ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1316/2008

Asupra cererii de revizuire

de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

decizia nr. 3958 din 18 octombrie 2007,

Înalta Curte de Casație și Justiție

,

secția de contencios, administrativ și fiscal:

- a a

dmis recursul declarat

de recurenta-pârâtă A.N.V. împotriva sentinței civile nr. 1021 din 13 aprilie 2007

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal;

- a modificat sentința

atacată în sensul că a înlăturat obligarea recurentei-pârâtei la plata către intimatul-reclamant

a sporului de 25% pentru perioada 15 iulie 2003 – 15 mai 2005, actualizat;

- a menținut celelalte

dispoziții ale sentinței atacate referitoare la obligarea recurentei-pârâte A.N.V.

la plata către intimatul-reclamant a contravalorii indemnizației de conducere pentru

perioada 03 iunie 2003 – 01 ianuarie 2005.

Pentru a pronunța această

soluție, Înalta Curte a reținut, în esență, aspectele ce vor fi arătate în continuare.

Reclamantul-intimat, inspector

vamal gradul I – inspector de specialitate la Serviciul Control și Audit Intern

din cadrul D.G.V., a fost detașat prin decizia din 2 iunie 2003 a directorului general

al D.G.V. pentru coordonarea activității corespunzătoare funcției de șef adjunct

Birou vamal de control și vămuire la frontiera B., care a fost prelungită prin acte

administrative similare până la data de 31 decembrie 2004, când a fost numit în

funcția respectivă de conducere.

Sporul de 25% aplicat

la salariul de bază brut lunar este prevăzut de art. 18 alin. (3) din Legea nr.

672/2002 nu în considerarea calității de auditor intern, ci ca „un spor pentru complexitatea

muncii”, or, în perioada detașării, intimatul-reclamant nu a desfășurat activitate

de auditor intern, astfel că nu se justifică acordarea sporului respectiv.

Totodată, în raport cu

dispozițiile art. 29 alin. (1) și art. 77 alin. (4) din Legea nr. 188/ 1999, în

salariul funcționarilor publici nu sunt incluse sporurile care nu au caracter permanent,

cum este și sporul de 25% pentru complexitatea muncii, care se acordă doar în perioada

în care se prestează o activitate complexă.

Astfel fiind, Înalta Curte

a reținut că neîntemeiat Curtea de Apel a considerat că, pe perioada detașării în

funcția de coordonare, intimatul-reclamant și-a păstrat calitatea de auditor principal

2 și că trebuia să beneficieze de sporul de 25% prevăzut la art. 18 alin. (3) din

Legea nr. 672/2002.

Înalta Curte a reținut

însă că întemeiat și legal Curtea de Apel a considerat că intimatul-reclamant, în

perioada detașării pe funcția de șef adjunct de birou vamal, a exercitat toate prerogativele

acestei funcții și a desfășurat toate activitățile specifice unei funcții de conducere,

astfel că, în raport cu dispozițiile legislației în vigoare la momentul respectiv

(O.U.G. nr. 192/2002 și O.U.G. nr. 123/2003) și ulterior (O.U.G. nr. 92/ 2004),

are dreptul la indemnizația de conducere corespunzătoare funcției publice de conducere

pe care o exercită.

Împotriva deciziei din

18 octombrie 2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție

,

secția de contencios, administrativ și fiscal, a

formulat cerere de revizuire B.C.I., în temeiul art. 322 pct. 5 din C. proc.

civ.

În esență, revizuentul

invocă descoperirea unor înscrisuri doveditoare, constând în documente cunoscute

sau emise de intimata A.N.V., pe care aceasta nu le-a depus la dosar și la care

nu a făcut nicio referire, și anume:

- adresele Sindicatului

Național al R.O.M.V.A.M., prin care se solicita A.N.V. să pună în aplicare dispozițiile

art. 13 alin. (7) din O.G. nr. 119/1999 și ale art. 18 alin. (3) din Legea nr. 672/2002

referitoare la acordarea sporului de 25% aplicat la salariul de bază brut lunar

auditorilor interni;

- adresele din 27 mai

2004 și din 28 iunie 2004, precum și ordinele din 26 mai 2004 și din 28 iulie 2004

emise de A.N.V. referitoare la acordarea sporului pentru complexitatea muncii de

25% aplicat la salariul de bază brut lunar de care beneficiază auditorii.

Revizuentul susține că

documentele depuse reprezintă înscrisuri doveditoare în sensul art. 322 pct. 5 C.

proc. civ. de natură a conduce la o altă soluție decât cea pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție

,

secția de contencios, administrativ și fiscal,

prin decizia

atacată cu revizuire.

În susținerea cererii

de revizuire, B.C.I. invocă dispozițiile art. 16 din Constituție, ale art. 20

alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 și ale art. 4 din Legea nr. 303/2004, susținând

că, prin soluția atacată cu revizuire, se instituie un tratament discriminatoriu

în raport cu persoanele aflate în situații identice cu a sa și care au beneficiat

de acordarea sporului de 25% fie în baza înscrisurilor doveditoare depuse la dosar

fie în baza unor hotărâri judecătorești.

Prin concluziile scrise,

revizuentul susține că a descoperit noi înscrisuri doveditoare în sensul art. 322

pct. 5 C. proc. civ., și anume decizia din 11 noiembrie 2003 a A.N.V. prin care

a fost învestit la nivelul instituției personalul cu prerogative de a efectua activități

de audit public intern și care, susține revizuentul, are dreptul, pe cale de consecință,

la sporul de 25% pentru complexitatea muncii. Neacordarea sporului reprezintă un

abuz al angajatorului și un tratament discriminatoriu în privința sa.

Prin întâmpinare, intimata

A.N.V. solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, susținând, în

esență, că ordinele emise de A.N.V. nu sunt înscrisuri doveditoare în sensul

art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât acestea nu au legătură cu revizuentul.

Analizând cauza, prin

prisma motivelor invocate de revizuent, în raport cu dispozițiile art. 322 pct.

5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de revizuire este neîntemeiată

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 322

pct. 5 C. proc. civ.:

„

Art. 322. - Revizuirea

unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și

a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate

cere în următoarele cazuri:

Dacă, după darea hotărârii,

s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu

au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă

s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea

a cărei revizuire se cere;”

În privința cerințelor

cererii de revizuire formulate în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în mod

constant și unitar în practica judecătorească s-au reținut următoarele:

- revizuentul trebuie

să facă dovada faptului că a fost împiedicat să prezinte la judecarea cauzei înscrisurile

doveditoare pe care le invocă;

- înscrisurile invocate

să fie probante prin ele însele, fără a fi necesară confirmarea lor prin alte mijloace

de probă.

Or, în cauză, Înalta Curte

constată că nu sunt îndeplinite condițiile menționate pentru următoarele considerente:

dovada faptului că a fost împiedicat de împrejurări de forță majoră, mai presus

de voința sa, să prezinte instanței de recurs documentele pe care le invocă în revizuire

drept înscrisuri doveditoare noi. Nu pot fi considerate drept cauze mai presus de

voința revizuentului susținerile sale în sensul că a luat cunoștință de înscrisurile

respective „în urma unor discuții purtate cu foști colegi de serviciu”, din care

a „aflat că ar exista o serie de documente”. În acest sens, în practica judecătorească

s-a reținut că „simplul fapt că partea a descoperit anumite înscrisuri probatorii

nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire, dacă nu se face dovada

unei împrejurări de forță majoră care s-o fi împiedicat să și le procurore în timpul

procesului”

1

.

Sub acest aspect, Înalta

Curte reține că revizuentul, dacă ar fi manifestat un real interes în dovedirea

acțiunii și ar fi înțeles să efectueze diligențele necesare, în intervalul cuprins

între data introducerii acțiunii – 6 noiembrie 2006 – și data pronunțării deciziei

atacate cu revizuire – 18 octombrie 2007, a avut la dispoziție atât timpul necesar

pentru „discuții cu colegii” cât și mijloacele legale pentru obținerea actelor emise

de A.N.V. în anii 2003 și 2004 (decizia din 11 noiembrie 2003, ordinul

din 26 mai 2004 și ordinul

din 28 iulie 2004).

Este relevant faptul că

revizuentul nu a depus nici la judecata în fond și nici la judecata în recurs decizia

din 11 noiembrie 2003 emisă de A.N.V., deși acest act îl privea în mod direct, astfel

că operează prezumția cunoașterii și posibilității reale de a lua cunoștință de

un act emis în anul 2003, prin raportare la data introducerii acțiunii și data soluționării

irevocabile a cauzei prin decizia atacată cu revizuire. Pe cale de consecință, nici

acest act nu îndeplinește condițiile ce rezidă din prevederile art. 322 pct. 5 C.

proc. civ.

de revizuent drept înscrisuri doveditoare noi nu sunt probante prin ele însele,

întrucât:

- corespondența purtată

între

Sindicatul

Național al R.O.M.V.A.M. și A.N.V. cu privire la punerea în aplicare a dispozițiilor

referitoare la aplicarea sporului de 25% pentru personalul cu prerogative de audit

intern nu are forță probantă în privința susținerilor revizuentului întrucât presupune

în mod necesare coroborarea cu alte mijloace de probă;

Ordinele din 26 mai 2004

și din 28 iulie 2004 emise de A.N.V. prevăd acordarea sporului de 25% pentru complexitatea

muncii auditorilor numiți cu prerogative de a efectua activitatea de audit public

intern, persoane nominalizate expres și dintre care nu face parte B.C.I., astfel

că aceste acte nu se referă la situația juridică a revizuentului, care solicită

acordarea sporului pentru perioada în care a fost detașat pentru coordonarea activității

corespunzătoare funcției de șef adjunct Birou vamal de control și vămuire la frontiera

B., perioadă în care nu a desfășurat activitate de auditor intern;

Față de cele arătate,

Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 5 din C.

proc. civ., urmând a respinge, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de

B.C.I. cu privire la

decizia

din 18 octombrie 2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție

,

secția de contencios, administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de B.C.I. împotriva deciziei nr. 3958 din 18 octombrie 2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție

,

secția de contencios, administrativ și fiscal

, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2008.