării indemnizației de conducere funcționarilor

publici numiți temporar în funcții de conducere, însă aceasta le-a acordat abia

în luna noiembrie 2004. Aceeași obligație revenea pârâtei pentru funcționarii

publici cărora li s-au dat sarcini corespunzătoare funcției de șef de tură,

funcții prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 10/2004.

A mai susținut reclamantul

că potrivit art. 4

1

din O.U.G. nr. 10/2004, modificată prin Legea

243/2004, personalul vamal care-și desfășoară activitatea în condiții

deosebite, beneficiază de un spor de 15% calculat la salariul de bază, iar

pârâta nu a acordat acest spor, deși a fost solicitat împreună cu celelalte drepturi

arătate.

Prin sentința civilă nr.

3405 din 12 septembrie 2005, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de

muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, a admis

excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competența de

soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal.

Tribunalul București a

reținut că reclamantul a formulat acțiune în numele membrilor săi care au

calitatea de funcționari publici în cadrul Autorității Naționale a Vămilor,

organ de specialitate al administrației publice centrale, iar aceștia se supun

dispozițiilor O.G. nr. 16/1998 privind Statutul personalului vamal și ale Legii

nr. 188/1999, care atrag competența instanței de contencios administrativ.

La Curtea de Apel București,

cauza a fost înregistrată sub nr. 3393/2005, în fața acestei instanțe

reclamantul depunând sentința civilă nr. 19 din 6 iulie 2005, prin care

Judecătoria sectorului 2 București a luat act de schimbarea denumirii

reclamantului în S.N.P.V. P.L., aspect consemnat prin încheierea de ședință din

16 noiembrie 2005.

Prin sentința civilă nr. 330

din 15 februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de

reclamantul S.N.P.V. P.L., în contradictoriu cu Autoritatea Națională a

Vămilor.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că în speță, reclamantul se consideră vătămat,

pentru refuzul pârâtei de a soluționa cererile înregistrate cu nr. 116 din 11

mai 2004, nr. 128 din 25 mai 2004 și nr. 144 din 7 iunie 2004, cereri prin care

reclamantul a solicitat doar aplicarea art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr.

192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor

publici și aplicarea art. 13 alin. (7) din O,U,G, nr. 119/1999 privind auditul

intern și controlul financiar preventiv. A mai constatat prima instanță că

celelalte aspecte invocate în cererea de chemare în judecată, și anume,

acordarea indemnizațiilor de conducere funcționarilor publici cărora li s-au

dat atribuții corespunzătoare funcției de șef de tură și acordarea sporului de

15% pentru personalul vamal care lucrează în condiții deosebite, nu au făcut

obiectul cererilor adresate Autorității Naționale a Vămilor.

A mai reținut instanța de

fond că la primele două cereri înregistrate de reclamant cu nr. 116 din 11 mai

2004 și nr. 128 din 25 mai 2005, pârâta Autoritatea Națională a Vămilor a emis

răspunsul consemnat în adresa nr. 123 din 20 mai 2004, în sensul că pretențiile

reclamantului vor fi discutate într-o întâlnire de lucru și că dacă Agenția

Națională a Funcționarilor Publici va aviza condițiile de participare la

concursul pentru ocuparea funcțiilor publice generale și specifice, iar statele

de funcții vor fi aprobate de ministrul delegat pentru coordonarea autorității

de control, instituția vamală va întreprinde demersurile necesare pentru

organizarea concursurilor de ocupare a funcțiilor publice de conducere vacante.

Prin a treia cerere cu nr.

144 din 7 iunie 2004, reclamantul a revenit cu solicitarea ca pârâta să-i

răspundă cu privire la aplicarea art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 192/2002.

În final, Curtea de Apel

București a constatat că prin Ordinele nr. 825 din 21 iulie 2004, nr. 1459 din

11 noiembrie 2004, nr. 1462 din 12 noiembrie 2004 și nr. 1690 din 30 decembrie

2004, memoriile reclamantului au fost rezolvate, astfel încât a concluzionat că

susținerile acestuia, în sensul că Autoritatea Națională a Vămilor a refuzat,

în mod nejustificat, să-i rezolve cererile, sunt neîntemeiate.

În considerentele expuse,

instanța de fond a răspuns și excepției necompetenței materiale a Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, invocată de

reclamant prin notele scrise, apreciind că partea încearcă să eludeze

dispozițiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., deoarece a avut la dispoziție un

termen de 5 zile de la pronunțarea sentinței de declinare nr. 3405 din 12

septembrie 2005 a Tribunalului București, în care putea exercita calea de atac

a recursului, în ceea ce privește stabilirea competenței materiale în favoarea

instanței de contencios administrativ.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamantul S.N.P.V. P.L.

Invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 3, 8 și 9 C. proc. civ., în esență recurentul a

criticat soluția instanței de fond, pentru greșita apreciere a obiectului

cauzei deduse judecății, întrucât pentru soluționarea conflictului de muncă

constând în acordarea drepturilor salariale în temeiul O.U.G. nr. 10/2004,

O.U.G. nr. 192/2002, O.U.G. nr. 123/2003 și O.U.G. nr. 92/2004 nu sunt

incidente prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Recursul este fondat și va

fi admis pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Obiectul cererii de chemare

în judecată cu care a fost învestit, la data de 18 martie 2005, Tribunalul

București a vizat acordarea de către pârâta Autoritatea Națională a Vămilor a

unor drepturi salariale, respectiv a indemnizațiilor de conducere

funcționarilor publici numiți temporar în funcții publice de conducere vacante

și celor cu atribuții corespunzătoare funcțiilor de șef de tură, precum și

acordarea sporului de 15% personalului vamal care își desfășoară activitatea în

condiții deosebite.

Măsura în care solicitările

recurentului-reclamant se justifică în raport cu actele normative invocate,

cade în sarcina instanței prin care se realizează jurisdicția muncii.

Aceasta este interpretarea

care rezultă din dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 10/2004 privind

Statutul personalului vamal (ordonanța prin care s-a abrogat O.G. nr. 16/1998),

precum și din art. 34 alin. (2) din actul normativ arătat, cu referire la art.

92 și 93 din Legea nr. 188/1999, modificată.

Natura juridică a litigiului

ca fiind aceea a unui litigiu de muncă, fiind stabilită, competența instanței

este atrasă de prevederile art. 284 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii

și de art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și

Justiție mai reține și faptul că neexercitarea dreptului de a declara recursul

împotriva sentinței civile nr. 3405/2005 a Tribunalului București nu poate

constitui un argument pentru ignorarea normelor de competență în vigoare la

momentul sesizării instanței față de obiectul cauzei deduse judecății.

Ca urmare, în temeiul art.

312 C. proc. civ., recursul va fi admis, iar pentru motivul prevăzut de art.

304 pct. 3 C. proc. civ., cauza va fi trimisă, spre competentă soluționare,

secției a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului

București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de S.N.P.V. P.L.

București, împotriva sentinței civile nr. 330 din 15 februarie 2006 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul București, secția

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2007.